Platformă pentru literatură contemporană DE-RO
dlite_icon_organic
Dada artists, (1920, Paris) © public domain

Iulia Dondorici: În munca de cercetare, cam descoperi ceea ce cauți, fie că e o căutare conștientă, fie că nu

Scena literară din Germania are foarte multe de oferit. Dacă ea a fost întotdeauna foarte dinamică, acum devine și din ce în ce mai diversificată și, mi se pare, într-un proces tot mai accentuat de inter-naționalizare. Citiți dialogul purtat de Andra Rotaru cu Iulia Dondorici.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin

Locuiești de mult timp în Berlin. Ce este actual într-un spațiu cultural, poate fi perimat sau dimpotrivă, sosit prea devreme, sau chiar irelevant în altul. Ce ți se pare ție că este actual, în momentul de față, în literatura germană?

După cum se vede chiar la o privire rapidă aruncată pe lista nominalizărilor pentru prestigiosul Premiu al Târgului de Carte din Leipzig din martie 2020 (Preis der Leipziger Buchmesse), un subiect (din nou) actual este Căderea Zidului Berlinului, de la care s-au împlinit 30 de ani în toamna trecută. Pare să fi fost prilejul așteptat pentru reevaluări, nuanțări, pentru o deschidere și o multiplicare a perspectivelor asupra acestui eveniment istoric, dar mai ales a consecințelor lui, încă foarte bine vizibile în societatea Germaniei reunificate. Pentru mine, aspectul cel mai interesant este felul în care, în acest context, literatura devine un spațiu în care se exprimă, în mod ficțional, voci

marginale / marginalizate, sau chiar absente din narațiunile istorice vehiculate în ultimele decenii, un spațiu în care se deapănă experiențe ignorate și trecute, conștient sau nu, sub tăcere.

Fără nicio pretenție de reprezentativitate, aș menționa aici, din lunga listă a cărților apărute în jurul acestui subiect, multe dintre ele absolut remarcabile, o carte care m-a acaparat în ultimele zile. Este vorba de corespondența dintre două scriitoare din fosta Germanie de Est, Christa Wolf și Sarah Kirsch, cu titlul « Wir haben uns an allerhand gewöhnt » (Suhrkamp, 2019). Scrisorile lor, care se întind pe o perioadă de peste 30 de ani, între 1960 și 1992, sunt mărturia unei calde prietenii dintre două personalități feminine foarte diferite, o prietenie care se construiește în mare măsură în și prin scris. Dacă politicul a reușit până la urmă, la începutul anilor 1990, să le îndepărteze una de alta, instaurând între ele tăcerea, scrisorile lor rămân și ele reflectă, în intimitatea prieteniei, existența cotidiană de o parte și de celalată a Zidului, modul în care funcționau scenele literare, pun în evidență marginalizarea scriitoarelor într-un spațiu dominat de scriitori și critici bărbați cum era cel din Germania de Vest, dar exprimă și visele, utopiile și distopiile legate de două lumi astăzi scufundate.

Dar, bineînțeles, și dincolo de această tematică actuală, scena literară din Germania are foarte multe de oferit. Dacă ea a fost întotdeauna foarte dinamică, acum devine și din ce în ce mai diversificată și, mi se pare, într-un proces tot mai accentuat de internaționalizare. Acest lucru s-a văzut foarte bine și anul trecut, în septembrie, la Festivalul Internațional de Literatură (Literaturfestival Berlin). Dacă în urmă cu puțini ani, marea majoritate a scriitorilor invitați erau din Europa (de Vest) și din America de Nord, în special anglofoni, în prezent importanța acordată spațiilor non-occidentale — Africa și America de Sud, dar și Asia, este în creștere vizibilă. Și aici, mi se pare, atrage atenția asupra aceleiași tendințe spre prelucrarea ficțională a unor experiențe istorice, în primul rând a perioadei (post)coloniale, din perspectiva și prin vocea «subalternelor». Închei amintind două romane absolut fascinante pe care le-am descoperit cu acest prilej: Chibundu Onuzo — Welcome to Lagos (Faber, 2017) și Petina Gappah — Out of Darkness, Shining Light (Scribner, 2019), pe care mi-aș dori să le văd într-o zi apărute și în traducere românească.

În momentul de față traduci din opera scriitoarei Céline Arnauld (1885-1952), o scriitoare de avangardă de limbă franceză, originară dintr-o familie de evrei din România, cunoscută în perioada interbelică dar apoi, ca majoritatea femeilor scriitoare și artiste de-a lungul timpului, căzute în uitare și «omise» din istoriile și canoanele literare. Cum ai descoperit-o, cum ai mers pe urmele ei?

Ca la majoritatea descoperirilor, norocul, combinat cu intuiția, au jucat rolul cel mai important. În munca de cercetare, cam descoperi ceea ce cauți, fie că e o căutare conștientă, fie că nu. I-am văzut numele din întâmplare într-o notă de subsol a unui studiu despre dada, și mi-a atras atenția că era singura femeie din grupul dada din Paris, și că nu prea e de găsit prin studiile de specialitate decât în note, sau la capătul câte unei enumerări. Apoi, mi s-a părut semnificativ că la această marginalizare, dacă nu chiar excludere, unde genul fără îndoială a jucat un rol cheie, se adaugă faptul că provenea dintr-o familie de evrei români (din Călărași). De altfel, traiectoria lui Céline Arnauld este foarte asemănătoare cu cea a altor scriitori de origine evreiască din România, emigrați la Paris, cu care de altfel ea a și întreținut relații de prietenie; îi amintesc doar pe Tristan Tzara și pe Ilarie Voronca. Totuși, nici în acest context, al emigrației române la Paris, numele ei nu este amintit niciodată, nici măcar în trecere.

Acestea fiind spuse, mi-am cumpărat ediția de opere complete ale lui Arnauld — o reeditare foarte târzie, din 2013, acesta fiind un alt factor care i-a îngreunat receptarea — și am descoeprit poeme de o mare originalitate și frumusețe. Nu doar că am început să scriu despre ea, dar mi-am dorit imediat s-o traduc în română și așa m-am pus pe treabă.

De ce au o importanță atât de mare avangardele pentru un spațiu cultural? Cum te-au  influențat pe tine?

Pentru că schimbă regulile jocului, din punct de vedere estetic, dar și a modului în care înțelegem, definim și percepem literatura și artele. Probabil că fiecare cultură trăiește din potențialul inovator al mișcărilor de avangardă, căci orice tradiție a fost la început o inovație contestată, dacă nu chiar respinsă de establishment — nu altfel se exprima chiar Voronca, încercând să legitimeze Integralul în spațiul nostru cultural.

Un alt lucru care mi se pare esențial este că literatura de avangardă, la momentul în care apare, se sustrage în mare măsură pieței de carte, scoțând literatura din zona consumului. Asta, bineînțeles, nu e adevărat pentru toate mișcările de avangardă, dar pentru cele mai importante dintre ele, da. Cele care contează cu adevărat.

Dincolo de aceste aspecte, ceea ce mi-a trezit mie interesul pentru mișcările de avangardă de la începutul secolului trecut — așa-numitele «avangarde istorice» — ține mai degrabă de istoricizarea și canonizarea lor. Intrarea avangardelor în muzeu s-a făcut printr-un proces paradoxal. Pentru că esența gestului avangardist, care este unul de frondă, intențiile și efectele subversive ale activităților de avangardă se pierd, sau chiar sunt deturnate în opusul lor în momentul în care avangardele devin istorice și sunt canonizate. În momentul în care un colaj dadaist este expus într-un muzeu, devine și el parte a  tradiției artistice. Acest fenomen a fost însoțit de un altul, la fel de semnificativ pentru establishment-ul cultural occidental: s-au pierdut vocile feminine, agenda specifică a scriitoarelor și artistelor de avangardă care, da, au jucat un rol central în aproape toate grupurile de avangardă, dar care astăzi sunt, în cel mai bun caz, într-o poziție marginală în imaginea și concepția pe care ne-am format-o despre aceste mișcări « revoluționare ».

Pe scurt, potențialul emancipator al acestor mișcări, nu doar pentru un spațiu cultural în ansamblul lui, ci în primul rând pentru artiștii și scriitorii care au participat la ele — fie că acest potențial se referea la emanciparea de gen, la lupta anticolonială sau la antirasism, s-a pierdut în mare măsură în procesul de canonizare a avangardelor. Cred că avem nevoie, și asta în toate spațiile culturale pe care le cunosc, deci inclusiv în cel francez și german, de istorii ale avangardelor care să le restituie acest potențial emancipator și care, de altfel, a fost chiar condiția de posibilitate a revoluției estetice pe care au declanșat-o.

Ce-ți dorești după publicarea lui Arnauld în spațiul românesc?

Ce-mi doresc întotdeauna când îmi apare o traducere, ca un public cât mai larg să caute cartea și să o citească. De asemenea, ar fi de dorit ca apariția acestui volum să provoace un început al reevaluării artiștilor și mișcărilor de avangardă de care vorbeam și mai sus, și care e necesară și în spațiul nostru cultural.


Iulia Dondorici e doctor în filologie și traducătoare. Și-a dat doctoratul la Universitatea Humboldt din Berlin cu o teză despre poeticile corpului în proza românească modernistă. A publicat studiul Den Körper schreiben – Poetiken des Körpers in der Prosa der rumänischen Moderne (Frank & Timme, 2017) și a coordonat volumul Rumänien heute (Passagen, Viena, 2011). Traduceri: Louis Althusser: Introducere în filozofie pentru nefilozofi (Tact, 2016), Christa Wolf: Casandra (Univers, 2014), Christa Wolf: Orașul îngerilor sau The Overcoat of Dr. Freud (Univers, 2013), Ingeborg Bachmann – Paul Celan: Timp al inimii. Corespondență (ART, 2010). În prezent este cercetătoare la Freie Universität Berlin, cu un proiect despre caracterul transnațional al avangardelor istorice.

Andra Rotaru
Andra Rotaru
Andra Rotaru este poetă și jurnalistă. Fondatorul revistei online de literatură și multimedia Crevice. A realizat numeroase proiecte la intersecția dintre arte: performance-ul de dans Lemur, prezentat de coregraful Robert Tyree în America și în Europa; documentarul All Together, realizat în cadrul rezidenței The International Writing Program (Universitatea din Iowa, 2014); Photo-letter pairing (fotografie, proiect realizat în colaborare cu numeroși artiști și cu comunitatea din Iowa). Volume publicate: Într-un pat, sub cearșaful alb (2005), Ținuturile sudului (2010); Lemur (2012); Tribar (2018). Lemur a primit premiul „Tânărul poet al anului”, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori (2013). Volumul de debut a fost tradus in spaniolă (En una cama bajo la sábana blanca, editura Bassarai, 2008). În 2018, Lemur a apărut la editura americană Action Books (traducere de Florin Bican). Volumul Tribar urmează să apară în Germania, la ELIF VERLAG, în traducerea lui Alexandru Bulucz, în toamna acestui an.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin

Citește mai mult:

Un poem de Elena Boldor

„Elena nu se teme să arate piele învinețită pe sub strasurile de siliciu și să încerce să îmbrățișeze întreaga lume în gol, strângându-se de fapt pe sine la piept.” (Florentin Popa)

Trei poezii de Laura Francisca Pavel

Laura Pavel este profesor la Facultatea de Teatru şi Film a Universităţii Babeş-Bolyai şi autoarea mai multor cărţi de teorie şi critică literară şi teatrală. Are în pregătire două volume de poezie, „Trucuri urbane” şi „Acţiuni şi protocoale”, pe care le va semna cu numele Laura Francisca Pavel.

Ce te face specială, Stela?

Corina Sabău este câștigătoarea Celei De-a Doua Burse de Creație DLITE – ediția 2021, în valoare de 1000 de euro; vă invităm să citiți un fragment din romanul ei în lucru.

Diana Iepure: „Memoria mea a păstrat un amalgam de mirosuri vindecătoare”

Diana Iepure a publicat recent volumul de poezie „În rest, viața e frumoasă”, la Casa de editură Max Blecher. „Noua carte a Dianei Iepure e ca un diascop. Pe ecranul afectiv al memoriei sunt proiectate imagini — când mai opace, când mai luminoase — ce reconstituie spații, ambianțe, experiențe care definesc starea de fericire deplină.”, a scris Lucia Țurcanu despre volum.