© Tracus Arte

Iulia Motoc: „Schimbarea locului este esențială atunci când suferim o traumă“

Recent, Iulia Motoc a publicat romanul „Maria și Machiavelli” (Editura Tracus Arte, 2020). Vasile Popovici scrie despre acest roman: „Participi la un coșmar semiconștient, le vezi pe toate venind, aștepți o minune, care nu mai vine. Ceea ce Iulia Motoc a putut face pentru noi nu poate face, iată, pentru alter egoul său din ficțiune. Se anunță aici un prozator inteligent, talentat și cu un acut simț al realului.”

Personajul feminin din Maria și Machiavelli pare să urmeze un traseu predictibil al reacțiilor care apar în urma traumelor provocate de relații cu final neplăcut: „fugisem, poate, din Europa ca să uit de Pierre“; „dacă m-am lăsat de fumat, cum să nu mă pot lăsa de Pierre“. Ea pune între traumă și sine câteva oceane distanță, ajungând în America. E mai ușor, în general, să ne confruntăm sau să fugim cât mai departe? Se reface personajul în America sau apar lucruri care îl îndreaptă tot înspre trecut?

Pierre nu este decât un final al unei vieții sentimentale eșuate, în mare parte din cauză că eroina, Caterina, investește totul în cariera ei profesională și familia rămasă în țară. În rest, așa cum îi prezisese Sebastian, „Viața trece pe lângă ea”. Într-un anumit sens este un personaj alienat, precum Străinul lui Camus, pe care îl invocă la sfârșit. Caterina nu se reface fugind, ci lucrurile iau o turnură mult mai negativă pentru ea, care pierde totul. Cred că schimbarea locului este esențială atunci când suferim o traumă, de altfel este indicată de psihoterapeuți.

A rămas America, în percepția oamenilor, o țară a posibilităților și a noilor începuturi?

Credeți că a rămas? În orice caz, a fost în epoca în care Kafka a scris Amerika, la care mă refer la începutul cărții, a fost țara în care te puteai reinventa cel puțin profesional și financiar, o percepeam așa în timpul comunismului. Spuneam că am locuit 6 ani în Manhattan, New York; cred că mulți dintre cei pe care îi cunosc se gândesc la asigurarea medicală, costurile educației copiilor, banii pentru pensii.

„Toți bărbații valabili au restaurante și echipe de fotbal“ este mentalitatea unuia dintre personajele cărții. Cum te-ai documentat despre toate aceste perspective despre viață și limbaje?

Este sora Caterinei, Lucreția, care reprezintă lumea kitsch a nouveaux riches. Din păcate, după anii `90, oamenii și mentalitatea de acest gen ne-au invadat. Nu am avut nevoie de nicio documentare pentru a prezenta această lume.

Pentru cei plecați din țară, reîntoarcerea e derutantă – locurile devin mai puțin recognoscibile, se confruntă cu obiceiurile și indiferența oamenilor, iar uneori cu abuzuri. De unde apar aceste rupturi atât de mari între civilizații și culturi, într-o perioadă a globalizării?

Globalizarea este superficială, iar deoseori calitatea informației la care avem acces este diferită, în funcție și de educația pe care o avem. Cele mai multe spații sunt cele în care statul de drept nu domină, așa că sunt spații ale abuzurilor. În același timp există o romantizare a locului în care ne-am născut, și de aceea putem să avem dezamăgiri, așa cum se întâmplă în nuvela Sudul, de Borges.

Le-ai dat personajelor tale o putere limitată? Cum le-ai simțit pe parcursul scrierii?

Cred că da. Personajele mele erau creionate înainte să scriu, nu cred ca oferă mari surprize.

Unii autori sunt stânjeniți în fața personajelor lor feminine, alții în fața personajelor lor masculine. Te-ai confruntat cu vreo astfel de atitudine?

Mă simt mult mai bine cu personajele feminine. Am senzația că le cunosc mai bine. Sunt mult mai interesată de universul feminin, de discriminare, de inegalități, de tot ce ar putea fi subsumat feminismului.

În volum putem sesiza și conspirații care apropie personajul de cititori, iar soarta personajului ne pune deseori pe gânduri și ne îngrijorează. Te-ai identificat cu vreunul dintre personaje scriind volumul?

Cred că este inevitabil, așa cum spune truismul Madame Bovary c’est moi. Biografia personajului principal nu seamănă cu a mea, nu m-am născut într-o familie defavorizată, nu am surori și pe nimeni în jurul meu similar Lucreției, dar viziunea culturală a Caterinei o împărtășesc. Deși existența mea poate părea un succes, împărtășesc cu ea și arheologia eșecului.

Dacă ar fi să fie tradus, în ce țări ai vrea să vezi acest volum în librării? Ce titluri ai vedea alături?

În Franța, unde locuiesc, în SUA – țară în care am locuit, în Germania – pe care o vizitez des, în Italia, Spania. Totul este un vis cu ochii deschiși, iar două autoare pe care eu le iubesc sunt Herta Müller și Elfriede Jelinek.


Iulia Motoc este judecătorul României la CEDO și Profesor universitar la Universitatea București. A fost judecător al Curții Constituționale, raportor special ONU și expert al ONU, al Consiliului Europei și al Uniunii Europene. A publicat cărți și studii în domeniul dreptului internațional și dreptului european. Este doctor în drept internațional al Universității Aix-Marseille III și doctor în Filosofie al Universității București. A fost profesor și cercetător invitat la Universitățile Yale, NYU, Institutul European de la Florența, Miami și Paris I – Sorbonne. A publicat poezie și proză în revistele SteauaContrafort și Viața Românească.

Andra Rotaru
Andra Rotaru
Andra Rotaru (n. 1980) a realizat proiecte la intersecția dintre arte: performance-ul de dans Lemur, prezentat de coregraful Robert Tyree în America și în Europa; documentarul All Together, realizat în cadrul rezidenței The International Writing Program (Universitatea din Iowa, 2014); Photo-letter pairing (fotografie, proiect realizat în colaborare cu numeroși artiști și cu comunitatea din Iowa). Volume publicate: Într-un pat, sub cearșaful alb (2005), Ținuturile sudului (2010); Lemur (2012); Tribar (2018). Lemur a primit premiul „Tânărul poet al anului”, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori (2013). Volumul de debut a fost tradus in spaniolă (En una cama bajo la sábana blanca, editura Bassarai, 2008). În 2018, Lemur a apărut la editura americană Action Books (traducere de Florin Bican). Volumul Tribar a apărut în Germania, la ELIF VERLAG, în traducerea lui Alexandru Bulucz (2022). De asemenea, a apărut în SUA, la Saturnalia Books, traducere de Anca Roncea (2022).

Citește mai mult:

Corina Sabău: „Într-un sondaj recent, cei mai mulți politicieni, întrebați ce citesc, au răspuns Biblia”

În acest an, cu ocazia împlinirii a cinci ani de existență a blogului de literatură DLITE , a luat ființă Bursa de creație DLITE, cu sprijinul Goethe Institut București. Juriul a acordat două premii, iar Corina Sabău este câștigătoarea Celei de-a Doua Burse de Creație DLITE – ediția 2021, în valoare de 1.000 de euro. Vă invităm să citiți un interviu cu prozatoarea:

Răzvan Țupa & Ioana Miron: „Mişcarea grafică a cuvintelor din limbaj”

„Poeme ilustrate ai mai văzut, chiar și dialoguri între versuri și desen. Ce răsfoiești acum este altceva. Ioana desenează și scrie poezie. Eu scriu versurile și tot încerc desenul. Pentru amândoi acesta este un mod de lectură. Sigur că nu e poezia așa cum te învață la școală, ci o petrecere cu haosul și strălucirea, cu oboselile și extazurile ei, cu momentele ei de cădere până la o rezistență expresivă fluidă.”, scrie Răzvan Țupa în deschiderea volumului Poetic. Relația grafică. Performan(ce) grafic în versuri, apărut la CDPL.

„Ostende 1936. Vara prieteniei” de Volker Weidermann (fragment)

La editura Cartea Românească Educațional a apărut Ostende 1936. Vara prieteniei de Volker Weidermann, în traducerea lui Cătălin Pavel. Traducerea a fost realizată prin finanțarea primită de la S. Fischer Stiftung în cadrul programului TRADUKI, ca parte dintr-o serie de proză germană contemporană coordonată de Alexander Rubel.

Ruxandra Cesereanu: „Sunt poetă, nu magiciană, nici șamancă (deși aș vrea să fiu și așa ceva)”

La Casa de Editură Max Blecher a apărut volumul de balade postumane „SOPHIA ROMÂNIA”, de Ruxandra Cesereanu, despre care Andrei Codrescu scrie pe coperta a patra: „Aceste balade postumane inițiază un dialog cu roboții (în general bine-dispuși) care ne așteaptă nerăbdători la răscrucea post-pandemică. Poeta absoarbe cu nesaț bogăția de date și imagini care provin din jucăriile tehnologice și dă, din partea umană, inteligența și emoțiile pe care le dețin poeții.”