Bogdan Perțache | © arhiva autorului

Jan Curtiș de Bogdan Perțache

Bogdan Perțache a publicat proză scurtă în Literomania, Revdepov, O mie de semne, OPTmotive, LiterNautica, Itaca, Viața medicală, Timpul și Familia. Urmează să debuteze în volum la editura Polirom.

Jan Curtiș

 

Omul vânăt la față, cu limbă albastră nu are mai nimic în comun cu Jan cel pe care îl știu eu.

Ochii injectați, îndreptați spre cer, sunt plini de reproș.

Din buzunarul de la piept al cămășuței azurii iese partea de sus a pașaportului.

De sub pantalonii uzi în față s-a prelins pe teniși rahat moale.

Nu se leagănă.

În loc să zboare spre Berlin, atârnă suspendat de bara de bătut covoare, de lângă vinclu.

Monoliți, câțiva vecini ne uităm la el, nu știu ce gândesc ceilalți, dar la mine în cap Iggy Pop cântă „Dum, dum, boys”. Ni se alătură, din ce în ce mai mulți, oameni care-și întrerup mersul la muncă. Din când în când câte unul șoptește, mereu aceeași întrebare:

― A chemat cineva Poliția, Salvarea?

***

Ne știam bine din cartier, eram un fel de rivali care se respectau tacit. Jan, un pierde-vară cumințel, cu mare lipici la femei. El mă invidia pentru trucul meu cu portretele, eu pentru al lui, căci fără să fie prea „făcut”, ori cu bani pe el, când zdrăngănea la chitară și cânta într-un anume fel, cu sunetele rulate parcă pe cerul gurii, și cele mai năzuroase gagici picau leșinate. Jucam fotbal împreună o dată pe săptămână, duminica, după care, toată gașca, mergeam la terasă la „Pâine”, beam bere și-l lăsam să ne umfle capetele cu planurile lui de mers în Germania.

Acum o lună, după ce-a murit și mă-sa, și-a vândut apartamentul. A luat bani buni, aproape patru mii de mărci nemțești.

Nu-i o săptămână de când m-a rugat să merg cu el:

― Hai, frate, cu mine până la ambasadă, că tu cunoști bine Bucureștiul!

― Și?!

― Am lăsat pașaportul la un băiat care lucrează acolo, să-mi pună o viză Schengen pe nașpa, și mi-e cam gâgă să merg singur cu atâția bani pe mine.

― Cât tre’ să-i dai?

― Trei mii de mărci.

 

Am luat un tren dis-de-dimineață și, cam pe la amiază, eram deja la Aviatorilor de primeam binecuvântarea lui Icar. Mamă, ce balamuc în fața ambasadei Germaniei! Să fi tot fost vreo două sute de oameni la coadă. Câțiva polițiști se străduiau serios să-i împiedice pe cei mai îndrăzneți să năvălească în curte. Cei din față se agitau, vociferau, se îmbulzeau, cei din mijloc doar fremătau și cei din spate stăteau muți, încruntați.

Ne-am oprit, peste drum, câteva minute, să căscăm gura.

Tovarășul meu:

― De-aici cum ajungem la Biserica franceză?

― E puțin mai încolo, colț cu Pangratti.

Doi tipi ne așteptau pe rondul de pe mijlocul străzii, la umbra unor pomi. Cel mai subțirel, un blonduț pieptănat cu cărare pe-o parte, mapă la subraț, îmbrăcat cu cămașă cu mânecă lungă, cravată și pantaloni la dungă s-a apropiat zâmbitor de noi și l-a întrebat direct pe Jan:

― Ai adus banii?

M-am băgat eu:

― Pot să văd, mai întâi, pașaportul?

Blondul nici nu s-a uitat la mine:

― Cine-i?

― Văru-meu!, a răspuns natural Jan.

Vărul solid al blondului a făcut doi pași spre noi și el. Alt văr s-a desprins de gardul de care se sprijinea două case mai încolo.

― Bine!,  a scos pașaportul din mapă și mi l-a dat.

Nu mai văzusem viză Schengen în viața mea, dar m-am prefăcut că verific, expert, abțibildul verzui cu pată mov pe mijloc. L-am ridicat în lumină de-am admirat timbrul albastru cu glob și steluțe cum făcea ape metalice în lumină, apoi i l-am dat lui Jan:

― Bun!

S-a chiorât și el silabisind cele scrise, după care a scos teancul de bani și i l-a dat bișnițarului. Ăla i-a numărat repede, i-a băgat în mapă și, înainte să-și ia băieții și să plece, a mai zis:

― E important să zbori din Budapesta sau Istanbul! Nu uita! Și dacă mai știi pe cineva care vrea să meargă „dincolo” -în sfârșit s-a uitat și în ochii mei- același preț!

***

Mă duc la „Pâine” să-mi beau cafeaua. Treaba cu Jan spânzurat m-a dat peste cap. Mă așez pe unul din scaunele înalte și îi dau Lucicăi de la bar vestea cea rea. Chioară de somn, Lucica se înviorează:

― A, știam io că n-o să sfârșască bine, acu’ câteva zile a băgat la aparate o roabă de bani, iar aseară a venit cu o față lungă și mi-a zis că l-au întors ăia de pe Otopeni, că nu l-au găsit în calculator, ceva cu seria de la viză…

Nu mai aud ce turuie în continuare căci la mine în cap Joy Division încep să cânte „New Dawn Fades”.

 

Manuela Klenke
Manuela Klenke
Traducătoare. Traduceri publicate: "Null Komma Irgendwas" (trad. "Interior zero" de Lavinia Braniște), "Sonia meldet sich" (trad. "Sonia ridică mâna" de Lavinia Braniște), ed. mikrotext, "Die grünen Brüste" (trad. "Sînii verzi" de Florin Iaru), ed. danube books. În prezent lucrează la o antologie de poezie germană contemporană care va aparea în 2022 la Casa de Editură Max Blecher.

Citește mai mult:

Un poem de Yevgeniy Breyger, traducere de Krista Szöcs

Yevgeniy Breyger ( n. 1989, Harkov) a studiat la Universitatea din Heidelberg și la Institutul German pentru Literatură din Leipzig.

Krista Szöcs (n. 1990, Sibiu) a terminat masterul la Facultatea de Litere și Arte din Sibiu. Este editor al revistei Zona Nouă și unul dintre organizatorii festivalului cu acelasi nume.

„un tarif minim pe pagina de manuscris (decent) precum și respectul cuvenit când sunt menționate public cărțile sunt o chestiune de bun simț”

Dlite propune proiectul „Becoming Visible”, cu scopul de a aduce în atenția publicului larg oamenii care se află în spatele cărților de limbă străină, fără de care multe dintre lecturile noastre n-ar fi posibile. Începând cu 30 septembrie 2022, odată cu Ziua Internațională a Traducerilor, vom publica o serie de interviuri, discuții virtuale între traducători și traducătoare din România și Germania. Îi invităm și le invităm să ne vorbească despre provocările meseriei, metodele lor de lucru, precum și despre experiența lor profesională.