Bursa de creație DLITE este una dintre puținele inițiative din România care își propune să susțină financiar autorii care vor să finalizeze o carte în lucru. Ce înseamnă pentru dvs. această bursă? Va exista o a doua ediție?
Se poate spune că este un lucru mai puțin obișnuit ca Goethe Institut din București să dezvolte împreună cu DLITE un astfel de proiect și să acorde o astfel de bursă. Dar, pe de altă parte, cred că pandemia ne-a învățat că este foarte important să se încurajeze și să se susțină sectorul cultural. Toată lumea a fost îngrijorată, toată lumea a trebuit să stea în izolare, să întrerupă relațiile normale de socializare, astfel încât, pentru noi această bursă a fost importantă deoarece a impulsionat autorii tineri să scrie. Cărțile lor vor avea o șansă în plus să devină cunoscute. Și, da, sper că va exista și o ediție a doua a bursei.
Mihai Radu și Corina Sabău sunt câștigătorii acestei burse. Ar înlesni această bursă receptarea lor în spațiul literar german, dacă romanele lor vor fi traduse?
Dacă romanele lor vor fi traduse, desigur, vor avea parte de atenție. În Germania se publică foarte multe cărți, însă publicul german este interesat de autorii străini și putem spera ca, datorită sprijinului nostru, acești doi autori să poată face primii pași în lumea editorială germană.
În romanul său Mihai Radu scrie despre un bărbat de 50 de ani care trebuie să-și ia tatăl acasă de la azilul de bătrâni. Corina Sabău prezintă viața tumultoasă a unei femei tinere care hotărăște să emigreze. Există tematici care se bucură de interes deosebit în Germania?
Ambele subiecte sunt foarte interesante. Uneori, sunt acele tipuri de clișee care încadrează literatura din Germania în zonele cu tematică „grea”; într-un fel, au dreptate, dacă ne gândim la romanul care a luat recent premiul cel mai important din Germania, Deutscher Buchpreis, al autoarei Antje Rávik Strubel, volum care abordează tematica violului.
Care sunt factorii care contribuie la traducerea unei cărți din Europa de Est în spațiul german?
Cred că printre cei mai importanți factori putem menționa posibilitatea ca acea carte să beneficieze de finanțare pentru traducere. Fiindcă, așa cum știm cu toții, traducerile sunt costisitoare. Multe dintre cărțile din Europa de Est sunt consistente, unele chiar ilustrate. Apoi, mai este aspectul următor: o parte din Germania a fost sub ocupație comunistă timp de 40 de ani, iar de aici decurge un interes firesc de a vedea cum tratează alte țări, care au fost sub acest regim, subiectul în literatură.
În spațiile de limbă germană există numeroase burse, premii și rezidențe care oferă susținere financiară și un mediu confortabil celor care scriu. De unde pornesc aceste inițiative? Credeți că România se poate apropia de aceste standarde?
Totul are legătură cu istoria Germaniei. În secolul al XIX-lea, Germania a devenit un stat național, prin unificare, iar fiecare oraș, fiecare regiune mică și-a dezvoltat propriile premii, propria identitate culturală. Astăzi, mulți scriitori care nu ar putea trăi din vânzarea cărților, pot trăi confortabil datorită acestor granturi, premii, rezidențe literare, lecturi publice.
Dacă o editură v-ar ruga să recomandați un scriitor și o scriitoare din Germania care nu au fost încă traduși în limba română, cine v-ar veni prima dată în minte?
Doi dintre scriitorii mei favoriți sunt Wolfgang Herrndorf și Christian Kracht, care este de origine elvețiană. Nu sunt sigur dacă au fost sau nu traduși în limba română.
Ce planuri de viitor există la Goethe Institut București pentru a face mai vizibili scriitorii și scriitoarele din Germania?
În pandemie e mai dificil, însă avem în derulare un proiect realizat împreună cu traducătoarea Manuela Klenke: o antologie de poezie germană contemporană. Volumul va apărea în 2022 la Casa de Editură Max Blecher. Este o inițiativă excelentă pentru a-i face cunoscuți pe scriitorii contemporani din Germania.
Care sunt marile mici bucurii ale viețuirii într-o capitală europeană?
De-a lungul vieții, am avut prilejul să locuiesc în multe capitale și în multe orașe minunate ale acestei lumi. Am locuit în Veneția, Paris, Amsterdam, Praga. București este, cu siguranță, un oraș care nu e printre cele mai frumoase, dar asta are legătură cu arhitectura sa. Pe de altă parte, îmi face plăcere să locuiesc în această capitală. Uneori, îmi aduce aminte de Berlinul anilor 90. E un pic haotic, zgomotos, însă are o scenă culturală plină de viață. Iar ceea ce mă motivează este faptul că simt că Bucureștiul are nevoie de mine și de experiența mea culturală. Atunci când locuiești în Paris, de exemplu, trebuie să te zbați să găsești un loc micuț pe scena culturală și să devii cineva acolo. Aici, este diferit. Aici sunt finanțări puține, trebuie să pui în legătură comunitățile, să le construiești acele posibilități de interacțiune și sprijin. DLITE și alte proiecte susțin cultura germană și cultura din România.
Ce impresie v-a lăsat Bucureștiul cultural? Cu cine v-ați dori să colaborați mai mult în viitor?
Aș spune că Bucureștiul e caracterizat de stilul eclectic. Nu pot numi o singură instituție. Desigur, cunosc scena literară mai bine decât cunosc ceea ce se întâmplă în domeniul operei. Cred că cel mai important lucru este să găsești parteneri buni, cu care să poți colabora și lucra, să te identifici și să iei legătura cu oamenii cu care poți dezvolta strategii culturale. Un punct critic ar fi faptul că în România nu există multe finanțări publice, iar asta duce la o competiție acerbă, iar de aici decurg și alte lucruri, cum ar fi invidia, ura. Dacă ar exista mai multe finanțări, ar fi și o stare generală de calm. Asta e o impresie care mi-a rămas puternic întipărită în minte.
