Platformă pentru literatură contemporană DE-RO
dlite_icon_organic
© Mihaela Caravan

Jurnal de Berlin (8): Clubul de carte și Prosecco din zilele de joi

Clubul de carte și Prosecco din zilele de joi este o invenție asumată pe care am pus-o la cale cu diverși prieteni din Berlin, pentru a ne îmbogăți mintea sufocată de carantină, și pentru a ne amuza spiritul. Clubul a avut și continuă să aibă loc în parcuri.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin

Membrii clubului de carte și Prosecco din zilele de joi sunt predominant artiști: scriitori, sculptori, designeri, curatori. Apoi, intervin membri din alte arte și meserii – medici, oameni de știință, filosofi, istorici – fiecare artist în felul său, în domeniul său de expertiză.

Clubul nu a fost mereu un club.

La început, erau plimbările – o parte semnificativă din timpul petrecut în carantină s-a derulat în scurte sau lungi plimbări în perimetrul cartierului în care locuim, la granița dintre Prenzlauer Berg și Mitte. Pentru a ne ostoi disconfortul cauzat de noul context social, am început să ne revedem, între vecini, respectând distanța regulamentară de un metru și jumătate, mai întâi câte doi, mai apoi câte trei.

O întâlnire obișnuită a clubului vine la pachet cu povești ale săptămânii din viața fiecăruia, sterilizant pentru mâini, pahare individuale de carton reciclabil, o carte sau două, o glumă sau zece, trei amintiri sau o sută. Virginia Woolf a fost alături de noi. Bach a fost alături de noi. Goethe a fost alături de noi. Pușkin și Cioran au fost alături de noi. Mary Oliver a fost alături de noi. Rilke, Weber și Krechel au fost alături de noi.

Clubul a devenit, în scurt timp, și un canal informativ. Din nevoia de a limita stările psihologice de tristețe, dubii și deznădejde provocate de expunerea la canale media agresive, am folosit întâlnirile și pentru a comenta evenimentele curente, fără a lansa polemici conspirative care să ne țină treji noaptea sau paralizați în interiorul apartamentului, de teamă că ne vom îmbolnăvi.

Mai degrabă, am trasat propriile realități inspirate de viețile acelor artiști și autori care au trecut la rândul lor prin etape controversate ale istoriei, și le-am disecat memoriile.

Cartierul în care trăim ne-a servit drept refugiu pe toată perioada izolării. Să avem propriul club, chiar și fără a-l numi așa, ne-a oferit posibilitatea să evadăm, chiar și pentru câteva ore într-o săptămână, din inerția de zi a cârtiței a timpului petrecut aproape continuu între pereții apartamentelor noastre, uneori în completă singurătate. În această stare de hazard, ne-am ocupat orele împreună citind și scriind scrisori, reiterând toate locurile în care ne-am creat amintiri – cât și pe cele pe care le observam acum pentru prima oară – căutând soluții ingenioase care să ne aline dorul de ceilalți, de călătorie, de siguranță, de revederi momentan imposibile.

Clubul de carte și Prosecco s-a dovedit, eventual, un prețios instrument terapeutic în perioada carantinei.

Într-un oraș foarte întins, ca Berlinul, unde majoritatea prieteniilor suportă efectele distanței geografice (pe aici, se spune adesea că dacă într-un cuplu, cele două persoane locuiesc la distanță de peste 30 de minute una de alta – este o relație la distanță), distanțarea socială a facilitat contactul uman mai mult decât pare posibil. Brusc, întâlniri ce aveau loc de două ori pe an, au început să se întâmple de două ori pe lună – ba chiar de două ori pe săptămână. Liantul general era nevoia de timp de calitate împreună, timp pentru care, brusc, mai mulți dintre noi am găsit resurse. Într-un oraș atât de întins, unde, uneori, distanța de la A la B se parcurge chiar și într-o oră, am descoperit, în mijlocul carantinei, luxul de a îmi putea revedea prietenii mergând pe jos, prin parcurile și pe străduțele aceluiași cartier, unde, de-a lungul anilor, ne-am aciuat cu toții.

Tehnologia este ofertantă, însă nicio fereastră de chat, nicio aplicație, oricât de pragmatic ar fi dezvoltată, tot nu compensează pentru beneficiile sensibile ale contactului uman. Până când se vor inventa hologramele ce îi transportă pe cei apropiați în camera noastră, sau până atunci când teleportarea va fi posibilă, clubul de carte și Prosecco va continua să existe, în fiecare joi, în parcurile din Berlin.

 

 

Ioana Casapu
Ioana Casapu
Autoare și jurnalistă, și își împarte timpul între Berlin și București. A debutat pe scena literară românească în 2016 cu romanul Deviații de stereo (Casa de Pariuri Literare), o radiografie a generației Y din București.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin

Citește mai mult:

Câștigătorii Burselor de Creație DLITE – ediția 2021

Așa cum vă spuneam la începutul verii, cu ocazia împlinirii a cinci ani de existență a blogului de literatură DLITE, ne-am propus să vă mulțumim cât mai concret posibil că ne-ați fost și ne sunteți alături. Printre altele, oferindu-le autoarelor și autorilor români, pe care le/îi respectăm și le/îi citim cu atenție, o bursă de creație în valoare de 1500 de Euro.

Trei poezii de Denisa Ștefan

Scriu din foarte multe motive şi cam toate-s egoiste. Scriu pentru a nu mă simţi singură, scriu pentru a mă conecta cu cititorii, scriu pentru a pune un loc de întrebare acolo unde viaţa atârnă de un fir de aţă, scriu pentru a mă confesa.

Două poezii de Andrei Zbîrnea

„Poemele lui Zbîrnea sunt ciudate, ca viața, căci într-adevăr sunt zile în care te temi să deschizi ochii și nu ești capabil să distingi între sunetul unui urs iradiat și frica sufocării la nouăzeci de grade. Sunt ciudate, surprinzătoare și curajoase.” (Andrei Crăciun)

Corina Sabău: „Într-un sondaj recent, cei mai mulți politicieni, întrebați ce citesc, au răspuns Biblia”

În acest an, cu ocazia împlinirii a cinci ani de existență a blogului de literatură DLITE , a luat ființă Bursa de creație DLITE, cu sprijinul Goethe Institut București. Juriul a acordat două premii, iar Corina Sabău este câștigătoarea Celei de-a Doua Burse de Creație DLITE – ediția 2021, în valoare de 1.000 de euro. Vă invităm să citiți un interviu cu prozatoarea: