Platformă pentru literatură contemporană DE-RO
dlite_icon_organic
© Pandora M

Kafka, despre social media și bucuriile simple ale vieții

Pandora M a tras cu tunul și a publicat vara aceasta o nouă ediție a capodoperei kafkiene prin excelență, jurnalul scriitorului praghez. Citiți mai jos câteva fragmente memorabile, în traducerea lipsită de cusur a lui Radu Gabriel Pârvu, și căutați volumul în librării.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin

Kafka, despre condiția scriitorului

 
„Acum nu mă pot dedica pe de-a-ntregul domeniului literar, așa cum ar trebui să se întâmple, și nu o pot face din diverse motive. Făcând abstracție de relațiile mele de familie, n-aș putea trăi din literatură chiar din pricina genezei lente a lucrărilor mele și a caracterului lor aparte; în plus, mă mai împiedică și sănătatea, precum și caracterul meu, să mă dedic unei vieți nesigure, în cel mai fericit caz. De aceea am devenit funcționar la o instituție de asigurări sociale. Or, aceste două profesii nu sunt compatibile niciodată și nu pot admite un trai fericit în comun. Cea mai măruntă fericire în una dintre ele devine o mare nefericire în cealaltă. Dacă am scris într-o seară un lucru bun, a doua zi, la birou, iau foc și nu pot duce nimic la bun sfârșit. Acest du-te-vino devine tot mai nesuferit. La birou îmi îndeplinesc superficial îndatoririle, nu însă și pe cele interioare, iar orice obligație interioară neîmplinită se transformă într-o nefericire care nu se mai clintește din sufletul meu.”
 

Kafka, despre scrolling

 
„Și diminețile astea: te uiți pe geam, îți tragi scaunul de lângă pat și te așezi să-ți bei cafeaua. Și serile astea: îți sprijini brațul și-ți ții mâna la ureche. Da, de n-ar fi toate astea! Dacă ai adopta măcar câteva obiceiuri noi, pe care le poți vedea aici, pe străzi, în fiecare zi.”
 

Kafka, despre cea mai bună dintre toate lumile posibile

 
„Felul în care mănâncă pasagerii, cum deschid gura și înghit dumicații care le alunecă pe gât, este un semn că ei consideră ireproșabil, firesc și demn de încredere totul: mersul cu trenul, structura celorlalți pasageri, ordinea lucrurilor, temperatura din vagon, chiar și exemplarul din Pan pe care îl țin pe genunchi și la care unii se uită din când în când (întrucât așa ceva este totuși imposibil de prevăzut într-un compartiment de tren); în același timp, ei mai cred că totul ar fi putut fi chiar mult mai rău.”
 

Kafka, cea mai frumoasă scuză

 
„Ieri mi-a venit ideea că pe mama nu am iubit-o întotdeauna așa cum merita și cum aș fi fost în stare s-o iubesc, numai pentru că m-a împiedicat limba germană. Mama evreică nu este o Mutter; denumirea de Mutter o face cam caraghioasă (nu pe ea însăși, fiindcă ne aflăm în Germania): când îi dăm unei evreice numele nemțesc de Mutter, uităm însă contradicția, care se coboară cu atât mai greu la nivelul sentimentului, că Mutter este un cuvânt prea german pentru evrei; el conține, involuntar, pe lângă strălucirea creștină, și răceala creștină, ceea ce face ca evreica desemnată prin Mutter să devină nu doar caraghioasă, ci și străină. „Mama” ar fi un nume mai bun, numai să nu ni-l imaginăm în spatele lui tot pe Mutter. Cred că doar amintirile din ghetou mai conservă familia iudaică, întrucât nici cuvântul Vater nu se referă câtuși de puțin la un tată evreu.”
 

Kafka, despre bucuria scrisului

 
„Mă simt într-adevăr ca de piatră, sunt ca propriul meu monument funerar, în particular sau în general, aici nu e loc pentru credință sau îndoială, pentru dragoste sau dezgust, pentru curaj sau teamă, ci există doar o speranță vagă, cu nimic mai deslușită decât inscripțiile de pe monumentele funerare. Aproape niciun cuvânt pe care-l scriu nu se potrivește cu celălalt, aud cum consoanele se freacă zornăind unele de altele, iar vocalele li se alătură cântând ca niște negri la expoziție. Îndoielile mele înconjoară fiecare cuvânt, pe care le văd mai curând decât cuvântul, dar ce spun!, nici cuvântul nu-l văd, ci-l născocesc. Dar asta nici n-ar fi cea mai mare nenorocire, dacă n-aș fi nevoit să inventez apoi niște cuvinte capabile să abată în altă direcție mirosul de cadavru, ca acesta să nu ne vină drept în față, mie și cititorului. Ori de câte ori mă așez la masa de scris, nu mă simt mai bine decât cineva care cade în mijlocul traficului din Place de l’Opera și-și rupe amândouă picioarele. Și atunci, în ciuda zgomotului pe care îl fac, toate mașinile, din toate părțile, par să ajungă în tăcere în toate direcțiile, însă, mai mult decât polițiștii, ordinea o impune durerea acelui om, durerea din cauza căreia el își închide ochii și care pustiește piața și străzile, fără ca mașinile să fie silite să mai întoarcă. Marea animație îl face să sufere, căci el nu e decât un obstacol în trafic, dar golul din jurul lui nu este mai puțin supărător, deoarece acesta declanșează adevărata lui durere.”
 

Kafka, despre Monday blues

 
„Întrucât s-ar părea că sunt complet terminat – în ultimul an n-am fost lucid mai mult de cinci minute –, voi fi nevoit să-mi doresc în fiecare zi ori să plec de pe pământ, ori să o iau de la început, ca un copil, fără a avea însă dreptul să-mi fac din asta nici cea mai măruntă speranță.”
 

Kafka, despre ispita nesocotirii poruncii a V-a creștinești („Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta”)

 
„Pentru că asta mă consolează, îmi notez aici o observație autobiografică a lui Shaw, deși ea conține, de fapt, contrariul unei consolări: în adolescență, el a fost ucenic la biroul unui agent imobiliar din Dublin. Curând, a renunțat la această slujbă și a plecat la Londra, unde a devenit scriitor. În primii nouă ani, între 1876 și 1885, a câștigat în total o sută patruzeci de coroane. Dar, deși eram un tânăr viguros, iar familia mea se găsea într-o situație proastă, nu m-am aruncat eu în luptă pentru existență, ci am aruncat-o pe mama, de care m-am lăsat întreținut. N-am fost un sprijin pentru bătrânul meu tată; dimpotrivă, m-am agățat de pulpanele hainei lui. Până la urmă, această însemnare mă consolează prea puțin. Anii pe care el i-a petrecut în libertate la Londra, pentru mine deja au trecut, eventualitatea fericirii se transformă tot mai mult într-o imposibilitate, duc un trai îngrozitor, un surogat de viață, și sunt destul de laș și de ticălos pentru a-l urma pe Shaw numai până acolo unde le-am citit părinților mei. Cum îmi mai fulgeră pe dinaintea ochilor larg deschiși această viață posibilă în culorile ei de oțel, cu tijele ei de oțel, încordate, prin întunericul străveziu ce ne desparte!”

 

Kafka, despre social media

 
„Toți mi s-au părut falși, în afară de Max, care a spus calm câteva cuvinte lipsite de conținut. Fals a fost însă cel ce s-a interesat de un detaliu nerușinat, fals cel care a dat un răspuns glumeț la o remarcă a actorului, fals cel ce a fost ironic, fals cel care a început să-și analizeze diversele impresii, toată acea adunătură care, după ce fusese înghesuită pe bună dreptate în fundul sălii, se ridica acum, târziu în noapte, și redevenea conștientă de valoarea ei. (Foarte departe de adevăr.)”
 

Kafka, despre realitatea suferințelor psihice

 
„Azi după-masă m-a cuprins durerea singurătății mele: era atât de pătrunzătoarea și de neînduplecată, încât mi-am dat seama că astfel îmi consum energia pe care o dobândesc când scriu aici și care nu era, de fapt, destinată acestui scop.”
 

Kafka, despre plăcerile simple ale vieții

 
„Azi-dimineață, pentru prima oară după multă vreme, regăsesc bucuria provocată de imaginea unui cuțit ce mi se răsucește în inimă.”

© Pandora M

Bogdan Coșa
Bogdan Coșa
Scriitor. Vezi „Cât de aproape sunt ploile reci” (Editura Trei, 2020).
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin

Citește mai mult:

Repetiție pentru o lume mai bună

Mihai Radu este câștigătorul Bursei de Creație DLITE – ediția 2021, în valoare de 1500 de euro; vă invităm să citiți un fragment din romanul lui în lucru.

Corina Sabău: „Într-un sondaj recent, cei mai mulți politicieni, întrebați ce citesc, au răspuns Biblia”

În acest an, cu ocazia împlinirii a cinci ani de existență a blogului de literatură DLITE , a luat ființă Bursa de creație DLITE, cu sprijinul Goethe Institut București. Juriul a acordat două premii, iar Corina Sabău este câștigătoarea Celei de-a Doua Burse de Creație DLITE – ediția 2021, în valoare de 1.000 de euro. Vă invităm să citiți un interviu cu prozatoarea: