© Editura Art

Lecția de creative writing: Peter Handke

Cursurile de scriere creatoare sunt bune, mai ales dacă ești la început de drum; dar, cum scrisul e o meserie care se fură, orice scriitor vă va spune că nimic nu înlocuiește cititul atent, cu creionul în mână. În acest sens, astăzi vă propunem un fragment deosebit de ofertant de Peter Handke – că tot a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură anul trecut:
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin

După o bucată de vreme, deși încă în sala de mese și îndeletnicindu-se cu înregistrarea faptelor care se derulau pe stradă, Bloch se pomeni conștientizând următoarea propoziție: „Era de mult prea multă vreme fără ocupație.” Părându-i-se această propoziție o concluzie, reflectă retrospectiv cum ajunsese în acea situație. Ce fusese mai înainte? Da! Înainte – își aminti el – s-a gândit: „Șutul l-a luat prin surprindere și el a lăsat mingea să-i treacă printre picioare.” Și înaintea acestei fraze se gândise la fotografii din spatele porții, care îl agasaseră. Și mai înainte: „În spatele lui se oprise cineva, dar n-a făcut altceva decât să-și fluiere câinele…” Dar înaintea acestei fraze? Înaintea acestei fraze se gândise la o femeie care se oprise în parc, se întorsese în urma lui și-l privise așa cum te uiți la un copil neascultător. Dar mai înainte? Proprietarul hanului povestise despre elevul mut care a fost găsit mort de către un vameș, la mică distanță de frontieră. Și înaintea poveștii cu elevul se gândise la mingea care sărise chiar în fața liniei. Și înaintea gândului la minge a văzut-o pe vânzătoarea din piață săltându-se de pe scăunel și luând-o la fugă după un elev. Și înaintea femeii fusese o frază dintr-un ziar: „În urmărirea hoțului, tâmplarul fusese stânjenit și de faptul că purta încă șorțul.” Iar fraza din ziar o citise atunci când își amintise de o încăierare în care ceilalți, pe la spate, îi trăseseră sacoul peste brațe. De încăierare și-a amintit când s-a pocnit cu fluierul piciorului de masă. Și mai înainte? Nu-i veni în minte ce l-a făcut să se lovească cu floierul piciorului de masă. În derularea faptelor căuta un punct de reper pentru ceea ce ar fi putut fi înainte: să fi fost ceva legat de mișcare? Sau legat de durere? Sau legat de zgomotul produs de picior și masă? Dar nu putu penetra mai în urmă. Apoi dădu cu ochii în ziar de fotografia ușii unei locuințe care trebuise să fie spartă pentru că în dosul ei se afla un cadavru. De la ușa aceasta a început – gândi el – până ce a ajuns să se regăsească în propoziția „Era de mult prea multă vreme fără ocupație”.   

Câtva timp lucrurile au mers bine; mișcările buzelor oamenilor cu care stătea de vorbă se potriveau cu ceea ce-i auzea spunându-i; casele nu aveau doar fațade; de pe rampa de încărcare a lăptăriei se cărau saci grei cu făină într-un depozit; dacă cineva striga ceva în josul străzii, auzea sunetul venind într-adevăr din partea aceea; oamenii care treceau pe trotuarul de vizavi nu păreau a fi plătiți să se perinde pe un fundal; băiatul cu leucoplast sub ochi avea cu adevărat o crustă de sânge acolo; ploaia, și ea, nu părea să cadă doar în prim-planul imaginii, ci în toată raza privirii sale. Bloch nimeri apoi sub streașina unei biserici. Probabil că ajunsese aici printr-o străduță când a început să plouă.

Romanul „Frica portarului înaintea loviturii de la 11 metri”, tradus din limba germană de Corina Jiva, a fost re-editat de curând la Editura ART. Îl recomandăm cu căldură.

Bogdan Coșa
Bogdan Coșa
Scriitor. Vezi „Cât de aproape sunt ploile reci” (Editura Trei, 2020).
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin

Citește mai mult:

Sputnik în grădină – trei poezii de Gabi Eftimie

„Faţă de poezia care a consacrat-o pe autoare, Sputnik în grădină aduce o răsturnare la nivelul percepţiei spaţiului, claustrarea facând loc unei deschideri rezonante. Tipul de observaţie practicat aici de Gabi Eftimie instituie nişte standarde de precizie senzorială necunoscute pînă acum în poezia română contemporană.” – Andrei DOBOȘ

Două povestiri de Ramona Micu

Ramona Micu (n.1979) a debutat editorial în 2021, are trei copii minunaţi, și ne propune spre lectură ceva inedit.

Un poem de Vera Ion

Scriu mai multe, în general scriu când se mișcă în mine niște lucruri și vreau să le înțeleg, proiectez în afară, asta mai ales în poezie. În film și teatru, scriu ca să creez o discuție despre emoții și lucruri care sunt importante, și, așa cum zicea marele Tricky, „I wanna touch other people like I’ve been touched”.