Platformă pentru literatură contemporană DE-RO
© Willy Pragher via Wikimedia commons, recolored by NextHype

Lectura estivală ideală: romanele polițiste

Povești captivante, personaje neobișnuite, locații interesante: romanele polițiste sunt lectura estivală ideală.

Romanele polițiste ajung periodic pe listele best-seller-urilor din Germania. Formele stilistice și temele sunt extrem de variate: de la povestiri polițiste pe fundal istoric, până la intrigi regionale, de la thrillere politice, până la plăcutele „cosy mysteries”. Cu siguranță găsiți ceva și pe gustul dvs. În continuare, câteva sugestii:

KiWi

Volker Kutscher: Der nasse Fisch (în trad. – Peștele ud)

Volker Kutscher a deschis cu „Der nasse Fisch” (în trad. – „Peștele ud”) seria sa de romane polițiste, al cărei erou principal este ambițiosul comisar de poliție Gereon Rath. Berlinul din perioada de aur a anilor 1920, marcat de evenimente politice și personalități istorice, este decorul în care se desfășoară intriga polițistă densă. Ecranizarea din anul 2016 sub formă de serial de televiziune, intitulată „Babylon Berlin”, s-a bucurat de un succes internațional.

 

Simone Buchholz: Mexikoring (în trad. – Inelul mexican)

Romanele Simonei Buchholz ne conduc în orașul Hamburg contemporan. Tânăra și încrezătoarea procuror Chastity Riley este specializată în cazurile de criminalistică din cartierul rău famat St. Pauli. În romanul „Mexikoring” (în trad. – „Inelul mexican”), poliția găsește un cadavru într-o mașină arsă. O vendetă în lumea interlopă, un atentat nereușit al unei mișcări alternative? Pentru a elucida acest caz, Chastity are nevoie de întreaga sa tenacitate și intuiție.

Romanul a primit în anul 2018 premiul pentru cel mai bun roman polițist german.

 

Oliver Bottini: Der Tod in den stillen Winkeln (în trad. – Moartea în cotloanele liniștite)

Fiica unui mare proprietar de terenuri din Banat, de naționalitate germană, este înjunghiată, iar toate indiciile îl indică drept criminal pe un tânăr lucrător agricol român, care a dispărut. Însă comisarul Ioan Cozma din Timișoara își pune alte întrebări: există oare concurenți care vor să acapareze impresionantele proprietăți agricole ale tatălui? Ce rol joacă istoria regiunii și vechi rețele politice? Comisarul Cozma este în prag de pensionare și preia cazul de nevoie.

Pentru acest roman, autorul s-a documentat direct în România. În anul 2018, cartea a fost distinsă cu premiul pentru cel mai bun roman polițist german.

Mai multe sugestii de romane polițiste la DLITE

Romane polițiste scrise de autori germani găsiți în bibliotecile germane din România și Republica Moldova și sub formă de cărți electronice în cadrul bibliotecii digitale Onleihe.

Citește mai mult:

Căderea Zidul Berlinului în ficțiunea literară și memorialistica germană

Anul acesta se împlinesc 30 de ani de la unificarea Germaniei. La scurtă vreme după căderea Zidului Berlinului la sfârșitul anului 1989, pe scena literară germană se dezbătea necesitatea marelui „roman de cotitură“. Acesta însă s-a lăsat așteptat. Abia la mijlocul anilor’90 au apărut texte literare semnificative. O temă recurentă a acestor scrieri este momentul istoric al schimbării care a intervenit odată cu căderea Zidului Berlinului. Vă prezentăm mai jos un eseu pe această temă de Ivan Pilchin.

Personne Nage de Emilian Galaicu-Păun (fragment de roman)

Scriitor, traducător și redactor-șef al editurii Cartier, cu texte traduse în peste 20 de limbi, Emilian Galaicu-Păun a publicat în decembrie 2019 romanul Living Tissue. 10 x 10, în traducerea engleză a lui Alistair Ian Blyth, la Dalkey Archive Press din SUA Emilian Galaicu-Păun ne propune astăzi un fragment inedit dintr-un roman în lucru, în care Paul Celan este figura centrală.

F-SIDES Cineclub la Cluj

Kilenc hónap – Nine Months
(regia: Márta Mészáros, 1976)
Cluj-Napoca, 11 octombrie, ora 18:00, cinema Arta

Așa cum au oamenii fantezii sexuale, eu tot visez că poezia mea o scriu toți ceilalți

Răzvan Țupa: Premiul „Gheorghe Iova” Textuare poate să continue doar ca un experiment în fiecare an. Prin iulie-august mi-am propus să vin cu o formulă care să fie funcțională, pentru că treaba cu juriul nu a funcționat. Pentru mine e o ocazie să pun la muncă potențialul relațional al poeziei, fix partea aia care face literatura să funcționeze dincoace de pagină. Mă rog, așa cum au oamenii fantezii sexuale, eu tot visez că poezia mea o scriu toți ceilalți.