Ce ai face dacă ai vrea să te întorci acasă, dar, ca în romanul tău, locurile și țările să fi dispărut?
Cred că mi-aș căuta și mi-aș găsi un „acasă” în noua lume, probabil casa mea ar deveni întreaga lume, în noua configurație. Aș percepe totul ca pe o aventură și poate, cine știe, aș fi de fapt un personaj într-o carte.
Cum e să scrii un roman în care există polifonia atâtor personaje?
Pot să spun în primul rând cum nu e: nu e niciodată plictisitor. E frumos și solicitant, în același timp, să rețin toate acțiunile, firele care leagă personajele, țesătura de întâmplări care creează întregul, având tot timpul în minte sensurile profunde ale cărții. Și e totodată o bucurie, întâlnirile repetate cu personajele sunt ca și cum te-ai întâlni cu cineva foarte bine cunoscut, cu care nu te-ai mai văzut de ceva vreme și afli ce a mai făcut, personajele aproape că mi-au povestit viețile lor, la fel ca niște prieteni vechi.
Asemenea personajului Magda, ai încercat vreodată să pui într-o anumită ordine poemele unui scriitor astfel încât firul acestora să semene cu al unui roman?
Nu am încercat asta, și chiar în momentul în care mi-a venit acea idee m-am gândit că ar fi ceva interesant de încercat, la un moment dat.
Personajele percep și alte realități și ființe. Să trăiești într-o astfel de lume pe parcursul scrierii Translucidului nu pare a fi cel mai ușor lucru…
Am perceput acel mozaic de trăiri, realități și ființe ca pe o mare aventură, dar a fost ceva ce m-a energizat și am scris tot timpul cu bucurie, cumva a fost naturală, firească toată scrierea, poate și datorită faptului că am scris fără presiune, eu întotdeauna așa scriu, din plăcerea faptului de a scrie, asta îmi aduce cea mai mare bucurie, pe lângă toate celelalte lucruri care îmi aduc bucurii în viața de zi cu zi.
Ți se pare că uneori ai ales în mod mai puțin conștient diverse detalii care conturează personajele? Sau că ai fost purtată și de o voință a personajelor?
Dacă aș fi ales mai puțin conștient ar însemna să nu fi conștientizat asta, astfel că nu aș avea cum să știu. Cred deci că nu sunt aspecte pe care să le fi scris mai puțin conștient, am scris conștient și asumat, am gândit mult fiecare detaliu și cum se integrează fiecare amănunt în planul întregului, inclusiv ca psihologie a personajelor, a interacțiunii dintre ele, a modului în care fiecare dialoghează și acționează. Inspirația a venit din diverse surse – acestea s-au amalgamat în crearea unui personaj final, dar cunosc sursele fiecărui personaj în parte. Chiar dacă personajele mi-au povestit viețile lor, erau, cum am spus, ca niște prieteni vechi, foarte bine cunoscuți, care îmi spuneau cum au mai trăit de la ultima noastră întâlnire. Le cunoșteam și originile și familia, ca să spun așa, sursele fiecăruia în parte.
În roman apar numeroase tipologii: personaje rasiste, homofobe, sexiste etc., personaje care se dezic de România, „țara asta nu mai e România”. Iar altele fug de romantism pentru că „nu acela era drumul”. Este important să citim despre diverse amalgamuri comportamentale, bune sau rele, ideale sau dizgrațioase. Sunt și subiecte despre care ai tăcea, pe care nu le-ai aborda în viitorul apropiat?
Aș putea spune că nu există un subiect în legătură cu care să tac. Întotdeauna am scris despre ceea ce am vrut să scriu în momentul respectiv. Va fi la fel și în continuare.
În acest an faci parte din juriul ediției a doua a concursului de debut „Primul roman” al editurii Litera. Anul trecut ai fost câștigătoarea acestui concurs.
A fost un premiu pe care am avut marea surpriză și bucurie să-l primesc, nu mă așteptam și m-am bucurat foarte mult că s-a întâmplat așa. Anul acesta fac parte din juriu, iar asta mă bucură foarte tare, pentru mine este o experiență întregitoare, să am această viziune totală – și cea trecută, a participării la concurs, și cea din prezent, a percepției lucrurilor din punctul de vedere al unui membru al juriului. Aștept cu bucurie și nerăbdare desfășurarea tuturor etapelor celei de-a doua ediții a concursului „Primul roman”.