| © CDPL

Livia Roșca: „Inima mea-explozibil/stă să ne arunce în aer”

O cunoașteți de când a debutat, cu volumul de poezie Ruj pe icoane, în 2006. Sau ați întâlnit-o în cadrul unor evenimente ale asociației 7 ARTE, dedicate educaţiei experienţiale şi educaţiei prin cultură. Recent, volumele Ruj pe icoane și 1+1>2 au fost reeditate de Casa de Pariuri Literare. Vă invităm la un dialog cu Livia Roșca:

Recent, la Casa de Pariuri Literare au apărut reeditările volumelor Ruj pe icoane și 1+1>2, cu ilustrațiile copertelor realizate de Andreea Molocea. Care este istoria acestui volum și cum s-au intersectat drumurile celor care au făcut posibilă apariția acestei cărți?

În urmă cu 8 ani am început alături de Andreea o călătorie foarte frumoasă prin lumile copilului meu mai mare, Andrei, care are acum 14 ani, o călătorie numită Km de aer.
În acele universuri prin care ne-am plimbat toți trei împreună, au apărut unele dintre primele ilustrații ale Andreei. O parte dintre ele nu au avut șansa să fie admirate și de alții, au rămas între noi pentru că Andreea este foarte exigentă și lucrează cu variante ale unei idei, până când simte că toate ilustrațiile se așază în aceeași emoție, ca niște mărgele pe care le recunoști că fac parte din același șirag. Mărturisesc, eu am păstrat toate fotografiile cu toate variantele pe care Andreea mi le-a trimis, și le iubesc pe toate. Este clar din ceea ce-ți spun că rezonez foarte bine cu imaginarul Andreei, cu felul în care ea se exprim
ă, și foarte important, îmi este familiar portofoliul ei de lucrări pe care îl accesez din când în când să-l admir.

Acum că am făcut istoricul afectiv al relației mele cu Andreea, încep și povestea ilustrațiilor de pe copertele reeditărilor volumelor mele de poezie. Pe coperta acestei ediții a reeditării volumului Ruj pe icoane se află ilustrația Sămânța, pe care Andreea a desenat-o inspirată de bobul de grâu. Este o imagine arhetipală, densă, compactă și am asociat-o imediat volumului meu care, pe lângă faptul că spune o poveste lirică a creșterii și transformării, conține și o lume diversă de portrete feminine, de arhetipuri ale feminității, de fapt: mama, Angela, Onica, studente, colege etc, toate, în fond, niște „semințe” plantate în volumul meu. Apoi, titlul volumului Ruj pe icoane este un avertisment că trebuie să ai răbdarea de a vedea dincolo de straturi succesive, iar ilustrația Andreei ascunde și arată în același timp. Maniera în care este desenat chipul din centrul ilustrației, vălul care cuprinde totul, sunt elemente care amintesc de icoanele bizantine. Mai mult, veți vedea în ilustrație o cală, floare care de-a lungul istoriei a fost considerată, în mod simbolic, floarea Fecioarei Maria sau asociată îngerului Bunei Vestiri. O prietenă mi-a zis că atunci când a văzut coperta, gândul a dus-o către sexul femeii. M-a bucurat mult că am ales atât de bine ilustrația!

Pe coperta 1+1>2 se află Boom, o acularelă care poate fi o reinterpretare a celebrei Mona Lisa. Îți este familiară postura capului și mâinilor, peisajului din fundal (prezent în lucrarea inițială), dar în loculul inimii vezi o grenadă roșie, cu lanțul declanșator care atârnă precum al bijuteriilor, până ce dispare între degetele madonei. Spre finalul volumului meu, 1+1>2, sunt aceste versuri: Inima mea-explozibil/stă să ne arunce în aer”. În contextul volumului, ca și în lucrarea Andreei, aceste versuri nu spun povestea unei distrugeri, ci mai ales, o anunță și pe aceea a unui nou început. Pentru că adesea, transformările profunde sunt consecința unor evenimente sau chiar decizii personale care te aruncă în aer, ca să te recompună apoi într-o configurație nouă, necesară etapelor următoare. Te invit pe tine și pe cititorii DLITE să vedeți ilustrațiile așa cum sunt ele în portofoliul Andreei, disponibile ca artprinturi: Sămânța este aici: https://andreeamolocea.com/ro/seed iar Boom, aici: https://andreeamolocea.com/ro/boom

Cel care a declanșat lucrurile, astfel încât toate cele povestite mai devreme să aibă legătura cu cărțile mele a fost editorul Cristian Cosma de la Casa de Pariuri Literare. El mi-a propus reeditările și m-am bucurat mult când am primit propunerea aceasta, de parcă o așteptamApoi lucrurile s-au întâmplat cu o repeziciune demnă de cartea recodurilor, cu mici dificultăți pentru că nu mai aveam fișierul volumului Ruj pe icoane, dar până la urmă a apărut de pe la prieteni. Îmi aduc aminte că am înregistrat edițiile sonore în primele zile ale războiului dintre Rusia și Ucraina, că BT-ul l-am dat în a treia noapte de război.

Dar și cu Cristi aveam un istoric de colaborare anterior reeditărilor. În ultimii ani CDPL și-a dezvoltat portofoliul de carte pentru copii și, în virtutea proiectelor mele de promovare a lecturii de la smARTkid, desfășurate sub umbrela Ascociației 7 ARTE, am primit de la Editura CDPL ajutor sub formă de donații în carte pentru copiii din comunități defavorizate.

Asociația 7 ARTE a luat ființă în anul 2015, iar mulți dintre noi o asociem cu smARTkid, un program amplu al asociaţiei, care înseamnă implementarea unor proiecte de educaţie experienţială şi de educaţie prin cultură. Prin smARTkid, 7 ARTE organizează ateliere creative, educative şi recreative pentru copii şi tineri. Care sunt momentele importante, de neuitat, pe care le-ai trăit datorită asociației și proiectelor sale?

Suna a clișeu, dar este atât de dificilă o ierarhizare! La smARTkid am făcut o muncă de pionierat și ca în orice domeniu în care faci pionierat este foarte greu și foarte frumos în același timp. Când am inițiat atelierele de lectură cu scriitori, exista puțină literatură pentru copii scrisă de autori contemporani, iar scriitorii nu erau obișnuiți să interacționeze pe viu, cu copiii. Ce să mai spun de copii care, în general, se împărțeau în două tabere a celor care nu-și puseseră niciodată problema că cineva scrie cărțile, de parcă ele nu aveau autori niște oameni, și cea a copiilor care credeau că toți scriitorii sunt deja morți și au rămas în urma lor cărțile. Din acest motiv, sunt foarte mândră că am forțat lucrurile și că am accelerat maturizarea industriei de carte pentru copii, formând cererea, nevoia, că am educat scriitorii să interacționeze cu copiii, că i-am coborât din atmosfera lansărilor de carte pentru oameni mari și i-am dus în lumea copiilor, pe covor, la același nivel de la care să se poată privi ochi în ochi și învăța unii de la alții. Nu greșesc atunci când spun că și datorită smARTkid s-a format o gașcă de scriitori contemporani antrenați în întâlnirile cu cititorii lor, care acum pot susține ateliere de lectură la modul profesionist, pot face evenimente interactive de succes împreună cu copiii și pot fi oricând, ei înșiși, promotori ai literaturii și lecturii în rândul copiilor. Așa cum era normal, modelul acesta s-a replicat în piață și există acum o mulțime de furnizori de ateliere de lectură, inclusiv cu scriitori contemporani. Sigur că este în continuare nevoie de noi și sigur că mai facem ateliere și în urban, dar mergem acolo unde este mult de muncă și puțini îndrăznesc, așa că ne-am mutat focusul înspre rural. Avem colaborări extraordinare cu bibliotecile rurale, care se transformă încet-încet în mici hub-uri culturale și încercăm să ducem cartea acolo unde ea nu există. Din acest motiv, cam tot ce facem ne aduce mulțumire, ne bucură, devine amintire frumoasa. Dar, pentru că mă întrebai de momente extraordinare, o sa-ți povestesc două dintre ele. Într-un proiect smARTkid de la 7 ARTE am adus-o în țară pe scriitoarea pentru copii Claire Barker, autoarea unei serii de succes, care îl are ca personaj principal pe cățelul Tătănuș Pipăruș. Întâlnirile dintre ea și copii au fost minunate, am învățat de la ea cât în zece vieți, dar eram într-un moment de oboseală colosală și mă gândeam foarte serios să închei în glorie activitatea de la smARTkid. Eram în taxi și o duceam pe Claire la aeroport când am întrebat-o „Cum de a devenit scriitoare?”. Mi-a povestit că era la gradiniță, într-un sat oarecare din Anglia, când au primit vizita unui scriitor. Era o zi morocănoasă, ploua și ea se uita pe fereastră, până la un punct când cuvintele spuse de scriitorul care citea au început să o cheme de afară în interiorul încăperii, apoi în interiorul propriei sensibilități și a rămas așa, nemișcată și vulnerabilă până la finalul lecturii. Scriitorul era Roald Dahl. De atunci, micuța Claire a știut că vrea să fie scriitoare. După această confesiune, mi-am zis că oricât ar fi de greu (și este greu, în continuare, să susții financiar turnee cu scriitori prin țară și să oferi donații de carte), nu voi renunța fiindcă și copiii noștri trebuie să știe că a fi scriitor poate fi o opțiune pentru ei, că a citi îți deschide lumi și îți risipește temeri, că o carte este un instrument puternic de dezvoltare personală, pe care o poți citi și reciti fără să o termini, de fapt, niciodată pentru că mereu vii cu contribuția proprie, iar tu ești la fiecare re-lectură într-o altă etapă de evoluție.

Și acum să-ți zic o altă poveste, ca cititorii să își facă o idee despre cum erau lucrurile în 2015 când a început activitatea smARTkid. După ce organizasem la smARTkid o întâlnire cu scriitoarea Carmen Tiderle, o doamnă învățătoare foarte simpatică m-a rugat să le-o aduc pe Carmen la clasă, să le citească copiilor. Erau copii de clasa I, din București, ba chiar de la o școală din inima Capitalei, nu de la periferie. Carmen Tiderle abia lansase volumul Pe dos. Poezii cu prostii pentru copii, o carte care a transformat-o pe autoare într-un adevărat fenomen literar contemporan, pentru că acum nu există copil cititor și părinte de copil cititor care să nu știe măcar o poezie de-a ei. Însă, în 2015, când părinții au aflat că vine Carmen să le citească copiilor au făcut demersuri să fie întrerupt totul, fiindcă, susțineau ei, versurile lui Carmen nu sunt potrivite pentru urechile copiilor, că mesajele transmise în poeziile ei nu sunt ce trebuie și că genul acesta de poezie nu are ce să caute într-o școală. Vă dați seama în ce postură am fost și eu, și doamna învățătoare. Am crăpat de jenă când i-am zis lui Carmen că, neavând acordul părinților nu va mai avea loc întâlnirea, și mi-am promis că o să tot fac la smARTkid evenimente cu Carmen, până când înțeleg și părinții că ceea ce face ea în volumele astea este necesar, ba chiar continua ce a făcut Marin Sorescu în minunatul volum pentru copii Unde fugim de-acasă și ne oferă și nouă șansa unor poezii pe care, Roald Dahl le-a oferit copiilor din întreaga lume în volumul Rime revoltătoare. Faptul că acum Carmen Tiderle are parte de recunoșterea pe care o merită este un semn clar al evoluției mentalității părinților, fiindcă ei cumpără cărțile pentru copii, dar și de profesionalizare a industriei de carte pentru copii, pe care o consider cu zeci de ani înaintea celei pentru oameni mari.

Km de aer este o conversație între frați, între fiu tău cel mare, Andrei, și Alexandru, o carte vorbită de ei, care îi reprezintă atât pe ei, cât și pe frații din întreaga lume, la vârstele mici. Cum ai adunat aceste conversații? Andrei Roșca este autorul. Ai intervenit în vreun fel?

Mă bucur că ai întrebat de volumul Km de aer ca subiect în sine. Când băieții mei erau mici, eram într-o uimire continuă, parcă trăiam într-un realism magic și naiv, într-o poezie-realitate. Sigur, așa este lumea copiilor și dialogurile tuturor copiilor sunt pline de poezie involuntară. Dar eu eram foarte sensibilă la această manifestare a frumuseții în lume și am notat mare parte din ceea ce auzeam. Menționez totuși că Andrei este un copil care nu face parte din categoria celor neurotipici și că modul de exprimare al acestor copii este mai degrabă metaforic și urmează criterii diferite de ale noastre în privința exprimării, fiind foarte concentrați pe idei și concepte, care pot depăși vârsta lor biologică. Dar, cu toate acestea, monologurile lui Andrei sunt reprezentative, așa cum ai spus, pentru frații din întreaga lume, la vârste mici, și împreună cu Andreea (Molocea) am hotărât să le „ambalam” și să le dăm mai departe. Numai că lucrurile nu au avansat suficient de repede, ne-am tot răzgândit în privința conceptului, ba să fie tip cartoline, ba un joc, sau poate carte... și chiar dacă noi am avut ideea aceasta acum 8 ani, de abia în pandemie ne-am mobilizat cu toții, iar Andreea a avut și timpul, și emoția necesare să ilustreze astfel încât să fie mândră de fiecare desen, așa că am avut „cartea”.

În Km de aer sunt doar câteva dintre „dialogurile” lui Andrei cu fratele său, Alex, cele pe care mi le-am trimis pe email și care, în acest fel s-au și păstrat. Multe, cu mult mai spectaculoase, s-au pierdut. Într-un fel a fost mult mai bine că am avut „ambalajul” de la KM de aer acum, când Andrei are 14 ani și a ales să celebreze relația cu fratele lui lansând această ediție limitată a cărții. Dacă ea apărea atunci când ne-am apucat noi de lucru, Andrei ar fi fost prea mic și nu ar fi luat parte în mod activ la această decizie.

Am o strângere de inimă să-ți răspund la întrebarea legată de intervenția mea în text. Chiar dacă eu nu am intervenit deloc asupra textelor pe care le-am notat, înseși selecția lor din conversație este o intervenție. Apoi, nu sunt foarte sigură că am notat întotdeauna, cu precizie, tocmai cuvintele copilului, pentru că nu aveam în minte ideea de a obține o carte. Ceea ce voiam era să conserv pentru ei, cei care vor deveni oameni mari, o fărâmă din sufletul pe care îl vedeam manifestându-se în ei ca oameni mici. Lucrurile se complică și mai tare pentru că Andrei a avut mereu un vocabular în care integra termeni din limbajul oamenilor mari, deci este foarte plauzibil să nu fi intervenit asupra limbajului nici când notam. Acum, dacă stăm să ne gândim, și cărțile autorilor adulți sunt editate (uneori vizibil îmbunătățite) de redactorul de carte, deci aș zice că intervenția mea s-a limitat la aceea a unui redactor de carte.

Cum este lumea privită prin ochii celor mici? Se aseamănă cu lumea copilăriei tale?

Copiii mei sunt „born digital” și acest lucru vine cu avantaje și dezavantaje pe care noi, cei din generațiile anterioare, le întelegem mai mult sau mai puțin. Am încetat să mă uit la copiii mei cu sentimentul că ei pierd ceva ce eu am avut. Ecranele le oferă accesul la o cultură globală în care ei, cu o educație adecvată, chiar au șanse reale de integrare fără hopuri dificile. Este o lume în care trăiești în același timp și în centru, și la periferie. Pandemia le-a afectat mult modul de relaționare, pentru amândoi a fost o catastrofă. Fiind în concediu de creștere copil am putut să stau acasă cu ei, și au respectat restricțiile, adică au ieșit complet din colectivitățile fizice. Toate activitățile și interacțiunile lor pe durata celor 2 ani de pandemie au fost online. Când restricțiile au fost laxe, mi-a fost prea frică să las garda jos și am continuat să menținem măsurile de izolare. Nu știu dacă vor putea recupera vreodată această perioadă. Alex, de exemplu, a ieșit din dinamica grupului în care avea prieteni, pentru că noi am fost foarte stricți în privința prevenției și a izolării, în contextul în care tocmai decoperisem că mama are cancer și era la noi, iar Gloria era nou-născută. Nu e greu de observat că tot ceea ce povestesc eu acum nu are nimic în comun cu lumea copilăriei mele sau a oricărui alt adult pe care îl cunoaștem. Au prins o bucată de istorie complicată… Aș găsi totuși ceva de care mă agăț, copiii de astăzi, deci și copiii mei, sunt ființe vizuale. Învață vâzând, consumă conținut vizual, gândesc vizual, mai degrabă decât în cuvinte. Și este și modul meu de a funcționa în lume, așa că pe această linie comună fină, mă simt în siguranță alături de ei. În general, lumea copiilor mei, în dimensiunea ei digitală, mă umple de anxietate pentru că îmi este necunoscută și necunoscutul este greu de integrat.

Ce reacții au avut Andrei și Alexandru când a apărut cartea lor, dar reeditările cărților tale?

Copiii mei sunt atât de obișnuiți cu cărțile, autorii, evenimentele de carte încât nu li se pare mare lucru. Țin minte că Alex, atunci când i-am adus Km de aer a exclamat: „Ai scris în sfârșit cartea aia cu ideile pe care ți le-am dat!” Mie mi s-a strâns inima, pentru că nu era ACEA carteCând a răsfoit-o și a văzut că nu este ceea ce se aștepta, mi-a dat-o înapoi și a zis: „Nu putea să apară întâi cartea despre deseurile care formează un Pungozaur, cartea cu ideile mele?”.

În proiectele de la smARTkid am mai scris cărți pentru copii, ediții limitate, utilizate strict la ateliere, deci s-au obișnuit să le spun că scriu la o carte, că mă duc să iau o carte de la tipografie etc… Puțin surprins a fost Andrei când a văzut reeditărie cărților mele în Cărturești, librăria lui preferată. Cred că a fost și un pic mândru pentru că a făcut o fotografie cu ele, acolo în Cărturești Verona, o fotografie cu care și eu m-am lăudat la rândul meu. Și a mai fost ceva, de Ziua Internațională a Poeziei, doamna dirigintă a lui Andrei, care a citit 1+1 și mi-a dat un mesaj minunat legat de volum, le-a zis copiilor că mama lui este poetă. Ce să zic, a primit bine vestea, mi-a spus că nu s-a lăsat copleșit, chiar dacă a roșit un pic.

Andrei a participat de mic la proiectele realizate de 7ARTE și este implicat și în alte proiecte, prezentate de Cărturești.

Andrei citește, este un om curios, încearcă să înțeleagă cât mai mult din ce se întâmplă și ce i se întâmplă, iar lectura este o formă a lui de a ține sub control unele lucruri, dincolo de avantajele clasice ale cititului pe care nu le enumăr aici. A fost repede remarcat de Diana Petruț din echipa de promovare de la Cărturești, care l-a propus moderator în proiectele inițiate de ea. Așa a ajuns să facă interviuri cu autori străini foarte renumiți, precum cele cu scriitoarea Kimberly Brubaker Bradley, autoarea volumului Războiul care mi-a schimbat viața, apărut la Editura Arthur și Ben Miller autorul volumului Băiatul care a făcut lumea să dispară, apărut la Editura Pandora M. I-au ieșit niște interviuri foarte faine, naturale și interesante care coborară și cartea, și autorii de pe piedestal și îi arată în rolurile lor utile și necesare social, ca facilitatori de experiențe și numitori comuni pentru povești care circulă și unifică lumea, dincolo de națiuni, rase sau alte criterii, arătând că suntem mult mai asemănători în reacțiile provocate de „poveste” decât credem.

Nu aș minimaliza meritele lui Andrei în ceea ce face, pentru că și lectura și muzica (cântă la pian și vioară) sunt niște alegeri personale, dar cred că l-a amprentat puțin și mediul promovat de mine la 7 ARTE.

Ai încerca o carte la 4 mâini cu Andrei, în viitor?

Mi-ar plăcea, nu mă gândisem la asta până să o spui tu, dar cred că ar fi un experiment foarte interesant și pentru relația noastră, mamă-fiu, ar aduce multă plus valoare. Nu știu ce părere ar avea el despre asta, a scris vreo 3-4 poezii inspirat de un eveniment la care am participat împreună, dar ca și mine, nu a avut grijă de foile pe care a notat si nu le mai găsește. De atunci, nu știu dacă a mai scris și nici nu l-am auzit spunând că își dorește să scrie. Spre norocul lui, are la îndemână bine dezvoltate limbajul muzical și desenul. Că vrea să compună muzică și că vrea să deseneze l-am auzit spunând destul de des. Și este cumva în legătură cu ceea ce zice acum că își dorește să devină când va fi mare, profesor de istoria artei.

Volume disponibile aici

Andra Rotaru
Andra Rotaru
Andra Rotaru (n. 1980) a realizat proiecte la intersecția dintre arte: performance-ul de dans Lemur, prezentat de coregraful Robert Tyree în America și în Europa; documentarul All Together, realizat în cadrul rezidenței The International Writing Program (Universitatea din Iowa, 2014); Photo-letter pairing (fotografie, proiect realizat în colaborare cu numeroși artiști și cu comunitatea din Iowa). Volume publicate: Într-un pat, sub cearșaful alb (2005), Ținuturile sudului (2010); Lemur (2012); Tribar (2018). Lemur a primit premiul „Tânărul poet al anului”, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori (2013). Volumul de debut a fost tradus in spaniolă (En una cama bajo la sábana blanca, editura Bassarai, 2008). În 2018, Lemur a apărut la editura americană Action Books (traducere de Florin Bican). Volumul Tribar urmează să apară în Germania, la ELIF VERLAG, în traducerea lui Alexandru Bulucz.

Citește mai mult:

Bogdan Răileanu: „Am construit varianta mea de Miorița, în care resemnarea este mult mai plauzibilă decât e în original”

Microromanul „Să nu lași moartea să te găsească”, de Bogdan Răileanu, a apărut la editura Polirom anul trecut. „Am construit varianta mea de Miorița, în care resemnarea este mult mai plauzibilă decât e în original. Pentru asta am mai citit despre Ciuma lui Caragea și războaiele care au măturat zona în acea perioadă. (…) Mi-ar fi prins bine să am la îndemână o carte cu toate variantele acestei balade care au circulat pe teritoriul României.”, a scris Bogdan Răileanu.

Teatru de citit de acasă

„Vizita bătrînei doamne”, de Friedrich Dürrenmatt a inspirat în 1964 o celebră ecranizare, în regia lui Bernhard Wicki, cu Ingrid Bergman și Anthony Quinn în rolurile principale. Înainte să căutați filmul însă, vă propunem să citiți chiar aici două scene din această comedie tragică – re-editată de Polirom în traducerea lui H.R. Radian.

Mina Decu: „Vizita călăului la justiția aflată în pană” (poem)

În acest an ne (re)amintim de Friedrich Dürrenmatt, unul dintre cei mai importanți dramaturgi și prozatori ai secolului XX. La 100 de ani de la nașterea sa, scriitori și artiști din diferite domenii interacționează cu scrierile sale, iar invitata de astăzi este Mina Decu: