Dragostea, „cel mai banal accident al existenței”, a adunat de data aceasta în jurul ei şaisprezece scriitori contemporani. Ce numitor comun au povestirile din acest volum colectiv din punctul de vedere al fragilității îndrăgostiților?
Nu știu dacă există un numitor comun din această perspectivă (sau cel puțin eu nu l-am sesizat). Unul dintre punctele forte ale volumului este, din contră, tocmai arborescența, propensiunea spre mozaic, diversitatea abordărilor, zapping-ul stilistic.
În general, forța supraumană a dragostei vine în contrast cu destinul ei tragic. Totuși, în poveștile copilăriei, personajele trăiesc fericite până la adânci bătrâneți. E sănătos sau realist să citim și să idealizăm încă din copilărie povești cu happy end?
Viața nu prea se ocupă cu „implementarea” happy end-ului. Dar e mai bine să descoperim asta la o vârstă înaintată, când suntem tăbăciți, cu un buncăr în inimă, nu când suntem mici, cu un picior în hiperbolă și cu altul în legendă. Să lăsăm realitatea și realismul în depresiile adulților.
Mai există un paradis sau loc idealizat, reconfortant, unde emoțiile și contextul sunt la superlativ în majoritatea timpului? Unde și cum crezi că se produce căderea din paradisul sperat în timpurile prezente?
Vrei răspunsul meu de creștin-ortodox? Știm cu toții ce loc este acela, locul promis în Biblie. Vrei și răspunsul meu de laic, mirenesc? Chiar și dacă există pe planeta asta tainică și atroce vreun astfel de locșor utopic, noi nu-l putem percepe, fiindcă nu putem trăi în afara naturii noastre umane, iar natura noastră umană are o percepție bruiată constant de senzații, frici, nostalgii, traume, vanități, vicii, regrete, boli, constrângeri chimice și anatomice etc. – tot ceea ce proiectăm, într-o continuă fluiditate, în limitele perceptive ale spațiului înconjurător. Cu alte cuvinte, e imposibil să văd dincolo de cameleonismul propriei mele oglindiri. Doar sfinții pot.
Unde și cum se produce căderea în timpurile prezente? Ca-n multe alte secole, aceleași hituri ale deznădejdii, diferă doar ambalajul istoric: crize economice, corupție, inegalitate socială, războaie, epidemii, dictaturi, mutații tehnologice, măceluri culturale, deliruri ideologice. De la mileniu la mileniu, am perfecționat crima și veto-ul criminalului.
Dacă ai trasa o hartă a geografiei amoroase a literaturii contemporane din România, cum ar arăta?
Răspuns instinctiv și teribilist: o combinație între dulcegării à la Emil Zola și exces de divorțuri (Muntenia și Dobrogea), reverii macho nouăzeciste (Oltenia), cinism electroclash (Transilvania) și eros non-erotic (Moldova). Bucovina, Maramureș, Crișana și Banat – nu mă bag, nu cunosc.
Răspuns aplicat la volumul de față: Iulia Micu subliniază foarte bine în prefață, și anume că se poate extrage din cele șaisprezece povestiri o „mare hartă a discursului despre dragoste” și că, puse în relația dintre metaforele spațiului și psihologia actului creator, acestea ne oferă și prilejul „unei discuții interesante despre geografiile imaginarului”. De pildă, ce se potrivește mai bine, ca discurs amoros, Bucureștiului? Migala intelectualistă? Dar Brăilei? Ștrengăria balcanică? Să-i lăsăm pe cititori să pună „diagnosticul”.
© foto: Cristina Pașcanu
Îți aduci aminte care a fost primul text citit sau auzit care gravita în jurul dragostei? Ce impresie ți-a lăsat, cum te-a influențat?
Primul text? Habar n-am, port o aură de senilitate pe tema asta. În orice caz, nu în copilărie s-a întâmplat. Așa că fac un salt în timp și recomand un roman subțire al lui Aharon Appelfeld, dar pătrunzător ca un seism: Pe neașteptate, dragoste. Și un alt roman la fel de subțire al lui Kent Haruf: Suflete în noapte. Există în ele o distilare non-elegiacă a iubirii care te lasă mut ca o uliță bombardată.
Acest volum ne ajută în viața de zi cu zi? Putem cunoaște mai bine diversitatea formelor dragostei? Poate această cunoaștere preîntâmpina anumite confuzii atunci când ne simțim prinși în mrejele sentimentelor?
Cele șaisprezece povestiri din Dragostea când te doare abordează/disecă/transfigurează/diversifică ideea de dragoste, adăugându-i câte-un mic substrat exploziv de mister. Sunt sigur că fiecare cititor își poate găsi aici câte ceva util, câte-un diamant magic. O nostalgie neștiută. O busolă morală. O coincidență copleșitoare. Volumul nu este o apologie zaharisită a iubirii, ci mai degrabă un roller coaster dezinhibat prin subteranele uneia dintre cele mai complicate teme literare.
Lectura acestui volum ne ajută să luăm pulsul imaginarului erotic contemporan. De ce ai recomanda și cui ai recomanda Dragostea când te doare? Ai citi / asculta acest volum și în alt format decât cel fizic?
Dragostea când te doare se recomandă tuturor celor care sunt sătui până peste cap să vadă tema dragostei năclăită de clișee hollywoodiene sau de stupizenii motivaționale.
