Platformă pentru literatură contemporană DE-RO
dlite_icon_organic
© Mihai Surdu

M. Duțescu, Dmitri Miticov și Bogdan-Alexandru Stănescu @ Colegiul Tehnic „Elie Radu” din Ploiești

Când am primit invitația de a intra în proiectul „Colecția de Cărți”, aveam deja experiența a ceva similar, din 2019, organizat tot de Școala de Valori și coordonat tot de Irina Bruma.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin

Avusese loc la Colegiul „Nicolae Grigorescu”, adică la cel mai bun liceu din Câmpina, și se chemase „Jurnal de Scriitor” – anul acesta, în schimb, am fost repartizat la Colegiul Tehnic „Elie Radu” din Ploiești. Chiar dacă experiența de anul trecut cu elevii de la Câmpina a fost superbă, m-am bucurat că voi merge la un liceu mai puțin performant (iertați-mi formularea!), unde copiii sunt, cel puțin din auzite, mai puțin familiarizați cu beneficiile literaturii, să zicem. Mai puțin iubitori de scris, de citit etc. M-am gândit că poate în felul acesta contribuția mea va fi mai relevantă – și de-abia așteptam să-i dăm drumul, să mă duc la Ploiești și să stau de vorbă cu ei, să le citesc, să-i trag de limbă, să-i câștig cumva de partea mea – măcar puțin.

N-a fost să fie să ne vedem în carne și oase, a venit pandemia, ne-am închis fiecare în casă și am stat de vorba aproape săptămânal doar printr-o cameră video și-un microfon. Și n-a fost chiar ce trebuia: desigur, Zoom-ul e un surogat, e mai bun decât nimic, dar contactul uman face minuni. Privirea, zâmbetul sau o glumă strecurată la momentul potrivit construiesc legături bune, cresc încrederea și – mă gândeam eu – câștigând încrederea copiilor ăstora, poate reușesc sa-i fac și să citească. Mă puneam în pielea lor: un băiat cu mici ambiții artistice (doar ca o frondă la ce era în jurul său), dintr-un oraș de provincie complet irelevant – un băiat de 16, maxim 17 ani, care își lasă părul lung și începe să facă schimb de casete (Tiamat contra Alice in Chains, Suede contra Massive Attack etc.) cu cei 5-6 oameni vag asemănători lui din același oraș, în speranța că în felul acesta va putea merge pe o cale diferită de cea pentru care se simțea programat, că va reuși cumva să scape. Îmi închipuiam cum ar fi fost ca în anii ’90, când eram prin liceu și începusem să fac schimb de casete, când am citit prima oară „Travesti” și, părându-mi-se ceva atât de diferit de ce primeam în mod obișnuit „la română”, am citit-o din nou și din nou – cum ar fi fost să mă văd, chiar și numai prin Zoom, cu un scriitor care să-mi recomande cu precizie să citesc Houellebecq, spre exemplu. Sau, de ce nu, Mircea Ivănescu: să-mi citească el mai întâi, să-mi explice ce crede el despre poeziile alea, apoi să-mi trimită și mie pe whatsapp câteva, să le rumeg în liniște. Un scriitor pe care să-l ascult așadar săptămânal citindu-mi fel de fel de poezii și povești, cu care mai vorbesc pe mail sau pe whatsapp și care-mi trimite poze cu fragmente din cărți, cu ce-i place lui să citească – de la „Ștrumfii afară din fabrică!”, până la „Dezonoare”. Măcar atât să fi fost în anii ăia, în liceul ăla, orașul ăla etc. – mă gândeam – și m-am bucurat mult că pot face asta acum, de cealaltă parte a ecranului.

Nu știu cu cât au rămas copiii după întâlnirile cu mine și cu cei doi invitați ai mei, Dmitri Miticov și Bogdan-Alexandru Stănescu. Sper din suflet, în mod previzibil, că ceva-ceva tot a rămas. Poate doar un gând, o amintire, peste ani: printr-a 11-a ne punea profa de română să stăm de vorba prin video, că era epidemie, pandemie… cu un tip care scria cărți… Ne citea poezii, mai abstracte, așa… ne-a citit și ce scria el…

Surpriza a fost că acei copii aveau observații surprinzător de pertinente, intuiții bune, discernământ, maturitate. Le citeam ceva și-i întrebam: ce-ați înțeles? Despre ce e poezia asta? (să zicem: „Malul albastru”, de Gellu Naum) – „Păi, e despre singurătate. Și mai e ceva, așa, ca o… cum să zic… ca o melancolie.” Sunt copii cu care se poate lucra, și mi-ar plăcea ca profesorii lor să le vină în întâmpinare.

O altă surpriză e că unul dintre ei scria versuri. Sunt sigur că mai erau și alții, dar – blestemat fie Zoom-ul! – le-a fost rușine să spună. Cel care scria, Dani (salut, Dani!), mi-a trimis și pe mail câte ceva, un fel de hip-hop cu mesaj etic vag tradiționalist, conservator. Mi s-a părut un personaj inteligent și talentat – neobosit, dornic să exploreze și în același timp să iasă în evidență, să contrazică și să fie contrazis – totul în cel mai amuzant și inofensiv mod cu putință. Era, de altfel, iubit și de profesoara lui de română, din câte am reușit să-mi dau seama. În fine, sper ca Dani să facă ceva cu poezioarele acelea hip-hop – ar fi păcat să aibă soarta pe care au avut-o casetele mele cu Suede, The Cure sau Alice in Chains.

Cam despre asta a fost proiectul „Colecția de Cărți”, pentru care Irina Bruma a mutat munții din loc. Dincolo de micile mele exagerări, a fost o experiență relevantă pentru copiii de la „Elie Radu”: câți dintre elevii de liceu din ziua de azi au ocazia de a sta la taclale cu un scriitor – nu ca mine – ca Dmitri Miticov? Să-l audă citind în premieră dintr-un text în lucru. Și, la fel, pe Bogdan-Alexandru Stănescu: povești despre scris și citit, despre editori, edituri, traduceri, traducători; despre adolescență, drame și dramolete – plus o lectură ad-hoc din „Copilăria lui Kasper Hauser”, sau din „Scrisoarea pierdută”.

Sunt cuvinte mari, dar: mi-ar plăcea să știu că am contribuit cumva la destinul acestor adolescenți. Sper să-i pot întâlni la toamnă, să le dau cărțile pe care le-am promis – și poate și un zâmbet, pentru încredere.

 

Dmitri Miticov, despre Colecția de Cărți:

Pe 30 aprilie la ora 17:00 m-am conectat pe Zoom cu elevii de la Liceul Tehnologic „Elie Radu” din Ploiești, cu Irina Bruma și Mihai Duțescu în calitate de gazde, să vorbim despre poezie. Cu cîteva minute înainte un client de-al băncii mă întrebase dacă mai poate face un schimb valutar avînd în vedere ora și faptul că are niște tiruri în vamă, iar partenerul lui din Turcia nu le va da drumul să plece cu marfa către București pînă nu vede banii în cont. I-am răspuns că, deși poate face schimbul, banii nu vor ajunge în aceeași zi, avînd în vedere că e o plată în valută și a fost depășit cut-off-time pe plățile SEPA. Mi-a mulțumit, deși răspunsul nu era mulțumitor pentru el, șoferii aveau să fie plătiți pentru o zi suplimentară, aveau să piardă o noapte în tiruri, fără cazare, fără să se fi așteptat la complicații, unii dintre ei aveau să-și sune familiile să le anunțe că mai întîrzie, că sunt probleme cu banca. Irina Brumă mi-a făcut prezentarea, m-a întrebat cum se vede poezia prin ochii unui absolvent de Matematică, ce reprezintă pentru mine poezia, ce autori îmi plac, ce citesc.

Răspundeam, îmi imaginam elevii ascultînd și acolo, de partea cealaltă, era o liniște pe care o includeam în diferite scenarii din cîmpul vast al posibilităților, așa cum fac de obicei cu lucrurile care se întîmplă în afara controlului,  într-un alt strat al gîndirii decît cel în care îmi formulam răspunsurile. Cel mai puternic sentiment era unul de nostalgie a perioadei cînd eram elev. M-ar fi interesat o astfel de întîlnire atunci, mi-ar fi trezit interesul? Cărțile pe care le-am citit în copilărie și adolescență m-au format intelectual și emoțional sau ajungeam în acest punct al existenței independent de lecturi? Am citit ce trebuia, trebuie ceva vreodată? În natură, ca să existe, orice particulă atinge varianta sa cea mai bună din cîmpul potențial, iar cea mai bună înseamnă de fapt o medie. Suntem cea mai bună variantă a noastră.

Tot ce facem e un transfer de emoție. Nu știu dacă poeziile din care am citit, autorii pe care i-am recomandat sau părerile mele despre poezie au ajutat pe cineva. Cîteodată trimitem mesaje în spațiu și timp, plăcuțe Pioneer, discuri Voyager, în speranța că vor fi interceptate de forme de viață extraterestră. De cele mai multe ori ele ajung tot la noi, în alt spațiu și alt timp și nu cu mesajul inițial, ci cu unul modificat. Noi suntem acei extratereștri.

Colecția de Cărți este un proiect implementat de Școala de Valori, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și implementat cu susținerea partenerilor Humanitas, Trei, Forbes, Goethe Institut și Radio România Cultural.

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin

Citește mai mult:

Câștigătorii Burselor de Creație DLITE – ediția 2021

Așa cum vă spuneam la începutul verii, cu ocazia împlinirii a cinci ani de existență a blogului de literatură DLITE, ne-am propus să vă mulțumim cât mai concret posibil că ne-ați fost și ne sunteți alături. Printre altele, oferindu-le autoarelor și autorilor români, pe care le/îi respectăm și le/îi citim cu atenție, o bursă de creație în valoare de 1500 de Euro.

Jurnal de Berlin (17): Străin m-am mutat, străin mă mut din nou

“E important să vrei să te schimbi”, spune J. Lui J. îi place să fumeze și să discute ore în șir despre politică. Mie îmi place să fumez și să stau ore în șir în muzee. Sunt sigură că marea Nordului e încă albastră, chiar dacă vara asta nu am reușit să fac baie în ea.

Repetiție pentru o lume mai bună

Mihai Radu este câștigătorul Bursei de Creație DLITE – ediția 2021, în valoare de 1500 de euro; vă invităm să citiți un fragment din romanul lui în lucru.