Mara-Daria Cojocaru s-a născut în 1980 la Hamburg. Este scriitoare și predă filosofia la universitate. Abordează în tradiția pragmatismului tematica eticii animale și politice. În acest sens a publicat în 2021, la editura WGB, cartea de non-ficțiune „Menschen und andere Tiere. Für eine leidenschaftliche Ethik”. Pentru poemele din ultimul său volum de poezie apărut în 2021 la editura Schöffling & Co. a fost dinstinsă cu Premiul „Alfred Gruber”, în cadrul Premiilor pentru Poezie Meran, precum și cu Premiul German pentru Nature Writing. Volumul „Anstelle einer Unterwerfung” apărut în 2016 la aceeași editură, a primit Premiul pentru Literatură al Landului Bayern, iar în 2015 a fost finalistă în cadrul concursului „Martie literar” din Darmstadt. În momentul de față lucrează la un proiect care are la bază filosofia animală. Scrie în compania animalelor. Personal gândește mai puțin în termeni de activism și potențialism – motiv pentru care câinii ei o consideră dubiosă. Cu toate acestea încă se joacă cu ea.
Îndreptar pentru ultimul om
Așadar te întâlnești azi cu Charles[1]
Directorul Comisiei
Pentru ultimul nostru om
Ca idee, fără nicio idee, nepoliticos
Ce sex, în caz că are vreunul
Ce limbă, în caz că are vreuna
Va vorbi? Va putea vedea
Roșu? Probabil că nu. Dar
Asta nu îi dă dreptul
să nu existe. Ce very wrongful
viață. Scrâșnești planurile de aici să spunem hai, valea!
valea vârfurilor din literatura universală
o punem lângă cearșafuri. Ce tâmpenie
Îi umfli o cetate gonflabilă
Apocaliptică care condiționează
Reflexul palmar universal
El trebuie să se desprindă: să râdă în holograme
Să pălăvrăgească să trăncănească; să poată saluta
Orice vietate în mod formal; da
Asta chiar trebuie. Gândul nu
Îți dă târcoale, îți pune piedică: Ultimul om
Ar putea avea la fel de bine fața ta și rușinea ta
Inexistentă, ura transpirată
Față de ce vorbeam mai sus: râsul de Tip și Topsy
Sau altceva ce-ar mai putea fi nostim în Bedlam. Tu singur
Te plimbi prin hainele tale. De ce,
Te întreabă coada măturii; te interesează de fapt
Supraviețuirea omului
S-o întoarcem pe partea cealaltă: Decor greșit. Să încercăm
cu puțină iubire? [2]
Prin urmare: imagini care adulmecă, lumină ce se înalță
Cartea Agafiei de cântări bisericești pentru fiecare apus
Pe care el îl petrece singur. Și pe plajă o proprietate
Mobilă, ultima speranță deteriorată să ciocnim
pentru sfatul și bătaia de inimă pe care le va găsi în toate
În plus un gâdilat cusut în călcâie
Pentru ca el
Să nu uite: Are de învățat teoria mulțimii
Foarte exact, de la albine. Pentru că: într-una dintre
Verile lui nu va mai fi miere. Și să înoate tânjind
Odată cu porcii
Și asta ar trebui să facă
Ulei de pește: ciupit
Am impresia că ajută
Impresia ajută, bineînțeles: ulei de pește
Pentru stres posttraumatic
Eu impresia, eu trebuie să-i spun peștelui
Peștelui ăstuia mic, pește
Cadavre, mare adâncă, biban roșu
Mai adânc, orizont mânjit
Dar femeile nu pot spune
Stop – forajelor petroliere
Spun: Hai. Baby. Neștiință
Forând, dubiu alunecos, care dintre ronțăieli
Nu omoară bibanul. Duce dorul
Larvelor sale. Dar asta nu e nimic
În comparație cu tonul roșu: Atac
Asupra celulelor inimii. Nu, pe bune, acesta este
Principiul intention-to-treat
Hai, inimă, psihoeducație. Am
Impresia că ajută doar la femei
Sunt mișcată. My love story came to an end
Drill, Baby, drill. Nu știu
Dacă mă ajută. Dar o mai spun încă o dată
Terapie eșuată dispersantă
There was absolutly nothing[3]
Niciun pește nu înoată în camera copilului
Niciun ulei de pește nu vindecă durerea
Niciun pește nu poate explica dispersia
Pe care o vedem noi. Niciun ulei, niciun pește
Poeme din volumul Anstelle einer Unterwerfung, ed. Schöffling & Co.
[1] Goselmanu, sunteți per tu acum.
[2] Pfuh.
[3] A spus la radio Deutschlandfunk femeia care se scufundase în apă adâncă, care nu știa ce să spună și
