© Maria Daria Cojocaru

Mara-Daria Cojocaru: Îndreptar pentru ultimul om

Mara-Daria Cojocaru s-a născut în 1980 la Hamburg. Este scriitoare și predă filosofia la universitate. Abordează în tradiția pragmatismului tematica eticii animale și politice. Scrie în compania animalelor. Personal gândește mai puțin în termeni de activism și potențialism – motiv pentru care câinii ei o consideră dubiosă. Cu toate acestea încă se joacă cu ea.

Mara-Daria Cojocaru s-a născut în 1980 la Hamburg. Este scriitoare și predă filosofia la universitate. Abordează în tradiția pragmatismului tematica eticii animale și politice. În acest sens a publicat în 2021, la editura WGB, cartea de non-ficțiune „Menschen und andere Tiere. Für eine leidenschaftliche Ethik”. Pentru poemele din ultimul său volum de poezie apărut în 2021 la editura Schöffling & Co. a fost dinstinsă cu Premiul „Alfred Gruber”, în cadrul Premiilor pentru Poezie Meran, precum și cu Premiul German pentru Nature Writing. Volumul „Anstelle einer Unterwerfung” apărut în 2016 la aceeași editură, a primit Premiul pentru Literatură al Landului Bayern, iar în 2015 a fost finalistă în cadrul concursului „Martie literar” din Darmstadt. În momentul de față lucrează la un proiect care are la bază filosofia animală. Scrie în compania animalelor. Personal gândește mai puțin în termeni de activism și potențialism – motiv pentru care câinii ei o consideră dubiosă. Cu toate acestea încă se joacă cu ea.

Îndreptar pentru ultimul om

Așadar te întâlnești azi cu Charles[1]
Directorul Comisiei
Pentru ultimul nostru om

Ca idee, fără nicio idee, nepoliticos
Ce sex, în caz că are vreunul
Ce limbă, în caz că are vreuna
Va vorbi? Va putea vedea
Roșu? Probabil că nu. Dar
Asta nu îi dă dreptul
să nu existe. Ce very wrongful
viață. Scrâșnești planurile de aici să spunem hai, valea!
valea vârfurilor din literatura universală
o punem lângă cearșafuri. Ce tâmpenie
Îi umfli o cetate gonflabilă
Apocaliptică care condiționează
Reflexul palmar universal
El trebuie să se desprindă: să râdă în holograme
Să pălăvrăgească să trăncănească; să poată saluta
Orice vietate în mod formal; da
Asta chiar trebuie. Gândul nu
Îți dă târcoale, îți pune piedică: Ultimul om
Ar putea avea la fel de bine fața ta și rușinea ta
Inexistentă, ura transpirată
Față de ce vorbeam mai sus: râsul de Tip și Topsy
Sau altceva ce-ar mai putea fi nostim în Bedlam. Tu singur
Te plimbi prin hainele tale. De ce,
Te întreabă coada măturii; te interesează de fapt
Supraviețuirea omului
S-o întoarcem pe partea cealaltă: Decor greșit. Să încercăm
cu puțină iubire? [2]
Prin urmare: imagini care adulmecă, lumină ce se înalță
Cartea Agafiei de cântări bisericești pentru fiecare apus
Pe care el îl petrece singur. Și pe plajă o proprietate
Mobilă, ultima speranță deteriorată să ciocnim
pentru sfatul și bătaia de inimă pe care le va găsi în toate
În plus un gâdilat cusut în călcâie
Pentru ca el
Să nu uite: Are de învățat teoria mulțimii
Foarte exact, de la albine. Pentru că: într-una dintre
Verile lui nu va mai fi miere. Și să înoate tânjind
Odată cu porcii
Și asta ar trebui să facă

Ulei de pește: ciupit

Am impresia că ajută
Impresia ajută, bineînțeles: ulei de pește
Pentru stres posttraumatic

Eu impresia, eu trebuie să-i spun peștelui
Peștelui ăstuia mic, pește
Cadavre, mare adâncă, biban roșu
Mai adânc, orizont mânjit

Dar femeile nu pot spune
Stop – forajelor petroliere
Spun: Hai. Baby. Neștiință
Forând, dubiu alunecos, care dintre ronțăieli
Nu omoară bibanul. Duce dorul
Larvelor sale. Dar asta nu e nimic
În comparație cu tonul roșu: Atac
Asupra celulelor inimii. Nu, pe bune, acesta este
Principiul intention-to-treat
Hai, inimă, psihoeducație. Am
Impresia că ajută doar la femei
Sunt mișcată. My love story came to an end
Drill, Baby, drill. Nu știu
Dacă mă ajută. Dar o mai spun încă o dată
Terapie eșuată dispersantă
There was absolutly nothing[3]

Niciun pește nu înoată în camera copilului
Niciun ulei de pește nu vindecă durerea
Niciun pește nu poate explica dispersia
Pe care o vedem noi. Niciun ulei, niciun pește

Poeme din volumul Anstelle einer Unterwerfung, ed. Schöffling & Co.

[1] Goselmanu, sunteți per tu acum.
[2] Pfuh.
[3] A spus la radio Deutschlandfunk femeia care se scufundase în apă adâncă, care nu știa ce să spună și

© Editura Schöffling & Co

Manuela Klenke
Manuela Klenke
Traducătoare. Traduceri publicate: "Null Komma Irgendwas" (trad. "Interior zero" de Lavinia Braniște), "Sonia meldet sich" (trad. "Sonia ridică mâna" de Lavinia Braniște), ed. mikrotext, "Die grünen Brüste" (trad. "Sînii verzi" de Florin Iaru), ed. danube books. În prezent lucrează la o antologie de poezie germană contemporană care va aparea în 2022 la Casa de Editură Max Blecher.

Citește mai mult:

2 poeme de Julia Grinberg

Julia Grinberg s-a născut în 1970 în URSS, a crescut în fosta DDR și mai apoi în Ucraina. Din anul 2000 trăiește în Germania, lângă Wiesbaden. După absolvirea Facultății de Chimie a lucrat în domeniul farmaceutic. Are diverse calificări profesionale și lucrează în prezent în sectorul vinificației.

Poeme scrise de ea în limba germană au apărut în revistele Fixpoetry, Signaturen, Mosaik, Außer.Dem și antologiile Versnetz_zwölf, all over heimat și Seitenstechen, editura Homunculus. Volumul ei de debut kill-you-darlinge a fost publicat în 2019 de editura Gutleut-Verlag.

Fragment din romanul „Carne de om” de Marcel Beyer

Marcel Beyer s-a născut pe 23 noiembrie 1965 în Tailfingen/Württemberg și a crescut în Kiel și Neus. Din 1987 până în 1991 a studiat Germanistică, Anglistică și Literatură comparată în cadrul Facultății din Siegen. A obținut numeroase premii dintre care amintim Premiul „Joseph Breitbach” în anul 2008, Premiul „Georg Büchner” în anul 2016 și Premiul „Peter Huchel” în anul 2021. Până în 1996 a trăit în Köln, apoi s-a mutat la Dresda.

Adriana Popescu: Mâine undeva la mare (fragment)

Adriana Popescu s-a născut la München și a lucrat ca scenaristă TV. A scris pentru diverse reviste și a urmat cursurile Facultății de Litere înainte de a se dedica complet romanelor. A publicat peste douăzeci de cărți apărute la diverse edituri prestigioase. Mai scrie sub diverse pseudonime precum Sarah Fischer, Carrie Price sau Adriana Jakob. Cărțile ei au fost traduse în engleză, poloneză și italiană. Autoarea locuiește în încântătorul oraș Stuttgart.

Becoming Visbile: Iulia Dromereschi și Anke Pfeifer

Dlite propune proiectul „Becoming Visible”, cu scopul de a aduce în atenția publicului larg oamenii care se află în spatele cărților de limbă străină, fără de care multe dintre lecturile noastre n-ar fi posibile. Începând cu 30 septembrie, odată cu Ziua Internațională a Traducerilor, vom publica o serie de interviuri, discuții virtuale între traducători și traducătoare din România și Germania. Îi și le invităm să ne vorbească despre provocările meseriei, metodele lor de lucru, precum și despre experiența lor profesională.