© Tracus Arte

Mihai Kantzer: „Propriul meu mecanism de VR s-a activat și a ieșit îmbogățit din experiența acestui volum”

Recent, a apărut volumul de poezie „Indicele fericirii globale”, de Mihai Kantzer, la editura Tracus Arte. Al. Cistelecan scrie pe coperta a patra: „Oricât de directă și brutală ar fi agresiunea cotidiană, ea e doar o secvență din vreun „thriller cu monștri marini”. Să descoperim împreună traseul acestor poezii care ne poartă într-un city break în Cretacic, ne arată cocorii din ţările calde sau Marele Zid Chinezesc:

Încă din titlu, Indicele fericirii globale, cititorul face un exercițiu de imaginație și reflectă asupra fericirii celorlalți. Cum e să ne punem și în pielea celor care ne înconjoară și să uităm un pic de propriul ego?

Este un exercițiu de imaginație aproape obligatoriu într-o lume din ce în ce mai divizată, mai enclavizată, în care distanțarea prin virtualizare nu este doar o metaforă ocazionată de contextul actual. Așa cum sugerează unul dintre poemele din acest volum, „existenţa este o formă tot mai desuetă, depăşită de noile versiuni îmbunătăţite de la Android”. Ori poezia reflectă, în primul rând, o atitudine, vibrația față de ceea ce ne înconjoară, o uitare de sine și o deschidere către lume și către ceilalți, o sondare a realului cu uneltele specifice poetului, care dă iluzia și speranța unei fericiri posibile, poate chiar singura ce ne este îngăduită.

Volumul e ilustrat de Răzvan Luscov. Cum a ieșit un match între ilustrator și acest volum?

A fost o colaborare neașteptată care a adăugat o dimensiune vizuală volumului meu pe care nu o aveam în vedere inițial. Îi sunt profund recunoscător pentru imaginile vii, spectaculoase, cu mesaj puternic, care au sporit forța expresivă a textului poetic, conferind valențe artistice mai largi proiectului, care nu este unul strict literar în sens tradițional. Nu numai ilustrațiile, dar și concepția grafică de ansamblu a cărții îi aparține lui Răzvan Luscov, cel care a ilustrat, în urmă cu câțiva ani, ediția bibliofilă a Crailor de Curtea Veche și poeziile lui Emil Brumaru, apărute la editura Humanitas. Sunt multe de discutat pe marginea graficii acestui volum despre care am putea vorbi într-o altă întâlnire împreună cu Răzvan.

Semnezi cu Mihai Kantzer. Care este istorioara din spatele acestui nume? E întâlnit și în Germania, și nu numai.

Povestea nu este foarte complicată și, în orice caz, are o semnificație personală directă. Mihai este cel de-al doilea prenume al meu, iar Kantzer este o variantă a numelui de fată al mamei mele (Canțăr), bunicul meu matern fiind din Basarabia, un spațiu cultural de care mă simt apropiat. Am avut chiar un unchi cu acest nume pe care l-am cunoscut într-un moment târziu al existenței sale, după decenii întregi în care istoria a fost potrivnică și a împiedicat reunirea familiei. Așadar, misterul a fost elucidat și trebuie să fac precizarea că folosesc acest pseudonim doar în poezie, articolele, cărțile și studiile pe care le-am publicat sunt semnate cu numele meu „oficial”, ca să zic așa.

Orașul devine un personaj în acest volum, „ne devoră în carne şi oase/ ca într-un thriller cu monştri marini/ pândind din adâncuri”. De ceva vreme locuiești în Stockholm, însă, desigur, autorii se joacă mereu cu multiple spații și vieți.

Orașele sunt spațiile care îşi pun amprenta asupra noastră, în care se consumă „traumele” și neliniștile noastre zilnice, de aici și responsabilitatea noastră de a le „îmblânzi”, de a le face mai prietenoase. Această tensiune urbană, generatoare de anxietate, dar și de speranță, de mari planuri de viitor care ne acaparează energiile și ne subjugă imaginația este prezentă în multe dintre poemele mele. Deși conțin referințe explicite la locuri din București și chiar din Stockholm, orașele în care am trăit în ultimii ani, orice autor are, exact cum spui, privilegiul de a transcende timpul și spațiul, de a imagina lumi posibile și de a forța limitele limbajului pentru a obține maximum de efect. În măsura în care trăirile și emoțiile pe care le trezește în cititori, indiferent unde s-ar afla, sunt autentice, putem spune că mesajul său a fost recepționat și poezia își atinge menirea.

Apare și senzația de a fi prins în insectar? Cum scapi de ea?

Adesea nu putem scăpa de această senzație pentru că devine un dat al existenței noastre și, oricât am dori să găsim o ieșire, este universul în care trăim și care, într-o anumită măsură, ne condiționează alegerile. Dar nu este totul pierdut atât timp cât vorbim despre experiențele și sentimentele noastre și încercăm să le înțelegem, să le tratăm chiar cu ironie. Totul devine astfel mai suportabil și asta ne dă iluzia că putem scăpa din insectar sau măcar că nu suntem chiar „fixați”, așa cum spune poemul, că există o alternativă.

diminețile la birou le petrec făcând plajă online/ mă apropii de ţărm, îmi fac loc printre dosare comod/ ca într-o binemeritată vacanţă”, scrii într-un poem. Indicele fericirii globale crește cu acest tip de atitudine?

Este un poem din volum, publicat în urmă cu câțiva ani, care sugerează universul închis în care ne petrecem existența în fața ecranului, un anumit blocaj în virtualitate, de aici tentația de a căuta un refugiu, de a evada în lumea reală, refuzată din păcate pentru că mereu intervine ceva care te ține online sau pentru că, pur și simplu, acum ne-a devenit imposibil. Seamănă mult cu ceea ce am trăit în ultimul an, cu starea de lockdown. Poemul trimite și la o proiecție imaginară într-un viitor ale cărui filtre sunt resetate, ca și cum am porni de la zero, cu datorii șterse, cu sentimente de încredere și siguranță și câteva păreri îndreptățite și corecte politic pentru a fi cu adevărat apți de a ne bucura de fericire.

Trecerea personajului prin viața de zi cu zi este mereu plină de aventură, o odisee spațială din care nu lipsesc elemente concrete bucureștene, un city break în Cretacic, cocorii din ţările calde sau Marele Zid Chinezesc. Unde ai fi vrut să ajungi și nu ai ajuns încă, oricât a lucrat imaginația la acest traseu?

Referințele pe care le-ai menționat, dragă Andra, trimit la universul poeziilor mele care explorează teme dintre cele mai diverse, de la agresiunea zilnică a știrilor, la schimbările climatice și poluare, la teoria probabilităților și telescopul Hubble sau ambuteiajele din București și, bineînțeles, experiența pandemiei care a marcat radical modul nostru de viață. Jocurile de calculator și tehnologiile de tot felul, prezențe tot mai pregnante în viața noastră, fac de asemenea, parte din acest univers, ca și rețelele de socializare, fără de care viața noastră este considerată incompletă. Dacă am ajuns suficient de departe încât poemele mele să rezoneze cu ceilalți, asta numai cei care ne citesc o vor putea spune, dar întotdeauna mai sunt pași de făcut pe acest traseu imaginar.

Poemul care încheie volumul m-a dus cu gândul la Arca lui Noe și oferă și o posibilă cheie de lectură. Simți că ai reușit să-ți activezi propriul mecanism de VR pentru lumea asta?

Într-adevăr, poemul de încheiere sugerează o posibilă cheie de lectură a volumului cu trimiteri evidente la Arca lui Noe. Este corabia cu animale sălbatice cu care fiecare dintre noi pleacă în largul mării zi de zi pentru a cuceri insule noi în propriul arhipelag, o expediție ce are forța unui ritual, dar este și o metaforă a condiției noastre primordiale. Aș spune că propriul meu mecanism de VR s-a activat și a ieșit îmbogățit din experiența acestui volum care sper că va oferi o lectură plăcută cititorilor de poezie.

Andra Rotaru
Andra Rotaru
Andra Rotaru (n. 1980) a realizat proiecte la intersecția dintre arte: performance-ul de dans Lemur, prezentat de coregraful Robert Tyree în America și în Europa; documentarul All Together, realizat în cadrul rezidenței The International Writing Program (Universitatea din Iowa, 2014); Photo-letter pairing (fotografie, proiect realizat în colaborare cu numeroși artiști și cu comunitatea din Iowa). Volume publicate: Într-un pat, sub cearșaful alb (2005), Ținuturile sudului (2010); Lemur (2012); Tribar (2018). Lemur a primit premiul „Tânărul poet al anului”, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori (2013). Volumul de debut a fost tradus in spaniolă (En una cama bajo la sábana blanca, editura Bassarai, 2008). În 2018, Lemur a apărut la editura americană Action Books (traducere de Florin Bican). Volumul Tribar a apărut în Germania, la ELIF VERLAG, în traducerea lui Alexandru Bulucz (2022). De asemenea, a apărut în SUA, la Saturnalia Books, traducere de Anca Roncea (2022).

Citește mai mult:

Cum a fost la debut? (partea I-a)

Luna ianuarie este luna în care se acordă cele mai multe premii pentru debuturile din anul precedent, fie că vorbim de poezie, fie că vorbim de proză. Să ne întoarcem în timp și să-i întrebăm „Cum a fost la debut?” pe unii dintre scriitorii binecunoscuți publicului:

Vlad Drăgoi: „Am lucrat mult pe punchlines și mi-a fost la îndemînă”

Anul trecut apărea la OMG Publishing House volumul „Aer, păsări, bere”, de Vlad Drăgoi, care a atras imediat atenția cititorilor. Ca să o cităm pe Anca Zaharia: „Vlad Drăgoi este poetul ajuns la forma cea mai eficient distilată: nu mai vrea să epateze deloc, ci pare că simte că datorează mai mult mediului înconjurător decât semenilor, luând în calcul mereu simplitatea naturii și mecanismele previzibile după care funcționează aceasta, spre deosebire de oameni.”

Moni Stănilă: „În momentul de față, rezidența ideală e cea pe care am obținut-o”

Cu puțin timp în urmă au fost anunțați câștigătorii Burselor și rezidențelor de creație literară Cărturești, desfășurate în parteneriat cu Asociația Maria și Pro Patrimonio. Au fost 131 de autori care s-au înscris, iar după jurizare, Moni Stănilă este câștigătoarea uneia dintre cele cinci rezidențe, categoria „Poezie”. Juriul a fost alcătuit din: Carmen Mușat (critic literar, redactor-șef Observator Cultural), Alina Purcaru (scriitoare și jurnalistă), Alina Aviana (redactor, membru în departamentul de comunicare Cărturești), Marius Chivu (scriitor, critic literar, redactor Dilema Veche), Cristian Lupșa (editor Decât o Revistă).