Platformă pentru literatură contemporană DE-RO
dlite_icon_organic
Mihai Radu | © arhiva autorului

Mihai Radu: Ești tânăr, apoi ești bătrân, iar asta e inexplicabil și de neacceptat

Mihai Radu este primul câștigător al Bursei de Creație DLITE, oferită de Goethe Institut Bukarest – un proiect menit să sprijine scriitorii români care trăiesc în România să-și termine romanul sau volumul de povestiri în lucru.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin

Bogdan Coșa: Cum ai primit vestea? Ai mai beneficiat de burse de creație sau de programe de rezidență?

Mihai Radu: Mulțumesc, am primit bine vestea, fără reacții adverse. Am mai avut una cu ani în urmă, am stat două luni de zile în Wiesbaden, ceva Wow!, cu bani calumea, înconjurat de semi-bogătași, veverițe la fereastră, verdeață și multă istorie. Nu prea mi-a ars de creație, am scris câteva povestiri proaste pe care mai apoi le-am aruncat. Trebuie să-ți spun că prea multă civilizație îmi face rău, îmi dă o senzație apăsătoare de muzeu și de mortificare, îmi vine să vorbesc în șoaptă.

BC: Cum susținem artiștii în capitalism? Ce-ar putea face instituțiile noastre ca să-i ajute mai mult? Tu unde ai umbla, dacă ai avea mijloacele?

MR: Capitalismul poate să facă ceva pentru bogați și atât. Face pentru artiști ce face pentru oricine: oferă un fel de concurență bolnavă, pune totul în coordonatele mărfii și marketingului, același bullshit în care se transfomră orice.

Ce-ar putea să facă statul, aici, da, e o discuție. Și nu în sensul „să facă ceva pentru artiști”, ca un fel de sprijin, de asistență, ca și cum ar ajuta niște șchiopi. E această abordare a artistului ca și cum ar avea un handicap: „Lasă-l, săracu´, e artist!”

Cred că s-ar putea face mai mult în zona drepturilor de autor, a asigurărilor medicale și a contribuțiilor pentru pensie.

Altfel, să nu ne facem iluzii: arta, artiștii, sunt periferice, tolerate, bifate la hobby pe lângă marea mașinărie a profitului. Aa, când devine joc pe bani, atunci da, vorbim de tablouri care costă nu știu câte milioane.

BC: Sunt curios, ai renunța la jobul tău dacă ai reuși să câștigi suficient din scris? Cât ar trebui să câștigi lunar ca să te dedici în întregime unui roman, ținând cont că ai familie, copii?

MR: Trăiesc din scris. Mereu a fost așa. Am lucrat în presa de umor, am scris scenarii pentru TV, acum scriu pentru emisiunea Starea Nației, scriu în revista Cațavencii, am vândut câteva scenarii pentru film. Sincer, îmi doresc mai mult timp pentru citit decât pentru scris. Chestia cu „cât ar trebui să câștigi lunar ca să…” cred că e simplă: cât mai mult. Trăim într-o societate bolnavă în care e bine să câștigi cât mai mult cu cât mai puțin efort, în timp cât mai scurt. Doar și pentru simplul fapt că tot mecanismul vieții se rotește în jurul banilor. Astfel de animale am devenit. Altfel, cred că se poate trăi foarte bine și fără bani, că se poate crea foarte bine și fără bani, doar că da, atunci când iei viața pe cont propriu și o arzi mai singur pe lume.

BC: Pentru că despre romanele tale am discutat deja aici pe larg, dă-mi voie să te întreb ce-ți propui să faci cu Repetiție pentru o lume mai bună, proiectul de carte cu care ai câștigat bursa asta – care-i motorul narațiunii și ce anume te mână pe tine s-o spui? De ce e importantă fix povestea asta?

MR: Cred că e vorba despre faptul că ești tânăr, apoi ești bătrân, iar asta e inexplicabil și de neacceptat. În roman sunt oameni care se mișcă în jurul unei promise fericiri și ajung de fiecare dată în preajma suferinței și-a morții. Oameni care tot așteaptă ca viața să înceapă, dar deja ea a și fost.

BC: […] e vorba de aceeași viață în fapt – mici variațiuni în blocul ăsta, pe strada asta, în orașul ăsta, dar suntem toți cam la fel! Suntem toți în curul gol, privindu-ne de la balcon mașinile din fața blocului și viitorul de rahat, zice naratorul noului tău roman. Și-atunci, întreb eu, de unde atâta lipsă de solidaritate, ce ne dezbină?

MR: De cele mai multe ori cred că ne dezbină tocmai faptul că ne recunoaștem în ceilalți. Un om sătul de el, plictisit de el, cu conștiința eșuării sau a mediocrității, va fi la fel și față de ceilalți pe care îi simte „ca el”.

Vă invităm să citiți și un fragment mai lung din Repetiție pentru o lume mai bună, romanul în lucru pentru care Mihai Radu a primit Bursa de Creație DLITE.

Bogdan Coșa
Bogdan Coșa
Scriitor. Vezi „Cât de aproape sunt ploile reci” (Editura Trei, 2020).
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin

Citește mai mult:

Cristina Stancu (selecție din „apără pe cineva de tine”)

Cristina Stancu este una dintre autoarele care la debutul cu volumul „teritorii” (editura Tracus Arte, 2017) a primit Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum. La cinci ani de la debut revine, publicând volumul „apără pe cineva de tine” (Casa de Pariuri Literare), în care vom regăsi poeme care reflectă lecturi din autori germani, universul basmelor germane, reorganizări ale materiei (fizice și psihice) sau alte referințe pe care vă invităm să le descoperiți:

Nadja Küchenmeister: drum prin cartier

Nadja Küchenmeister s-a născut în 1981 la Berlin unde și locuiește în prezent. Poemele și textele ei în proză au fost publicate în numeroase reviste și antologii. Volumul ei de debut „Alle Lichter” (2010) a fost desemnat „Cartea lunii” de către Juriul Orașului Darmstadt.

Trei poezii de Horia Corcheș

„[…] un volum fresh, care își propune reîntoarcerea la o poezie directă și senzorială într-o lume tot mai reificată și mediată tehnologic.” (Alex Goldiș)