Platformă pentru literatură contemporană DE-RO
dlite_icon_organic
© Editura Litera

Mihail Victus: „Scriitorul trebuie să fie un bun scenarist, regizor și actor”

Mihail Victus a publicat recent romanul „Toate păcatele noastre“ la editura Litera, în colecția „Biblioteca de proză contemporană“, coordonată de Doina Ruști.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin

Veți descoperi o poveste despre psihologia traumei ignorate, care atinge subtil multe dintre tabuurile societății. Despre acest roman Ioana Hodârnău scrie pe coperta a patra: „Proza lui Mihail Victus impresionează prin elementul surpriză, prin dinamica epicității și prin ritmul dens. Este un roman-oglindă, căci el înregistrează imparțial tot ceea ce societatea românească actuală duce, aluvionar și pe alocuri inconștient, după sine.”

 

Cum îți dai seama că un roman e gata? De câte ori ai scris și rescris romanul Toate păcatele noastre până te-ai hotărât că este pus și ultimul cuvânt?

Dacă ar fi după mine, nu s-ar termina niciodată partea de editare. De fiecare dată când recitesc, dau peste ceva care mi se pare că poate fi schimbat. Am noroc totuși cu termenele limită (le iau în considerare și pe cele autoimpuse). În cazul Păcatelor, am procedat ca și până acum – am scris prima variantă de mână, iar prima editare am făcut-o în timp ce am transcris manuscrisul într-un fișier. Îmi propusesem să scriu ceva foarte scurt, așa cum e Onoarea pierdută a Katharinei Blum de Heinrich Böll, un microroman de 32.000 cuvinte. Îmi plac mult cărțile astea fără surplusuri, ca niște cercuri perfecte – în plus, le pot alterna cu lecturi mai de lungă durată. Ei bine, prima variantă a manuscrisului avea cu mult peste ce intenționasem. În urma editărilor, am tot tăiat ce mi s-a părut în plus. Cu toate astea, am obținut peste 55.000 de cuvinte. Dar am fost mulțumit, nu puteam să elimin altceva fără să dăunez subiectului. Am lăsat o vreme să se „răcească” manuscrisul, apoi am primit fișierul de la editură, după o nouă editare. Am revenit și eu de încă două ori peste el. N-am norocul să fac parte dintre cei care sunt atât de mulțumiți de primul draft, încât să nu mai revină pentru editări.

Prima dată, citindu-ți cartea, m-am întrebat dacă nu cumva ești fată.

Am fost. În timpul când mă așezam la birou și intram în poveste.

Scriind acest volum ai stat mai mult în preajma fetelor/femeilor, ai fost mai atent la relațiile dintre ele și ceilalți? Cum a decurs documentarea pentru personajul surorii, de exemplu?

Scriitorul trebuie să fie un bun scenarist, regizor și actor. Și să fie versatil. Să se transpună cu aceeași naturalețe în pielea unui bărbat, a unei femei, a unui copil etc. Când mi-a venit ideea romanului, în 2019, m-am gândit în primul rând (așa cum fac întotdeauna) din ce perspectivă putea fi spus cel mai bine. A mea, adică scriitorul atoateștiutor, a personajului central sau a surorii acestuia. Nu mi-a luat mult timp să-mi dau seama că ea trebuia să vorbească, povestea avea nevoie de-o voce feminină. Mai scrisesem proză scurtă din această perspectivă. Asta mi-a ajutat. Dar în ultimul an am și citit mai multă proză scrisă de femei decât până atunci, chiar dacă „vocea” o aveam deja formată.

Nu este primul tău roman. Ai publicat Fracturi în 2019. Iar anul acesta pare prolific pentru tine, a apărut Toate păcatele noastre și ești printre cei 13 din Treisprezece. Proză fantastică, ambele la editura Litera. Există perioade în care nu scrii? Te sperie pauzele?

În 2019 am început să scriu Toate păcatele noastre. Apoi, de la începutul anului următor (debutul pandemiei) și până spre începutul iernii, n-am scris nimic, excepție făcând vreo două proze scurte. Pentru mine, pandemia n-a însemnat, pe lângă panica generală și nesiguranță și frustrare, mai mult timp liber. Mi-am continuat programul de lucru și m-am mutat de la bloc la casă, ceea ce a însemnat o activitate care nu mi-a lăsat energie pentru scris. Abia spre sfârșitul anului trecut am reînceput romanul. Asta nu înseamnă că nu l-am avut mereu în minte. Am notat idei și scene. La fel se întâmplă și acum. Am terminat de scris Toate păcatele noastre de mai mult de trei luni. În timpul ăsta, n-am scris. Dar ideea unui roman îmi tot revine în minte. Am strâns câteva pagini de notițe. Când simt că voi fi gata, după ce mă îndepărtez complet de personajele din romanul anterior, voi începe să-l scriu. Așa că, revenind la a doua întrebare, pot spune că nu mă sperie pauzele. Îmi sunt necesare.

Ți se pare că ai împrumutat câteva caracteristici personale personajelor din Toate păcatele noastre

Dacă pot ajuta personajele sau subiectul (adică mai întotdeauna), cu siguranță voi împrumuta experiențe sau caracteristici personale (ale cunoscuților pot fi și ele folositoare). Indiferent dacă vorbim de proză scurtă sau roman. Atâta timp cât detaliile adăugate sunt naturale, se pliază pe subiect, sunt permise, chiar necesare.

Cum a fost procesul de scriere? Care au fost primele idei? Sau, mai simplu, (și) pentru cei care sunt la început de drum și ar avea nevoie de un sfat, care-s ingredientele necesare pentru a scrie unui roman?

Ingrediente, reguli, sfaturi. Nu mă simt în măsură să le ofer. Pot spune ce a funcționat până la urmă la mine, după mai bine de zece ani de când mi s-a publicat prima povestire într-o revistă profesionistă. Nu există reguli – asta e singura regulă pe care o respect. Trebuie să exersezi atât de mult până când scrisul îți vine natural, când ți-e ușor să te pui în locul oricărui personaj. Apoi doar lași subiectul să dicteze tonul și ritmul. Când nimic nu va părea forțat, înseamnă că ai reușit.

Atunci când există intrigi, te tulbură emoțional conflictele personajelor despre care scrii? 

Vorbeam înainte despre abilitatea de-a te pune în locul personajelor. Este natural (și necesar) să simți ceea ce simte personajul, să-i lași gândurile și trăirile să te inunde – măcar în acea perioadă în care te așezi în fața paginii albe și nu există nimic în jur în afară de lumea aceea pe care încerci să o pui pe hârtie și de personajele ei. Cu timpul, am observat că mi-a devenit tot mai simplu să fac trecerea de la o stare la alta.

Unele personaje din Toate păcatele noastre nu au un parcurs lin. De asemenea, apare tema nedreptății, cu care am empatizat puternic. Ai fost tentat de happy end-uri? 

Nu ni le dorim cu toții? Toate poveștile pentru copii au happy end-uri. Însă realitatea, cea pe care unii dintre noi încercăm să o redăm în scris, nu ține cont se sentimentele celor implicați (spectatori sau protagoniști). Există întâmplări. Și unele sunt fericite, altele nu.

Motto-urile sunt din Eclesiastul, Geneza, Isaia, Matei, Samuel și Ioan. Voci de demult care fac loc vocilor din zilele noastre?

Nu dezvălui prea mult din subiect dacă spun că în roman i-am alocat religiei un rol semnificativ. Acele motto-uri, prezente la începutul celor șase părți ale cărții, le-am ales cu atenție. Pot fi privite ca niște voci de demult, așa cum le numești, dar sunt în același timp ca un fel de coloană sonoră care însoțesc personajele și faptele lor. Nu voi dezvolta mai mult, pentru că aș oferi detalii pe care mi-ar plăcea să le descopere cititorii.

Ce-ți dorești pentru acest volum? Birthday wishes?

De-acum e acolo, în lume, independent de mine. Unora le va plăcea mai mult, altora mai puțin, câtorva deloc. Iar dacă sunt norocos, cartea va ajunge la cititori care vor descoperi și mesajele mai puțin evidente, cele care nu sar din pagină.

Să mă facă mândru, asta îi transmit romanului. Iar dacă n-o va face, e al meu, așa că tot voi ține la el.

 

Mihail Victus (n. 1986, București), artist plastic și prozator din grupul LiterNautica, al cărui fondator este, multipremiat, printre altele, cu Premiul I „Marin Preda”, a publicat romanul Fracturi (2019), nominalizat de Agenția de Carte la Cele mai bune cărți ale anului și laureat al Premiilor „Cristian Săileanu“.

 

© Editura Litera

Andra Rotaru
Andra Rotaru
Andra Rotaru este poetă și jurnalistă. Fondatorul revistei online de literatură și multimedia Crevice. A realizat numeroase proiecte la intersecția dintre arte: performance-ul de dans Lemur, prezentat de coregraful Robert Tyree în America și în Europa; documentarul All Together, realizat în cadrul rezidenței The International Writing Program (Universitatea din Iowa, 2014); Photo-letter pairing (fotografie, proiect realizat în colaborare cu numeroși artiști și cu comunitatea din Iowa). Volume publicate: Într-un pat, sub cearșaful alb (2005), Ținuturile sudului (2010); Lemur (2012); Tribar (2018). Lemur a primit premiul „Tânărul poet al anului”, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori (2013). Volumul de debut a fost tradus in spaniolă (En una cama bajo la sábana blanca, editura Bassarai, 2008). În 2018, Lemur a apărut la editura americană Action Books (traducere de Florin Bican). Volumul Tribar urmează să apară în Germania, la ELIF VERLAG, în traducerea lui Alexandru Bulucz, în toamna acestui an.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin

Citește mai mult:

Trei poezii de Horia Corcheș

„[…] un volum fresh, care își propune reîntoarcerea la o poezie directă și senzorială într-o lume tot mai reificată și mediată tehnologic.” (Alex Goldiș)