Platformă pentru literatură contemporană DE-RO
dlite_icon_organic
© Oliver_Bottini_(2017) -_Foto_Hans_Scherhaufer

Multe noutăți din domeniu apar în același an cu originalele

Doi scriitori din spații literare diferite, Germania și România, au răspuns la întrebări despre literatura SF/Fantasy/Horror și cea polițistă/crime, despre traduceri, despre tendințe și realități ale industriei editoriale din România și Germania. Oliver Bottini și Michael Hăulică dialoghează de la zeci de km depărtare, poziționându-se față în față, împărtășind cu publicul experiențe și trasee culturale diferite, precum și subiecte care unesc limbajele sau tematicile acestora.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin

Ce impact au avut lecturile, filmele din copilărie, mediul în care ați trăit asupra conturării personajelor și acțiunilor din volumele dvs. actuale? Care a fost prima experiență pe care ați avut-o cu scrisul?

Michael Hăulică: Am crescut într-o casă cu multe cărți și am fost lăsat să citesc ce vreau. Iar ce am vrut eu… au fost cărțile de aventuri – era o colecție Cutezătorii, nu mai știu la ce editură – unde găseam cărți pe gustul meu. Țin minte că din cînd în cînd îmi zicea mama: mai pune și tu mîna pe o carte normală, mai lasă-le-ncolo de aventuri, că n-o să faci nimic în viață cu ele. Uneori mă întreb dacă n-a avut dreptate. Toate astea sînt valabile pentru perioada de pînă la 15 ani. În liceu eram prea ocupat cu matematica pentru a mai avea timp și de altceva (deși îmi făceam timp să scriu și să citesc reviste literare). Iar în perioada facultății… ei, da, atunci am descoperit optzeciștii, noul roman francez… Tot de-astea greu de citit.

Nu mai știu cînd au intrat în vederile mele colecțiile de SF și cele de literatură polițistă (o, da, erau cîteva colecții: Enigma, Aventura…), dar nu pot să mă dau atît de rotund încît să zic că eu de mic copil am dormit cu Julesc Verne și H.G. Wells sub pernă. Am citit din toate. SF-urile adevărate le-am descoperit după 1987, cînd m-am și apucat de scris SF, după ce am devenit membru al cenaclului Quasar din Iași, iar polițiste… cred că în ultimii 4-5 ani au devenit o pasiune, mai ales după ce am descoperit nordicii.

De scris m-am apucat devreme, ca tot românul care, cum se știe, e născut poet. Pe la 14 ani scriam poezii și am ținut-o așa pînă pe la 33 (publicînd pe ici, pe colo, cîte o poezie; cîteva zeci au devenit cîntece, majoritea lor compuse de Radu Ștefan de la Iași), apoi am trecut în tabăra prozatorilor.

Oliver Bottini: La 14 ani, în 1979, am scris o poezie cu ocazia nunții unchiului meu; astfel a început totul. Mediul meu familial a jucat cu siguranță un rol major în scrierile mele. Am crescut într-o familie burgheză, pentru care literatura și muzica erau foarte importante, așa că am citit foarte mult și am luat lecții de pian încă din copilărie. Eram așadar obișnuit cu lumile fantastice și fusesem de mic învățat să-mi transform propriile emoții în ceva concret, da, devenise esențial pentru mine să mă exprim prin muzică și literatură.

Un roman plin de suspans care v-a marcat stilul a fost….

Michael Hăulică: Nu știu cît suspans a fost în ele, dar cred că trei cărți au marcat ceea ce sînt ca scriitor: Chrome, de William Gibson (proză scurtă cyberpunk), Un veac de singurătate, de Gabriel Garcia Marquez, și Săptămîna nebunilor, de Eugen Barbu. Cred că astea îmi sînt rădăcinile. Și locurile unde mă întorc oricînd ca acasă.

Oliver Bottini: Aici trebuie să numesc două romane, făcând abstracție de marile inspirații literare ale copilăriei mele, și anume Ziua Morților de Don Winslow și Adevăr de Peter Temple. Mi-a fost clar încă de la primul roman polițist publicat că voiam să pendulez la zona de graniță dintre gen și literatură, adică nu voiam să slujesc „doar” genul literar. Pentru mine, limba este aproape cea mai importantă, urmată de relevanța socială și politică a subiectelor mele.

Care sunt cele mai noi tendințe în literatura polițistă și SF/Fantasy din România? Editurile din România și-au diversificat tot mai mult colecțiile dedicate acestui gen, iar publicul pare receptiv. Se ține pasul cu ceea ce se întâmplă în alte spații culturale?

Michael Hăulică: În SF&Fantasy&Horror cea mai vizibilă tendință a autorilor români e aceea de a publica în afară, în special în zona anglo-americană. Liviu Surugiu, Florin Purluca, Marian Coman sînt doar cîțiva dintre cei care, în ultima vreme, au publicat povestiri în reviste cunoscute. Marea lovitură însă se pare că a dat-o Flavius Ardelean, care a publicat în Germania o carte cu mare succes, ea urmînd a-i apărea și în Rusia. Flavius fiind și un excelent scriitor, mi-ar plăcea ca, dincolo de temele la modă, să văd o tendință în scriitura mai literară, să zic, în care s-ar încadra și Jeff VanderMeer sau Robert Jackson Bennet (poate nu e o întîmplare că pe amîndoi scriitorii americani i-am adus eu în românește în colecțiile pe care le-am făcut).

În ceea ce privește romanul polițist, Nordic noirul a lăsat urme peste tot în acest domeniu, iar scriitorii români au îmbrățișat și ei preocuparea pentru social, pentru personaj… Dar dincolo de teme și subiecte, eu urmăresc tot scriitura și, așa cum m-au bucurat foarte tare romanele scrise de Camilla Grebe, Niklas Natt och Dag sau Jo Nesbø, mi-ar plăcea să găsesc și în scrierile românești aceeași plăcere de a scrie. Stelian Țurlea e cel mai aproape de dorința asta a mea. Iar în curînd o să apară un roman de Dănuț Ungureanu, care sper să dea un impuls acestui fel de a scrie volume polițiste.

Editurile noastre? Da, publică în draci romane polițiste și nu mă pot opri din a remarca efortul îndelungat de care a fost nevoie ca să se înțeleagă că romanul polițist chiar se vinde. Așa îmi explic și graba cu care apar cărțile traduse. Multe, multe noutăți din domeniu apar în același an cu originalele. Sau, mai bine zis, cu apariția edițiilor în limba engleză. Am eu ceva cu traducerea după edițiile englezești, adică de a livra pe piața românească ceea ce a înțeles traducătorul român din ceea ce a înțeles traducătorul englez. Și, uneori, traducătorul englez n-a înțeles prea multe, de cîteva ori mi-am zis că omul ăla știe suedeză cît mine, numai că el are tupeul de a se apuca de tradus. 😊 În concluzie, stăm bine cu traducerile, sîntem oarecum la zi. Spun oarecum, pentru că sînt încă mulți autori (unii chiar celebri) pe care editorii români încă nu i-au văzut, nu știu de ce. Dar nu-mi pierd speranța, sînt un tip optimist de felul meu.

Ce tendințe se pot observa în literatura polițistă germană contemporană?

Oliver Bottini: A devenit – în sfârșit! – mai politică. Și foarte actuală: veți găsi în ofertele editurilor multe cărți thriller despre epidemii sau despre viitorul apropiat.

În ultima vreme au apărut în spațiul cultural românesc diverse cursuri de scriere creativă. Există și ateliere la care se învață să scrii în genul polițist sau SF/Fantasy? Sau alte locuri în care se strâng scriitori din domeniu?

Michael Hăulică: Ateliere de scris polițiste nu știu să fie/să fi fost, dar pentru SF&Fantasy da, au existat, am făcut eu trei ediții la solicitarea Siminei Diaconu. Bine, nu le-am făcut singur, am făcut echipă cu Oliviu Crâznic, Florin Pîtea, Ana-Maria Negrilă, Dănuț Ungureanu, Marian Coman. Au mai fost și întîlnirile Creative Writing Sundays, organizate tot de Simina Diaconu, la care au fost invitați scriitori de SF/Fantasy (eu, Oliviu Crâznic, Dănuț Ungureanu, Marian Truță).

Nu numai că au avut loc ateleierele astea, dar primul s-a soldat chiar cu o antologie pe care am făcut-o pentru Millennium Books, a fost publicată în 2015, cu titul Secția 14, după numele cenaclului pe care l-am fondat împreună cu absolvenții acelei ediții.

Alte locuri… În SF&F au existat dintotdeauna cenaclurile și proza scurtă, fanzinele, convențiile naționale (prima a fost în 1972). Spunea cineva că în anii `80 existau în România peste 60 de cenacluri de SF. Nu mai sînt atîtea, dar în ultima vreme am observat o tendință de reorganizare a ceea ce se numește fandom, se stabilizează noile reviste ale noii generații – Galaxia 42 este cea mai notabilă – generație care a venit și cu, așa cum mai ziceam, voința de a depăși granițele țării.

Fanii literaturii polițiste (inclusive scriitorii) nu sînt coagulați într-un fandom, deși sînt mult mai mulți decît pasionații de SF&F. Pe autorii români de polițiste se pare că nu prea îi interesează asocierea, activitățile comune. De aceea nici nu avem niște premii anuale în acest domeniu. Dar… cine știe? Iar sînt optimistul de serviciu.

Există în Germania cursuri de creație literară specializate pe anumite genuri literare, cum ar fi literatura polițistă? Există ateliere, seminarii sau alte locuri în care se întâlnesc scriitorii din domeniu?

Oliver Bottini: Da, astfel de cursuri există deja în aproape fiecare oraș, sub forma atelierelor literare fie generale, fie specializate pe un anume gen. La unele am participat, pe altele le-am ținut chiar eu. Această tendință a început la noi pe la sfârșitul anilor ’90. Când am participat la primul meu atelier literar la Literaturhaus în München în 2000, era ceva destul de nou și puțin cunoscut. Acum știm că reprezintă o oportunitate imensă de a învăța meșteșugul scrisului, de a-ți găsi propriul punct de vedere și de a-ți lucra abilitățile de autor prin examinarea practică intensivă a textelor (atât ale tale cât și ale altora).

Ați ales o zonă din vestul României ca locație pentru acțiunea romanului Moartea în colțurile tăcute ale vieții. De ce?

Oliver Bottini: Am vrut să scriu despre acapararea terenurilor (adesea tradus în germană cu termenul „Landraub” – „furt de terenuri”) și în timpul cercetărilor mele am înțeles că aceasta este o problemă imensă nu doar în Africa sau în Asia, ci și în Europa – de exemplu în România sau, într-un mod ușor diferit, în Germania de Est. Estul german mă interesează de multă vreme ca regiune literară și mi s-a părut interesantă România pentru că era de fapt terra incognita pentru mine.

Dacă ați avea posibilitatea să vă întâlniți cu un personaj memorabil sau cu un scriitor din Germania, pe cine ați alege?

Michael Hăulică: O să fiu foarte subiectiv și sentimental. Mi-ar plăcea tare mult să mă întîlnesc cu Michael K. Iwoleit, editor, scriitor și traducător, de cinci ori cîștigător al Premiul Kurd Laßwitz, cel mai important premiu german acordat pentru SF. Și l-a luat în toate cele trei ipostaze, de scriitor, traducător și editor. Ne-am cunoscut pe net, eu făceam o revistă de SF on-line (Lumi Virtuale), el făcea la rîndul lui o revistă (Nova). Au fost niște ani în care am corespondat, în care l-am publicat și m-a publicat. I-a apărut chiar și un volum la noi, Moloh, într-una dintre cele mai faine colecții care au existat pe piața de carte românească: Novella, de la Millennium Books, coordonată de Horia Nicola Ursu. Traducerea îi aparține lui Flavius Ardelean, și uite cît de frumos se leagă toate lucrurile astea despre care am povestit. Da, Michael K. Iwoleit. Chiar mi-ar plăcea ca, la un moment dat, să ne întîlnim.

Dacă ați avea posibilitatea să vă întâlniți cu un personaj memorabil sau cu un scriitor din România, pe cine ați alege?

Oliver Bottini: Aș dori să o cunosc pentru început pe Ana Blandiana, pentru că nu este doar scriitoare, ci și o persoană activă din punct de vedere politic, ceea ce mi se pare destul de des întâlnit în România. În Germania acest lucru se întâmplă mult mai rar, poate pentru că rolul intelectualului este în mod tradițional diferit – acesta trebuie să producă lucruri grozave în turnul de fildeș, dar să stea departe de prima linie sau chiar de stradă. De asemenea, aș dori să o cunosc pe Laura Codruța Kövesi, care este pentru mine un personaj aproape legendar. În timpul cercetărilor mele pentru Moartea în colțurile tăcute ale vieții, am citit multe despre ea și despre munca ei pentru Direcția Națională Anticorupție, pe care apoi a trebuit să o părăsească. Din perspectiva mea, a unui străin, ea a făcut lucruri excelente pentru țară la DNA. Curajul și devotamentul ei sunt exemplare pentru mine. Faptul că, în cele din urmă, în ciuda opoziției unor părți importante ale conducerii din România, ea a reușit să devină prima femeie Procuror-Șef la Parchetul European a reprezentat un mare succes pentru democrația europeană modernă.

Andra Rotaru
Andra Rotaru
Andra Rotaru este poetă și jurnalistă. Fondatorul revistei online de literatură și multimedia Crevice. A realizat numeroase proiecte la intersecția dintre arte: performance-ul de dans Lemur, prezentat de coregraful Robert Tyree în America și în Europa; documentarul All Together, realizat în cadrul rezidenței The International Writing Program (Universitatea din Iowa, 2014); Photo-letter pairing (fotografie, proiect realizat în colaborare cu numeroși artiști și cu comunitatea din Iowa). Volume publicate: Într-un pat, sub cearșaful alb (2005), Ținuturile sudului (2010); Lemur (2012); Tribar (2018). Lemur a primit premiul „Tânărul poet al anului”, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori (2013). Volumul de debut a fost tradus in spaniolă (En una cama bajo la sábana blanca, editura Bassarai, 2008). În 2018, Lemur a apărut la editura americană Action Books (traducere de Florin Bican). Volumul Tribar urmează să apară în Germania, la ELIF VERLAG, în traducerea lui Alexandru Bulucz, în toamna acestui an.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin

Citește mai mult:

Trei poezii de Laura Francisca Pavel

Laura Pavel este profesor la Facultatea de Teatru şi Film a Universităţii Babeş-Bolyai şi autoarea mai multor cărţi de teorie şi critică literară şi teatrală. Are în pregătire două volume de poezie, „Trucuri urbane” şi „Acţiuni şi protocoale”, pe care le va semna cu numele Laura Francisca Pavel.

Două poezii de Andrei Zbîrnea

„Poemele lui Zbîrnea sunt ciudate, ca viața, căci într-adevăr sunt zile în care te temi să deschizi ochii și nu ești capabil să distingi între sunetul unui urs iradiat și frica sufocării la nouăzeci de grade. Sunt ciudate, surprinzătoare și curajoase.” (Andrei Crăciun)

Jurnal de Berlin (17): Străin m-am mutat, străin mă mut din nou

“E important să vrei să te schimbi”, spune J. Lui J. îi place să fumeze și să discute ore în șir despre politică. Mie îmi place să fumez și să stau ore în șir în muzee. Sunt sigură că marea Nordului e încă albastră, chiar dacă vara asta nu am reușit să fac baie în ea.

Câștigătorii Burselor de Creație DLITE – ediția 2021

Așa cum vă spuneam la începutul verii, cu ocazia împlinirii a cinci ani de existență a blogului de literatură DLITE, ne-am propus să vă mulțumim cât mai concret posibil că ne-ați fost și ne sunteți alături. Printre altele, oferindu-le autoarelor și autorilor români, pe care le/îi respectăm și le/îi citim cu atenție, o bursă de creație în valoare de 1500 de Euro.