Platformă pentru literatură contemporană DE-RO
© din arhiva autoarei

Must read: 4 poeme inedite de Ruxandra Novac

„Poezia Ruxandrei Novac scapă unei clasări în pluton tocmai pentru că nu mimează disperarea, cum nu mimează nici ironia față de propria disperare.” – Andrei Bodiu (2004)

Nume: Ruxandra Novac
Data nașterii: 24 iunie 1980
Locul nașterii: Făgăraș, România
Domiciliu actual: Weiten, Germania
Cărți publicate: ecograffiti. poeme pedagogice. steaguri pe turnuri (Vinea, 2003; 2006. Tracus Arte, 2018)

 

#20

Care e culoarea ta preferată? Ce îţi place să faci? Care sînt lucrurile care te fac atent? Părul ud al femeilor, pielea, unele substanţe. Ce vezi dacă închizi ochii? Moschei arse de soare, iarbă sub păcură, baraje spulberate sub forţă lichidă, oraşe luminate noaptea cînd dispare arhitectura şi lucrează neoanele, corpuri supuse somnului, chimie, dominare prin chimie.
Ce te intristează cel mai mult? Acum sau vreodată? Acum lumina asta proastă, solidă, care cade peste plante, peste lucrurile din casă, e oribil. Aş putea să o ating, e lumina de după-amiază, puţine lucruri sînt mai triste, mai lipsite de speranţă.
Ce ţi-a plăcut în ultimele zile, în ultimele nopţi? Marea Seto, căprioarele, statuile medievale, reprezentările religioase, praful lor chinuit, anumite lucruri care se repetă. Cînd am mîncat zăpadă dimineaţa, pe munte. Somnul uşor de la jetlag şi somnul greu de la chimie, corpurile sedate, acel mod asiatic de a atinge ochii, de a tăia adînc, dintr-o mişcare.

Ce nu este de partea ta? Oamenii buni, siniștri, cei care manevrează structurile, cei care văd mai departe. Familiile, dar nu este decît o nevroză, cei care te trezesc înainte să plece, cei care persistă, cei care citesc semnalele și se orientează după ele. Cei obstinați, cei care nu își pierd încrederea. E ceva înnăscut să nu îți pierzi încrederea, înnăscut şi apoi întreținut de figuri galbene de ceară denumite comunitate, pentru noi nu se mai poate face nimic. Doar prafuri, o destinație necunoscută, în spate o autostradă, unde ești tu, unde nu există încredere, ochii injectați, fața arsă de soare, mușchii pregătiți, zîmbetul rău, în spate o autostradă lichidă, săpată direct în ocean.

#23

Din educaţie. Din brutalizare care nu este de fapt brutalizare. Din control. Din atenţie. Cu ochii strînşi, larg deschişi, strînşi, larg deschişi. Din întîlniri de celofan, aruncate pe corpuri. Din confuzia de după – care coase culorile – ceva care să te modifice, o rugăciune inversă a inimii. Din delicateţe. Din dizolvare. Din persistenţă. Din asimetrie. Din bruieri temporale. Din neoane. Din atenţie. Din bariere – la înălţime. Din frică. Din teroare. Din brutalizare, care este a creierului. Din piele. Din salivă, care vine din locuri ascunse. Din atenţie. Din atenţie. Din atenţie. Din atenţie.

#31

De la synth. Din loneliness. Din aeroporturi.

Din Crowne Plaza în 31 decembrie, din luminile mov cu urări, am fost acolo, sau mai bine zis cineva a fost acolo. Salcie în iarnă, ochi dilataţi.

Cînd ai fost cel mai aproape să obţii puţin control? În 2008, într-un hotel în bruxelles, era un film, fumam în cameră, iar sub mine era o petrecere de israelieni, vedeam prin podea feţele lor îngheţate, era luxul şi paloarea lui din afara pămîntului şi aveau acele vîrste fragile, 60-65, cu care totul e posibil, dar pe altă lume, ca un urs polar văzut printr-o fantă, un lichid blocat la un anumit moment în circuite. Eram singură pe lume, atentă la tot. Să închizi ochii strîns, să te întorci în lume pentru nimic altceva decît pentru frig, intact, pentru dimineaţa goală, strangulată de frig. M-am întors pentru ea, am mers la botanique, 1 ianuarie, educaţia se face aşa, lipit de corpuri străine, de obiecte lingînd pielea, străpungînd unde e vulnerabil, creînd zone, şi să ştii, nu se poate decît cu ceva foarte străin, nici brutalitatea nu ajută decît pînă la un punct, ce ajută de fapt, ajută răceala, lumina albă rece, reflexele detonate scurt.

Valuri de mercur peste valuri de mercur peste orașe. Corpuri, rase, transplantate în oraşe. Ajunsă acasă am văzut o salcie carbonizată în iarnă, era imposibil de văzut în oraș, era din altă lume.

#41

Cînd s-au născut orașele și cînd au murit? Ce sînt aceste modalități necunoscute? Cînd o să poți să le cunoști? O să ajungi să le cunoști? Ce e în spatele stelelor, cum te răpesc ele și unde te duc? Ce fac ele cu inima ta și cum călătorește ea prin lume? Ce este cu acest praf roșu pe degete dimineața după ce dormi? Și cînd o să poți dormi? Lucrurile pierdute care se întorc, clădirile oamenilor. Bruxelles santiago. Ruine și lumină inversată. Lucrează împotriva ta. Fă totul împotriva ta. Au fost instituții perfecte, acum sînt drumuri gudronate și clean. Stai în mijlocul lor. Fii o ruină. Bruxelles biarritz. Weiten arizona. Rx detroit.

Bogdan Coșa
Bogdan Coșa
Scriitor. Vezi „Cât de aproape sunt ploile reci” (Editura Trei, 2020).

Citește mai mult:

”Anticoncepțional”, un roman de Miruna Vlada

„Anticoncepțional e o poveste despre cum au încapsulat trauma colectiva a comunismului și a decretului anti-avort trupurile mai multor generații de femei. O încercare de a înțelege modul în care anticoncepționalele au schimbat lumea – eliberând pe o parte, înlănțuind pe alta. O încercare de a explora legătura între traumă și definirea identității prin maternitate.” (M.V.)

4 poeme de Ștefania Mihalache

Scriu de nevoie, mă întrerup din orice atunci când apare un poem, mă așez într-un colț cu laptopul și îl scriu. Dacă îmi vine în cap când nu sunt la laptop, țin minte trigger-ul și îl scriu când ajung în intimitatea laptopului meu.

Nominalizările la Premiile Sofia Nădejde – ediția a V-a

Juriul, din care au făcut parte Andreea Pop, Cosmin Borza, Cristina Ispas, Florina Pârjol, și Vlad Pojoga, a decis nominalizările la Premiile Sofia Nădejde – ediția a V-a. Au intrat în atenția juriului cărți apărute în perioada septembrie 2021 – august 2022.