nicio femeie

ți se spune: ai fost prea excesivă azi.

cântărești armăsarul după firul alb din coadă și treci mai departe.

îi asculți confesiunea cu interes jucat

„mi-a rămas în memorie îmbrăcată într-un palton de blană negru,

purtat decenii de-a rândul, ponosit, cu guler înalt, pe care-l ridica mereu”¹

e tot timpul o cută acolo care îi stă în gât,

caută perfecțiunea în permanența materialului de sticlă

și când îi faci un semn cu mâna se face că nu vede,

apoi te alegi cu încă o lupă subțire ascunsă între paginile altei cărți

„ceea ce m-a făcut la prima întâlnire să am sentimentul că”²

ți-ar plăcea atât de mult să îi spui că o cunoști foarte bine și că știi că urmează să moară,

tot timpul femeile despre care poți spune

„cu nimeni altcineva nu am putut vreodată să vorbesc despre

toate lucrurile posibile cu o mai mare intensitate și disponibilitate de a înțelege”³

mor mai devreme decât oamenii cu care nu

„întocmai ca multe alte femei de vârsta şi situația ei”⁴

îți lipsești podul palmei de genunchi și încerci să asculți din ce în ce mai puțin

nu e femeia amintită de vină că sfidarea țintei tinde să acapareze

treptat toate locurile în care s-ar mai putea ascunde

„și deci să gândesc despre orice cu o mai mare intensitate și deschidere a minții”⁵

știi că de la o vreme poate din nou citi și asculta muzică,

dar că răspunsul la o întrebare despre viață l-a pus în fața capătului ei

și ai vrea să îi spui că aceea femeie „trăia cu o frică permanentă de a nu prinde vreo răceală sau chiar de a îngheța de frig”⁶

că „acelei⁷ femei nu i-ar mai fi putut fi⁸ niciodată cu putință să trăiască fără acel⁹ palton,

fără acel¹⁰ palton de blană, care, pe de-o parte o acoperea până la glezne,

iar pe de alta îi acoperea până şi părul, deci avea menirea s-o protejeze”¹¹

dar ți-a spus el înainte toate lucrurile astea,

iar când ochii i se fixează pe orice cui aflat în fața lui

știi că, în afară de ea, de persană, „pe nimeni n-a lăsat el vreodată să privească înlăuntrul său

mai profund și mai brutal, din ce în ce mai brutal”¹²

și când îl vezi că, într-un final, își îndreaptă către tine fața și simți că urmează să te întrebe ceva

i-o iei înainte, râzi și-i răspunzi „scurt: Da.”¹³

1 Thomas Bernhard, „Da”, Editura Paralela 45, 2004, Trad. Francisca Solomon și Dan Flonta, pg. 21.

13 Ibidem, pg.125.