Toată lumea se întreabă: despre ce e noul roman al Laviniei Braniște?

În zilele următoare mi-am făcut de lucru prin curte tot sperând c-o să o văd pe Andrada, care era păzită și de Bogdan și de Victor, de fiecare în alt fel. Am stat la povești lungi cu doamna Zainea, la gard, până mi-au amorțit picioarele. Și-ntr-un final am văzut-o și pe Andrada. A ieșit la geam și mi-a făcut semn că vine până la mine.
Am stat pe treptele din fața casei și a început să-mi povestească de Bubu, cum s-a înțepat în ceva și i s-a infectat lăbuța și tocmai ce fusese cu el la veterinar să-l opereze și să-i scoată o gheară și, cu toate că țineam la Bubu ca la o persoană, și la Muchi la fel, nu-mi venea să cred că atunci când am întrebat-o cum se simte a început să-mi spună de motan.
– Ce face Bogdan? am zis.
– Doarme. A luat un somnifer azi-dimineață. Asta înseamnă c-o să doarmă o zi și o noapte.
M-am uitat la ea. Nu știam ce să zic.
– Ieei! a spus ea după un timp, lipsită de expresie.
Am zâmbit.
– Nu înțeleg de ce se poartă așa, am spus. E casa ta.
– Da, dar n-are nicio legătură. Nu-i cer afecțiune în loc de chirie sau ceva. El e așa cum e și eu nu-i cer să se schimbe și nici el nu-mi cere mie.
– Păi și atunci de ce te pedepsește, dacă nu vrea să te schimbe? am întrebat.
– Nu mă pedepsește, așa își exprimă el furia.
– Vorbești serios acum sau încerci să-l acoperi?
– Vorbesc serios.
– Scuză-mă, dar e o prostie ce-ai spus, nu e normal să se poarte așa.
N-am mai zis nimic. Eram destul de încărcată emoțional și eu și rolul de salvatoare nu prea mi se potrivește. Îl încercasem de câteva ori în prima tinerețe, dar dădusem greș, mai mult am apăsat și am sufocat decât am ajutat. Ajunsesem să am senzația că salvatorul are o doză de aroganță în el, mai multă aroganță decât empatie, de fapt, fiindcă pretindea că știe mai bine de ce are nevoie presupusa victimă. Dar acelea fuseseră cazuri ambigue de abuz emoțional sau depresie (oare?), nicidecum ceva atât de evident precum situația Andradei, în care îmi era clar că nu e în regulă ce se întâmplă. Dar cum puteam să știu care e soluția? Să-l alunge sau să-l trimită la terapie sau să fugă ea? Sau altceva?
– Dacă pot să te ajut cu ceva, îmi zici tu, i-am spus.
– Mersi.
– Familia ta știe despre treaba asta?
– Familia mea nu prea mă place, a zis. Poate doar frate-meu, un pic. Am uitat să-l sun de ziua lui, am fost năucă. L-am sunat după aia. S-a supărat. Îi luasem o dronă, dar nu mai funcționează. S-a bușit în portbagaj.
Familia nu trebuie să te placă așa cum te plac prietenii tăi, m-am gândit. Iar familia ei părea că ține la ea suficient cât s-o aranjeze, îi puseseră la dispoziție casa și afacerea aia dubioasă, din care câștigau mult, cine știe dacă taică-său sau bunicu-său nu spălau bani prin firma aia.
Sau poate totul fusese câștigat prin muncă dreaptă sau poate totul fusese o răsplată cinstită pentru ceva ce ea oferise familiei, fără să-și dea seama.
M-am gândit la tata.
M-am gândit că vreau banii ăia până la urmă.
Poate că nu era o idee bună să tot măsor sentimentele, să le transform în credite. Să nu mă mai gândesc că rămân datoare pentru tot ce primesc.
– Auzi, a zis. Îți zic ceva. Să-ți zic?
– Păi de unde să știu? Zi-mi.
– Am avut o fază cu Victor. Mai demult. Înainte să apari tu.
– Cum adică o fază?
– O chestie. Bogdan nu știe. Nu trebuie să știe, a zis și m-a strâns de braț.
– Adică ați fost amanți?
– N-a durat mult, câteva luni.
– Uau, credeam că zici că s-a întâmplat doar o dată, am zis.
– Era înainte să fii tu.
– Dar cealaltă era? am întrebat. Laura?
A scos un țâțâit, dezamăgită de reacția mea.
– De-asta l-ai sunat întâi pe el?
– L-am sunat pentru că el știe ce e de făcut.
– Era Laura? am repetat întrebarea, dar ea n-a răspuns. De ce mi-ai zis? am spus.
– Păi nu te plângeai tu că nu știi chestii din trecut? Te ajut și eu cum pot.
– Spui niște lucruri foarte ciudate, pe bune.
– Nu știu, m-am gândit că e mai ok să-ți spun decât să nu-ți spun, tu ce-ai fi făcut în locul meu?
– Nu m-aș fi culcat cu cumnatul, în primul rând.
Am rămas tăcute amândouă, iar după un minut sau mai bine, și-a lăsat capul pe umărul meu.
– Mă ierți? a zis.
Spunea numai chestii la care nu știam cum să reacționez, mi se părea că nimic din ce spune nu are logică. Pentru ce naiba s-o iert, nici nu știam cu ce-mi greșise, dar îmi crea constant sentimente contradictorii și stânjeneală. Avea ceva copilăros și pur, era naivă și vulnerabilă și nu puteai să te superi pe ea, nu puteai să-i pui în cârcă și supărarea ta. Trebuia s-o lași în rama aceea cu „așa e ea” și probabil că știa asta și profita, iar în același timp se gândea că trebuie și ea să-i lase pe ceilalți așa cum sunt.
S-a ridicat și m-a întrebat dacă nu vreau să merg cu ea la vrăjitoare. Să-și ghicească în cafea. Nu era departe, puteam ajunge cu bicicleta, voia să meargă acum, cât doarme Bogdan.
Copleșită de ceea ce tocmai îmi spusese despre ea și Victor, dar vrând în același timp să-i fiu alături și poate și pentru a-mi arăta mie și ei că sunt mai presus de furie și ranchiună și pizda mă-sii, m-am ridicat și eu și am zis că bine. Dar că eu nu vreau să mi se ghicească.
– De ce? a întrebat.
– Dacă-mi zice de bine, n-o cred, și dacă-mi zice de rău, o să încep să mă gândesc la răul ăla până când o să se întâmple.
– Cum vrei, a zis. E mișto tipa, am mai fost la ea.
Înainte de a merge la ghicit, a trebuit să facem un ocol pe la un supermarket, ca să ia un pachet de cafea, că așa funcționa, trebuia să duci tu un pachet nou de cafea. La raft, Andrada nu se putea hotărî de care cafea să cumpere.
– Ia de care bei tu de obicei, am spus.
– Eu de obicei nu beau cafea.
– Ba bei, că te-am văzut.
– Beau rar. Hmm. Tu ce zici?
– Ce să zic?
– De care ai lua tu?
– Păi tre’ să iei tu, că altfel e ca și când mi-ar ghici mie.
A luat un pachet, s-a uitat la el pe toate părțile și după aia a zis:
– Din asta am luat și data trecută și nu mi-a plăcut ce mi-a ieșit.
Apoi s-a decis pentru o altă marcă și a băgat mâna adânc, să scoată un pachet mai proaspăt. A deranjat o grămadă de produse cu brațul. A luat cafeaua și s-a dus s-o plătească, iar eu am rămas în urma ei și am aranjat produsele la loc.
– Ce tâmpită, am zis printre dinți.