| © Mihai Surdu

O poveste extraordinară – cu o postfață de Thomas Mann

„Extraordinara poveste a lui Peter Schlemihl” este una dintre cele mai fermecătoare scrieri de tinerețe pe care literatura germană ni le oferă spre lectură. - Thomas Mann

E greu să o recomand mai mult decât o face deja Thomas Mann în postfața ediției apărute anul acesta la Polirom, dar extraordinara nuvelă a lui Adelbert von Chamisso, atât prin calitatea alegoriei, cât și prin frumusețea și limpezimea frazei propuse cititorului român de către traducătorul Petru Manoliu, face parte dintr-un top 3 al preferințelor mele în materie de literatură germană. E, nu știu cum să zic altfel, o bijuterie! O recomand cu două mâini. Citiți mai jos un fragment.


M-am hotărât să mă retrag nebăgat în seamă, lucru care mi se părea destul de ușor, ținând seama de rolul neînsemnat pe care-l jucam. Voiam să mă întorc în oraș și să viu într-o altă zi să-mi încerc norocul la domnul John și, dacă nu m-ar fi părăsit curajul, chiar să întreb despre omul straniu, îmbrăcat în gri. Numai de-aș avea norocul să scap!

Tocmai izbutisem să mă strecor pe lângă boschetul de trandafiri, în jos, spre vale, și mă aflam pe o pajiște neîmprejmuită când, de teama de a nu fi văzut călcând iarba, mi-am aruncat privirea în jur. Închipuiește-ți spaima care m-a cuprins când l-am zărit îndărătul meu pe omul în gri care se apropia de mine. Își scoase îndată pălăria și făcu o plecăciune adâncă, așa cum nimeni nu-mi mai făcuse până atunci. Era în afară de orice îndoială că omul dorea să-mi vorbească și eu nu puteam să-l împiedic, dacă nu voiam să par lipsit de educație. M-am descoperit și eu, am făcut o plecăciune și am rămas așa, cu capul gol în soare și încremenit de parcă aș fi prins rădăcini. Îl priveam țintă, înspăimântat ca o pasăre fascinată de un șarpe. El însuși părea stingherit; nu-și ridica privirea din pământ, mă mai salută de câteva ori, se apropie și îmi vorbi cu o voce înceată, nesigură, ca un cerșetor:

– Rog pe domnul să-mi ierte îndrăzneala că îmi permit să-i vorbesc în modul acesta neobișnuit. Aș vrea să vă fac o rugăminte. Îngăduiți-mi, vă rog…

– Pentru numele lui Dumnezeu, domnul meu! izbucnii eu, ce pot face eu pentru un om care…

Șovăiam amândoi și mi se pare că ne înroșiserăm. După o clipă de tăcere, el reluă:

– În scurtul timp cât am avut norocul să mă aflu în preajma domniei voastre, am putut admira de câteva ori, îngăduiți-mi să vă declar, domnul meu, prea frumoasa umbră pe care o aruncați în lumina soarelui cu un nobil dispreț vădit – această superbă umbră care se găsește aici, la picioarele dumneavoastră. Iertați-mi, vă rog, propunerea oarecum îndrăzneață. Oare nu ați fi dispus să-mi cedați umbra?

Omul în gri tăcu, iar eu simțeam cum îmi vâjâie capul. Ce trebuie să cred despre cererea aceasta atât de stranie, de a mi se cumpăra umbra? Trebuie să fie nebun, mi-am spus eu; și, pe un ton blajin, care se potrivea întru totul cu glasul său smerit, i-am răspuns:

– Ei bine! Bunul meu prieten, oare nu vă este de ajuns propria dumneavoastră umbră? Târgul pe care mi-l propuneți mi se pare foarte straniu.

El mă întrerupse imediat:

– Am în buzunar unele lucruri ce nu vor părea tocmai fără valoare în ochii domniei voastre; pentru această neprețuită umbră, nu m-aș dat în lături de la suma cea mai ridicată.

Mi-am amintit de buzunarul lui și am simțit că mă trec fiorii. Nu înțelegeam cum de-am putut să-l numesc prieten! I-am vorbit din nou și am încercat, pe cât mi-a fost în putință, să-mi repar greșeala printr-o politețe desăvârșită.

– Dar, domnul meu, vă rog să iertați pe prea supusul dumneavoastră servitor; însă nu înțeleg ce vreți să spuneți: cum e posibil ca umbra mea…

El mă întrerupse:

– Vă cer numai încuviințarea de-a ridica chiar acum această nobilă umbră, ca s-o iau cu mine; cum voi face, aceasta este treaba mea. În schimb, ca dovadă a recunoștinței pe care v-o port, las la aprecierea domniei voastre să alegeți ce doriți din micile comori pe care le port în buzunar: iarba-fiarelor, rădăcină de mătrăgună, bănuțul fermecat, talerul hoților, batista pajului lui Roland, un pitic năzdrăvan, toate la prețul care vă place; totuși, cred că acestea nu-nseamnă nimic pentru domnia voastră: luați mai bine pălăria lui Fortunatus refăcută de curând și pentru totdeauna sau, uite, punga lui care nu se golește niciodată.

– Punga lui Fortunatus? îi luai eu vorba din gură, căci, oricât de mare mi-ar fi fost frica, el izbutise să mă amețească cu un singur cuvânt.

Simțeam cum se învârtește pământul cu mine și vedeam în fața ochilor numai ducați de aur.

– Rog pe domnul să binevoiască a aprecia și controla acest săculeț.

Băgă o mână în buzunar și scoase o pungă măricică, din piele tare de Cordoba, legată cu două șireturi de piele, pe care mi-o înmână. O luai și scosei zece monede de aur; apoi alte zece și încă zece; îi apucai mâna repede:

– Fie! Încheiem târgul; îmi dați punga și vă dau umbra.

Bătu palma cu mine, îngenunche fără zăbavă în fața mea și-l văzui cum, încet, cu o îndemânare demnă de admirat, desprinse umbra de pe iarbă, cât era de lungă, o ridică, o înfășură și în fine o băgă în buzunar.

Se sculă, îmi făcu o nouă plecăciune și porni spre boschetul de trandafiri. Avui impresia că râdea în barbă. Eu însă strângeam tare punga în mână; de jur împrejur pământul strălucea în soare, dar eu încă nu reușeam să-mi vin în fire.


Pe bune, dacă n-ați citit-o, trebuie neapărat s-o căutați.

Bogdan Coșa
Bogdan Coșa
Scriitor. Vezi „Cât de aproape sunt ploile reci” (Editura Trei, 2020).

Citește mai mult:

Un poem de Ludmila Khersonsky

Ludmila Khersonsky (n. 1964) este o poetă și traducătoare din Ucraina, autoare a trei volume de versuri. Poezia ei a primit câteva premii importante și a fost tradusă în germană, lituaniană și engleză. Trăiește la Odesa.

Trei poezii de Ionel Ciupureanu

Mă țin cu mâinile de capul meu bătrân. Simt și văd că Ionel Ciupureanu este încă tânăr, puternic, că își permite să întoarcă pe dos universul și să mute din loc zidul de care se sprijină uneori. Că poate intra în delir scurt și coerent. (Angela Marcovici)

Un poem de duminică de Laura Francisca Pavel

Laura Francisca Pavel a publicat de curând volumul de poeme „Trucuri urbane” (OMG, 2022). Are în pregătire un al doilea volum, intitulat „Acţiuni şi protocoale”, din care vă invităm să citiți un poem.

5 poezii de Ramona Boldizsar

„Îmi place să migrez din când în când, să mă afund în irealitate – te amăgești dacă crezi că ceea ce vine din imaginație (sau din tărâmul opus realității, oricare ar fi ăsta) nu poate să însemne și cunoaștere.”