Apelul

Ești la intersecția bulevardelor Tomis și Ștefan cel Mare, ți-a venit cafeaua, îți scoți pe sub masă picioarele din pantofi și le întinzi, bucurându-te de briza sărată care vine dinspre mare, dar mai ales de faptul că indienii de la IBM cu care aveai întâlnire la zece au mutat ora și acum ai puțin timp pentru tine, când îți sună telefonul și, dacă cu câteva secunde înainte te uitaseși la silueta posomorâtă a liceului de vizavi și la liceenii adunați ciorchine în jurul băncilor, fetele așezate pe genunchii băieților, unii în picioare, maimuțărindu-se, alții îmbrâncindu-se, și toți râzând tare, ca și cum ar vrea cu tot dinadinsul să atragă atenția și dezaprobarea trecătorilor, și te gândiseși cu satisfacție „ce bine că s-a terminat perioada aia”, acum, că vezi numele lui Mihnea pe ecranul smartphone-ului tău, parcă o gaură se deschide în timp și aluneci până în după-amiaza în care v-ați sărutat pentru prima oară chiar pe una din băncile alea, și faptul că ai știut ce să faci și cu limba și cu buzele, deși era primul tău sărut, și din câte știi, și al lui, lucrul ăsta ți-a confirmat că erați meniți să fiți împreună, deși la început n-ați prea știut ce să vă spuneți, s-a dovedit că nu era la fel de ușor să vorbiți în realitate ca pe mIRC, unde discutați despre liberate și fericire, trimițându-vă unul altuia versuri de melodii Guns’n’Roses din playlist-ul Winamp, până când Mihnea ți-a propus să vă vedeți și tu ai ezitat cu degetele tremurând pe tastatură, ai zis „bine”, dar în săptămâna în care trebuia să vină el la București, a luat un patru la informatică și nu i-au mai dat ai lui voie să plece nicăieri, așa că te-ai dus tu la Constanța, fără să le zici alor tăi și fără să-i zici lui că veneai „ilegal”, pur și simplu ai chiulit vineri de la școală, te-ai dus la gară și, cam pe când ajungea trenul la Constanța, i-ai sunat pe ai tăi și le-ai spus că te-a invitat Ana să rămâi la ea peste noapte, ai întrebat la un chioșc de ziare cum se ajunge pe Bulevardul Tomis și l-ai găsit pe Mihnea așteptându-te pe o bancă în fața liceului, cu geacă de piele, genunchii vizibili prin blugii tăiați și în mână un trandafir roșu în care te-ai înțepat tot restul zilei și pe care îl păstrezi și acum, uscat, într-o cutiuță la care nu te-ai mai uitat de ani buni, alături de trandafirul alb, mai mic și mai pricăjit, pe care ți l-a adus după ce v-ați despărțit – cine naiba aduce trandafiri după o despărțire?! – pentru că la câteva zile după ce ți-a zis că nu mai poate, că nu mai suportă distanța, că mai bine puneți punct și încercați să vă uitați unul pe altul, te-ai urcat din nou în tren și te-ai dus iar la Constanța, de data asta cu acordul părinților tăi, care se îngrijoraseră de cât de palidă erai și cât de puțin mâncai, ca să nu mai vorbim de faptul că picaseși olimpiada pe sector la matematică, lucru care nu se mai întâmplase niciodată, și, spre surprinderea ta, Mihnea a acceptat să te vadă, ba ți-a adus și trandafirul ăla alb, ba chiar v-ați și împăcat, deși acum, că te gândești mai bine, nu știi cât a acceptat să vă împăcați și cât l-ai sedus tu să accepte, oricum, n-a durat, v-ați despărțit din nou trei săptămâni mai târziu și de data asta n-ai mai putut să te duci la Constanța pentru că era în perioada tezelor și părea că în afară de cazul în care reușeai tu să-ți convingi toată familia să vă mutați, nu aveați nicio șansă să fiți împreună, și telefonul continuă să sune, e ciudat să vezi după atâta vreme numele lui Mihnea pe ecran, nici nu știai că-l mai ai în memorie, ai încercat să-l uiți și, pentru că tu nu reușeai, ți s-a părut de neiertat când ai aflat c-avea altă prietenă, te-ai combinat cu prietenul lui cel mai bun cu care mai vorbeai din când în când pe Yahoo Messenger, ceea ce, retrospectiv, a fost destul de nasol, dar atunci, la șaisprezece ani, ți s-a părut cea mai bună soluție, și răzbunare și „cui pe cui se scoate”, deși bineînțeles că n-a funcționat, tu și Alin v-ați văzut de două ori și v-ați sărutat o dată, dar Mihnea și Alin nu și-au mai vorbit tot liceul și, din câte știi, toată facultatea, dar atunci ție asta ți-a dat speranță, cu toate că în punctul ăla Mihnea nu mai vorbea nici cu tine, și uite acum telefonul sunând pe masă, n-are cum să fie o  coincidență, o fi aflat de la Stricat că ești în oraș, Stricat cu care te-ai întâlnit ieri din întâmplare pe stradă, care are acum un nume creștinesc (Adi sau Andu sau Andi?), care te-a invitat pe la el să-i cunoști soția și copilul, și poate să puneți de-o reuniune cu gașca, și ai dat din cap și ai zis „da, ar fi mișto”, și puțin emoționată, și liniștită că n-o să ai timp, dar mai ales uimită, așa cum ai fost întotdeauna, de prietenii lui Mihnea, care fie erau paraleli cu realitatea, fie le plăceau intriga și drama, ca de exemplu în vara aia când v-au forțat să vă întâlniți în Vamă, a venit Ochi la tine și te-a întrebat „auzi, tu mai ai vreo treabă cu Mihnea”, și tu te-ai grăbit să-l asiguri că nu, cu inima bătându-ți să-ți spargă pieptul, pentru că nu vorbeai niciodată cu nimeni de Mihnea și cu atât mai puțin cu prietenii lui, „păi așa a zis și el când l-am întrebat de tine”, a zis Ochi și tu ai simțit un cuțit prin inimă, „și atunci ce-aveți de împărțit?”, a urmat Ochi, „de ce nu suportați să auziți unul de altul, de ce nu putem să ne întâlnim toți ca oamenii, de ce trebuie să alegem tot timpul între tine și el?”, așa că într-o noapte, când erai cu noul tău grup de la facultate în Vamă, te-a sunat Ochi să-ți spună că ajunseseră și ei – adică el, Stricat și Mihnea – și v-ați întâlnit în Expirat și v-ați înțeles toți de minune, mai puțin tu și Mihnea care ați stat fiecare pe un colț de bancă, tăcuți și posomorâți, până când vi s-a urcat Cuba Libre la cap și ați început să vorbiți și să râdeți și să dansați și ați descoperit că încă aveați la fel de multe să vă spuneți ca atunci când vorbeați nopțile pe mIRC, și ți-ai dat seama că Ochi avea dreptate, că nu mai puteai continua așa, deci l-ai tras pe Mihnea deoparte și i-ai spus ce simțeai pentru el, iar el ți-a zis că era alt om acum și între voi n-o să mai fie nimic niciodată, drept urmare ți-ai petrecut următoarele zile zăcând într-un cort la marginea Vămii, cu Ana venind și-aducându-ți apă și ciocolată, până când n-a mai rezistat nici ea, te-a scuturat, ți-a zis, „gata, trebuie să treci peste”, și a început să-ți împacheteze lucrurile să plecați la Sfântu Gheorghe, la Anonimul, și din Sfântu Gheorghe v-ați dus la Târgu Mureș, la Felsziget, și din Târgu Mureș la Roșia Montană, la Fânfest, te-ai ras în cap, te-ai apucat de fumat, ai început să porți pantaloni în carouri și să asculți muzică punk, și ai trecut peste, așa că te uiți la telefonul care sună acum pe masă și te întrebi ce-ați putea să vă mai spuneți, mai ales că ați mai trecut o dată prin faza asta cu prietenia, la vreo doi ani după întâlnirea din Vamă, când Mihnea te-a adăugat din senin pe Facebook, și cu o mână sigură ai dat accept pentru că erai și tu alt om acum, și când te-a întrebat dacă ai văzut că vin Guns’n’Roses în România, ai răspuns, politicoasă și chiar amabilă, că nu, fără să-i spui că încetaseși să mai asculți rock, și ți-ai păstrat firea când te-a întrebat daca ai chef să ieșiți la o bere, și ți-ai păstrat sângele rece toată întâlnirea care s-a sfârșit la șase dimineața cu shoturi în Revenge, dar ai avut un atac de panică o săptămână mai târziu când te-a invitat cu el la o petrecere în cămine pentru că simțeai cum aluneci în mod periculos în timp, și până la urmă ai zis „nu”, și ce scandal a ieșit când te-a chemat prima oară la el, la un film, „crezi că eu nu știu ce înseamnă «să vedem un film»”, poate de aceea v-a luat un an de văzut filme fiecare pe marginea lui de canapea până să ajungeți să faceți sex, și când te-ai trezit a doua zi dimineață fericită ca după un mult așteptat happy-end, l-ai găsit pe Mihnea tăcut și întunecat la față, și când ai vrut să vorbiți despre ce s-a întâmplat, a zis „ce-i de vorbit, nu s-a întâmplat nimic”, așa că ai plecat de la el simțindu-te mai rău ca în vara aia în Vamă, hotărâtă că de data asta ai terminat-o definitiv, și uitând-te acum la telefonul care continuă să sune pe masă, îți vine în minte alt telefon, la fel de neașteptat, pe care l-ai primit câteva luni mai târziu, când erai în Budapesta, la Sziget, cu Ana, și poate distanța și aerul de irealitate al festivalului te-au făcut să-i răspunzi, și Mihnea, vesel ca o floricică, ți-a zis că și-a luat motocicletă și era cu ea prin țară, la Sibiu, tu unde erai, că poate vă întâlneați și călătoreați împreună, o propunere atât de surprinzătoare, atât de atipică lui, că ai știut imediat că ceva se întâmplase, ceva se schimbase în Matrix, așa că i-ai zis că urma să te întorci în țară a doua zi pe la Borș, aveai bilet de autocar până în Cluj, și Mihnea a zis c-o să te aștepte acolo, dar n-ai pus mare bază pe vorbele lui pentru că era prea frumos să fie adevărat și deja nu mai credeai nici tu în basme, prin urmare te-ai mirat când a doua zi la unsprezece chiar te-a sunat să-ți spună că se pregătea să plece din Sibiu, și te-ai mirat și mai tare când la unu te-a sunat să-ți spună c-a ajuns în Cluj și te-așteaptă, și la trei te-a sunat să-ți spună că s-a plictisit în Cluj și o să pornească spre tine, spre Oradea, să cobori acolo, dar n-ai avut timp să te miri de asta pentru că în Ungaria era furtună, autostrada era plină de apă și autocarul în care te aflai era tras pe dreapta, și când te-a sunat la șase și tu abia te apropiai de graniță, ți-a spus că se plictisise în Oradea și se hotărâse s-o ia în jos, spre Timișoara, îndepărtându-se deci de tine, iar tu ai răsuflat ușurată, pentru că ăsta era în sfârșit Mihnea pe care-l știai, i-ai spus că în cazul ăsta tu aveai să mergi cu autocarul până la Cluj, în timp ce el a mers tot mai departe spre Deva, apoi Sibiu, întorcându-se practic înapoi, dar sunându-te la fiecare oprire, ați vorbit la telefon în ziua aceea mai mult decât în toți anii de când vă știați, iar tu ai devenit tot mai curioasă să afli ce i se întâmplase și, în cele din urmă, târziu în noapte, din hostelul în care trăsese în Râmnicu Vâlcea, te-a chemat în Vamă cu o voce rugătoare cum nu mai auziseși niciodată la el, așa că ce puteai să faci decât să te duci, te-ai oprit pe-acasă, în București, ți-ai lăsat rucsacul, ți-ai pus costumul de baie și un prosop într-o geantă mai mică, te-ai certat cu ai tăi că unde pleci iarăși, nu vezi că nici n-ai ajuns bine, și te-ai urcat în tren spre mare, rememorând toate dățile similare în care te mai duseseși la mare pentru Mihnea și măcar în Vamă te-a așteptat, nici n-avea unde să mai fugă, erați efectiv la capătul țării, a părut bucuros să te vadă, semn bun, ați dus lucrurile tale la cort, v-ați luat o bere și apoi, cu ochii în zare, a început să-ți povestească, iar tu ai jubilat pentru că știuseși dintotdeauna că o să vină și momentul ăsta, și l-ai ascultat senină povestindu-ți cum plecase cu motocicleta prin țară, cum la Sibiu cunoscuse un tip care era cum își dorea el să fie în zece ani, avea motocicletă, avea bani, n-avea niciun angajament care să-l țină-n loc, s-au împrietenit la cataramă și după vreo două zile Mihnea și-a dat seama că omul era un trist, că era singur și ursuz și foarte dificil, iar el, Mihnea, nu voia să ajungă așa, „și atunci m-ai sunat pe mine”, ai zis tu spunând ceea ce el nu voia sau nu putea să spună, „cam așa ceva”, ți-a zâmbit și ai văzut în zâmbetul lui că știa că erai persoana de care nu reușise niciodată să se desprindă, pentru că după tot ce se întâmplase între voi și după toate fazele nasoale pe care vi le făcuserăți erai încă acolo, și deși nu era chiar declarația de dragoste la care visaseși, ai acceptat-o, te-a luat stingher de mână, la fel cum făcuse și în după-amiaza aceea în fața liceului și probabil că s-a gândit și el tot la asta pentru că ați pufnit amândoi în râs, apoi totul a mers bine vreo două zile, până într-o seară în care erați în curtea unui prieten de-al lui, vă uitați la o proiecție de film, când Mihnea s-a ridicat brusc și a plecat, iar tu ai crezut că s-a dus la cort și l-ai sunat să-i zici să-ți aducă și ție o eșarfă, dar el era la Pirați și când l-ai întrebat mirată ce face acolo, s-a răstit la tine, „ce, acuma trebuie să-ți ție dau socoteală?”, ai fost atât de surprinsă că n-ai știut ce să mai zici, ai închis telefonul, nu l-ai mai căutat toată seara, ce, parcă tu nu aveai alți prieteni în Vamă, nici el nu te-a mai sunat și abia pe la miezul nopții, în drum spre cort, te-ai oprit pe la Pirați să vezi ce face, l-ai găsit singur, te-a rugat să-l aștepți să-și termine berea, ați stat unul lângă altul în tăcere și după ce și-a terminat ultima gură de bere, s-a ridicat, s-a dus la bar și și-a mai luat o sticlă, apoi s-a așezat la o masă cu alți oameni lăsându-te singură, iar tu nici n-ai mai știut ce să crezi în punctul ăsta, te-ai dus la cort singură, ai dormit singură, te-ai trezit singură și cu o răceală teribilă, îți curgeau ochii, îți curgea nasul, îți simțeai capul umflat, auzeai ca prin vată, pe Mihnea l-ai găsit dormind pe un izopren în fața cortului, îi zvâcnea și lui capul, dar de la mahmureală, ce surpriză, i-ai zis că pleci, n-a zis nimic, nici măcar nu te-a condus până la locul de unde plecau maxi-taxi-urile și ai făcut călătoria înapoi spre București într-o stare de semi-delir, având febră și ștergându-ți nasul și ochii cu niște șervețele cumpărate din gară de la Mangalia și, când alea s-au terminat, cu prosopul de plajă, așa că ce motiv ar avea să te mai sune acum, după atâția ani, mai ales că c-ați avut deja o explicație, iar asta nu e ceva ce-ți place să-ți amintești, sau să povestești la alții, pentru că în noaptea aia tu l-ai sunat, da, tu, era sâmbătă, erai beată, erai într-un club și ți s-a întâmplat ce ți se mai întâmplă uneori în cluburi, muzica dispare și tu rămâi nemișcată în mijlocul mulțimii și atunci ești singură cu tine și simți un gol și golul ăla are un nume, așa că i-ai scris un mesaj, iar el ți-a răspuns, i-ai zis Anei că pleci, dar nu i-ai spus unde, l-ai găsit pe Mihnea sigur într-un alt club, l-ai întrebat despre Vamă și, ca niciodată, ți-a răspuns, a zis că și-a creat un personaj, o mască, și că nu mai știe să fie altfel, ți-a cerut scuze pentru tot și chiar a zis, nu că te iubește, dar că ești cea mai importantă persoană din viața lui și, ați plecat spre casă înlănțuiți, ați făcut dragoste, dar dimineață te-ai trezit tot lângă un Mihnea tăcut și întunecat care nu te-a sărutat, nu te-a condus până la ușă și nici măcar nu te-a mai sunat, însă în dimineața aceea ai plecat lămurită și împăcată, cu sentimentul că tu ți-ai făcut datoria până la capăt, așa că acum, în timp ce telefonul vibrează pe masă rotindu-se încet în sens invers acelor de ceasornic, ridici ceașca de cafea cu o mână sigură și o duci la buze, simți briza sărată a mării pe față și te uiți la telefonul care sună și sună și sună, până se oprește.