Un român mai vechi ne-a vândut pontul – culesul de mere se face cu backpackerși, hippioți tineri din ţările bogate care călătoresc cu bani făcuţi pe parcurs.
Din Auckland, am plecat în Hastings cu o gaşcă de români – brusc, le-am invadat hippioților hostelul ca lăcustele. Acolo, m-am lipit de Cristi Faţă Rea, un şmecher plin de poante din Constanţa, şi de Vasi, un flăcau de 27 de ani dintr-un sat din Maramureş, care îşi cumpărase maşină – „o gondolă”, cum o alinta Cristi; dar care, aşa rablă cum era, îşi făcea treaba.
Vasi era băiat bun, cum se zice, dar bâtă la engleză şi se agăţa şi el de cine putea, să mai prindă un pic limba. Dimineaţă de dimineaţă colecta din hostel o gaşcă de englezi şi îi ducea gratis în livadă, făcea câte o glumă mai mult prin semne, iar fraierii ăia se opreau o clipă din discuţiile lor fără sfârşit şi dădeau din cap pios, grav, yeah, man, you are right, cu alte cuvinte: băiat bun Vasi, cu alte cuvinte: îl îngropaseră deja sub sentimente de recunoştinţă.
Lucram deci împreună la job şi cum amândoi eram pe naşpa ne-am împrietenit cumva, am ajuns să-i accept glumele cretine şi el să înţeleagă irelevanţa chestiilor, că-n cur, că-n pizdă, nu contează, noi să fim fericiţi, în fine, culegeam mere şi el se răsfăţa zicându-mi Adilă, şi eu îl lăsam să-mi zică aşa chit că mă enervează să mi se zică aşa.
Apoi a făcut 28 şi sâmbăta noaptea s-a făcut praf şi a început să-mi povestească despre femeile lui şi deodată bip! mesaj pe celular, „la mulţi ani Vasi! Oana”, ştiam cine e Oana, iubita lui plecată în State care încerca să-l ducă şi pe el acolo, pe pământ american, e o femeie de milioane, a plecat în State şi acum încearcă să mă ducă şi pe mine acolo, mi-a explicat sentimentalizat, cu ochii umezi, când deodată bip! mesaj de la frai-so mai mic, „cu ocazia zilei de naştere îţi urăm la mulţi ani frate drag şi îţi mulţumim pentru tot ce-ai făcut pentru noi”. Cu lacrimi în gât a început Vasi să-mi povestească despre cum a murit taică-su şi s-a trezit capul familiei, „în clipa aia, mi-au sărit toate fumurile din cap, l-am scuturat pe frai-mio, am întrebat-o pe soru-mea mare ce are de gând”. Dar, fiindcă Dumnezeu e acolo sus şi vede cine-i bun şi cine-i rău, la câteva zile a cunoscut-o pe Oana.
Prin urmare, dincolo de diferenţe culturale, sexuale sau religioase, prietenia noastră se lega ok, şi uite aşa ne-am trezit că plecăm împreună la Tauranga, la cules de kiwi, eu, Cristi Faţă Rea şi el.
Pe Cristi nu-l plăcea, că era dubios de Constanţa, dar pe mine mă lua seara în curtea hostelului la o bere să-mi povestească cum după moartea lui taică-su un unchi l-a angajat la un punct forestier de distribuţie de s-a putut ţine singur în facultate la Silvicultură; ce, el era mai fraier ca alţii să taie chitanţă pentru orice surcea? Vorba aia, pădurea-i ca pizda, nu se termină niciodată – şi bănuţu vine, dacă te duce capul. „După ce a murit tata, eu i-am ţinut pe toţi, pe mama, pe frai-mio, pe soru-mea – şi de-aia acum mă respectă atât. Aşa m-a lăsat Dumnezeu, nu-s ca alţii să-mi mănânc de sub unghii: cămaşa de pe mine ţi-o dau, dacă-mi eşti prieten.”
Apoi Oana din State a încetat să-i mai scrie – a trecut o săptămână, au trecut două, s-a făcut luna şi Oana nimic. La mă-sa-n pizdă, nu ştie ce pierde, mormăia, unde mai găseşte aşa un fraier.
Pe urmă suntem amândoi în maşină, e noapte, Vasi tocmai a terminat de parcat maşina în curtea hostelului, dar nu coborâm pentru că are să-mi termine de povestit despre taică-su, cum îl bătea taică-su sau nu-l bătea dar avea o privire atât de grea, în fine, nu-mi mai amintesc exact, şi apoi taică-su a murit și la o săptămână de la înmormântare a cunoscut-o pe curva din State, în fine, suntem deci amândoi în maşină, maşina stă, motorul e oprit, e un moment de tăcere, Vasi se adună dintre amintiri iar eu dintre amintirile lui Vasi, simt acut răceala toamnei de la antipozi, stranietatea ireductibilă a lumii, aş vrea aşa de mult să fiu prieten cu Vasi şi în definitiv ce atâta analiză, „băi Vasi” întreb, „care crezi că-i defectul tău?”, Vasi stă, se gândeşte, „sunt prost de bun, asta-i problema mea, că-s prost de bun”
Nume: Adrian Schiop
Anul nașterii: 1973
Locul nașterii: Porumbacu de Jos, Sibiu
Domiciliu actual: București
Cărți publicate: Pe bune/pe invers (Polirom, 2004), Zero grade Kelvin (Polirom, 2009), Soldații. Poveste din Ferentari (Polirom, 2013; 2017), Șmecherie și lume rea (Cartier, 2017)
Citiți AICI un interviu cu autorul.