Platformă pentru literatură contemporană DE-RO
dlite_icon_organic
© Curtea Veche

Oigăn: „În capul meu științele exacte se împacă destul de bine cu un soi de misticism de cofetărie”

Recent, a apărut volumul „piese de schimb pentru păsări călătoare”, de Oigăn, la editura Curtea Veche. „Cea mai ezitantă și mai recentă colaborare a lui Oigăn este cu limba română. S-a născut în germană, s-a complăcut în engleză și, de puțini ani încoace, a început, pe lângă texte de muzici în română, să scrie poezie.”
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin

Germania apare deseori menționată în acest volum, fie că e vorba de campionate de fotbal, fie ca răspuns la câteva întrebări vitale pe care și le pune personajul cărții.

Germania a fost și este o țară importantă pentru mine.

Acolo am emigrat cu părinții mei când aveam 18 ani.

Acolo am cumpărat pentru prima oară discuri dintr-un magazin.

Acolo am fost singura dată în viața mea, soldat.

Am profitat și am învățat de la Germania.

Mi-a dat prieteni buni și alegeri și situații neprevăzute. Și – last but not least – m-a făcut să înțeleg mai mult lucrurile faine din România.

Unele poeme par tablouri pe care le descrii cititorului, oferindu-i modalități de interpretare. Te-a tentat să pictezi în timp ce scriai volumul? Dacă ar fi fost posibil să pictezi un tablou celebru, care ai vrea să fi fost acesta?

Nivelul meu de pictură ar fi echivalent cu priceperea la șah a unui cormoran sau a unei berze africane. Am făcut cu marker-ul desenele câtorva lyric-videos de-ale mele. Cam atât.

Îmi place procesul dar nu mă satisface produsul.

Mai degrabă decât orice tablou mi-ar fi plăcut să sculptez „Pisica” lui Giacometti, dar nu s-ar fi prins nimeni ce a vrut să exprime autorul. Dar „pictura în cuvinte – curs pentru începători” sună îmbietor.

Unele poeme sunt scrise în perioada pandemiei. Ce simți că s-a modificat în stilul de a scrie în această perioadă?

Dat fiind că nu mă iau foarte în serios ca „scriitor” – nu mare lucru. Dar mi s-a părut firesc să facă parte din universul meu artistic o situație care ne-a dat atât de vehement toată viața peste cap. Mai ales absența câtorva lucruri pe care le luam drept firești (“for granted” zice americanul)…cum ar fi contactul fizic cu muuuulte persoane și circulația liberă la orice oră din zi sau din noapte.

În poemul „viața în 3” scrii: „femeia e prima./una dintre reminiscențele matriarhatului care a/salvat specia timp de sute de mii de ani./spre deosebire de patriarhat care riscă să distrugă/toată planeta în doar vreo 10.000”. Poemul te poartă gradual în diverse momente cheie ale omenirii, de la cucerirea spațiului la momentul în care nu mai putem fi siguri „dacă SF vine de la/science fiction/street food”. Îți poți imagina să fi scris cartea asta în altă perioadă a omenirii? Proiectează-te în timp și hai să vedem cum ar fi fost!

Hmmmmm. Cred că suntem într-o situație destul de unică. Deși de multe ori în istoria omenirii am fost amenințați cu tot soiul de apocalipse (mai ales în apropierea sfârșiturilor de milenii), acum se vede cu ochiul liber cum se schimbă lucrurile sub bagheta noastră, a oamenilor. Și nu neapărat în bine. Chiar și așa, optimist incurabil cum sunt, mi-e teamă de dispariția albinelor, de asfaltarea planetei și alte deprimări distopice. Nu e ca și cum nu m-ar lăsa să dorm noaptea, dar mă sâcâie acolo, undeva; parcă dă cineva cu grebla sub scoarța craniană.

Cum ai vedea organizarea unei societăți într-o galaxie foarte îndepărtată? Ai adăuga câteva ingrediente din perioada hippie, câte ceva new yorkez, câteva filosofii de viață etc?

Îmi place întrebarea asta. În capul meu științele exacte se împacă destul de bine cu un soi de misticism de cofetărie. Dacă te uiți la multe specii de animale se pare că natura ia – de capul ei – cele mai extravagante decizii. Eu aș încuraja o planetă 50/50. Pe jumătate din ea să ne facem de cap, dar jumătate s-o lăsăm în pace să se dezvolte natural. Imposibil, dar sună bine :).

Un poem din cei „înfulecați” de-a lungul timpului – Eminescu, Bacovia, Rilke, Trakl, Ginsberg – ar arăta…

Nu cred că sunt capabil de așa ceva. Îmi asum câteva teme și temeri universale. Le împodobesc cu câteva jocuri de cuvinte și aliterații. Le las să se coacă la foc mic 15-20 de minute…GATA!

Ce este diferit între a scrie versuri pentru muzică și versurile publicate în acest volum? 

La textele pentru muzică ai mare nevoie de muzică :). Apoi te pui cu capul pe umărul ei (al muzicii) și vezi dacă stai confortabil, dacă înțepenești, dacă nu apar cute…La sfârșitul sesiunii, faci un selfie și analizezi: merge sau nu?

În „piese de schimb” am luat multe idei, preocupări, frici, ba chiar mici morale, le-am îmbrăcat în cuvinte pe care le-am însămânțat pe linii preponderent verticale, le-am dat drumul în lumea virtuală și ele s-au așternut pe câmpuri înzăpezite de hârtie imaculată.

_

Volumul s-a epuizat rapid din stocul editurii Curtea Veche:

https://www.curteaveche.ro/p/piese-de-schimb-pentru-pasari-calatoare

Andra Rotaru
Andra Rotaru
Andra Rotaru este poetă și jurnalistă. Fondatorul revistei online de literatură și multimedia Crevice. A realizat numeroase proiecte la intersecția dintre arte: performance-ul de dans Lemur, prezentat de coregraful Robert Tyree în America și în Europa; documentarul All Together, realizat în cadrul rezidenței The International Writing Program (Universitatea din Iowa, 2014); Photo-letter pairing (fotografie, proiect realizat în colaborare cu numeroși artiști și cu comunitatea din Iowa). Volume publicate: Într-un pat, sub cearșaful alb (2005), Ținuturile sudului (2010); Lemur (2012); Tribar (2018). Lemur a primit premiul „Tânărul poet al anului”, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori (2013). Volumul de debut a fost tradus in spaniolă (En una cama bajo la sábana blanca, editura Bassarai, 2008). În 2018, Lemur a apărut la editura americană Action Books (traducere de Florin Bican). Volumul Tribar urmează să apară în Germania, la ELIF VERLAG, în traducerea lui Alexandru Bulucz, în toamna acestui an.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin

Citește mai mult:

Adriana Popescu: Mâine undeva la mare (fragment)

Adriana Popescu s-a născut la München și a lucrat ca scenaristă TV. A scris pentru diverse reviste și a urmat cursurile Facultății de Litere înainte de a se dedica complet romanelor. A publicat peste douăzeci de cărți apărute la diverse edituri prestigioase. Mai scrie sub diverse pseudonime precum Sarah Fischer, Carrie Price sau Adriana Jakob. Cărțile ei au fost traduse în engleză, poloneză și italiană. Autoarea locuiește în încântătorul oraș Stuttgart.

Vlad Drăgoi: „Am lucrat mult pe punchlines și mi-a fost la îndemînă”

Anul trecut apărea la OMG Publishing House volumul „Aer, păsări, bere”, de Vlad Drăgoi, care a atras imediat atenția cititorilor. Ca să o cităm pe Anca Zaharia: „Vlad Drăgoi este poetul ajuns la forma cea mai eficient distilată: nu mai vrea să epateze deloc, ci pare că simte că datorează mai mult mediului înconjurător decât semenilor, luând în calcul mereu simplitatea naturii și mecanismele previzibile după care funcționează aceasta, spre deosebire de oameni.”

Un poem de Elena Boldor

„Elena nu se teme să arate piele învinețită pe sub strasurile de siliciu și să încerce să îmbrățișeze întreaga lume în gol, strângându-se de fapt pe sine la piept.” (Florentin Popa)