© Curtea Veche

Oigăn: „În capul meu științele exacte se împacă destul de bine cu un soi de misticism de cofetărie”

Recent, a apărut volumul „piese de schimb pentru păsări călătoare”, de Oigăn, la editura Curtea Veche. „Cea mai ezitantă și mai recentă colaborare a lui Oigăn este cu limba română. S-a născut în germană, s-a complăcut în engleză și, de puțini ani încoace, a început, pe lângă texte de muzici în română, să scrie poezie.”

Germania apare deseori menționată în acest volum, fie că e vorba de campionate de fotbal, fie ca răspuns la câteva întrebări vitale pe care și le pune personajul cărții.

Germania a fost și este o țară importantă pentru mine.

Acolo am emigrat cu părinții mei când aveam 18 ani.

Acolo am cumpărat pentru prima oară discuri dintr-un magazin.

Acolo am fost singura dată în viața mea, soldat.

Am profitat și am învățat de la Germania.

Mi-a dat prieteni buni și alegeri și situații neprevăzute. Și – last but not least – m-a făcut să înțeleg mai mult lucrurile faine din România.

Unele poeme par tablouri pe care le descrii cititorului, oferindu-i modalități de interpretare. Te-a tentat să pictezi în timp ce scriai volumul? Dacă ar fi fost posibil să pictezi un tablou celebru, care ai vrea să fi fost acesta?

Nivelul meu de pictură ar fi echivalent cu priceperea la șah a unui cormoran sau a unei berze africane. Am făcut cu marker-ul desenele câtorva lyric-videos de-ale mele. Cam atât.

Îmi place procesul dar nu mă satisface produsul.

Mai degrabă decât orice tablou mi-ar fi plăcut să sculptez „Pisica” lui Giacometti, dar nu s-ar fi prins nimeni ce a vrut să exprime autorul. Dar „pictura în cuvinte – curs pentru începători” sună îmbietor.

Unele poeme sunt scrise în perioada pandemiei. Ce simți că s-a modificat în stilul de a scrie în această perioadă?

Dat fiind că nu mă iau foarte în serios ca „scriitor” – nu mare lucru. Dar mi s-a părut firesc să facă parte din universul meu artistic o situație care ne-a dat atât de vehement toată viața peste cap. Mai ales absența câtorva lucruri pe care le luam drept firești (“for granted” zice americanul)…cum ar fi contactul fizic cu muuuulte persoane și circulația liberă la orice oră din zi sau din noapte.

În poemul „viața în 3” scrii: „femeia e prima./una dintre reminiscențele matriarhatului care a/salvat specia timp de sute de mii de ani./spre deosebire de patriarhat care riscă să distrugă/toată planeta în doar vreo 10.000”. Poemul te poartă gradual în diverse momente cheie ale omenirii, de la cucerirea spațiului la momentul în care nu mai putem fi siguri „dacă SF vine de la/science fiction/street food”. Îți poți imagina să fi scris cartea asta în altă perioadă a omenirii? Proiectează-te în timp și hai să vedem cum ar fi fost!

Hmmmmm. Cred că suntem într-o situație destul de unică. Deși de multe ori în istoria omenirii am fost amenințați cu tot soiul de apocalipse (mai ales în apropierea sfârșiturilor de milenii), acum se vede cu ochiul liber cum se schimbă lucrurile sub bagheta noastră, a oamenilor. Și nu neapărat în bine. Chiar și așa, optimist incurabil cum sunt, mi-e teamă de dispariția albinelor, de asfaltarea planetei și alte deprimări distopice. Nu e ca și cum nu m-ar lăsa să dorm noaptea, dar mă sâcâie acolo, undeva; parcă dă cineva cu grebla sub scoarța craniană.

Cum ai vedea organizarea unei societăți într-o galaxie foarte îndepărtată? Ai adăuga câteva ingrediente din perioada hippie, câte ceva new yorkez, câteva filosofii de viață etc?

Îmi place întrebarea asta. În capul meu științele exacte se împacă destul de bine cu un soi de misticism de cofetărie. Dacă te uiți la multe specii de animale se pare că natura ia – de capul ei – cele mai extravagante decizii. Eu aș încuraja o planetă 50/50. Pe jumătate din ea să ne facem de cap, dar jumătate s-o lăsăm în pace să se dezvolte natural. Imposibil, dar sună bine :).

Un poem din cei „înfulecați” de-a lungul timpului – Eminescu, Bacovia, Rilke, Trakl, Ginsberg – ar arăta…

Nu cred că sunt capabil de așa ceva. Îmi asum câteva teme și temeri universale. Le împodobesc cu câteva jocuri de cuvinte și aliterații. Le las să se coacă la foc mic 15-20 de minute…GATA!

Ce este diferit între a scrie versuri pentru muzică și versurile publicate în acest volum? 

La textele pentru muzică ai mare nevoie de muzică :). Apoi te pui cu capul pe umărul ei (al muzicii) și vezi dacă stai confortabil, dacă înțepenești, dacă nu apar cute…La sfârșitul sesiunii, faci un selfie și analizezi: merge sau nu?

În „piese de schimb” am luat multe idei, preocupări, frici, ba chiar mici morale, le-am îmbrăcat în cuvinte pe care le-am însămânțat pe linii preponderent verticale, le-am dat drumul în lumea virtuală și ele s-au așternut pe câmpuri înzăpezite de hârtie imaculată.

_

Volumul s-a epuizat rapid din stocul editurii Curtea Veche:

https://www.curteaveche.ro/p/piese-de-schimb-pentru-pasari-calatoare

Andra Rotaru
Andra Rotaru
Andra Rotaru (n. 1980) a realizat proiecte la intersecția dintre arte: performance-ul de dans Lemur, prezentat de coregraful Robert Tyree în America și în Europa; documentarul All Together, realizat în cadrul rezidenței The International Writing Program (Universitatea din Iowa, 2014); Photo-letter pairing (fotografie, proiect realizat în colaborare cu numeroși artiști și cu comunitatea din Iowa). Volume publicate: Într-un pat, sub cearșaful alb (2005), Ținuturile sudului (2010); Lemur (2012); Tribar (2018). Lemur a primit premiul „Tânărul poet al anului”, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori (2013). Volumul de debut a fost tradus in spaniolă (En una cama bajo la sábana blanca, editura Bassarai, 2008). În 2018, Lemur a apărut la editura americană Action Books (traducere de Florin Bican). Volumul Tribar a apărut în Germania, la ELIF VERLAG, în traducerea lui Alexandru Bulucz (2022). De asemenea, a apărut în SUA, la Saturnalia Books, traducere de Anca Roncea (2022).

Citește mai mult:

„Paul Celan 100: Dialoguri poetice / Poetische Begegnungen”

„Paul Celan 100: Dialoguri poetice / Poetische Begegnungen” propune publicului internațional un omagiu prin care poezia lui Paul Celan intră în dialog cu scriitori din zilele noastre. La 100 de ani de la nașterea lui Paul Celan, dinamica limbajelor, stilurilor și percepțiilor se află într-o continuă schimbare și permutare. Climatul istoric s-a schimbat, societatea și libertățile au atins teritorii noi. Ne întrebăm azi ce rămâne la fel și ce s-a schimbat, intră poezia lui Celan într-un dialog cu realitățile, limbajele și perspectivele zilelor noastre?

Bogdan-Alexandru Stănescu: „Adorabilii etrusci are la origine mai multe puneri în scenă”

La finalul anului trecut apărea volumul de poezie Adorabilii etrusci, de Bogdan-Alexandru Stănescu, la Editura Charmides. Despre acest volum, Mirela Nagâț scria: „În turbionul cultural al lui Bogdan-Alexandru Stănescu se amestecă omul din Porlock (inoportunul de serviciu care-l făcuse pe Coleridge să-şi rateze transa poetică), Cimitirul marin al lui Valéry, ultimul împărat roman păgân, Iulian Apostatul, Origene cel autocastrat, eroinele feminine celebre imaginate de Thomas Mann, Sabato sau Cortázar, şi alţii, convocaţi fără ostentaţie, cu autoironie şi umor”.

Inventăm surogate de liniște zi de zi

Anastasia Gavrilovici a publicat anul trecut volumul de poezie Industria liniștirii adulților, la Casa de Editură Max Blecher, recompensat cu numeroase premii pentru debut. Doris Mironescu scrie pe coperta a patra: „Anastasia Gavrilovici scrie o poezie energică, chiar exuberantă, despre o lume în bună măsură falsă, căreia îi refuză universurile compensatorii, pasiunile mimate, fericirea-paleativ”. Am dialogat cu Anastasia, încercând să aflăm mai multe despre lucrurile care-i fac inima să fie precum un „origami”, despre liniștea perfectă sau luciditatea dezechilibrului.

Cutia neagră, de Vlad Beu (partea I)

Vlad Beu a intrat în atmosfera prozei lui Bernhard Schlink, Liebesfluchten (Flights of Love), iar textul de mai jos ne va purta într-un spațiu alternativ: