Platformă pentru literatură contemporană DE-RO
dlite_icon_organic
© mnlr.ro/muzeul-digital/paul-celan/

„Ora asta, ora ta, / Conversînd cu gura mea”

„Dacă Paul Celan ar fi în fața ta, ce l-ai întreba? Ce crezi că ți-ar răspunde? Cum ți-ai răspunde tu însăți acestei întrebări?” În 2020, anul în care se împlinesc 100 de ani de la nașterea lui Paul Celan, continuăm această serie de întrebări și răspunsuri cu eseista, poeta și prozatoarea Simona Popescu:
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin

Dacă l-aș întîlni pe Paul Celan acum, el ar fi cu 5 ani mai tînăr decât mine. Ne-am afla – să zicem – pe o stradă din Bucureștiul de azi care să semene cu o stradă din Bucureștiul de altădată. Îmi imaginez că am merge un timp împreună. Privitul în jurul nostru ar ține loc de vorbit. Aș evita, astfel, să-l privesc în ochi. Ar fi o prea mare indiscreție.
Mergeți alături, dar nu te gîndești la el ca la un mare poet, ci ca la un om nefericit care a înțeles nefericirea și chiar mai mult decît înțelegerea, dincolo de „împotrivirile realității”, „mîhnirea […] face un minunat cuvînt”.
Nu i-aș spune că mie nu îmi plac metaforele pur și simplu. Și că am priceput mai tîrziu ce face el acolo, în poezia lui, în căutarea Adevărului. Acolo unde Da și Nu nici nu mai au conținut. („Dar nu-i despărți pe Nu și pe Da./ Dă-i vorbei tale și înțelesul:/ dă-i umbra”). Și unde nu mai e vorba despre limbajul care „poetizează”, ci despre cel care „numește și situează”, despre acel „eu vorbind din unghiul specific al propriei existențe”, mai vastă decît biografia.
Nu i-aș spune cum, în urmă cu ceva timp, am stat cu trei versiuni ale poeziilor lui în față – română, franceză și engleză – și cum în ochi mi-au sărit diferențele. Și că diferențele astea nu mi s-au mai părut doar o trădare, ci parte din Umbră și Penumbre.
Nu i-aș vorbi despre Gellu Naum, pe care l-a tradus și cu care seamănă puțin. Despre „acea limbă pe care o vorbim în gînd” pe care o cunoşteau amîndoi. Și nici despre cititul ca „re-cunoaștere”. Nu i-aș spune cum l-am citit mai întîi fără să re-cunosc. Și cum a început recunoașterea și recunoștința.
Nu l-aș întreba despre „aqua regia a inteligenței care aduce înapoi adevărul (primitiv) al cuvintelor”. Și nici despre cum acel „năvod [care] de-un altul se prinde”.
Nu i-aș vorbi despre cum am început să scriu despre el – notițe răzlețe. Dar poate i-aș lăsa la sfîrșit însemnările pentru un text pentru altădată, înainte de a-l îmbrățișa ca pe un frate prea mult nefericit:
 
Cititul e întrețesere, așa cum e și scrisul. Re-citire sub formă de du-te-vino. Citești cu ochiul mutat în piept („ochii se pun în piept și așa mergi înainte și vezi ce se-ntîmplă”). Dincolo de „cenușa semnificațiilor consumate”, de „falsa și denaturata sinceritate” a altora. Astfel lucrurile se leagă ca în vis – visul fiind un amestec de stranietăți, de frumusețe și coșmar.
Dezleg totul de legătorii care priponesc privirea și te fac să nu mai vezi pădurea de arborele lor explicativ. Să ai acces și răbdare să depliezi implicitul. Să-l vezi! Cu ochiul din piept.
Poezia dă dezlegare.
Am răsuflat ușurată cînd am citit cum biograful său, Israel Chalfen, l-a rugat să-i interpreteze o poezie și cum el i-a spus: „Citiți. Citiți neîncetat, înțelegerea vine de la sine”.
Viața omului și poezia lui sînt una, dar numai „sub oglinda mării”.
„Mă simt foarte singur, sînt foarte singur – cu mine însumi și cu poemele mele (care sînt, de altfel, unul și același lucru, eu și poemele mele).” O confesiune dintr-o scrisoare. Singura cheie de lectură.
Anemone Latzina spune ceva despre el în limbajul prieteniei și al poeziei. L-a vizitat chiar înainte de plecarea lui, iar el îi spunea din cînd în cînd: „nu-i aşa de simplu”. Poezia Anemonei Latzina se intitulează Paul Celan – O biografie.
Îl citesc și privesc tablouri de Edgar Jabe prin ochii lui. „Visul despre vis”. Despre coșmar.
„Eu cînt în fața străinilor”. Cu disperare. („Mai sînt/ cîntări de cîntat dincolo/ de oameni.”). Cîntînd în fața străinilor devii „mai ușor”. Cu disperare aruncă sticle pe mare. Marea e ca o oglindă. Dar ție, după o lungă așteptare, ți se deschide „marele cristal al interiorității”. Și-acolo, în adînc, se împletesc niște cuvinte care adună în năvodul lor TOT: fire din cuvintele „Denken (a gîndi) și Danken (a mulțumi) […], gedenken (a-ți aminti), eingedenk sein (a păstra amintirea), Andenken (amintirea cuiva anume), Andacht (reculegere)”. În fond, nu din împletitura asta se creează Vuietul? Poezia? Nu despre asta e vorba? „FIRE DE VĂZ, FIRE DE SENS din/ firea nopții-nnodate/ în spatele vremii.”
Amintirea devine Gîndire. Iar Gîndirea, Mulțumire și Reculegere.
Și dacă ajunge o sticlă din cele aruncate în mare tocmai pînă la mine, eu cum să te ajut?
Tu vorbești „o limbă fără eu și fără tu”, pe cînd eu vorbesc limba în care tu și eu se suprapun cu ea și noi și voi. Dar tot acolo-ajungem. În „Nord-just”, în „Sud-clar”.
Foarte mult alb și negru în poezia ta. Uneori albul e negru – laptele, fulgii de zăpadă. Negru pe negru. Dar „albă inima lumii noastre”. Cristal. „Atemkristall”. Cristalul respirației.
 
Doamnelor și domnilor,
Elargissez l’art!

Între noi toți e vorbirea-grilaj.
Poezia – un dialog disperat
doar cu tine
rătăcind în cerc
traducînd din limba care nu există în alta
pînă te întorci la tine în țară
(Exact asta spunea și Novalis. La tine în țară.)
Ceva circular ce revine în sine însuși
trecînd prin cei doi poli și încrucișându-se

pînă găsesc un Meridian.
Și-atunci poți să și înfrunți acel Cap de Meduză.

Din inimi și creieri răsar lujerii.
Pînă departe,
acolo unde nu mai există nici noapte și nici zi,
ci doar împreunate,
fără Da și fără Nu,
fără Aproape și Departe,
fără Ieri și nici Mîine.
Adus acasă-n Astăzi al său.
Un Eu alunecînd în muțenie.
Şi purtînd Verdele într-al tău Mereu.

Jocul de-a Timpul fără de sfîrșit
Prezentul viitor
Trecutul prezent
Perfectul descompus
Imperfectul perfect
Condiționalul necondiționat
Mai mult ca prezentul
Mai mult ca viitorul

S-avemvem linliniște
În ilizibilitatea lumii.

Prin purificare cu apa regală a intelectului,
lucrurile din nou pure
pînă la
Inocența dintîi.
Indislocat.
Inima acum sălășluiește în frunte.
Iar ochiul din piept
deschis e
spre diferitele înfloriri.

Puțini oameni.
De aceea și atît de puține poeme.

Atît de puține oglinzi sub mare.
Gură-n oglinda ascunsă.
Mai dedesubt e Cristalul.
Care te trage la el.

Dar mai sînt și acele continue cristalizări
chiar și cele de pe-o simplă creangă uscată
abandonată-n adîncul întunecat al unei mine.
Dar mai sînt și acele continue cristalizări
pe care doar lumina lunii le face să sclipească.
Luna – fantoma Soarelui.

Uneori spunem ceva copilăresc:
Creață izmă, izmă creață,
lângă casă, chiar în față.

Menta sălbatică este, uneori, totul pe lume.
Dispar și cuvintele. Iau întreaga cenușa cu ele.

Uneori spunem doar
(Ca Hölderlin, mult iubitul):
Pallaksch. Pallaksch.

Numind cu totul altceva
am spune Pallaksch
– cuvîntul de mers-în-adînc

Iariariar.
Și-am pune și noi
fire de iarbă în buzunare, ne-am da alt nume.
Am cuprinde totul cu străinul ochi aciuat.
Pe cînd o pasăre tîrzie deasupra
cu bob de foc în cioc
ar trece prin iarnă.

Deasupra Spinului e corola.
Floare a timpului.
Trandafir sau mac.

Nici artă de nisip, nici carte de nisip, nici meșteri
ci doar
Adîncitîmea.

Până acolo unde
Noaptea nu atacă albul
pînă acolo unde
doar acel zinoapte
(miazănoptica zi)
fără alb și fără negru
dă sclipăt, dă sclipăt dă sclipăt.

Pînă acolo ajungem
noi, supraadînciții.
Acolo în Noptiță
unde se poate vedea acel mic paj în albastru
sau fragila saxifragă
acolo vremea se ramifică
și crește

Șuvoindul

_

Versurile din Paul Celan folosite în acest poem sunt culese din volumele: Opera poetică (I), de Paul Celan, Editura Polirom, Iași, 2015, traducere din limba germană de George State; Opera poetică (II), de Paul Celan, Editura Polirom, Iași, 2019, traducere din limba germană de George State; Meridianul și alte proze, Editura Polirom, 2020, traducere din limba germană de Andrei Corbea.

Andra Rotaru
Andra Rotaru
Andra Rotaru este poetă și jurnalistă. Fondatorul revistei online de literatură și multimedia Crevice. A realizat numeroase proiecte la intersecția dintre arte: performance-ul de dans Lemur, prezentat de coregraful Robert Tyree în America și în Europa; documentarul All Together, realizat în cadrul rezidenței The International Writing Program (Universitatea din Iowa, 2014); Photo-letter pairing (fotografie, proiect realizat în colaborare cu numeroși artiști și cu comunitatea din Iowa). Volume publicate: Într-un pat, sub cearșaful alb (2005), Ținuturile sudului (2010); Lemur (2012); Tribar (2018). Lemur a primit premiul „Tânărul poet al anului”, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori (2013). Volumul de debut a fost tradus in spaniolă (En una cama bajo la sábana blanca, editura Bassarai, 2008). În 2018, Lemur a apărut la editura americană Action Books (traducere de Florin Bican). Volumul Tribar urmează să apară în Germania, la ELIF VERLAG, în traducerea lui Alexandru Bulucz, în toamna acestui an.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin

Citește mai mult:

Câștigătorii Burselor de Creație DLITE – ediția 2021

Așa cum vă spuneam la începutul verii, cu ocazia împlinirii a cinci ani de existență a blogului de literatură DLITE, ne-am propus să vă mulțumim cât mai concret posibil că ne-ați fost și ne sunteți alături. Printre altele, oferindu-le autoarelor și autorilor români, pe care le/îi respectăm și le/îi citim cu atenție, o bursă de creație în valoare de 1500 de Euro.

Repetiție pentru o lume mai bună

Mihai Radu este câștigătorul Bursei de Creație DLITE – ediția 2021, în valoare de 1500 de euro; vă invităm să citiți un fragment din romanul lui în lucru.

Ce te face specială, Stela?

Corina Sabău este câștigătoarea Celei De-a Doua Burse de Creație DLITE – ediția 2021, în valoare de 1000 de euro; vă invităm să citiți un fragment din romanul ei în lucru.

Jurnal de Berlin (17): Străin m-am mutat, străin mă mut din nou

“E important să vrei să te schimbi”, spune J. Lui J. îi place să fumeze și să discute ore în șir despre politică. Mie îmi place să fumez și să stau ore în șir în muzee. Sunt sigură că marea Nordului e încă albastră, chiar dacă vara asta nu am reușit să fac baie în ea.