Platformă pentru literatură contemporană DE-RO
dlite_icon_organic
© Goethe-Institut București și Dlite

„Paul Celan 100: Dialoguri poetice / Poetische Begegnungen”

„Paul Celan 100: Dialoguri poetice / Poetische Begegnungen” propune publicului internațional un omagiu prin care poezia lui Paul Celan intră în dialog cu scriitori din zilele noastre. La 100 de ani de la nașterea lui Paul Celan, dinamica limbajelor, stilurilor și percepțiilor se află într-o continuă schimbare și permutare. Climatul istoric s-a schimbat, societatea și libertățile au atins teritorii noi. Ne întrebăm azi ce rămâne la fel și ce s-a schimbat, intră poezia lui Celan într-un dialog cu realitățile, limbajele și perspectivele zilelor noastre?
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin

Anastasia Gavrilovici

Somn și uitare

Și era o ploaie ca o răpăială de dinți pe o tipsie de aur topit
și dușmănoase ambulanțe umpleau strada de zgură și groază
ale lor sunt jocurile satanice ale ceasornicului, inima – animal șovăind,
clepsidrele sângelui, prioritatea în trafic.
Și mai era o casă toată numai bibelouri și ceșcuțe și neobositele,
din Styx întrupate bormașinile vecinilor, și singurătatea
aliniindu-i pe toți ca pe scobitori și la fereastră însuși
calul troian al nebuniei scuipând confeti în sângele meu făcut
grămăjoară la picioarele tale, Doamne, și mai era teama că în
noaptea asta, o, da, tocmai în noaptea asta voi ajunge
la capătul internetului.
O autostradă în lanul de grâu inima ta, călăuziți de fulger
gonim pe ea către mare și ți-e gura un fruct înțepenit în sârma ghimpată a
cuvântului ca-n spinii unui trandafir de plastic cum se mai găsesc în
unele case de la țară.
Cu toții o răpăială suntem și-o rappăreală tristă, rostită dogit la
microfon de către un MC venit din Germania la căderea nopții
precum ghilotinele întunericului.
Și cine inima și-o azvârle din piept și-o aruncă într-o asemenea noapte
ca pe-un bănuț într-o fântână care îndeplinește dorințe
ale lui sunt râsetele zeflemitoare și păsările cu cheiță,
și vinul cel bun bolborosind a somn și uitare.

 

Teodor Dună

goliciune

umblam gol și necuprins
de ușor printr-un lan de oleandru
sau de mărgăritar sau de cinabru. duceam câteva răni uscate
și brățări de sânge închegat.
înaintam negreșit
pe sub un cer ceruit cu alabastru
și nimic nu-mi putea tulbura goliciunea
mea pentru mine.

și cum alunecam printre lanuri,
într-un cuib de sârme, lângă un talger aurit și rupt,
întâlnesc o femeie pierdută și iubită și foarte pierdută.
„cine inima noaptea și-o smulge din piept,
trandafirul atinge”, îi spun sau tac.
„de-acum putem îndura orice fără durere”, îmi spune
sau tace.

ne minunăm, pe cât se poate, de alba noastră întâlnire,
ne amintim de creșterea unghiilor,
de mirosul de carne tăiată al ceasului,
de pungile cu aer amestecat (și de alte nimicuri ale vieții).

ne amintim, pe cât se poate,
de tragerea la sorți
a instrumentelor de tortură,
și ne privim de parcă nu am fi pierduți și foarte pierduți.

tăcem și știm: cu pietre mai mari și mai grele
nu ne-am fi putut juca.
sub inimile noastre smulse, tăceam și știam

că eu nu mă puteam opri. trebuia
să umblu iar gol și fără încetare
de ușor, pe sub un cer ceruit cu alabastru, neîntrerupt,
prin lanul de granit sau de cositor
și nimic să nu-mi tulbure goliciunea
mea pentru mine.

fără să mai conteze deloc
unde voi ajunge și de ce
atât de gol.

 

Miruna Vlada

vocile

un sunet care iese direct din laringe
negru și apăsat
în germană în română în rusă în ucraineană
lemn vechi lemn fraged
în idiș în franceză

1948 e anul lui orwell sau al senectuții
în care rar se arată lumina
un urlet rostogolit pe laringe ca un artist de circ
neputința ovulelor scufundaților
plutind pe verdele Senei zgâriate
laringe a mamei, laringe a lui Noe, laringe al asasinilor
sindrom post-traumatic expirat, tu ești singurul care mă mai locuiești

limbă, am să te maltratez am să te toc mărunt
din gât din moloz iese fragmentarea printr-un sunet echipat de mine

1970 e anul cand instructorul de înot e cel care te învață
substituirea,
înlănţuirea,
anagrama,
polisemia,
omonimia
și, în cazurile cele mai grave,
poate chiar omofonia.

„un trup istovit în odihna scăldată de ape”
au fost doar gurile salvate?

sunet îmbibat de noapte cules dezrădăcinat, cu ciulini în vocalele stoarse
acum se face disecția unei hărți jumulite
poezia e muncă forţată

nu mai e loc pe pielea bronzată de cicatrici
cine să vrea cicatrici

frumusețea palpită
convulsiv
în artere
aici fiecare rămâne
încuiat
cu moartea lui în
laringe

 

Robert G. Elekes

I

respirații
când mâna se duce la față
ca să îți rozi unghiile
moare un înger în rai
așa mi-a zis mama când eram mic
și a mințit

respirații
din gura altcuiva
imaginea unui buric demn de suflat
aer în el ca să facă acel zgomot
de bombă mai mică decât o furnică
ce ți-a fost aproape înainte
acum e o poză de profil
sau și mai rău
una din sertar

respirații
haideți cu mâinile murdare spre mine
pentru că sunt singur
și nu mai pot citi nimic altceva decât pe voi
nu mă mai pot scrie nici măcar pe mine
și toate vocile mele au trecut de testul nopții
și totuși părul meu refuză să nu mai crească

pentru că lumea se îndoaie în jurul tău
când te gândești la mama care lucrează
la un chioșc de ziare
și șoptește într-un vizor zilnic
ca într-o scoică fermecată
cuvinte simpatice
ca să nu fie singură

respirații
înghițite-n plin demers al țipătului
fiecare un dans cu perna
pe care bălești în somn
în lipsa unui trup

lacrimile să fim sinceri
ce mai contează?
nu există nici o voce acum
care să nu fie auzită atât de mult
încât să nu poată fi ignorată

respirații
creează tăcere creează cicatrici
creează universul inadecvat
al lui celan
al cuvântului rostit în plină frică
al cuvântului rostit în plină speranță
al încrederii în faptul că
Sena o să ne salveze
de toate malurile care
nu ne mai vor

 

Cătălina Matei

ÎNTREIT, ÎMPĂTRIT

din când în când cei de aici
trag cu dinți

după ce-ai plecat cu tot cu câine
mi-am luat o pisică.
stăm pe bancă,
lângă casă, chiar în față
încercăm să ne împrietenim și animalele
să poată conviețui
când îl mai lași pe-aici.

ora asta, ora ta,
discutând cu gura mea
despre cum e a dresa

strategia e
tu îl ții în lesă eu o țin în brațe
până ajung indiferenți
dar tu te ridici te duci la baie
eu rămân încremenită cu pisica
orice gest de-al meu sau de-al ei
ar asmuți câinele de vânătoare
oare câinii simt și ura?

Creață izmă, izmă creață,
lângă casă, chiar în față,

când simt că mă duc dracu’
zic poezii
Cu gura și cu tăcerea,
numai vorba nicăierea.

Cu cel larg, cu cel închis,
cu aproapele abis.

sete mi s-a făcut sete
și doar apa ta era lângă
nu voiam să simt urmele
mă luase tusea totul se usca
am desfăcut ușor dopul
mi-am atins
de gura sticlei
gura mea cu gura ta cu gura ei

Cu eu una, cu noi trei,
semi-prinși, semi-holtei.

toate într-o încrâncenare mută
dar dinții câinelui tău
nu s-au atins de carnea pisicii mele

Creață izmă, izmă creață,
lângă casă, chiar în față.
când simt că mă duc dracu’
zic poezii în cap

 

Robert Prosser

Natura și un dialog
eșuat doar ecoul
Face muzică face botanică
Spre a trudi a îngrădi a arunca
Ca și când ar fi atât de simplu în ciuda complicațiilor
Oglindă adânc ascunsă în pământ sau
Umbre în frunziș ar putea fi
O licărire un tremur și inimi de îngeri pe zăpadă (înamorată reîmpădurire)
Simți cum vibrează sub picioarele tale cum se înalță până la țurțuri
Frigul amplifică freamătul apei cu un acord de tobe stins
Gheața atârnă de pe crengi în apă concentrație de iarnă alunecă în membre
Totul este detabuizare este hermafrodit:
Pradă și risipește, te odihnește, țâșnește
Vremelnică nu este lumea ci doar percepția ei care gonește
Peste puhoaie printre vânat și pui de căprioară
Stăruie în chip de pod freamătul
Să înțelegi valurile să socotești
Neclintit să stai singur
Scuipă pene din gâtlej despică râul
În spume de două ori mai lucioase
Vorba despre plecare evadare aventură
Să o iei cu grijă în mână.
Scoate vocea suavă la iveală
Un cra în cioc un ssss din gură pe frunză hm și în tulpină
Frânge natură și fenomen
Interpretarea ta capătă fisuri
Unu Eu doi Tu trei Noi
Un ciripit pe podul palmei.

(* traducere în limba română: Elena Morariu)

 

Alexandra Turcu

cântecul unei femei în umbră
după un poem de celan

mă cuibăresc în groapa lăsată de fundul tău în saltea. strâng din dinți.
cine merge primul la geam pierde.

în cochilia de beton de la 6, stau înșirate toate obiectele vieții noastre comune.
cele pe care le voi transplanta într-o nouă casă își vor schimba, încet-încet, semnificația.
pe celelalte le voi pierde.
cine păstrează farfuriile nespălate din chiuvetă?
cine păstrează ziua în care am spart alune pe un drum de țară,
cărțile semnate cu atâta siguranță pentru amândoi?
cine păstrează nopțile pătrunse de mirosul înțepător de alcool
și diminețile de după?
cine merge primul la geam pierde.

au trecut deja mai bine de 6 luni
de când ne întrebăm în secret
care dintre noi va trage primul cu ochiul
la cerul senin dinainte
la toate femeile și bărbații care așteaptă
în cele mai ascunse colțuri ale creierelor noastre
și care vor dizolva rapid cei 3 ani dureroși și călduți petrecuți împreună
așa cum se întâmplă cu o bombă parfumată de baie
aruncată cu precizie în apă încinsă.

cine merge primul la geam pierde.

 

Dan Coman

Cîntecul unui domn în lumină

4 AM, prima cafea. Vine memoria și împrăștie boabele sale uscate:
ce rămîne ascuns? Cine rezistă risipei? Care va risca primul
și se va apropia de lumina incandescentă-a ecranului?
(ești o femeie superbă,
dar nu frumusețea e cea care mă interesează acum).

(e-n zadar, e absolut în zadar.
nu te mai duce la geam
)

4.07 AM. O dimineață de octombrie în care aerul s-a terminat brusc –
la capătul lui, oxigenul căzînd ca zugrăveala, în gol.
O dimineață perfectă pentru insecta metalică. Pentru căldura pixelată a
Necunoscuților Instagram.
Pentru părul tău care nu vrea să zboare, odihnindu-se ca o pisică
în mesageria whats app (nu-i mai spune pe nume) (în poze,
rîsul tău se aude cum nu se poate mai clar). (dar cine rezistă risipei?
Care se va desprinde ultimul și ne va șterge din listă? )
Vaca domnului, domnul, reprezentantul universal al partidului

(e-n zadar, e absolut în zadar.
nu te mai duce la geam
)

4.20 AM. Pregătesc a doua cafea. Îți spun:
nimeni nu câștigă, nimeni nu va fi-n pierdere (dar tu nu,
tu nu mai) (iar tu,
tu nu-i spune pe nume).
O libelulă metalică, un accesoriu apărut din senin lenevind la marginile
decolorate ale luminii.
O dimineață friguroasă în care vine memoria
și împrăștie boabele sale uscate:

e-n zadar, e absolut în zadar.

_

Andra Rotaru
Andra Rotaru
Andra Rotaru este poetă și jurnalistă. Fondatorul revistei online de literatură și multimedia Crevice. A realizat numeroase proiecte la intersecția dintre arte: performance-ul de dans Lemur, prezentat de coregraful Robert Tyree în America și în Europa; documentarul All Together, realizat în cadrul rezidenței The International Writing Program (Universitatea din Iowa, 2014); Photo-letter pairing (fotografie, proiect realizat în colaborare cu numeroși artiști și cu comunitatea din Iowa). Volume publicate: Într-un pat, sub cearșaful alb (2005), Ținuturile sudului (2010); Lemur (2012); Tribar (2018). Lemur a primit premiul „Tânărul poet al anului”, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori (2013). Volumul de debut a fost tradus in spaniolă (En una cama bajo la sábana blanca, editura Bassarai, 2008). În 2018, Lemur a apărut la editura americană Action Books (traducere de Florin Bican). Volumul Tribar urmează să apară în Germania, la ELIF VERLAG, în traducerea lui Alexandru Bulucz, în toamna acestui an.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin

Citește mai mult:

Vlad Drăgoi: „Am lucrat mult pe punchlines și mi-a fost la îndemînă”

Anul trecut apărea la OMG Publishing House volumul „Aer, păsări, bere”, de Vlad Drăgoi, care a atras imediat atenția cititorilor. Ca să o cităm pe Anca Zaharia: „Vlad Drăgoi este poetul ajuns la forma cea mai eficient distilată: nu mai vrea să epateze deloc, ci pare că simte că datorează mai mult mediului înconjurător decât semenilor, luând în calcul mereu simplitatea naturii și mecanismele previzibile după care funcționează aceasta, spre deosebire de oameni.”

Open Call: Media Incubator 2021

Dacă sunteți pasionați de jurnalism și vreți să descoperiți tainele presei de calitate, Goethe- Institut București vă invită între 14 – 17 octombrie 2021 la MEDIA INCUBATOR București, un eveniment ce presupune întâlniri cu speakeri, workshopuri cu mentori – jurnaliști români și germani consacrați, ori activități conexe.

Diana Iepure: „Memoria mea a păstrat un amalgam de mirosuri vindecătoare”

Diana Iepure a publicat recent volumul de poezie „În rest, viața e frumoasă”, la Casa de editură Max Blecher. „Noua carte a Dianei Iepure e ca un diascop. Pe ecranul afectiv al memoriei sunt proiectate imagini — când mai opace, când mai luminoase — ce reconstituie spații, ambianțe, experiențe care definesc starea de fericire deplină.”, a scris Lucia Țurcanu despre volum.

Jurnal de Berlin (17): Străin m-am mutat, străin mă mut din nou

“E important să vrei să te schimbi”, spune J. Lui J. îi place să fumeze și să discute ore în șir despre politică. Mie îmi place să fumez și să stau ore în șir în muzee. Sunt sigură că marea Nordului e încă albastră, chiar dacă vara asta nu am reușit să fac baie în ea.