| © Carmen Laux

Poeme de Martina Hefter din „Es könnte auch schön werden / Poate fi și frumos”

Martina Hefter este poetă și performance artist. Textele pe care vi le prezentăm sunt din volumul Es könnte auch schön werden / Poate fi și frumos (kookbooks, 2018), traducere de Ioana Miron.

Martina Hefter, poetă și performance artist, s-a născut în Pfronten / Allgäu în 1965. În prezent locuiește în Leipzig. Pe lângă opera sa literară, este implicată în proiecte care aduc împreună textul și mișcarea. A publicat volumele de poezie Nach den Diskotheken / După discoteci (kookbooks, 2010), Vom Gehen und Stehen / De la mers la stat (kookbooks, 2013), Es könnte auch schön werden / Poate fi și frumos (kookbooks, 2018) și In die Wälder gehen, Holz für ein Bett klauen / Mergi în păduri, fură lemne pentru un pat (kookbooks, 2020). În 2012 a fost inițiatoarea și directorul artistic al „Motion Writer. Poetry Meets Dance” la Dock 11, Berlin, iar în august 2013, în cadrul proiectului Bwegungsschreiber. Dichtung trifft Tanz (Cel care înregistrează mişcarea. Poezia întâlneşte dansul) la Dock 11, Berlin. În august 2013, a pus bazele proiectului Sprechende Gänge. KOOK­walks durch Berlin (Coridoare vorbitoare. KOOKwalks prin Berlin), care reprezintă un joc coregrafic în care opiniile și atitudinile față de poezii formează o instalație spațială. În iulie 2022, împreună cu muzicienii Timm Völker și Patrice Lipeb, a pus în scenă spectacolul muzică-text-performance Linn Meier (+2019), implementând poemului-monolog același nume din actuala sa carte de poezii.

 

În Alpi. Rezidenții evadați din azilul de bătrâni găsesc mumia din ghețar.
Mumia le vorbește.

Scuturați globurile de zăpadă, ce vedeți?
Capra luptând cu capra.
Zăpadă, ceva de genul brazdelor, stâncilor,
Umbre în coborâre fericită.

Pe drumul de la Galtür la Ischgl.
Numai șoapta este permisă între două pante.
Explorează cu voce tare camera.
Ieși din vis, când răcneşti.
Apoi începe ceva măreţ.
Am înțeles măreția tuturor,
dar ceea ce i-a învăluit, nu.

Acela era corpul meu?
Ăsta e sus?
De mai jos?
Jos, unde picioarele în șosete, viu colorate,
vâslesc atât de nebunesc?

Praf în formă de pumn.
Greutate sub formă de praf.
Am auzit deja câinii zbătându-se,
tânjeam după urechile lor.
Am țipat, mulțumesc, voi fi bine.
Mi-ar plăcea să cresc cu această povară.
Lasă pulsul meu lent și accelerat să fie lent.
Ultima persoană căreia i-am făcut cu mâna –
vecinul nostru.
Acoperișul vagonului său transporta un sarcofag de schi,
în ea trei perechi de schiuri, vecinul
și-a sărbătorit trilogia de schi,
a măturat cu brațul
zăpada de pe geamul mașinii,
a ramas captiv într-o furtună,
a jucat prost un Tatzelwurm*,
zece flotări,
înainte de a urca în mașină.
I-am urat drum bun dintr-o poiană.
L-am adus înapoi, șchiopătând, de prea multe flori,
i-am făcut un cuib, l-am băgat înăuntru,
am luat zăpadă din copaci, l-am acoperit.
Multă vreme am crezut că tot ce e neliniştit afară
ar fi calm acum.

Alpii, Alpii,
indiferent dacă-i iubești sau nu
îţi poartă greutatea.
În alte locuri au patruzeci de nume pentru zăpadă.
Nu am niciun nume la îndemână
pentru a muri de foame în patruzeci de feluri
într-o zăpadă care nu mi-ar plăcea niciodată.

Iată-mă, în curând, luând forma lui Ötzi,
oricât de vie aş fi, mă roade în fiecare an,
în timp ce florile de colţ sunt o încântare
pentru iniţiaţi.

Deasupra câmpului de zăpadă se rotește precum un vultur
spre un iepure pe jumătate mort, micuța mea bucurie.
Bucuria mea și cu mine
suntem în dezacord una cu celalaltă de multă vreme.

Dacă lumea a mers prost, în pofida tuturor,
când am intrat eu în ea?
Tocmai am fost ninși?
Mai multă ninsoare decât cuprinde zăpada
luminează prost chipul meu.

Capră, copite prinse în stâncă,
stivuite pentru greutatea lor,
schimbă centrul de greutate
schimbă focalizarea de la greu la ușor, şi iar înapoi,
de la bloc de granit la sunet, corpurile se mișcă puțin,
împinge-le în nișe, bucură-te de priveliște,
sau doar insinuez asta, și capro, nu te bucura,
ţine minte doar
ceea ce te face specială, la ce răspunde o capră?

M-am uitat atât de mult la zăpadă
până când panta a început să clocotească și să bolborosească,
era o mare. Dar ce este o mare?

Am schiat.
Am mers cu snowboardul.
Am creat reverie
totul era la locul lui, cabana din Alpi, teleschiul, caprele,
impregnând cu puncte întinderea de zăpadă.

M-am uitat îndelung
până când au apărut Alpii.
Un obicei stupid.

Îmi plăcea în aer liber
mai degrabă la fereastră
iarna,
case, lopeți pentru zăpadă, câțiva corbi,
astfel încât totul să fie echilibrat, armonios.
Vecinul, sarcofagul lui de schi,
iar apoi?

Sunt singură aici, am plâns.
Și ecoul șovăitor s-a izbit de faţeta stâncii.

 

* Reptilă legendară în credințele populare din unele regiuni alpine, care are între 50 și 200 de centimetri lungime, un corp de reptilă și un cap care duce cu gândul la o pisică mare.

 

Legendă

În vremuri mai vechi, oamenii antici trăiau ca arțarii.
Locuri de pelerinaj, pături întinse sub coroanele lor,
tineri ieşiţi la picnic sărbătorind solemn,
adulmecau mirosul frunzelor ondulate, al ramurilor goale iarna
desenate adesea într-un carneţel de schițe, despre care s-a cântat adesea,

ce epocă de aur –

dar cineva a inventat pătura electrică, placa de încălzire, oamenii trăiau mai mult
și mai mult înăuntru.
Bătrânii au fost nevoiți să se reinventeze
Arțarii nu mai erau, au rămas acasă în întuneric, au supraviețuit
incendiilor din cameră,
mulți au fost plasați în centre de plasament în care au fost
îngropați,
unde se ghemuiesc nemişcaţi până astăzi.

Iar puțin mai târziu –

cineva a inventat panoul electric de încălzit terasa. Tehnologia păturii electrice,
dar la o scară mai mare, a servit tinerilor iarna,
– le-a fost greu să-și controleze puterile în interior –
să bea imediat berea în aer liber. Energia unui astfel de grup
a apărut în mulțime ca un cucui,
sus spre cer precum vocile crude, remixuri ale cântecelor acelora
cândva slăviţi în lauda arțarului,
sau altfel energia curgea în jos, din picioare în pământ,

şi în curând

au apărut primii tineri fii încăpățânați,
înrădăcinaţi în asfalt, umerii și capul legănându-se
în furtuna din noiembrie, înfruntând presiunea vântului,

iar primăvara, acolo

primii arțari au căptușit kilometri de cârciumă cu trunchiurile lor subțiri,
frunzele lor tremurau și erau admirați de copiii
cărora le plăcea să stea acolo,
dând cu şutul în mingi spre coroanele lor.

 

  • Traducere din limba germană: Ioana Miron

Andra Rotaru
Andra Rotaru
Andra Rotaru (n. 1980) a realizat proiecte la intersecția dintre arte: performance-ul de dans Lemur, prezentat de coregraful Robert Tyree în America și în Europa; documentarul All Together, realizat în cadrul rezidenței The International Writing Program (Universitatea din Iowa, 2014); Photo-letter pairing (fotografie, proiect realizat în colaborare cu numeroși artiști și cu comunitatea din Iowa). Volume publicate: Într-un pat, sub cearșaful alb (2005), Ținuturile sudului (2010); Lemur (2012); Tribar (2018). Lemur a primit premiul „Tânărul poet al anului”, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori (2013). Volumul de debut a fost tradus in spaniolă (En una cama bajo la sábana blanca, editura Bassarai, 2008). În 2018, Lemur a apărut la editura americană Action Books (traducere de Florin Bican). Volumul Tribar a apărut în Germania, la ELIF VERLAG, în traducerea lui Alexandru Bulucz (2022). De asemenea, a apărut în SUA, la Saturnalia Books, traducere de Anca Roncea (2022).

Citește mai mult:

#face2face: Moni Stănilă și Iris Wolff

În 1992 s-a semnat la București Tratatul de cooperare prietenească și parteneriat în Europa între România și Republica Federală Germania. DLITE inițiază în 2022 Face2Face, o serie de dialoguri între scriitoare și scriitori din ambele țări pentru a explora evoluția și varietatea discursurilor contemporane ale celor două culturi.

#face2face: Cătălin Pavel și Henning Ahrens

În 1992 s-a semnat la București Tratatul de cooperare prietenească și parteneriat în Europa între România și Republica Federală Germania. DLITE inițiază în 2022 Face2Face, o serie de dialoguri între scriitoare și scriitori din ambele țări pentru a explora evoluția și varietatea discursurilor contemporane ale celor două culturi.

Cum a fost la debut? (partea a II-a)

Luna ianuarie este luna în care se acordă cele mai multe premii pentru debuturile din anul precedent, fie că vorbim de poezie, fie că vorbim de proză. Să ne întoarcem în timp și să-i întrebăm „Cum a fost la debut?” pe unii dintre scriitorii binecunoscuți publicului.