Amiază timpurie
cine de ce s-ar grăbi?
dezastrele sunt atemporale scria pe un zid pe care-l văzuse într-o dimineață
una din acele dimineți miraculoase, când marea curăță țărmul, scârna, neodihna
ea se plimba sub soarele care urca negrăbit de nimic
sub soarele care arunca mai întâi pete, umbre, apoi tot mai multă lumină clară
și plaja nu mai era doar plajă, stâncile nu mai erau doar stânci
un peisaj post-apocaliptic: obuze napalm gaz sarin
deja e amiază,
Deja în mare raza se zbate
Deja se ridică sub cioburi
deja mările s-au retras oamenii și-au așezat armatele
față în față, ca la șah, privind
măcelul
Unde îngerul decapitat
îți întinde blidul inimii
**
Cazi, inimă
Deci fii tare când spatele delicat al norilor
îți mângâie spinarea
deci fii tare, când lumina sfâșie hainele de metal ale uzinei
ai citit știrea într-o dimineață și deasupra casei tale lumina își făcea de cap
o dimineață glorioasă, cum se întâmplă uneori în Bucureștiul cotropit de vară
peste soldații de la Azovstal mai trecuse o noapte,
a 83-a zi de război. Soarta luptătorilor din Azovstal, incertă…
titlul dintr-un ziar mainstream
și iată-l, soldatul într-o baie de lumină
ce ne poate apropia pe noi, la peste 1200 km,
cum poți să ajuți, poate doar privind îndelung la corpul curajos din lumină,
poate doar dacă sufli peste ecran cum făceai în copilărie cu florile care aduceau noroc
Cazi, inimă
* citate din poemele Cazi, inimă și Amiază timpurie, de Ingeborg Bachmann
