Pe Katharina Eismann am cunoscut-o de curând la „Zilele Literaturii Germane”, organizate anual la Resița. Venea pentru prima dată din Germania în fosta Cetate a Siderurgiei să se întâlnească cu poezia germanilor plecați din sau rămăși în țara de baștină „România”. Mi-a sărit din prima clipă în ochi tinerețea și o anume excentricitate, o pronunțată neasemănare pe care o emană apariția ei. Uimirea mea a atins apogeul când i-am citit poeziile. Nu m-a surprins faptul că, în mai toate poeziile ei, se simte „respirația parfumată” a Parcului Rozelor, una din atracțiile Timișoarei, sau alte locuri rămase definitiv în memoria afectivă a acestei poete născută în orașul de pe Bega, așa cum ori de câte ori mă întâlnesc cu literatura celor plecați din țara de origine cu amintirile-n bagaj. Din momentul despachetării bagajului, amintirile nu-i mai părăsesc.
Dar prezentarea asta, începută de mine cam nostalgic, se va scutura repede de un anume suflu romantic, pe care credeam că-l intuiesc fiindcă această nouă apariție în Cercul nostru reșițean este o apariție de-a dreptul șocantă, mai ales în felul în care-și gândește și își pune poezia în pagină.
Sînt irezistibil atrasă de acest dicteu automat care m-a atras si încă mă atrage și pe mine în hora lui sardanapalică. Eu, care am intrat în poezie sub semnul dicteului suprarealist fără să știu ce înseamnă discursul în cădere liberă în care logica formală e pusă la colț și pe pagină nu se varsă decât acel cântec, ale cărui cuvinte își impun cursul necontrolat decât de hazard.
Ador acest fel de scriitură, în care vorbesc potențele noastre ascunse, necunoscute și neafectate de nici o poliție, pusă să facă ordine în numele logicii formale care este, de fapt, de cele mai multe ori, ucigașul poeziei. Dicteul automat e vocea instinctului, e vocea auzului, a mirosului, a simțului tactil, necenzurate de superioritatea lucidității care ucide miraculosul din vis.
Katharina Eismann se pare că s-a născut cu lecția învățată! Poezia ei ridică cortina care acoperă secretele unui existențial ascuns în spatele ei, despărțind gândirea în „stare liberă”, de rațiunea noastră tiranică. Tocmai în libertatea pe care și-o asumă Katharina Eismann spărgând canoanele și lăsând poezia să curgă liber ca un izvor de munte mi-a adus în minte o întâmplare trăită la Berlin, când am avut o emisiune la Radio-Kultur, în care întrebându-mi partenerul de dialog dacă Eminescu e cunoscut în Germania, jenat conlocutorul meu mi-a mărturisit că foarte puțin…Atunci, vădit surprinsă, am întrebat dacă germanii cred că în România poezia e cvasi-inexistentă. Riposta conlocutorului meu a fost peste așteptările mele: „Bine, dar avangarda românească e fără egal! Dada-ismul, Tristan Tzara, Gherasim Luca, Gellu Naum, mai ales surparealistul Gellu Naum, cel mai mare poet român…”. Am rămas siderată, dar niciodată n-am fost mai fericită. Am simțit atunci senzația celui care câștigă partida! Pentru că și eu, tot în Germania și în Elveția am avut numeroase cronici elogioase, în care am fost supranumită „ultima suprarealistă europeană”, ceea ce mă făcea să uit că din cauza acestui calificativ „blamant”, în anul 1971 mi s-a interzis să mai public un singur rând vreme de 8 ani…Uneori constrângerile sînt fertile, dar eu nu-i doresc Katharinei Eismann să treacă prin ce am trecut eu.
Dar nu pot să-mi închei entuziasmul pentru originalitatea acestei poete, dacă nu vă ofer câteva Kostproben din delicatesele ei:
Ghicit în cafea
………………………
„în Timișoara azi nu mai stai la coadă
azi falsul sexagenar expectorează bancuri fără plămâni
pe aleile tale
roze de zahăr se lipesc de fațade
italieni descurcăreți amușină friptura
………………………………………………….
Timișoara, din gropile tale fluieră crizanteme
și ulițele-ți ruginesc din plafon până-n beci
dând pe-afară…”
……………………………………………………
sau
Piața din Josefin / Timișoara
………………..
„Aveți brânză de oaie dansatoare?”
în laboratorul brânzei transpiră cărămizile
‚n valuri de lapte
albă că zăpada râde cu dinți de aur………
sau
Cuibul
„în rochia de trandafir
a intrat ca o ninsoare
zburând peste pat
printre
lampadare
tapete
gri-top
îngropate
respirând
bouche à bouche
cad din pat
un business
drăguț
zâmbește portăreasa
mâna ei
în
buzunarul lui
se mângâie
strâns strâns…
sau
Alimentarea mașinii
…………………………….
„ochii tăi sunt foarte verzi
vocea îi pâlpâie
îmi dăruie rochia ei de păuniță
înfășoară-mi-o pe trup,
bambina ce mișto-i
duhnește a tutun
și vermut din Belgrad…”
