© Ciprian Măceșaru

Radiografiile personale și escapadele ficționale

„Dacă Paul Celan ar fi în fața ta, ce l-ai întreba? Ce crezi că ți-ar răspunde? Cum ți-ai răspunde tu însuți acestei întrebări?” În 2020, anul în care se împlinesc 100 de ani de la nașterea lui Paul Celan, continuăm această serie de întrebări și răspunsuri cu scriitorul Ciprian Măceșaru.

Întrebările acestea mi-au amintit de una dintre nuvelele-minut ale scriitorului maghiar István Örkény, intitulată Un telefon foarte matinal și-n care un admirator al lui Sándor Petőfi e sunat din lumea de dincolo chiar de poet, care îi spune că a auzit că s-a pronunțat laudativ la adresa lui și că acum are la dispoziție trei minute în care îl poate întreba orice dorește. Uluit, admiratorul confirmă faptul că i-ar plăcea să afle ceva, „numai că acum – spune acesta – nu-mi vine nimic în minte”.

Petőfi insistă, dar degeaba. „Ce să zic, așteptam mai mult de la dumneata”, spune dezamăgit. Cam așa și eu. N-aș ști ce să-l întreb pe Celan. Destinul său tragic mă inhibă. Probabil că nu l-aș întreba nimic important. Ar fi grozav să-i pot aduce o bucurie, oricât de mică. Știu, sună slugarnic. Dacă însă mi-aș pierde pentru o clipă mințile, poate că l-aș întreba dacă poezia trebuie să interacționeze întotdeauna cu existența poetului. Înclin să cred că Paul Celan mi-ar spune că existența poetului conține poezia pe care acesta o scrie, că poezia nu poate exista decât în mod fals în afara ei. Mie însă îmi place din când în când să mă detașez de mine, să inventez situații pe care să nu le smulg din țesutul intim. E poate și felul meu de a mă proteja, de a mai răci materialul cu care lucrez, pentru că uneori simt că poezia m-ar putea termina. Așadar, poezia mea nu este întotdeauna una confesională, chiar și în situații în care scriu „eu”, căci acel „eu” reprezintă doar un rol. Dar asta nu înseamnă că trișez. Îi las cititorului (inteligent) reperele prin care să poată discerne între radiografiile personale și escapadele ficționale.

Dar am „vorbit” indecent de mult despre mine. Iertare! „Ce să zic, așteptam mai mult de la dumneata”, mi-ați putea spune. Aș răspunde cu câteva versuri din Paul Celan: „Liniște! Ghimpele-n inima ta îl înfig, / căci trandafirul, o, da, trandafirul, / stă în oglindă cu umbra, acum sângerează! / Sângera și atunci când noi amestecam și pe da și pe nu, / când îi sorbeam, / pentru că un pahar, ce de masă s-a spart, zornăia: / o noapte mai întunecată ca noi vesteau clopotele” (trad. de Mihail Nemeș). Poezia (ca o rană a) lui Celan e memorie revelată cu geniu, e un avertisment, e dovada că după Auschwitz s-a putut scrie și trebuia să se scrie.

Andra Rotaru
Andra Rotaru
Andra Rotaru (n. 1980) a realizat proiecte la intersecția dintre arte: performance-ul de dans Lemur, prezentat de coregraful Robert Tyree în America și în Europa; documentarul All Together, realizat în cadrul rezidenței The International Writing Program (Universitatea din Iowa, 2014); Photo-letter pairing (fotografie, proiect realizat în colaborare cu numeroși artiști și cu comunitatea din Iowa). Volume publicate: Într-un pat, sub cearșaful alb (2005), Ținuturile sudului (2010); Lemur (2012); Tribar (2018). Lemur a primit premiul „Tânărul poet al anului”, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori (2013). Volumul de debut a fost tradus in spaniolă (En una cama bajo la sábana blanca, editura Bassarai, 2008). În 2018, Lemur a apărut la editura americană Action Books (traducere de Florin Bican). Volumul Tribar a apărut în Germania, la ELIF VERLAG, în traducerea lui Alexandru Bulucz (2022). De asemenea, a apărut în SUA, la Saturnalia Books, traducere de Anca Roncea (2022).

Citește mai mult:

Râurile Europei

„Dacă Paul Celan ar fi în fața ta, ce l-ai întreba? Ce crezi că ți-ar răspunde? Cum ți-ai răspunde tu însăți acestei întrebări?” În 2020, anul în care se împlinesc 100 de ani de la nașterea lui Paul Celan, continuăm această serie de întrebări și răspunsuri cu Monica Manolachi, scriitoare și traducătoare.

Valentina Șcerbani: Visele sunt ca niște articulații pentru corpul romanului

Valentina Șcerbani a debutat în 2019 cu romanul Orașul promis, la Editura Tracus Arte. Dumitru Crudu scrie despre acesta: „Situat între Carlos Fuentes și Ovidiu Nimigean, romanul Valentinei Șcerbani redă, într-un limbaj îmbibat de poezie, povestea unei pierderi. Un roman pur și simplu răscolitor.” Am dialogat cu autoarea unuia dintre cele mai frumoase romane din ultimii ani.

Emanuela Ignățoiu-Sora: ,,Nu putem să ne ferim privirea la nesfârșit“

Recent, la Casa de Pariuri Literare a apărut volumul de poezie ,,Clinamen (Poem în trei glasuri)“, de Emanuela Ignățoiu-Sora, cu o copertă realizată de Andreea Molocea. Despre volum, Cosmin Ciotloș scrie pe coperta a patra: ,,Confesiunea Emanuelei Ignățoiu-Sora e cutremurătoare și, așa fiind, orice termen de comparație e exclus. S-a scris mult dinăuntrul bolii, la noi și aiurea, și de fiecare dată s-a scris altfel, cu totul personal, cu totul liminar și irepetabil.“

#face2face: Raluca Nagy și Nora Bossong

În 1992 s-a semnat la București Tratatul de cooperare prietenească și parteneriat în Europa între România și Republica Federală Germania. DLITE inițiază în 2022 Face2Face, o serie de dialoguri între scriitoare și scriitori din ambele țări pentru a  explora evoluția și varietatea discursurilor contemporane ale celor două culturi.