Platformă pentru literatură contemporană DE-RO
dlite_icon_organic
© Monica Manolachi

Râurile Europei

„Dacă Paul Celan ar fi în fața ta, ce l-ai întreba? Ce crezi că ți-ar răspunde? Cum ți-ai răspunde tu însăți acestei întrebări?” În 2020, anul în care se împlinesc 100 de ani de la nașterea lui Paul Celan, continuăm această serie de întrebări și răspunsuri cu Monica Manolachi, scriitoare și traducătoare.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin

Un encantado cântă la pian și răsar stele pe cer. La concert au venit un dicționar și un debarcader.
„Unde-i apă, se mai poate trăi o dată“, spune pianina sărată, în urma marelui potop, în timp ce în valuri Paul Celan se risipește ca un plop, se tolănește prin inima orașului și peste ape, se întinde între unde ca un mare șarpe.
 
Cu ochii pierduți, pe malul Prutului, la Cernăuți, oare când ai remarcat umbra rândunicii? Ca un ocean de tenebre, taci, hrănești un talaz și pentru totdeauna rămâi astfel treaz: și când te întorci ca un ecou, și când îl traduci pe Shakespeare în ghetou, și când alini castani cu ramuri în garou.
 
Dar cum treceai senin cu trenul prin Berlin, ce ți-a șoptit în vise râul Spree? Mi se furase geamantanul, nu mai știi? Ca un marfar lucind în ploaie, aștepta stingher, plin ochi cu hârburi de sticlă și fier. Luna era țăndări, o duceau cu un tren de foc. Zicea că o va pune el pe boltă la loc.
 
Paul, de ce ai crengi în loc de brațe? Ca frasinul ce duce pe umeri două mierle hoațe, medicinist în Tours, urci în tramvai, garçon, cobori pe Loara la Podul Wilson. Cu ochii ca năvodul, ca o prezicătoare, ea te privește inima cum ți-o arunci în vâltoare și scrii scrisori cu știri nepieritoare.
 
Se mai poate oare scrie poezie după Bug? Da, ai spus răspicat și ți-au pus eticheta de martor. Da, le-ai strigat stejarilor, iar ei numărau lacrimile. Da, le-ai grăit viperelor ivite la malul apei. Daaa-a-aaa-a-aaa-aaa, le-ai cântat sirenelor toate. Ja, îi șopteai mamei în oglindă, în vitrine, în vis. Da, ai răspuns obosit și da semăna cu nu.
 
Cu numele bombardat, cum se vine în fața morții? Ca un vingalac vorbitor, te-ai lăsat în mâinile sorții. Te-au botezat din nou, în Dâmbovița, pe înserat. La fel ca Podul Mihai Vodă, picioarele tale n-au uitat nici râpe, nici morminte, nici escadroanele de cuvinte. „Neiculiță, să știi că pe pod e o fetiță cu cobiliță! Acum sughiță și din piept îți aruncă o garofiță.“
 
Ce distanță e între dragul meu și mein Lieber? Dar de la Viena la o Mică Vienă, într-o colibă? Un lan străin. Ce lan? Un lan. Un lan de rândunici. Rânduri de bunici ascuțite până la nici, nici, până la nori, strune de viori alungite peste graniță ca o Dunăre acum largă, învolburată, acum subțire, mereu în căutarea câte unui mire.
 
Poate scrie poezie cineva întreg la minte oare? Doar când râul Sena se va năpusti către izvoare! Păi ce altceva mai e poezia dacă nu apa, vie, moartă, care circulă neîncetat, necesară, neîntrebată, înainte, în timpul și după războaie, limpezind o lume, când exilatul ține bilete de adio în câteva costume, ale căror cuvinte vor conta mai mult decât înainte?
 
Ce undă te va fi atins cu ritmul ei fugar? Alcătuit din speranță, ca un scafandru pescar, ai găsit nasturii pierduți ai Europei într-o albie adâncă, de unde te ivești uneori ca un licăr sau ca o stâncă, la care, bâlbâiți și fricoase, ne uităm în secret ca la o minune descoperită pe net, în vreme ce lișița și cocorul își iau zborul.


Monica Manolachi (1976, Galați). Cărți publicate: poezie – Brasília (PIM, 2019), volum bilingv engleză/română, în colaborare cu Neil Leadbeater, Joining the dots / Uniți punctele (PIM, 2016), volum bilingv engleză/română, Poveștile Fragariei către Magul Viridis (Brumar, 2012) și Trandafiri (Lumen, 2007); critică literară – Performative Identities in Contemporary Caribbean British Poetry (Ars Docendi, 2017) și numeroase articole despre poezie și proză în limba engleză; traduceri de poezie și proză din limba engleză printre care și Antologie de poezie din Caraibe (Rafet, 2016).

Andra Rotaru
Andra Rotaru
Andra Rotaru (n. 1980) a realizat proiecte la intersecția dintre arte: performance-ul de dans Lemur, prezentat de coregraful Robert Tyree în America și în Europa; documentarul All Together, realizat în cadrul rezidenței The International Writing Program (Universitatea din Iowa, 2014); Photo-letter pairing (fotografie, proiect realizat în colaborare cu numeroși artiști și cu comunitatea din Iowa). Volume publicate: Într-un pat, sub cearșaful alb (2005), Ținuturile sudului (2010); Lemur (2012); Tribar (2018). Lemur a primit premiul „Tânărul poet al anului”, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori (2013). Volumul de debut a fost tradus in spaniolă (En una cama bajo la sábana blanca, editura Bassarai, 2008). În 2018, Lemur a apărut la editura americană Action Books (traducere de Florin Bican). Volumul Tribar urmează să apară în Germania, la ELIF VERLAG, în traducerea lui Alexandru Bulucz.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin

Citește mai mult:

3 poezii de Diana Geacăr

„Am 3 cărți pe care le tot învârt în minte: un volum de poezie început în 2017, care e mărișor și ar putea fi gata oricând, (…) o carte de proză scurtă (…) și un roman pentru copii.”

Iulia Dondorici: „În opera lui Dürrenmatt, animalele sunt o oglindă a oamenilor”

În acest an ne (re)amintim de Friedrich Dürrenmatt, unul dintre cei mai importanți dramaturgi și prozatori ai secolului XX. La 100 de ani de la nașterea sa, scriitori și artiști din diferite domenii au fost invitații noștri, dialogând despre opera lui Dürrenmatt sau despre adaptările care au avut ca punct de pornire scrierile autorului elvețian. Acum, invitata noastră este Iulia Dondorici, doctor în filologie și traducătoare:

Flavia Teoc: „Cred că aproape tot ceea ce nu este uman este sălbatic”

Olga Ștefan a scris pe coperta a patra a antologiei Istoria naturală, de Flavia Teoc (Casa de Editură Max Blecher): „Așa cum Istoria naturală a lui Pliniu cel Bătrân inventaria toate adevărurile lumii văzute, dar și narațiuni ca aceea a Korei din Sicyon, care, schițând pe un perete gol umbra iubitului ei absent, născocește pictura, Istoria naturală a Flaviei Teoc e mai mult decât un catalog de imagini: în mărturii tributare structurii simple a parabolei, ea așază în pagină singurătatea străinului, mai veche decât toate tiparele.”