| © CDPL

Răzvan Țupa & Ioana Miron: „Mişcarea grafică a cuvintelor din limbaj”

„Poeme ilustrate ai mai văzut, chiar și dialoguri între versuri și desen. Ce răsfoiești acum este altceva. Ioana desenează și scrie poezie. Eu scriu versurile și tot încerc desenul. Pentru amândoi acesta este un mod de lectură. Sigur că nu e poezia așa cum te învață la școală, ci o petrecere cu haosul și strălucirea, cu oboselile și extazurile ei, cu momentele ei de cădere până la o rezistență expresivă fluidă.”, scrie Răzvan Țupa în deschiderea volumului Poetic. Relația grafică. Performan(ce) grafic în versuri, apărut la CDPL.

Când ați descoperit street art-ul?

Răzvan Țupa: Sincer, m-a ferit Dumnezeu să cred că descopăr Stret Art-ul. Ca și în cazul poeziei… Mai degrabă aș zice că mă descoperă ea/el pe mine, cum fac și pe poetic.ro. Pentru mine oricum au fost mereu legate. Adică mai întâi am avut sentimentul poeziei când am mers pe stadion. Apoi mi-am dat seama că lucrurile care mă interesează sunt mereu încercate în mai multe limbaje mai mult sau mai puțin artistice. Dar când zic eu că mă interesează, e cu totul altceva decât raportul cumpărător-vânzător.

De fapt, chiar mă simt un pic prost că am ajuns să răspund de multe ori că nu e nevoie să mi se trimită selecții de poezie ca să-mi spun părerea, pentru că, dacă e cazul, le găsesc eu.

Uite, mai mult m-a prins street art-ul românesc, atunci când Cristi Neagoe a reușit să convingă vedete super șmechere ale genului să pună niște ilustrații la poeme pentru un proiect la New York. Scandalul cu poneiul roz a și apărut imediat după asta. Pentru că lucrurile bune nu au cum să rămână nepedepsite. S-au spart atunci oalele până și în capul lui HR Patapievici, că nu se face așa promovarea culturală. Pe urmă au venit patrioții de paradă, și uite cum e acum ICR, că nici oamenii care încă mai au legătură cu realitatea pe acolo sau prin filiale nu mai reușesc să respire de atâta competență” culturală parlamentară și politică aplicată când cu caloriferul, când cu ia, când cu lista de partid.

Ioana Miron: De mică vedeam tot felul de jocuri colorate pe vagoane, tramvaie, clădiri, nu prea ştiam pe atunci ce e asta. Dar mă simţeam foarte atrasă. Apoi am aterizat la Liceul de Artă din Botoşani (e ciudat cumva, că după atâta timp, locul acela încă e o capsulă atemporală, e în şi în afara oraşului, cumva acolo a (re)început formarea mea); a însemnat reconturarea priorităţilor şi a stilurilor. M-am îndeptat spre grafica de şevalet, am aprofundat diversele tuşe folosite pentru a crea adâncimi, linii, haşuri etc., descoperind totdată street art-ul (sau el a stat undeva cuminte, așteptând să mă înglobeze, greu de zis). Are o poetică vizuală aparte, iar, din păcate, la noi predomină această falsă idee că street art-ul e de fapt vandalism, anti-artă sau alte asemenea găselniţe, venind ca un contraatac al neînțelegerii fenomenului în sine. Orice poate fi redus la street art, chiar şi limbajul, mimica, non-cuvintele. E o stare, o stare grafică, ce te (re)găseşte, prinde, (trans)figurează.

Dintre cărțile apărute în România, ați mai văzut ceva asemănător cu proiectul vostru Poetic. Relația grafică?

: Pf, ar fi o listă lungă. Doar să zic de picto-poezie. Ne-am și trimis unul altuia din când în când cărți din avangarda românească în care se petrecea jocul ăsta grafic între text și desen. La un moment dat și citisem un text bine documentat al lui Emanuel Modoc despre parcursul de la avangarda istorică la ceea ce el numea neo-avangarda” douămiistă. Dacă stau să mă gândesc, poți să cobori până la Iordache Golescu și jocurile lui grafice împrumutate din poezia greacă. Sau de Apollinaire, ori de Isidore Isou și Macedonski. Dar și eu și Ioana avem o pasiune pentru romanele grafice. Iar cartea s-a legat cumva de la sine în toți anii ăștia.

IM: Hmmm, am tot discutat cu Răzvan şi ne-am tot trimis unul altuia constant grafo-poeme, fragmente de street art din diverse locuri prin care ajungeam, imagini din muzee, orice ne cădea în mână de prin muzee, galerii, cotloane, periferii; ştiu că şi Răzvan este fascinat de jocul ăsta text-imagine-senzaţie, plus pasiunea noastră pentru romanele grafice şi cele de benzi desenate, sau cele ce îmbină street art-ul cu tuşele alb negru în stilul impresionist sau expresionist abstract via Jackson Pollock sau char Pop Art. Iniţial am pornit de la ideea unor benzi desenate în stil clasic, urmărind un fir poetico-vizual, dar mai apoi am înglobat toate aceste stiluri făcând un melanj de tehnici. Cumva s-a alcătuit de la sine această carte. S-a auto compus în timp.

Cum vă imaginați evenimentele de promovare pentru acest volum? Anul trecut, la MARE, ați avut un performance pornind de la acest volum, pe atunci în lucru.

: Eu nu am iluzii legate de promovarea volumului. Și doar pentru că sunt un caracter meschin care nu vede de ce ar promova ce nu i se plătește. Dar nu e vina editurii, practic așa e sistemul publicistic românesc atunci când e vorba de poezie. De aceea eu văd invers, cartea, așa cum au reușit foarte bine să o formuleze cei de la CDPL, promovează evenimentele de performance care sunt plătite destul de decent. Și promovează poezia ca mod de relaționare, aș zice.

IM: Cred ca din toamnă ne vom gândi serios la un nou performance, în cadrul căruia să lansăm volumul. Dar diferit de cel de la MARE, unde am desfăşurat o coală de 10 metri, care înglobează practic totul. Ne vom gândi la un nou concept. Probabil tot în cadrul unei galerii de artă. Pentru că nu este o carte doar despre grafică sau un volum despre poezie, ci despre îmbinarea complementară dintre linie-tuşă-formă-cuvânt-senzaţie. Şi cred că reuşeşte să transmită ce speram că va transmite.

V-au ajutat și alte domenii artistice sau arii de interes atunci când vă gândeați cum va arăta acest volum? Ioana, tu traduci din mai multe limbi (germană, engleză, norvegiană etc.) și ai studiat și pianul. Răzvan, tu ești și performer, și jurnalist.

: Pentru mine tocmai faptul că părea imposibil de realizat a fost interesant.

Poate filmele lui Isou, ori teatrul imaginat de Artaud să fi jucat un rol aici. Sau pozele lui Pasolini, sau cele ale lui Whitman, dezbrăcați, ori volumul IV, Season Of Mists, din seria Sandman” în care ajunge eroul în iad și nimeni nu știe de capul lui pe acolo, de ți se face și milă.

Nu a fost ușor nici pentru noi să îi convingem pe alții de viabilitatea proiectului. Într-o formă sau alta, au refuzat proiectul cei de la Vellant și cei de la Polirom. Poate și pentru că era ceva ce nu își puteau închipui sau își imaginau că li s-ar potrivi altfel și cu alți oameni. Uite că a văzut mai bine și decât mine Cristi Cosma, când ne-a propus să ducem la capăt toată povestea la Casa de Pariuri Literare.

M-a obsedat un pic în ultima fază Poem Strip” al lui Buzzati, dar acolo organizarea secvențelor se petrece după logica narativă a mitului lui Orfeu și Euridice.

La noi, a găsit Ioana trecerile astea între exterior și interior pe care le-a transpus într-un parcurs semn-literă-linie-etc. Și m-a prins sentimentul de tur de forță de la o pagină la alta.

Cred că, dacă vrei să numesc un alt domeniu decât poezia, în formula finală a cărții m-a influențat mai mult ce tot fac în ultimul timp pentru Aleph News cu live-uri și scurte inserări ale cărților în actualitate.

Iar pentru mine din același film sunt lucrurile pe care le fac cu textul Romulus Bucur, Cătălina Stanislav, V. Leac, Adelina Pascale, Cosmina Moroșan, Andrew DavidsonNovosivschei, Laura Francisca Pavel ori, de curând, Ioan Coroamă, în Colectiva, chiar dacă ei nu se bagă neapărat în desen, dar îți arată că poezia nu e, cum se bat mulți cu cărămida în piept, bună sau rea, ci îți aduce multe lucruri acasă. Și, în general nu te omoară dacă o ignori, dar reușește să îți dea viață dacă, și să îți arate că poezie ori e a ta sau nu, ori e și a altcuiva, și gata. A, și de abia aștept să văd unde o să ducă poezia Dmitri Miticov în viitorul volum de care tot mă entuziasmez de câte ori scoate câte ceva în preview. Ba chiar m-a prins tare pe faza asta o colaborare a Silviei Grădinaru cu Claire Fristot chiar într-un proiect de la Goethe.

IM: Cred că prima pasiune a fost lectura, urmată de desen. Obişnuiam să ,,ilustrezˮ absolut orice carte prindeam. Interesant totuşi că eram atentă la cuvinte. Ori le înglobam în vreo formă, ori le lăsam în pace şi desenam pe lângă. Pianul a venit ca un fel de disciplinare. Muzicalitatea lui m-a ajutat. Apoi am descoperit că prind foarte uşor limbile străine, ceea ce a dus la învăţarea lor. La însuşirea unei noi muzicalităţi. Cea a limbajului. Când traduci e fascinant cum poţi adopta limbajul celuilalt în limba proprie. Dar şi traducerea limbajului verbal în cel vizual e de-a dreptul fascinantă. Îmi place să cred că unul se traduce prin altul şi viceversa. Nu există o delimitare făţişă. Ma fascinează absolut tot ceea ce înseamnă traducere, joc al limbajului. Volumul ăsta a avut şi el jocurile şi aventurile lui până a ajuns la CDPL în forma lui de acum. Cred că refuzurile au dus şi ele la o mai bună conturare a formei în care este el acum. Aşa trebuia să fie, cel mai probabil, după cum spuneam, şi-a găsit singur drumul. Cred că miza vizuală a poeziei ar trebui exploatată mai mult. Cred că în fiecare autor se găseşte o miză mai mult sau mai puţin vizuală, unii se bazează pe ritm sau senzaţie, însă toate aceste sinestezii ar putea fi ,,traduseˮ în poezie grafică.

Ce afinități elective v-au apropiat pentru a realiza împreună volumul Poetic. Relația grafică?

RȚ: Aici e greu să pun degetul pe ceva. Cred că de la prima întâlnire dintre noi, la un atelier de poezie din seria concursurilor Licart, am încheiat ziua cu o mare schema legată de poezie pe care am desenat-o pe tablă. Altfel, am impresia că și eu și Ioana suntem un pic amuzați de câți specialiști există, convinși că poezia poate fi într-un singur fel. Și cum îi face pe urmă pe toți poezia de râs. Iar cu Ioana poți să râzi destul de bine de fazele astea.

IM: Cu Răzvan se poate vorbi, dezbate şi contempla la nesfârşit tot ceea ce vizualul poate face, inclusiv cu poezia, de care suntem amândoi extrem de ataşaţi. Îmi amintesc de harta poeziei de la Licart, pe care Răzvan o desenase pe tablă cu creta. Abia trecusem în clasa a 11-a. Era chiar un poem grafic… despe poezie. Doar că e hilar cum care mai de care, tot mai specialist în diverse poetici, încearcă să limiteze poezia doar la cuvânt, şi acela tipizat, venind doar dintr-un anumit registru stilistic sau semantic. Oricum, există mulţi care pot pleda în teoreticieni ai poeziei, cum pot ei fi sau nu fi; e hilar, pentru că eu trec totul prin prisma vizualului, nu poţi reda cu exactitate negru pe alb ce înseamna poezia. Există tuşe, nuanţe, eboşe. E vorba despre mişcarea grafică a cuvintelor din limbaj. Acestea toate însumate au reprezentat punctul de plecare pentru Poetic. Relația grafică.

Ce planuri creative mai aveți? Separate sau care se intersectează cu viziunea altor artiști.

: Eu unul abia aștept să continuăm cu Poetic. Relația grafică. Ioana a realizat o rolă de 10 m de desen care cred că traversează tot volumul actual și îl pune într-o lumină diferită până la capăt. Și de-asta țin la forma de performan(ce) grafic în versuri. În altă ordine de idei, mai dezvolt împreună cu coregrafa și dansatoarea Cristina Lilienfeld proiectul Capilar”, care a început, cu ajutorul tău, Andra, la CNDB, a continuat la Timișoara și la Lisabona, iar acum a revenit la București, în spațiul Areal, unde pregătim ceva cu pianista și compozitoarea Anca-Elena Păduraru.

Dar planul meu e să uit cât mai repede listele de nume și să țin minte mai mult ce face fiecare decât cum se cheamă.

IM: Faptul că Poetic. Relația grafică a apărut trasează noi direcţii în ceea ce priveşte performance-ul. Am în minte o (re)conceptualizare a instalaţiilor grafice, care vin la pachet cu viziunea lui Răzvan. Va fi altceva faţă de ce am făct la MARE. Dar va fi cam tot pe aceeaşi filieră a graficului în cuvinte. Cum am mai spus, cred că în toamnă ne vom ocupa şi de asta. Însă voi mai avea colaborări şi cu alţi artişti, vom anunţa. Tot ce contează e ca poetica vizuală să primeze.

Volum disponibil aici

Andra Rotaru
Andra Rotaru
Andra Rotaru (n. 1980) a realizat proiecte la intersecția dintre arte: performance-ul de dans Lemur, prezentat de coregraful Robert Tyree în America și în Europa; documentarul All Together, realizat în cadrul rezidenței The International Writing Program (Universitatea din Iowa, 2014); Photo-letter pairing (fotografie, proiect realizat în colaborare cu numeroși artiști și cu comunitatea din Iowa). Volume publicate: Într-un pat, sub cearșaful alb (2005), Ținuturile sudului (2010); Lemur (2012); Tribar (2018). Lemur a primit premiul „Tânărul poet al anului”, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori (2013). Volumul de debut a fost tradus in spaniolă (En una cama bajo la sábana blanca, editura Bassarai, 2008). În 2018, Lemur a apărut la editura americană Action Books (traducere de Florin Bican). Volumul Tribar a apărut în Germania, la ELIF VERLAG, în traducerea lui Alexandru Bulucz (2022). De asemenea, a apărut în SUA, la Saturnalia Books, traducere de Anca Roncea (2022).

Citește mai mult:

DLITE Essential Mix – Ziua Internațională a Poeziei

Încă din 1999, tot mai multe țări celebrează această zi, declarată de UNESCO Ziua Internațională a Poeziei. 21 martie înseamnă anul acesta 21 de poeți din Germania și România, o comunitate care deschide un dialog poetic la care poți participa și tu, fiind alături de noi și de ei, pe pagina de Facebook a blogului de literatură DLITE. De dimineața până seara vom fi în compania a 21 de poeți contemporani, adică un PoetryMix infailibil.

Ruxandra Cesereanu: „Sunt poetă, nu magiciană, nici șamancă (deși aș vrea să fiu și așa ceva)”

La Casa de Editură Max Blecher a apărut volumul de balade postumane „SOPHIA ROMÂNIA”, de Ruxandra Cesereanu, despre care Andrei Codrescu scrie pe coperta a patra: „Aceste balade postumane inițiază un dialog cu roboții (în general bine-dispuși) care ne așteaptă nerăbdători la răscrucea post-pandemică. Poeta absoarbe cu nesaț bogăția de date și imagini care provin din jucăriile tehnologice și dă, din partea umană, inteligența și emoțiile pe care le dețin poeții.”

Dorința de a descoperi ce e în next level

La Editura Paralela 45 a apărut volumul de poezie Hype, de Hose Pablo. Marius Ianuș scrie pe coperta a patra: „Hose Pablo e un histrion, un specialist al gesturilor poetice cu dublu, triplu sau quadruplu înțeles.” Am dialogat cu Hose Pablo despre ce este hype și anti hype:

Doina Ruști: „Orice ciudățenie e un miracol, are parte de legături cu un zeu mic”

Vă recomandăm volumul Ciudățenii amoroase din Bucureștiul fanariot, de Doina Ruști, apărut la editura Litera. „Povestirile pe care ni le spune Doina Ruşti, despre iubiri imposibile, sprijinite pe documente şi scrise cu talentu-i bine cunoscut, ridică perdeaua de pe o lume cu obiceiuri, relaţii private nemiloase, comportamente surprinzătoare şi habitudini stranii.“, a scris Eugen Negrici pe coperta a patra.