Platformă pentru literatură contemporană DE-RO
dlite_icon_organic
©

Romulus Bucur: „Flacăra care se duce în sus, cenușa care se depune la pămînt”

Romulus Bucur a publicat recent volumul de poezie „despre prieteni & singurătate” (editura Tracus Arte).
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin

După scrierea volumului despre prieteni & singurătate, ce reminiscențe ale fostelor momente prezente mai pulsează? Mai au forța de dinaintea scrierii cărții?

Ca de obicei, răspund în ordine inversă. Și tot ca de obicei, eschivînd un pic. Deci: da. Și nu. Sau, mai cinstit, nu știu. Ce știu e că, după ce am încheiat volumul, ba chiar l-am predat editurii, am mai scris un set de poezii ținînd de impulsul inițial, și chiar cochetam cu ideea refacerii sumarului. Apoi le-am mutat într-un folder intitulat probabil și am creat un link la el în folderul volumului la care lucrez acum. Poeme cu toate calitățile (sau defectele) celor din volum. De pulsat, habar n-am dacă mai pulsează ceva. Sau dacă vreau eu să percep această pulsație. Sau s-o las să devină mai puternică.

Volumul e impregnat de amintiri din realități palpabile. Sunt și amintiri despre care personajul principal nu ar putea rosti vreodată ceva?

E un pic mai mult decît amintiri. E vorba (și) de imaginație, (și) de pseudo-amintiri generate de lecturi, (și) de rescriere, (și) de provocări de genul hai să vedem dacă pot face asta. Și mai e vorba de ceva – de experiență. De un anumit fel de experiență:

“Chiar de-ai fi cel mai păcătos dintre toți păcătoșii, vei trece dincolo de toată
această suferință, cu corabia Cunoașterii.

Precum focul aprins face cenușă din vreascuri, așa și focul Cunoașterii face din
toate faptele cenușă”. (Bhagavad Gītā, 4.36-37, trad. Sergiu Al-George).

Așadar, flacăra care se duce în sus, cenușa care se depune la pămînt. Ce s-ar mai putea spune? Seferis vorbește într-un poem de memoria măsurată a flăcării: pe aceasta aș vrea s-o învăț și eu cîndva.

Cum percepi trupul, și cum percepi corpul astăzi? Ce diferențe sunt între cele două denumiri?

Nu fac diferența decît în vocabular. Mai mult încă, în vocabularul vorbirii curente, să zicem. În poezie nu folosesc niciunul din cele două cuvinte: unul e de origine slavă, deci vechi, deci ʻpoeticʼ, celălalt e neologism, romanic, venit pe filieră savantă, deci ʻprozaicʼ. În cărți poștale… e vorba despre părți ale corpului, în context(e) erotic(e); într-o primă versiune, grupajul se numea, în continuarea unor poeme din O seamă de personaje secundare, body trip, și sintagma în engleză mă servea perfect. Altfel, de perceput îl / le percep vizual, tactil, auditiv, dacă pun urechea să ascult, Pe scurt, senzorial. Pe cel propriu, din dialogul cu el, atunci cînd îl supun la efort. Sau cînd îl ascult în liniște.

Dacă ai pregăti o fortune cookie pentru Romulus de acum 30 de ani, ce i-ai scrie?

Pleacă atîta vreme cît încă mai poți s-o iei de la capăt. Cu o șansă foarte mare de a ucide poetul din tine. Sau cu un vers aproape uitat, Romulus, această casă e pustie. Nu mai găsesc volumul, iar în ediția cea mai recentă a operei regretatului meu prieten versul apare modificat. Uitat parțial sau de tot. Așa că pînă la urmă nu i-aș scrie nimic. Poate aș mîzgăli totuși niște semne indescifrabile.

A fost o vreme când bla-bla-blaurile de scriitoraș puteau salva sau vindeca pe cineva?

Nu, niciodată. Aici e vorba de un citat dintr-un dialog, să-i spunem tensionat, pe care l-am avut pe Facebook acum cîtăva vreme, și pe care l-am preluat ironic. Poezia te poate eventual motiva să (încerci să) te salvezi singur. Sau să vrei să te vindeci. Nu știu dacă ajută cu adevărat, dar merită făcută încercarea.

Cum se închide cercul singurătății de astăzi?

Ca întotdeauna: de unde a plecat. Să zicem, iese din inimă, merge ce merge și se întoarce tot acolo. Sau iese nu se știe de unde și, fără să bagi de seamă, se transformă într-un țarc. Cu eventuale găuri în gard, prin care te strecori și, cînd crezi că ai scăpat, vezi doar că ești în interiorul unui țarc mai mare.

Andra Rotaru
Andra Rotaru
Andra Rotaru este poetă și jurnalistă. Fondatorul revistei online de literatură și multimedia Crevice. A realizat numeroase proiecte la intersecția dintre arte: performance-ul de dans Lemur, prezentat de coregraful Robert Tyree în America și în Europa; documentarul All Together, realizat în cadrul rezidenței The International Writing Program (Universitatea din Iowa, 2014); Photo-letter pairing (fotografie, proiect realizat în colaborare cu numeroși artiști și cu comunitatea din Iowa). Volume publicate: Într-un pat, sub cearșaful alb (2005), Ținuturile sudului (2010); Lemur (2012); Tribar (2018). Lemur a primit premiul „Tânărul poet al anului”, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori (2013). Volumul de debut a fost tradus in spaniolă (En una cama bajo la sábana blanca, editura Bassarai, 2008). În 2018, Lemur a apărut la editura americană Action Books (traducere de Florin Bican). Volumul Tribar urmează să apară în Germania, la ELIF VERLAG, în traducerea lui Alexandru Bulucz, în toamna acestui an.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin

Citește mai mult:

Ce te face specială, Stela?

Corina Sabău este câștigătoarea Celei De-a Doua Burse de Creație DLITE – ediția 2021, în valoare de 1000 de euro; vă invităm să citiți un fragment din romanul ei în lucru.

Câștigătorii Burselor de Creație DLITE – ediția 2021

Așa cum vă spuneam la începutul verii, cu ocazia împlinirii a cinci ani de existență a blogului de literatură DLITE, ne-am propus să vă mulțumim cât mai concret posibil că ne-ați fost și ne sunteți alături. Printre altele, oferindu-le autoarelor și autorilor români, pe care le/îi respectăm și le/îi citim cu atenție, o bursă de creație în valoare de 1500 de Euro.

Trei poezii de Laura Francisca Pavel

Laura Pavel este profesor la Facultatea de Teatru şi Film a Universităţii Babeş-Bolyai şi autoarea mai multor cărţi de teorie şi critică literară şi teatrală. Are în pregătire două volume de poezie, „Trucuri urbane” şi „Acţiuni şi protocoale”, pe care le va semna cu numele Laura Francisca Pavel.