©

Romulus Bucur: „Flacăra care se duce în sus, cenușa care se depune la pămînt”

Romulus Bucur a publicat recent volumul de poezie „despre prieteni & singurătate” (editura Tracus Arte).

După scrierea volumului despre prieteni & singurătate, ce reminiscențe ale fostelor momente prezente mai pulsează? Mai au forța de dinaintea scrierii cărții?

Ca de obicei, răspund în ordine inversă. Și tot ca de obicei, eschivînd un pic. Deci: da. Și nu. Sau, mai cinstit, nu știu. Ce știu e că, după ce am încheiat volumul, ba chiar l-am predat editurii, am mai scris un set de poezii ținînd de impulsul inițial, și chiar cochetam cu ideea refacerii sumarului. Apoi le-am mutat într-un folder intitulat probabil și am creat un link la el în folderul volumului la care lucrez acum. Poeme cu toate calitățile (sau defectele) celor din volum. De pulsat, habar n-am dacă mai pulsează ceva. Sau dacă vreau eu să percep această pulsație. Sau s-o las să devină mai puternică.

Volumul e impregnat de amintiri din realități palpabile. Sunt și amintiri despre care personajul principal nu ar putea rosti vreodată ceva?

E un pic mai mult decît amintiri. E vorba (și) de imaginație, (și) de pseudo-amintiri generate de lecturi, (și) de rescriere, (și) de provocări de genul hai să vedem dacă pot face asta. Și mai e vorba de ceva – de experiență. De un anumit fel de experiență:

“Chiar de-ai fi cel mai păcătos dintre toți păcătoșii, vei trece dincolo de toată
această suferință, cu corabia Cunoașterii.

Precum focul aprins face cenușă din vreascuri, așa și focul Cunoașterii face din
toate faptele cenușă”. (Bhagavad Gītā, 4.36-37, trad. Sergiu Al-George).

Așadar, flacăra care se duce în sus, cenușa care se depune la pămînt. Ce s-ar mai putea spune? Seferis vorbește într-un poem de memoria măsurată a flăcării: pe aceasta aș vrea s-o învăț și eu cîndva.

Cum percepi trupul, și cum percepi corpul astăzi? Ce diferențe sunt între cele două denumiri?

Nu fac diferența decît în vocabular. Mai mult încă, în vocabularul vorbirii curente, să zicem. În poezie nu folosesc niciunul din cele două cuvinte: unul e de origine slavă, deci vechi, deci ʻpoeticʼ, celălalt e neologism, romanic, venit pe filieră savantă, deci ʻprozaicʼ. În cărți poștale… e vorba despre părți ale corpului, în context(e) erotic(e); într-o primă versiune, grupajul se numea, în continuarea unor poeme din O seamă de personaje secundare, body trip, și sintagma în engleză mă servea perfect. Altfel, de perceput îl / le percep vizual, tactil, auditiv, dacă pun urechea să ascult, Pe scurt, senzorial. Pe cel propriu, din dialogul cu el, atunci cînd îl supun la efort. Sau cînd îl ascult în liniște.

Dacă ai pregăti o fortune cookie pentru Romulus de acum 30 de ani, ce i-ai scrie?

Pleacă atîta vreme cît încă mai poți s-o iei de la capăt. Cu o șansă foarte mare de a ucide poetul din tine. Sau cu un vers aproape uitat, Romulus, această casă e pustie. Nu mai găsesc volumul, iar în ediția cea mai recentă a operei regretatului meu prieten versul apare modificat. Uitat parțial sau de tot. Așa că pînă la urmă nu i-aș scrie nimic. Poate aș mîzgăli totuși niște semne indescifrabile.

A fost o vreme când bla-bla-blaurile de scriitoraș puteau salva sau vindeca pe cineva?

Nu, niciodată. Aici e vorba de un citat dintr-un dialog, să-i spunem tensionat, pe care l-am avut pe Facebook acum cîtăva vreme, și pe care l-am preluat ironic. Poezia te poate eventual motiva să (încerci să) te salvezi singur. Sau să vrei să te vindeci. Nu știu dacă ajută cu adevărat, dar merită făcută încercarea.

Cum se închide cercul singurătății de astăzi?

Ca întotdeauna: de unde a plecat. Să zicem, iese din inimă, merge ce merge și se întoarce tot acolo. Sau iese nu se știe de unde și, fără să bagi de seamă, se transformă într-un țarc. Cu eventuale găuri în gard, prin care te strecori și, cînd crezi că ai scăpat, vezi doar că ești în interiorul unui țarc mai mare.

Andra Rotaru
Andra Rotaru
Andra Rotaru (n. 1980) a realizat proiecte la intersecția dintre arte: performance-ul de dans Lemur, prezentat de coregraful Robert Tyree în America și în Europa; documentarul All Together, realizat în cadrul rezidenței The International Writing Program (Universitatea din Iowa, 2014); Photo-letter pairing (fotografie, proiect realizat în colaborare cu numeroși artiști și cu comunitatea din Iowa). Volume publicate: Într-un pat, sub cearșaful alb (2005), Ținuturile sudului (2010); Lemur (2012); Tribar (2018). Lemur a primit premiul „Tânărul poet al anului”, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori (2013). Volumul de debut a fost tradus in spaniolă (En una cama bajo la sábana blanca, editura Bassarai, 2008). În 2018, Lemur a apărut la editura americană Action Books (traducere de Florin Bican). Volumul Tribar a apărut în Germania, la ELIF VERLAG, în traducerea lui Alexandru Bulucz (2022). De asemenea, a apărut în SUA, la Saturnalia Books, traducere de Anca Roncea (2022).

Citește mai mult:

#face2face: Alexandru Bulucz și Florentin Popa

În 1992 s-a semnat la București Tratatul de cooperare prietenească și parteneriat în Europa între România și Republica Federală Germania. DLITE inițiază în 2022 Face2Face, o serie de dialoguri între scriitoare și scriitori din ambele țări pentru a explora evoluția și varietatea discursurilor contemporane ale celor două culturi.

Irina Nechit: „De ce plângem în apă“

În timp ce fluiditatea caracterizează natura umană tot mai mult, vă propunem colaje poetice, în care actanții explorează literatura din spațiul de limbă germană. Continuăm cu poeta Irina Nechit, care pornește de la texte de Paul Celan:

Poeme inedite de Maria Pilchin

În timp ce fluiditatea caracterizează natura umană tot mai mult, vă propunem colaje poetice, în care actanții explorează literatura din spațiul de limbă germană. Continuăm cu scriitoarea și cercetătoarea Maria Pilchin, care inserează în textele sale citate din opera lui Paul Celan.