Platformă pentru literatură contemporană DE-RO
Mira Mann | © Rosanna Graf

Scriu ca să-mi pot ierta toate greșelile – Mira Mann

Mira Mann este autoare, muziciană și bookeriță. Kontrolle/Control este al treilea ei volum de poezie publicat la editura parasitenpresse. Prin ceea ce creează, explorează posibilitățile performative ale cuvântului scris și rostit, precum și zone în care textul, corpul și muzica se intersectează. Organizează festivaluri precum Frameworks Festival și are o serie de concerte personale intitulată Intimacy Quarterly.

Scriu ca să pot respira.

Scriu pentru corpul meu.

Scriu ca să recunosc din nou distanțele, ce e

aproape, ce e departe.

Corpul meu, sfâșiat, fără nicio limită, scriu

ca să-mi pun din nou limite.

Scriu pentru schimbul de perspectivă, exersez să mă uit

spre altă parte.

Liniștea din studioul meu, praful, foarte puțină lumină

de zi, cinci becuri cu halogen mici deasupra mesei mele, aduc

albume cu mine, le deschid, scanez

imaginile cu privirea, le pipăi.

Exercițiu: O altă lume.

Neliniște.

Viață, mănânc, dorm, respir, mă mișc.

Corpul meu pulsând, punctul în care mă intersectez cu lumea.

Pielea mea atât de subțire încât se contractă din orice.

Scriu ca să iau o pauză.

Câinilor, lăsați-mă în pace.

*

Indiferent dacă-i moarte, boală, luptă, durere sau ceartă

întotdeauna eu voi, voi, voi.

Mă sperii, scriu ca să înțeleg.

O relație fără un rămas-bun.

Iubirea mea fără  sfârșit.

Trebuie să scriu, neapărat.

Zi de zi, fiecare imagine.

Nu mai e pământ în mine, nimic

nu se mai prinde.

Trebuie să cuprind totul, să surprind în scris, ca să

rămână vizibil.

Nu neapărat vizibil pentru ceilalți, acum, în primul rând

vizibil pentru mine. Ce nu surprind, dispare.

Mi-e teamă, că nu voi ține pasul.

Am nevoie de mai multe povești.

Sunt în fața mea.

Trebuie să le povestesc.

Trebuie să le povestim împreună, am nevoie de ajutor.

Mă sparg pe interior.

*

Crăpătura e mică, nu e pericol de moarte.

Scriu ca să ameliorez durerea, nu reușesc.

Pierd controlul, nimic nu mai poate fi planificat.

Scriu ca să mă obișnuiesc cu asta.

Cobor în adâncul meu interior, explorez locul,

remarc înălțimea, e întuneric aici, dar acolo

unde ajunge privirea mea se face lumină.

E bine că acum cunosc locul ăsta mai bine,

liniștea lui, libertatea din el se reflectă spre suprafață.

Cedez controlul, ceea ce poate fi și plăcut.

Disper din cauza pierderii controlului, am un loc

în care mă pot retrage.

Scriu ca să descopăr acest loc.

Scriu ca să-mi pot ierta toate greșelile.

Fiecare greșeală e o mică rană, corpul meu,

locul care le poartă.

Îmi îngrijesc corpul cu cuvinte.

Durează mult. Luni de zile. Apar mereu altele

noi, am mereu ceva de făcut.

*

„Ca să te poți bucura de un drog, trebuie să simți plăcere

în a te supune.“ [1]

Suprafață netedă

Contururi clare

Ca să aduc pe lume un copil a trebuit să mă dăruiesc pe mine,

să-mi dau drumul, dăruirea o cunoscusem dinainte de

naștere, în mare parte de la sex, dar forma aceasta externă

de dăruire a fost ceva nou, ca și cum ar fi trebuit să pot muri,

să vreau să mor în acel moment, să fiu ok cu asta, că mi se poate

întâmpla orice acum, să-mi dăruiesc corpul, să-l

las fără nicio reținere în voia necunoscutului, de când cu experiența

asta, spectrul meu de trăiri e mai variat, ordinea, structura,

siguranța pot să crească, plăcerea, amețeala,

pierderea controlului pot ajunge mai adânc.

 

Moale pe dinafară

Dur pe dinăuntru

 

„Fumez ca să-mi transform teama. E o provocare

în spațiul public. Îmi place să-i sperii

pe alții. Care disprețuiesc semnele

de narcisism ale unei femei. Fumezi pentru tine,

poate chiar împotriva altora.“ [2]

Sunt mamă, lăsați-mă în pace. Țineți-vă

la distanță, trebuie să ascult în mine, trebuie să

mă ascult pe mine, trebuie să ascult toate certitudinile

pe care le are de povestit corpul meu, toate astea

sunt noi pentru mine, am un corp nou, am

o fiică, emoțiile mele sunt reorganizate, trebuie întâi

să învăț să înțeleg asta și pentru asta am nevoie de

liniște, trebuie să mă pot auzi cum șoptesc,

să o pot auzi pe fiică-mea cum șoptește, totul e aici,

dar așa de greu de auzit.

Am nevoie de timp

Vreau să mă uit mai exact la toate

Îmi vreau corpul moale

Înapoi, doar pentru mine.

 

©parasitenpresse, Mira Mann, Kontrolle/Control, pg. 3, 6-7, 44-45

[1] Michaux, Henri în Maggie Nelson: Freiheit, pg. 206

[2] Ronell, Avital în: Maggie Nelson: Freiheit, pg. 206

Picture of Manuela Klenke
Manuela Klenke
Traducătoare. Traduceri publicate: "Null Komma Irgendwas" (trad. "Interior zero" de Lavinia Braniște), "Sonia meldet sich" (trad. "Sonia ridică mâna" de Lavinia Braniște), ed. mikrotext, "Die grünen Brüste" (trad. "Sînii verzi" de Florin Iaru), ed. danube books. În prezent lucrează la o antologie de poezie germană contemporană care va aparea în 2022 la Casa de Editură Max Blecher.

Citește mai mult:

„un tarif minim pe pagina de manuscris (decent) precum și respectul cuvenit când sunt menționate public cărțile sunt o chestiune de bun simț”

Dlite propune proiectul „Becoming Visible”, cu scopul de a aduce în atenția publicului larg oamenii care se află în spatele cărților de limbă străină, fără de care multe dintre lecturile noastre n-ar fi posibile. Începând cu 30 septembrie 2022, odată cu Ziua Internațională a Traducerilor, vom publica o serie de interviuri, discuții virtuale între traducători și traducătoare din România și Germania. Îi invităm și le invităm să ne vorbească despre provocările meseriei, metodele lor de lucru, precum și despre experiența lor profesională.

Un poem de Daniela Chana

Daniela Chana s-a născut în 1985 la Viena, a absolvit Facultatea de Litere – Comparatistică din cadrul Univerisității din Viena. A publicat proză scurtă și poeme în diverse reviste literare (Lichtungen, kolik, entwürfe, etcetera, Am Erker, …). Volumul Sagt die Dame (editura Limbus, 2018) a fost pe lista recomandărilor lirice din anul 2019, realizată de Deutsche Akademie für Sprache und Dichtung. În februarie 2021 a publicat în cadrul aceleiași edituri volumul de proză scurtă Neun seltsame Frauen.

Poeme din „Oi fluorescente” de Ulrike Almut Sandig

Noile texte ale lui Sandig nu sunt doar poezie vizuală pe hârtie, ci răsună în buclă în ureche, sunt imagini cinematografice și explozii ale simțurilor. (…) mai presus de toate, în „Oi fluorescente”, poeta creează încă o dată „lumi pline de imagini mitice, care pătrund adânc în conștiință”. (Matthias Ehlers, WDR)

 

No items found

Texte proaspete, de citit:

În actualitate