| © editura Nemira

Ștefania Mihalache: „Akasha este infinită, ca universul”

La editura Nemira, în colecția Vorpal, a apărut volumul de poezie Cronica Akasha, de Ștefania Mihalache, despre care Svetlana Cârstean scrie pe coperta a patra: „După o carte a nașterii precum a fost în 2016 Sisteme de fixare și prindere, Ștefania Mihalache scrie acum, prin Cronica Akasha, o saga a pierderii tatălui, pentru care imaginează lumi paralele și apocalipse generale, cu imagini greu de uitat și evitat.”

Ce amintiri îți oferă și astăzi zona de confort emoțional și psihic? Dacă le-ai desena, care ar fi tabloul cel mai apropiat de acestea?

Sunt în curtea casei bunicii mele din Brăila, am în jur de 7 ani și privesc cum soarele îmbracă, dimineața, peretele din spate al clădirii care dă în curtea noastră. Peretele are o tencuială granulată, rugoasă și puțin sclipicioasă. Stau pe vine, rezemată de zidul casei noastre și privesc la nesfârșit zidul acesta scăldat în razele de soare care încă nu au suficientă putere să încălzească, mai mult promit căldura. Îmi privesc genunchii osoși, gambele slabe care se încălzesc la soare și totodată se scutură de fiorii încă reci ai dimineții. Mai târziu, culeg leuștean din grădinița mică ce se întinde la baza zidului cu tencuială rugoasă. Miros leușteanul, îi rup frunzele și mi le frec de obraji și de nas. E cel mai gustos miros din lume, egalat numai de bucata de cartof fierbinte pe care bunica mea o scoate din ciorba cu borș și mi-o dă pe un căpăcel de borcan să o mănânc.
O fetiță slabă, tunsă scurt, băiețește, cu picioare subțiri, rezemată de zidul ușor sclipicios al unei case scăldate în soarele matinal, cu o legătură de leuștean în mână ­– iată tabloul.

Viața pulsează în acest volum, întinzându-se dinspre un regn spre altul, dinspre un spațiu spre altul. Cum e să te apropii de alte limbaje și alte lumi?

Poate că sunt niște coduri universale care leagă limbajele, regnurile și lumile. Unul este, cu siguranță, condiția aceasta perisabilă a tuturor organismelor. Cu adevărat interesant este, însă, ceea ce construiește fiecare organism ca să poată trăi. Construcțiile (și prin asta mă refer și la cele fizice, dar și la reguli, automatisme, ritualuri, mecanisme de adaptare) care înconjoară viața spun multe despre universaliile regnurilor și speciilor. Limbajul poetic este, în acest caz, cel care citește viața acestor exoschelete.

Câte de departe te poate purta Akasha? Are puteri finite?

Akasha este infinită, ca universul. Și, tot ca el, e în continuă exapansiune. Este, de asemenea, multidimensională. Cei care au puteri finite suntem noi. Poate că Marele Arhitect este și Marele Scriitor și atunci trebuie să existe și Marele Cititor al Akashei.

Dacă ai avea acces la Akasha ți-ai dori să cunoști îndeaproape viața cuiva?

Da, mi-aș dori. Dar nu știu a cui. Greutatea este să alegi un singur om. Dar oamenii sunt mai mult asemănători sau mai mult diferiți? Ar conta să alegi pe cineva anume sau ar putea fi oricine, pentru că, poate, deep down, în toată lumea rulează același program al eului? Poate credem că am afla cel mai mult cunoscând viața unui înțelept, a unui ascet, a unei personalități geniale, a cuiva care salvează vieți, dar, poate, aș avea surpriza să cunosc viața unui alt eu însumi. Cam eminescian sau poate atât reușim să aproximăm intuitiv.

Dacă ai lăsa vreunul dintre personaje să te învețe ceva ce încă nu știi, ce simți că ai vrea să fie?

Aș vrea să fie cum să elimin senzația de gol din senzația de dor.

S-ar putea ca într-o zi să nu mai fie suficient spațiu pentru toate viețile și lumile. Ai putea renunța la ceva?

Deja există Metavers. Mi se pare că umanitatea inventează tot mai mult spațiu de stocare. Și pe măsură ce face asta, mai pierde câte puțin exact din umanitate. Eu la asta n-aș renunța, la ceea ce mă face ființă umană. Cine aș fi eu ca avatar într-un metavers? Cum s-ar mai defini identitatea? Ar fi a mea sau a avatarului meu? Aș fi, cum apare acum pe facebook, într-o relație complicată cu avatarul meu? Dar cu avatarul tău?

  • Volum disponibil aici

Andra Rotaru
Andra Rotaru
Andra Rotaru (n. 1980) a realizat proiecte la intersecția dintre arte: performance-ul de dans Lemur, prezentat de coregraful Robert Tyree în America și în Europa; documentarul All Together, realizat în cadrul rezidenței The International Writing Program (Universitatea din Iowa, 2014); Photo-letter pairing (fotografie, proiect realizat în colaborare cu numeroși artiști și cu comunitatea din Iowa). Volume publicate: Într-un pat, sub cearșaful alb (2005), Ținuturile sudului (2010); Lemur (2012); Tribar (2018). Lemur a primit premiul „Tânărul poet al anului”, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori (2013). Volumul de debut a fost tradus in spaniolă (En una cama bajo la sábana blanca, editura Bassarai, 2008). În 2018, Lemur a apărut la editura americană Action Books (traducere de Florin Bican). Volumul Tribar a apărut în Germania, la ELIF VERLAG, în traducerea lui Alexandru Bulucz (2022). De asemenea, a apărut în SUA, la Saturnalia Books, traducere de Anca Roncea (2022).

Citește mai mult:

„wo sich die füchse gute nacht sagen” de Ramona Boldizsar

În timp ce fluiditatea caracterizează natura umană tot mai mult, vă propunem colaje poetice, în care actanții explorează literatura din spațiul de limbă germană. Continuăm cu scriitoarea Ramona Boldizsar, care pornește de la poemul solie, de Ingeborg Bachmann.

Maria Miruna Solomon: „cei rămași”

În acest an ne (re)amintim de Friedrich Dürrenmatt, unul dintre cei mai importanți dramaturgi și prozatori ai secolului XX. La 100 de ani de la nașterea sa, scriitori și artiști din diferite domenii interacționează cu scrierile sale, iar invitata de astăzi este Maria Miruna Solomon:

Răzvan Ventura: Rănile pe care le deschide neîncetat fiecare vers al lui Celan

„Dacă Paul Celan ar fi în fața ta, ce l-ai întreba? Ce crezi că ți-ar răspunde? Cum ți-ai răspunde tu însuți acestei întrebări?” În 2020, anul în care se împlinesc 100 de ani de la nașterea lui Paul Celan, continuăm această serie de întrebări și răspunsuri cu scriitorul Răzvan Ventura.