© editura Cartier

Șerban Axinte: „Despre o dragoste, fie ea trecută sau actuală, nu se poate povesti decât tot prin poezie”

Recent, Editura Cartier a publicat volumul de poezie „Scrâșnetul dinților”, de Șerban Axinte. Despre acest volum O. Nimigean scrie: „Crâncenă carte, de moarte, de dragoste, de boală, de limită a limitelor. Reuşeşti să fii autentic acolo unde cei mai mulţi mimează, se exhibă, se încadrează într-un trend al transgresiunilor de fiţe. Tu însă eşti autentic. Ai fost acolo, eşti acolo, mori şi învii cu adevărat. Ai scris o carte care va rămâne. "

Ai vrut vreodată să uiți de ce ești aici?

Întrebarea ta mă provoacă la răspunsuri poate prea „înalte”. Acest „aici” poate avea multe sensuri. Nici nu mi-am propus vreodată să uit ceva. Dacă s-a întâmplat totuși ceva de genul acesta, a fost posibil doar pentru ca alte amintiri să predomine față de altele. Eu am știut din primii ani de adolescență ce vreau să fac sau ce rol mi-aș putea asuma pe lumea asta. Încă din gimnaziu mi-am dorit să devin poet, muzician, critic literar. Când i-am spus asta profesoarei mele de limba și literatura română, a izbucnit în râs: „a, nu, pentru ca să fii critic literar trebuie să citești mult!!!”. Pe atunci scriam poezii „pașoptiste” și visam să-i iau locul lui John Lennon la Beatles.

Cum ai scris Scrâșnetul dinților? Se întrevăd în carte unele aspecte autobiografice?

„Scrâșnetul dinților” conține multe elemente autobiografice, dar e totuși o carte de poezie.

Textele s-au adunat în timp, iar abia spre final au început să se lege. După ce am observat asta, am început să construiesc. Să rescriu, să compun poezii anticipative pentru părțile din final deja scrise.

Dacă nu erai „un personaj problematic”, așa cum scrii, ai avut momente în care ți-ai fi dorit să fii altcineva?

Să știi, dragă Andra, că, oricât aș fi nemulțumit de mine și indiferent la câte rechizitorii m-aș supune singur, îți mărturisesc că nu m-aș da pe mine pentru altcineva.

Se aseamănă momentele în care scrii cu cele în care cântai? „în mine a murit neconsolat un muzician, continuă să moară”, scrii într-un poem. Ce te împiedică să oprești acest curs al morții?

Să știi că m-am reapucat de muzică din ianuarie 2021. De această dată țintesc la un nivel cât mai profesionist. Împreună cu doi muzicieni foarte buni, am pun bazele unei trupe de rock-progresiv. Deocamdată stăm și repetăm, ne creăm propriul nostru sunet. Lucrăm la repertoriu. Deci am oprit acest curs al morții. Probabil nimic nu se compară cu a fi pe o scenă și de a cânta în fața unui public pe care îl faci să vibreze. Muzica e ceva de echipă, scrisul e individual.

Ai avut parte și de beneficii, dar și de reversul propriei sensibilități? Ai datele necesare supraviețuirii?

Sigur, dar în limitele firescului. Poezia mea se bazează pe perspectivă identitară multiplă. Spun unele lucruri doar pentru a le contrazice imediat. Schimb formele pronominale, dar vorbesc tot cu mine. Uneori merg până la extrem în mai multe direcții. Da, eu, Șerban Axinte, am datele necesare supraviețuirii. Personajul din carte nu le are. În poemul „t zero” am fost mai explicit din acest punct de vedere.

În volum apar referințe la Paul Celan și la Ingeborg Bachmann

Între ei a fost, după cum se știe, o foarte frumoasă poveste de dragoste, dar fericirea plictisește audiența, e relevantă doar pentru cei în cauză. Despre o dragoste, fie ea trecută sau actuală, nu se poate povesti decât tot prin poezie.

Dacă ai fi avut o viață în trecut, în ce perioadă ai fi vrut să o trăiești? Cum ar fi arătat?

Nu m-am visat niciodată trăind într-o altă epocă. Eu trăiesc acum. Cunosc în mod direct lumea de azi, atât cât îmi îngădui să o cunosc. Îmi mai pun uneori ochelari de protecție, dar fără dioptrii. Nu îmi pare deloc rău că îmi trăiesc viața acum. Măcar în realitatea de acum sunt viu.

Ai încredere în vreun cuvânt?

Am încredere în mai multe cuvinte, dar nu ți le spun.

Andra Rotaru
Andra Rotaru
Andra Rotaru (n. 1980) a realizat proiecte la intersecția dintre arte: performance-ul de dans Lemur, prezentat de coregraful Robert Tyree în America și în Europa; documentarul All Together, realizat în cadrul rezidenței The International Writing Program (Universitatea din Iowa, 2014); Photo-letter pairing (fotografie, proiect realizat în colaborare cu numeroși artiști și cu comunitatea din Iowa). Volume publicate: Într-un pat, sub cearșaful alb (2005), Ținuturile sudului (2010); Lemur (2012); Tribar (2018). Lemur a primit premiul „Tânărul poet al anului”, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori (2013). Volumul de debut a fost tradus in spaniolă (En una cama bajo la sábana blanca, editura Bassarai, 2008). În 2018, Lemur a apărut la editura americană Action Books (traducere de Florin Bican). Volumul Tribar urmează să apară în Germania, la ELIF VERLAG, în traducerea lui Alexandru Bulucz.

Citește mai mult:

3 poezii de Georgiana Bozîntan

B.C.: De ce scrii? Ce vrei de la arta ta?
G.B.: E o încercare de a stabili un echilibru cu non-umanul (aș vrea să evit cuvântul criză, sincer).

în cer în mahala

În timp ce fluiditatea caracterizează natura umană tot mai mult, vă propunem colaje poetice, în care actanții explorează literatura din spațiul de limbă germană. Continuăm cu poeta Ioana Vintilă, care pornește de la texte de Oskar Pastior, Herta Müller și Ingeborg Bachmann.

Karen Nölle: Petrecerea lui Olli, O poveste cu animale (fragment)

Karen Nölle coordonează de zece ani, împreună cu Silke Weniger și Kirsten Gleinig, programul editorial edition fünf. Formarea ei profesională de bază este aceea de traducătoare de literatură și redactor. A tradus printre altele Annie Dillard, Janet Frame, Ursula K. Le Guin, Doris Lessing, Alice Munro și Eudora Welty. A scris până acum cărți de călătorie și teorie literară precum și numeroase prefeé și postfețe. Petrecerea lui Olli (Ollis Fest) este prima ei carte de beletristică.