© dlite

#face2face: Simona Popescu și Anja Utler

În 1992 s-a semnat la București Tratatul de cooperare prietenească și parteneriat în Europa între România și Republica Federală Germania. DLITE inițiază în 2022 Face2Face, o serie de dialoguri între scriitoare și scriitori din ambele țări pentru a explora evoluția și varietatea discursurilor contemporane ale celor două culturi.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin

Scriitoare, scriitori sau scriitori și scriitoare? Cum vă raportați la discuțiile care s-au iscat în efortul de a ajunge la egalitatea de gen, în special în zona artistică?

Anja Utler: În principiu, îmi place când fiecare om dintr-un colectiv are locul lui într-un cuvânt. Limba germană pune la dispoziție asemenea cuvinte incluzive prin folosirea masculinului generic. Din păcate, de multe ori imaginea pe care o generează acest termen e aceea a unui grup de bărbați albi, de exemplu „judecători tineri”. Imaginea proiectată în minte este hrănită și de vechi structuri ale puterii. Denumirile profesionale, care pot fi privite și ca niște indicatoare, sunt afectate în mod special. De aceea, din punctul meu de vedere, este corect ca limbajul rutinat să fie deranjant puțin. În cuvântul „judecători:oare” imaginea transmisă e puțin bruiată. Interacțiunea dintre limbajul și realitatea socială poate fi observată în germană și în denumirile meseriilor de jos, pentru care sunt folosite de cele mai multe ori substantive feminine, de exemplu, „femeie de serviciu”.

Simona Popescu: Scriitoare și scriitori. Scriitori și scriitoare. Important e să scrie cărți bune. Discuțiile sunt întotdeauna binevenite. Cărțile, însă, nu au gen. E mai complicat, e mai… amestecat. Ceea ce contează e să fie în ele un om adevărat. Să aibă valoare. Omul, cartea. Asta e tot.

Putem vorbi despre discriminare pe scena literară germană / românească?

Anja Utler: Da, dar situația e în mișcare și pe cale să se îmbunătățească. Există foarte multe voci feminine clare și puternice. Consider că există o problemă legată de receptare. Textele care sunt considerate relevante pentru întreaga societatate sunt scrise, de cele mai multe ori, de autori, bărbați din păturile sociale dominante. Autorii:oarele din alte grupuri sunt catalogați drept „particulari” și receptați ca și cum ar vorbi doar „pentru sine”. Aceasta este o înțelegere problematică și îngustă a literaturii, de fapt, chiar antieducativă, care simplifică discursul social și îi frânează dezvoltarea. În fond, fiecare operă literară care și-a câștigat acest nume are capacitatea de a modela constelații specifice, în așa fel încât însemnătatea ei să poată fi luată în considerare de orice persoană.

Ce însemnătate au premiile literare?

Anja Utler: Premiile literare contribuie la venitul unor autori:oare din Germania. Din păcate, există un efect acumulativ: Autorii:oarele care au primit deja premii atrag și alte distincții, iar alții și altele rămân cu mâinile goale. Aceste persoane favorizate sunt, de cele mai multe ori, în proporție covârșitoare bărbați albi. În afara acestui aspect, premiile îndeplinesc prea puțin importanta lor funcție de a prezenta publicului larg operele premiate, de la care pot porni discuții. Acest lucru se datorează și faptului că articolele nu se mai concentrează asupra premiului în sine și a argumentării lui, ci se concentrează doar pe o anumită persoană.

Simona Popescu: Premiile trec, cărțile rămân, dacă rămân. Un premiu nu te face să scrii mai bine.

Care sunt punctele forte ale literaturii contemporane din Germania / România? Ce mecanisme există sau pot fi dezvoltate pentru a spori interesul și a îmbunătăți relațiile dintre cele două țări în plan literar?

Anja Utler: Mi-am dat seama, în ultimii ani, că literatura germană devine pluralistă – trecând cu vederea efectele menționate. Cu câțiva ani în urmă, în spatele culisei se pornea de la estetica prescriptivă, între timp, toleranța față de diversitate a crescut. Există o multitudine de abordări, în special poezia este foarte dinamică și vitală. Acest lucru are, probabil, legătură și cu respectul reciproc dintre autoare și autori. Concurența pare să se se îndrepte spre paradigma cooperării. Și asta ar fi pentru mine cea mai bună reclamă pentru literatură: să se vadă clar că pe autoare și autori îi interesează mai mult decât propria persoană; să existe discuții tematice și estetice, pline de viață, purtate din dorința de a afla lucruri noi, cu respect, în virtutea aceleiași funcționalități.

Simona Popescu: Punctele forte într-o cultură sunt cele care țin de personalitate (și personalități). De originalitate. Eu cred în originalitate. Și cred și în noutate.
Ciudat, încă mă miră că sunt atât de puține traduceri ale scriitorilor germani de azi în România. După ’90, de îndată ce am ieșit din închisoarea comună a dictaturii comuniste, am căutat cu aviditate cărțile celor din generația mea de prin lume. Printre primii scriitori germani de care am dat a fost Durs Grünbein, primisem de la un prieten Falten und Fallen (am rugat-o pe soacra mea să-mi traducă, ea știa foarte bine germana, dar ceva-ceva înțelegeam și eu). Am scris pe-atunci și un eseu care se numea OKAPI, cu un cuvânt pe care l-am găsit acolo. Era despre Est și Vest, eseul, deși nu cred în punctele cardinale când vine vorba de literatură. Prin 2002 eram la Berlin. Mi-a zis un poet francez de aceeași vârstă cu mine că Grünbein are o carte despre insecte! Nu știu dacă e adevărat. Am găsit o poezie de-a lui despre o libelulă. Aș citi Die Jahre im Zoo. Ein Kaleidoskop. Dar știu că, altfel, e și un poet social. Când am dat de el pe Net, acum mulți ani, am văzut că face parte din tagma poeților care gândesc literatura și în termeni mai teoretici, dacă pot spune așa. Mi-a plăcut. Și are o carte în alexandrini, un poem lung de 144 de pagini, Vom Schnee. Am încercat și eu alexandrinul, e greu! Oare el cum s-a descurcat?, mă întreb. Poeme lungi am scris, unul chiar de vreo 300 de pagini. Aș citi și poemele ample ale Ursulei Krechel. Sau o carte a lui Gerhard Falkner, Hölderlin Reparatur. Îmi place titlul. L-aș citi pe Jan Wagner cu Regentonnenvariationen, dacă e adevărat că, așa cum am citit undeva, “this volume of poetry takes us into nature with all its artful variations of life”. Ca autoare a Cărții plantelor și animalelor, mă interesează, bineînțeles. Poate și Ann Cotten, dacă poezia ei este “a wild, hermetic provocation”.

Există un scriitor sau o scriitoare din România / Germania cu care ați rezonat în mod deosebit?

Anja Utler: Cu mulți ani în urmă, am întâlnit-o pe Nora Iuga la un atelier de traducere la Berliner Haus für Poesie (Casa Berlineză pentru Poezie). Când am intrat în contact cu poezia ei, în primul moment am simțit că m-a lovit un fulger, care m-a străbătut apoi foarte atent până în vârful degetelor.

Simona Popescu: Cu cele și cei de mai sus aș rezona, cred. Sigur și cu altele și alții, pe chestie de experimentalism, poate ne-ar apropia niște teme etc. Acum mulți ani am întâlnit-o pe Ulrike Dresner. Eram amândouă foarte tinere. Găsisem niște asemănări între noi, pe atunci. Și, prin 2002, am făcut tandem într-un proiect internațional care se numea chiar Das Literarische Tandem (a apărut și o carte) cu un tânăr scriitor, David Wagner. Aș fi vrut să-l citesc în română. Măcar cu Spricht das Kind. Dintre scriitorii de azi de limbă germană cel mai aproape mă simt de Herta Müller, de cărțile ei. M-am referit până acum la contemporani. Ceilalți, minunații scriitori germani dintotdeauna, ar fi mulți pe lista mea.

Dvs. ați depășit granițele literaturii propriu-zise, ați migrat și către alte domenii. Ce resurse ați accesat? Care dintre volumele dvs. au avut un impact mai puternic asupra dezvoltării personale și asupra traseului literar?

Anja Utler: Pe mine m-a neliniștit dintotdeauna o contradicție: Suntem niște ființe indisolubile, membranele ne sunt permeabile, iar procesele de transpunere, care au loc din exterior înspre interior și invers, trebuie întreținute și balansate neîntrerupt. Dar limbajul nu oferă acestor procese ecologice un spațiu de manifestare. În schimb, ne pune la dispoziție poziții din care putem observa de la o anumită distanță. Acest lucru este necesar, dar în același timp și periculos de ficțional și insuficient. Acest lucru care ne împiedică să analizăm dependența noastră extremă și implicațiile ei mentalo-emoționale. De aceea, în poezia mea încerc să ofer limbajului o perspectivă ecologică, asupra căreia raporturile de contact și întrepătrundere își pun amprenta. Aleg un plan al limbii în care îmi pot depozita toate experiențele pe care le-am avut prin lume și viceversa, în forma unor cuvinte. Psiholingvistul Lev Vygotskij le-a numit „vorbitul interior”. Acolo carnea lucrurilor e crescută în corpul cuvintelor. Acolo cunoștința despre delimitările temporare, pozițiile flexibile, vulnerabile și atacabile, despre relațiile instabile dintre apropierea supradimensională și renunțare, interacționează cu gândirea conținută în limbaj. Limbajul e în acel loc mult mai mult decât ceea ce poate fi scris. Nu este un loc liniștitor, dar îl consider important și deschis realității. În cartea mea münden – entzüngeln am reușit pentru prima dată să mă apropii de ceea ce mi-am propus, să-i ofer un spațiu de desfășurare poetică, scriitoricească, dar și vocală.

Simona Popescu: Granițele literaturii… Sunt tot felul de legături în literatura mea cu biologia, cu muzica sau cu filmul.
Care dintre cărțile mele m-au format? Toate! Exuvii e un roman al formării prin ceea ce numim sensorium. Lucrări în verde. Pledoaria mea pentru poezie e despre lumea poeților. Noapte sau zi, despre vis. Cartea plantelor si animalelor, despre cele nevăzute sau neștiute, despre lume și specia om. Ca să numesc doar o parte dintre cărțile mele. Dar ce am scris de-a lungul vremii poate fi citit ca un Bildungsroman sau Bildungspoem. Foarte mult m-au format cărțile care urmează să-mi apară (unele începute prin anul 2000)!

Traducere de Manuela Klenke

Anja Utler: https://thenew.institute/en/who/anja-utler
Simona Popescu: https://nemira.ro/simona-popescu

Andra Rotaru
Andra Rotaru
Andra Rotaru (n. 1980) a realizat proiecte la intersecția dintre arte: performance-ul de dans Lemur, prezentat de coregraful Robert Tyree în America și în Europa; documentarul All Together, realizat în cadrul rezidenței The International Writing Program (Universitatea din Iowa, 2014); Photo-letter pairing (fotografie, proiect realizat în colaborare cu numeroși artiști și cu comunitatea din Iowa). Volume publicate: Într-un pat, sub cearșaful alb (2005), Ținuturile sudului (2010); Lemur (2012); Tribar (2018). Lemur a primit premiul „Tânărul poet al anului”, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori (2013). Volumul de debut a fost tradus in spaniolă (En una cama bajo la sábana blanca, editura Bassarai, 2008). În 2018, Lemur a apărut la editura americană Action Books (traducere de Florin Bican). Volumul Tribar urmează să apară în Germania, la ELIF VERLAG, în traducerea lui Alexandru Bulucz.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin

Citește mai mult:

Emilan Pal: „Scrisul pentru mine nu a fost o opțiune. A fost și e felul meu de a exista”

Recent, a apărut un nou volum semnat de Emilan Pal. În „kurva rumuński go home” vom citi despre „infernul care stă la temelia bunăstării, liniștii și confortului”, despre un poet și jurnalist care se trezește sclav în suavul sistem sclavagist, de orientare capitalist-democratică. O carte de poezie care nu ar trebui ratată și un autor dintre cei mai buni:

Mircea Andrei Florea: „there’s no running from the apocalypse”

În acest an ne (re)amintim de Friedrich Dürrenmatt, unul dintre cei mai importanți dramaturgi și prozatori ai secolului XX. La 100 de ani de la nașterea sa, scriitori și artiști din diferite domenii interacționează cu scrierile sale, iar invitatul de astăzi este Mircea Andrei Florea:

De regulă, eroii mei sunt oameni care au trăit totul

„Dacă Paul Celan ar fi în fața ta, ce l-ai întreba? Ce crezi că ți-ar răspunde? Cum ți-ai răspunde tu însuți acestei întrebări?” În 2020, anul în care se împlinesc 100 de ani de la nașterea lui Paul Celan, continuăm această serie de întrebări și răspunsuri cu scriitorul și traducătorul Radu Vancu: