Bâlici și Coroamă © Darius Enache

Soarele – un featuring autohton

Mihnea Bâlici și Ioan Coroamă au scris un poem împreună.

Nume: Mihnea Bâlici / Ioan Coroamă
Data nașterii: 24 iulie 1998 / 30 ianuarie 2001
Locul nașterii: Piatra Șoimului, jud. Neamț / Iași
Domiciliu actual: Cluj-Napoca / Iași

SOARELE

 

  1. atunci când ea a avut nevoie de aer

eu n-am lăsat-o să respire curat,

am fost un ciudat, iar acum ciudățenia mea

se răzbună.

 

pot învinge dragostea

doar printr-o dragoste mai blândă.

și dacă mi-ar fi spus că depărtarea e soluția,

nu aș fi crezut.

 

se întâmplă în colțul minții și iese chip cioplit

bătut de Soare new age, în templu opulent de marmură.

relație imaginară. secreții nocturne.

 

  1. ce stupizi sunt oamenii care intră în black out

e ăsta un tablou renascentist?

din simplitate mă dau bătut, aștept ca fața mea

să devină la fel de luminoasă

ca Soarele,

iar eu să revin la bunătate.

 

constat bunătate-n jur, dar de la mine când?

 

ce stupizi sunt oamenii care se atașează (i.e. fixează),

dar nu sunt în stare să accepte, nici măcar să renunțe.

să iubești prin distanță vine

ca un efect devastator

al maturității.

 

ce stupizi sunt oamenii care internalizează eșecuri.

dar noi nu ne-am maturizat întru simțire,

tăcuți și naivi, am ținut minte minuni emoționale

urmate de certuri sau de despărțiri.

cineva înșală într-o parte – la celălalt apar palpitațiile.

 

îl prind în excursie: panica, vertijul, panta abruptă.

prietenii se opresc din urcat ca să-i ofere de băut:

ca să te facă de rușine.

 

  1. sper că fața întoarsă a geloziei e generozitatea.

voi sta în alt capăt de oraș și nu voi ști când își face cafeaua.

 

sper că într-o zi o să o văd și n-o să mai doară.

voi pleca și nu mă voi interesa de prieteni ori de iubiți căpătați.

 

sper că nu are nevoie de mine, cum nici eu de ea.

voi înlocui cafeaua cu matcha și rooibos.

 

ce stupizi și previzibili sunt oamenii care se detașează.

spune mereu acela care nu se detașează.

 

  1. în momentul în care ea s-a ferit de pericol

eu am știut că ceva din suflețel s-a pierdut.

eu am știut că n-o să mai pot căuta mentenanță

corpului. eu am știut că tensiunea se biruie

doar printr-o tensiune mai prietenă cu aerul.

 

minunat a fost când am cuprins-o prima dată,

s-o las în pace, să se joace cu noua ei lume,

s-a enervat că n-am aflat decât trei ani mai târziu

să-nvăț să ofer spațiu.

 

să-nvăț să nu mai caut vorbă când nu se vrea vorbă.

să-nvăț să devin bunătate prin fapte curate,

fapte care caută binele ei

și nu binele nostru

 

și zic ceea ce n-a putut să zică în condiții normale

(și asta ar fi cu adevărat minunat să-nvețe)

 

și totuși

nu mă voi întoarce:

am s-o las în pace,

să se joace

cu oamenii ei.

 

unele jocuri de putere pot dura decenii întregi.

 

printre tehnici de meditație, s-a strecurat

frustrarea

 

                                                                            frustrarea

 

                                    frustrarea.

Bogdan Coșa
Bogdan Coșa
Scriitor. Vezi „Cât de aproape sunt ploile reci” (Editura Trei, 2020).

Citește mai mult:

Trei poezii de Ionel Ciupureanu

Mă țin cu mâinile de capul meu bătrân. Simt și văd că Ionel Ciupureanu este încă tânăr, puternic, că își permite să întoarcă pe dos universul și să mute din loc zidul de care se sprijină uneori. Că poate intra în delir scurt și coerent. (Angela Marcovici)

Jurnal de pustă

Borco Ilin (1975, Timișoara) scrie poezii atât în română, cât și în sârbă; a publicat mai multe volume de povestiri, iar cel mai recent roman al său a apărut anul trecut la editura Humanitas. Citiți mai jos un fragment din „Jurnal de pustă”.

3 poezii de Mara Cioroianu

Bogdan Coșa: De ce scrii, ce vrei de la arta ta?
Mara Cioroianu: Sper să transmită mai degrabă un flux decât un posibil ,,Ce bine scrie asta”. Să empatizeze cu publicul, mai ales că nu vorbește întotdeauna despre empatie.