Bâlici și Coroamă © Darius Enache

Soarele – un featuring autohton

Mihnea Bâlici și Ioan Coroamă au scris un poem împreună.

Nume: Mihnea Bâlici / Ioan Coroamă
Data nașterii: 24 iulie 1998 / 30 ianuarie 2001
Locul nașterii: Piatra Șoimului, jud. Neamț / Iași
Domiciliu actual: Cluj-Napoca / Iași

SOARELE

 

  1. atunci când ea a avut nevoie de aer

eu n-am lăsat-o să respire curat,

am fost un ciudat, iar acum ciudățenia mea

se răzbună.

 

pot învinge dragostea

doar printr-o dragoste mai blândă.

și dacă mi-ar fi spus că depărtarea e soluția,

nu aș fi crezut.

 

se întâmplă în colțul minții și iese chip cioplit

bătut de Soare new age, în templu opulent de marmură.

relație imaginară. secreții nocturne.

 

  1. ce stupizi sunt oamenii care intră în black out

e ăsta un tablou renascentist?

din simplitate mă dau bătut, aștept ca fața mea

să devină la fel de luminoasă

ca Soarele,

iar eu să revin la bunătate.

 

constat bunătate-n jur, dar de la mine când?

 

ce stupizi sunt oamenii care se atașează (i.e. fixează),

dar nu sunt în stare să accepte, nici măcar să renunțe.

să iubești prin distanță vine

ca un efect devastator

al maturității.

 

ce stupizi sunt oamenii care internalizează eșecuri.

dar noi nu ne-am maturizat întru simțire,

tăcuți și naivi, am ținut minte minuni emoționale

urmate de certuri sau de despărțiri.

cineva înșală într-o parte – la celălalt apar palpitațiile.

 

îl prind în excursie: panica, vertijul, panta abruptă.

prietenii se opresc din urcat ca să-i ofere de băut:

ca să te facă de rușine.

 

  1. sper că fața întoarsă a geloziei e generozitatea.

voi sta în alt capăt de oraș și nu voi ști când își face cafeaua.

 

sper că într-o zi o să o văd și n-o să mai doară.

voi pleca și nu mă voi interesa de prieteni ori de iubiți căpătați.

 

sper că nu are nevoie de mine, cum nici eu de ea.

voi înlocui cafeaua cu matcha și rooibos.

 

ce stupizi și previzibili sunt oamenii care se detașează.

spune mereu acela care nu se detașează.

 

  1. în momentul în care ea s-a ferit de pericol

eu am știut că ceva din suflețel s-a pierdut.

eu am știut că n-o să mai pot căuta mentenanță

corpului. eu am știut că tensiunea se biruie

doar printr-o tensiune mai prietenă cu aerul.

 

minunat a fost când am cuprins-o prima dată,

s-o las în pace, să se joace cu noua ei lume,

s-a enervat că n-am aflat decât trei ani mai târziu

să-nvăț să ofer spațiu.

 

să-nvăț să nu mai caut vorbă când nu se vrea vorbă.

să-nvăț să devin bunătate prin fapte curate,

fapte care caută binele ei

și nu binele nostru

 

și zic ceea ce n-a putut să zică în condiții normale

(și asta ar fi cu adevărat minunat să-nvețe)

 

și totuși

nu mă voi întoarce:

am s-o las în pace,

să se joace

cu oamenii ei.

 

unele jocuri de putere pot dura decenii întregi.

 

printre tehnici de meditație, s-a strecurat

frustrarea

 

                                                                            frustrarea

 

                                    frustrarea.

Bogdan Coșa
Bogdan Coșa
Scriitor. Vezi „Cât de aproape sunt ploile reci” (Editura Trei, 2020).

Citește mai mult:

Un poem de Denisa Ștefan

Ieri am primit acest poem. De obicei nu publicăm ce vine din senin la poșta redacției, dar de data asta am zis că textul Denisei Ștefan e unul intrigant, raw… contra-estival. Vouă cum vi se pare?

Două poeme noi de Cosmina Moroșan

Cosmina Moroșan scrie o poezie bizară și spectaculoasă, discretă și în același timp curajoasă. Căutați „beatitudine (eseu politic)” în librării.

Un poem de Toni Chira

Scriu pentru că mă simt inutil, pentru că singurele momente în care nu mă gândesc la asta sunt atunci când scriu.

Trei poeme de Răzvan Țupa

„[…] poate este și gâlceava mea cu felul în care mi-am tot cultivat deficitul de atenție și dislexia. Mai exact, toată povestea acestui volum a început în 2018, apoi a traversat pandemia și s-a extins prin lunile războinice până acum.” (Răzvan Țupa)