© Maria Orban

Nora Gomringer: Ce rămâne intraductibil

Traducerea presupune mult mai mult decât procesul de transfer; ea implică și traducerea percepției. Nora Gomringer vorbește despre colaborarea dintre autoare și traducătoare în explorarea planurilor unui text. Vorbind despre mirosuri, sunete și durerea care îl poartă pe cel ce caută cuvinte la capătul puterilor.

Sprechstunde – editorial lingvistic: Ce rămâne intraductibil

de Nora Gomringer

Cu cărțile care dezbat tematici considerate intraductibile pot fi – făcând economie la tapet – acoperiți pereți întregi. De multe ori problematică e forma textului; de și mai multe ori însă conținutul. Poezia este considerată în general, și în special de către amatori intraductibilă, anumite experiențe pe care le avemca ființe individuale pot fi considerate intraductibile, în sensul că: Ceea ce i s-a întâmplat unui anumit om nu poate fi resimțit, înțeles, evaluat la fel de către altcineva, care întotdeauna va resimți, înțelege și evalua prin lentila propriei identități.

Cât despre identitate, aceasta este un kit, un instrumentar, un dulap farmaceutic, uneori un panou magnetic, un cont de Tik-Tok și un climat, generat de temperatura propriului mediu, observat de însuși omul aflat la diferite vârste. Prin urmare concepte filosofice, sentimente, descrierea fenomenelor sociologice dintr-o limbă ajung în cealaltă drept cuvinte străine. Astfel, conceptele străine, semnificația acestora sunt învăluite de o aură care transportă sensul în peisajul altei limbi într-o bulă de dialog factual.

Mirosul femeilor în vârstă

În ultimii ani am avut foarte multe discuții cu traducătoarea Anne Elizabeth Rutherford, care se ocupă de textele mele; care, cu o atitudine plină de umor și mare sârguință, e de mare ajutor când vine vorba de transferarea în limba engleză a conținutului cuprins în limbajul meu. Chiar dacă diferitelele mele volume de poezie au fost traduse în vietnameză, spaniolă sau bielorusă, am reușit prea puțin sau chiar deloc să-mi întâlnesc traducătoarele sau traducătorii; prin urmare în cele ce urmează, fac referire la un dialog foarte intens pe care l-am purtat cu o cititoare care a săpat adânc și a investit timp și zoom pentru a comunica cu mine. Am vorbit îndelung despre mirosul femeilor mai în vârstă din mediul vorbitorilor de limbă engleză, pentru că rândul „riech ich nach Arnika alte Frau“ („miros a arnică de bătrână”), dintr-un poem de-al meu necesita multă empatie și o sensibilitate deosebită; într-un final s-a transformat în „am smelling of talcum powder old woman“.

Conversațiile de acest fel sunt de fapt poetici ale unui conținut cultural-istoric care ar putea deschide multor ascultători ușa spre discuții și raționamente intense. Vorbim în termeni generali, convenții, suprapuneri ale percepțiilor lingvistice și culturale, într-o continuă schimbare ce destructurează terminologia generală conducând dinspre abstract către concretul atât de necesar. Dacă mirosul unei bătrâne dintr-o anumită țară pare să fie înțeles și clar, problema care se ridică, în momentul în care urmează să fie transferat conținutul în limba țintă, nu e o chestiune lexicală, pentru că arnica este cunoscută în Anglia, ci aceea de transferare a percepției. Doamnele din Commonwealth sunt învăluite în alte mirosuri decât doamnele din spațiul german, mai ales dacă vin dintr-un sat pe care eu îl cunosc, ale cărui nuanțe mi le-am însușit și care îmi vor influența pentru totdeauna scrisul.

Un spectacol acustic

Întâlnirile dintre autori și traducătorii lor sunt legendare, la fel și schimbul de scrisori și neînțelegerile de rigoare. Inițiative precum Versschmuggel („Versuri trișate”) – pornită de Haus für Posie (Casa Poeziei) – din Berlin combină în fiecare an zece poeți de limbă germană cu zece poeți care scriu în altă limbă, iar la mijloc „activează” zece traducători care lucrează interliniar. Am avut ocazia să colaborez cu traducătorul Allard van Gents, cu ajutorul căruia am reușit să traduc și să mă apropii prin întrebări de opera poetei flamande Maud Vanhauwaert. Una dintre cele mai încântătoare și exclusiviste forme de transmitere a literaturii. În plus, eu am perceput-o și ca pe o pregătire practică la nivel profesional. Cu Maud Vanhauwaert am vorbit mult despre felul, tonalitățile, intensitatea și ambitusul scâncetelor câinilor mici, a căror blană se prinde în fermoarele sacoșelor pentru transport, când stăpânii le închid rapid și neatenți. Faptul că a fost pus în situația de a explica scene de genul acesta i-a adus aminte lui Allard van Gent de comicul locotenent John Dunbars din filmul Dances with Wolves, care încearcă să explice cu mâinile și picioarele cum stau lucrurile cu bizonii. Kevin Costner se dă, ca să zicem așa, bizon în fața trimisului mândru al tribului Lakota Sioux. Din punct de vedere acustic, discuția noastră trebuie să fi fost un spectacol asemănător. Scheunat, urlat, plâns, mârâit, scâncit, chițcăit, țipat, pe toate le-am analizat în limba flamandă și germană pentru a nimeri tonul potrivit pentru textul nostru.

Sprechstunde – editorial lingvistic

În editorialul nostru Sprechstunde ne dedicăm din două în două săptămâni analizării limbii – ca fenomen cultural și social. Cum evoluează limba? Care este poziția autoarelor și autorilor față de propria limbă? Cum își pune limba amprenta asupra unei societăți? – Diverși artiști, jurnaliști, oameni care au de-a face cu limba în profesia lor sau altundeva scriu pe parcursul a șase ediții despre o tematică aleasă de ei.

Nora Gomringer s-a născut în 1980, este elvețiancă și nemțoaică, poetă și artistă de performance. Scrie pentru radio și televiziune, realizează filme, piese de teatru și librete. A fost distinsă cu multe premii pentru vasta ei operă. Nora Gomringer este directoarea Casei artiștilor a landului Bayern, care este în același timp și Casa Internațională a artiștilor Villa Concordia, Bamberg.

 

Copyright: Text: Goethe-Institut, Nora Gomringer. Acest text este supus licenței Creative Commons – Menționare nume – Redirecționare în aceleași condiții 3.0 Deutschland Lizenz.

Contract de licență Creative Commons

octombrie 2021

Manuela Klenke
Manuela Klenke
Traducătoare. Traduceri publicate: "Null Komma Irgendwas" (trad. "Interior zero" de Lavinia Braniște), "Sonia meldet sich" (trad. "Sonia ridică mâna" de Lavinia Braniște), ed. mikrotext, "Die grünen Brüste" (trad. "Sînii verzi" de Florin Iaru), ed. danube books. În prezent lucrează la o antologie de poezie germană contemporană care va aparea în 2022 la Casa de Editură Max Blecher.

Citește mai mult:

Trei poeme de Gerhard Falkner

Gerhard Falkner (n. 1951) este unul dintre cei mai relevanți poeți contemporani. A publicat numeroase volume de poezie printre care „Hölderlin Reparatur“, pentru care a obținut în anul 2009 Premiul „Peter Huchel”. Pentru nuvela „Bruno“ i-a fost acordat în 2008 Premiul pentru Literatură Kranichstein. Gerhard Falkner trăiește în Berlin și Bavaria.

Fragment din romanul „Carne de om” de Marcel Beyer

Marcel Beyer s-a născut pe 23 noiembrie 1965 în Tailfingen/Württemberg și a crescut în Kiel și Neus. Din 1987 până în 1991 a studiat Germanistică, Anglistică și Literatură comparată în cadrul Facultății din Siegen. A obținut numeroase premii dintre care amintim Premiul „Joseph Breitbach” în anul 2008, Premiul „Georg Büchner” în anul 2016 și Premiul „Peter Huchel” în anul 2021. Până în 1996 a trăit în Köln, apoi s-a mutat la Dresda.

Karen Nölle: Petrecerea lui Olli, O poveste cu animale (fragment)

Karen Nölle coordonează de zece ani, împreună cu Silke Weniger și Kirsten Gleinig, programul editorial edition fünf. Formarea ei profesională de bază este aceea de traducătoare de literatură și redactor. A tradus printre altele Annie Dillard, Janet Frame, Ursula K. Le Guin, Doris Lessing, Alice Munro și Eudora Welty. A scris până acum cărți de călătorie și teorie literară precum și numeroase prefeé și postfețe. Petrecerea lui Olli (Ollis Fest) este prima ei carte de beletristică.

Adriana Popescu: Mâine undeva la mare (fragment)

Adriana Popescu s-a născut la München și a lucrat ca scenaristă TV. A scris pentru diverse reviste și a urmat cursurile Facultății de Litere înainte de a se dedica complet romanelor. A publicat peste douăzeci de cărți apărute la diverse edituri prestigioase. Mai scrie sub diverse pseudonime precum Sarah Fischer, Carrie Price sau Adriana Jakob. Cărțile ei au fost traduse în engleză, poloneză și italiană. Autoarea locuiește în încântătorul oraș Stuttgart.