Dacă ar fi să asociezi una dintre cărțile preferate cu o libelulă albastră, ce personaje îți vin în minte, în mai puțin de 30 de secunde?
Îndată ce am terminat să citesc întrebarea mi-a venit în minte Șota, un personaj pe care l-am îndrăgit foarte mult și pe care, pe bune, l-aș asemui cu o libelulă albastră. Bineînțeles că sunt influențată de ultima carte pe care am citit-o și cred că de aceea m-am și gândit imediat la Șota din Măcel în Georgia. Acest personaj întruchipează poezia și rostul ei, este omul care trăiește cu adevărat în poezie, are și ceva dadaist în sine așa cum poezia la el se face în gură. Șota „ajunsese la un asemenea stadiu de evoluție poeticească încât nu mai trecea poeziile pe hârtie. Îi lua prea mult timp și era prea riscant, căci până găsea pixul și foaia ar fi putut uita ce voia să scrie. Așa însă poezia nu mai era amenințată de nimic.” Șota împărtășea o viziune mai deosebită față de poezie susținând că acestea există doar în momentul în care sunt recitate, iar a doua oară nu mai puteau fi repetate întocmai pentru că acele poezii erau produsul unor anumite stări sau expresia anumitor reacții. Pentru el poezia nu este un scop în sine ci doar un mijloc de a ajunge la el însuși și a se apăra de lumea înconjurătoare. De altfel, și pentru mine libeluala înseamnă pacea și libertatea pe care le obții în urma depășirii iluziilor, iar prin urmare dobândești conștientizare și echilibru în existența zilnică.
După o inventariere a posibilelor semnificații ale numelui tău, cu care se deschide cartea, ce ți-ai dori din ceea ce este aproape imposibil?
Aș zice mai degrabă că sunt niște asemănări apărute ca reacții în urma unor întâmplări din viața mea. Toate acele cuvinte / asemuiri ne pot aminti despre anumite sunete, locuri, ne pot trezi amintiri sau emoții, de altfel și pentru minte litera t se asociază cu o putere însoțită de un tremor abisal. Cu ceva timp în urmă aș fi spus că îmi doresc să scap de frică, iar acum fricile mele inevitabil s-au adunat împreună, iar eu îmi doresc pace. Eu, ca toată lumea, îmi doresc să trăim în pace, să nu avem frica războiului, un lucru care este deja aproape imposibil.
Crezi că oamenii au dreptul să facă ce vor? Trebuie să-și câștige într-un fel acest drept?
Da, eu cred că atât timp cât libertatea unui om nu trece peste granițele altuia, omul este liber să facă ce-și dorește pentru că se naște cu acest drept. Fac referire la Moldova, și pe de o parte, cu părere de rău cei din generația mea și cei mai în vârstă au trebuit să-și câștige aceste drepturi și să spargă limitele și dogmele socității. Pe de altă parte, cu părere de bine, societatea se modelează pozitiv din punct de vedere al libertății și al drepturilor omului. Acest lucru îl vezi pe stradă când un adult nu doar vorbește cu un copil, dar îl și ascultă, oamenii zâmbesc mai mult decât o făceau înainte, citesc ce vor și unde vor, scriu ce vor și unde vor, călătoresc unde vor, și lista ar putea continua. Material vorbind trebuie să-ți câștigi acest drept deoarece ai nevoie de resurse ca să faci ce-ți dorești, altfel rămâi doar cu dorința. Și mai e ceva de adăugat în contextul cotidian, noi încă mai avem dreptul să ne facem vocea auzită și să condamnăm războiul din Ucraina fără să riscăm ani de pușcărie sau alte condamnări.
Ai tendința de a-ți dori să păstrezi lucrurile fragile mai mult decât pe cele mai rezistente?
De mică îmi plăcea să urmăresc insectele și să mă joc cu ele, apoi am început să colecționaz fluturi, fel de fel de gândăcei pe care îi păstram în cutiuțe mici. Apoi țin minte că a început perioada când uscam flori și frunze în cărți. Cel mai mult îmi plăcea să le descopăr peste câțiva ani când membrana se subția într-atât de mult încât devenea transparentă, iar prin țesut puteam urmări vițele ușor îngoșate care semănau foarte bine cu sistemul sangvin uman. Și acum le mai păstrez pe toate. De cărți, bilete, caiete, agende, scrisori (poate ar mai fi și alte obiecte) nici nu mai vorbesc. Am destul de multe și recunosc – mi-ar fi greu să mă despart de ele.
Cu ce mai înlocuiești astăzi fricile? E mai ușor să preia personajele din cărți temerile autorului?
Cred că sunt mulți cei ca mine care se întremează prin scris, iar partea bună e că ambele părți au de câștigat, autorul prin faptul că se eliberează de o frică, iar personajului i se conturează deseori calități memorabile. Deseori fricile sunt cele care generează aptitudini, un personaj care are frică de înălțime poate deveni un bun inginer, sau cel care are frică de apă poate fi un bun constructor de bărci, cel care are fobie socială poate fi un scriitor talentat, și astea sunt doar câteva exemple. Eu încă nu m-am învățat să înlocuiesc fricile cu nimic, încercăm să conviețuim împreună.
S-a schimbat viața de după debut? Ce scriitorii ai vrea să cunoști și în viața de toate zilele, dar nu ai avut încă ocazia?
Aș minți dacă aș zice că nimic nu s-a schimbat. În primul rând eu mi-am dorit să apară cartea aceasta, datorită ei am reușit să depășesc o perioadă foarte dificilă din viața mea. Apoi au urmat lansările, oamenii dragi care au vorbit despre carte, interviuri, noi cunoștințe de care mă bucur. Niciodată nu m-am gândit ce autori aș vrea să cunosc în viața de toate zilele pentru că sunt împlinită cu toți pe care îi cunosc până acum. De curând, la tabăra de scriere creativă care o să aibă loc în iunie urmează să-i cunosc pe Savu Popa și pe Romeo Aurelian Ilie – care a scris și o cronică despre cartea mea și o să am ocazia să-i mulțumesc aievea. Am rămas profund marcată de cărțile Hertei Müller, Elfriedei Jelinek, Norei Iuga pe care nu am avut încă ocazia să le cunosc în realitate, dar mi-aș dori foarte mult.
Volum disponibil aici