Platformă pentru literatură contemporană DE-RO
dlite_icon_organic
© Polirom

Teatru de citit de acasă

„Vizita bătrînei doamne”, de Friedrich Dürrenmatt a inspirat în 1964 o celebră ecranizare, în regia lui Bernhard Wicki, cu Ingrid Bergman și Anthony Quinn în rolurile principale. Înainte să căutați filmul însă, vă propunem să citiți chiar aici două scene din această comedie tragică – re-editată de Polirom în traducerea lui H.R. Radian.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin

Nu demult vă recomandam, de același autor, în traducerea aceluiași H.R. Radian, și un microroman adorabil; click aici dacă l-ați ratat.

 

Fragmente din actul al doilea

 

(Din stînga vine Preotul, cu o pușcă la umăr. Așterne pe masa la care a stat Polițistul o față de masă albă cu o cruce neagră și-și reazemă pușca de zidul hotelului. Paracliserul îi ajută să-și pună sutana. Întuneric.)

 

PREOTUL: Hai, Ill, intră în sacristie. E întuneric, dar răcoare.

 

(Ill vine din stînga.)

 

ILL: Nu vreau să deranjez, părinte…

PREOTUL: Casa Domnului e deschisă pentru toți. (Observă că privirea lui Ill cade asupra puștii.) Să nu te mire pușca. Pantera neagră a doamnei Zachanassian e prin împrejurimi. Adineauri a fost aici, în pod, și acum e în șopronul lui Peter.

ILL: Caut ocrotire…

PREOTUL: Dumneata?

ILL: Mi-e teamă.

PREOTUL: Teamă? De cine?

ILL: De oameni.

PREOTUL: Teamă că oamenii vor să te omoare?

ILL: Mă hăituiesc ca pe-o fiară sălbatică.

PREOTUL: Nu de oameni trebuie să-ți fie teamă, ci de Dumnezeu; nu de moartea trupului, ci a sufletului. (Către paracliser) Încheie-mi sutana la spate.

 

(Pe lîngă toți pereții scenei au apărut güllenezi: mai întîi Polițistul, apoi Primarul, cei patru cetățeni, Pictorul, Profesorul. Pîndesc și umblă încoace și-ncolo, cu puștile în mînă, gata să tragă.)

 

ILL: E în joc viața mea.

PREOTUL: Viața dumitale veșnică.

ILL: Bunăstarea se trezește.
PREOTUL: Fantoma conștiinței dumitale.

ILL: Lumea e veselă. Fetele se gătesc, băieții poartă cămăși colorate. Orașul se pregătește pentru sărbătoarea asasinării mele și eu mor de spaimă.

PREOTUL: Încercările prin care treci sînt un lucru pozitiv. Pozitiv!

ILL: Iadul.

PREOTUL: Iadul sălășluiește în dumneata. Ești mai bătrîn decît mine și îți închipui că-i cunoști pe oameni, dar fiecare se cunoaște numai pe sine. Fiindcă ai trădat o fată pentru bani, odată, cu mulți ani în urmă, crezi că și ceilalți au să te trădeze pentru bani. Îi judeci după dumneata însuți. De fapt, e firesc să fie așa. Pricina fricii noastre zace în inimă, în păcate. Cînd vei ajunge să-ți dai seama de lucrul acesta, vei birui ceea ce te chinuiește, vei fi înarmat pentru această biruință.

ILL: Siemethoferii și-au cumpărat o mașină de spălat.

PREOTUL: Să nu-ți pese de asta.

ILL: Pe credit.

PREOTUL: Să-ți pese de nemurirea sufletului dumitale.

ILL: Stockerii au televizor.

PREOTUL: Roagă-te. (Către paracliser) Dă-mi gulerașul. (Paracliserul îi leagă gulerașul.) Scrutează-ți conștiința. Mergi pe calea pocăinței, altminteri lumea îți va stîrni teamă, iar și iar. E singura cale. Altceva nu stă în puterile noastre. (Tăcere. Güllenezii înarmați dispar. Umbră la marginea scenei. Clopotul de incendiu începe să bată.) Acum trebuie să-mi văd de slujbă, Ill, trebuie să botez. (Către paracliser) Biblia, Psaltirea… Copilul începe să țipe, trebuie pus la adăpost, în singura licărire care luminează lumea noastră.

 

(Un al doilea clopot începe să răsune.)

 

ILL: Alt clopot!

PREOTUL: Nu-i așa? Are un sunet deosebit. Plin și puternic. Pozitiv, pozitiv…

ILL (strigînd): Și dumneata, părinte! Și dumneata!

 

(Preotul se repede la Ill și-l strînge cu putere în brațe.)

 

PREOTUL: Fugi, sîntem slabi, fie că sîntem creștini, fie păgîni. Fugi! La Güllen bate clopotul, clopotul trădării. Fugi. Nu ne duce în ispită rămînînd aici!

 

(…)

 

(Gara. Numai mersurilor trenurilor de pe perete este întreg, nerupt. Undeva – un afiș mare cu un soare galben, cu raze: „Călătoriți spre sud”. În altă parte – alt afiș: „Veniți să vedeți patimile lui Hristos la Oberammergau.” În fund, se zăresc cîteva macarale, precum și cîteva acoperișuri noi. Se aude zgomotul duduitor al unui expres în trecere. Pe peron, șeful gării, salutînd. Din fund intră Ill, cu un geamantan vechi. Privește în jur. Din toate părțile vin încetișor, ca din întîmplare, güllenezi. Ill șovăie, se oprește.)

 

PRIMARUL: Noroc, Ill!

TOȚI: Noroc, noroc!
ILL (cu întîrziere): Noroc!

PROFESORUL: Unde-ai plecat cu geamantanul?

TOȚI: Unde-ai plecat?

ILL: La gară.

PRIMARUL: Te conducem.
TOȚI: Te conducem! Te conducem!

 

(Apar tot mai mulți güllenezi.)

 

ILL: Nu trebuie, zău că nu. Nu e cazul.

PRIMARUL: Pleci?

ILL: Plec.

POLIȚISTUL: Unde?

ILL: Nu știu. La Kalberstadt și pe urmă mai departe…

PROFESORUL: Așa… Și pe urmă mai departe.

ILL: Aș prefera să plec în Australia. Găsesc eu unde să fac rost de bani. (Se îndreaptă spre gară.)

TOȚI: În Australia! În Australia!

PRIMARUL: Dar ce ți-a venit?

ILL (încurcat): În definitiv, nu poți trăi mereu în același loc, an după an. (începe să fugă, ajunge la gară. Ceilalți vin liniștiți după el, îl înconjoară.)

PRIMARUL: Să emigrezi în Australia! Caraghios!

MEDICUL: Și foarte periculos pentru dumneata.

PROFESORUL: În definitv, unul dintre cei doi eunuci tot în Australia a emigrat.

POLIȚISTUL: Aici ești mai în siguranță decît oriunde.

TOȚI: Mai în siguranță decît oriunde, mai în siguranță decît oriunde.

 

(Ill se uită cu frică în jur, ca o fiară încolțită.)

 

ILL (cu vocea scăzută): Am scris prefectului, la Kaffigen.

POLIȚISTUL: Și?

ILL: Nici un răspuns.

PROFESORUL: Bănuielile dumitale sînt de neînțeles.

PRIMARUL: Nu vrea nimeni să te omoare.
TOȚI: Nimeni, nimeni.

ILL: Poșta n-a expediat scrisoarea.

PICTORUL: Nu se poate!

PRIMARUL: Dirigintele poștei e consilier comunal.

PROFESORUL: Un om de onoare.

TOȚI: Un om de onoare! Un om de onoare!
ILL: Uite. Un afiș: „Călătoriți spre sud”.

MEDICUL: Ei, și?
ILL: „Veniți să vedeți patimile lui Hristos la Oberammergau.”
PROFESORUL: Ei, și?

ILL: Se clădește.

PRIMARUL: Ei, și?

ILL: Și aveți pantaloni noi, cu toții.
PRIMUL CETĂȚEAN: Ei, și?
ILL: Vă merge din ce în ce mai bine!

TOȚI: Ei, și?

 

(Se aude clopotul gării.)

 

PROFESORUL: Vezi doar ce simpatizat ești!
PRIMARUL: Tot orașul te conduce.

TOȚI: Tot orașul! Tot orașul!

ILL: Eu v-am rugat să nu veniți.

AL DOILEA CETĂȚEAN: Dar eu cred că ne dai voie să ne luăm rămas bun de la tine.

PRIMARUL: Ca vechi prieteni.

TOȚI: Ca vechi prieteni! Ca vechi prieteni!

 

(Zgomot de tren. Șeful gării ia paleta. În stînga, apare un conductor, care pare să fi sărit din tren chiar atunci.)

 

CONDUCTORUL (strigînd prelung): Güllen!

PRIMARUL: Trenul dumitale.

TOȚI: Trenul dumitale! Trenul dumitale!

PRIMARUL: Drum bun, Ill!

TOȚI: Drum bun! Drum bun!

MEDICUL: Și succes!

TOȚI: Succes! Succes!

 

(Güllenezii se strîng în jurul lui Ill.)

 

PRIMARUL: E timpul. Urcă-te în personalul de Kalberstadt, pentru numele lui Dumnezeu.

POLIȚISTUL: Mult noroc în Australia!

TOȚI: Mult noroc! Mult noroc!

 

(Ill stă nemișcat, uitîndu-se țintă la concetățenii săi.)

ILL (cu voce scăzută): De ce v-ați adunat toți?

POLIȚISTUL: Dar ce mai vrei?
ȘEFUL GĂRII: Poftiți în vagoane!

ILL: Faceți loc!

PROFESORUL: Dar am făcut loc!

TOȚI: Am făcut loc, am făcut loc!

ILL: Unul dintre voi n-o să mă lase să plec.

POLIȚISTUL: Prostii! N-ai decît să te urci în tren, și-ai să vezi că ai vorbit prostii.

ILL: La o parte!

 

(Nimeni nu se mișcă. Cîțiva stau cu mîinile în buzunarele pantalonilor.)

PRIMARUL: Nu știu ce vrei. Depinde de dumneata ca să pleci. Urcă-te în tren.

ILL: La o parte!

PROFESORUL: Frica dumitale e de-a dreptul caraghioasă.

 

(Ill cade în genunchi.)

 

ILL: De ce v-ați apropiat de mine?

POLIȚISTUL: A înnebunit.

ILL: Vreți să mă împiedicați să plec…

PRIMARUL: Urcă-te odată!

TOȚI: Urcă-te odată! Urcă-te odată!

(Tăcere.)

 

ILL (cu voce scăzută): Unul dintre voi n-o să mă lase să mă urc…

TOȚI (asigurîndu-l, cu convingere): Nu-i adevărat, nu-i adevărat!

ILL: Știu eu.

POLIȚISTUL: Nu mai e timp de pierdut.

PROFESORUL: Ci urcă-te odată, omule!

ILL: Știu eu! Unul dintre voi n-o să mă lase! Unul dintre voi n-o să mă lase!

ȘEFUL GĂRII: Plecarea!

 

(Ridică paleta. Conductorul simulează săritura în tren, iar Ill, deznădăjduit, cu güllenezii în jurul său, își acoperă fața cu mîinile.)

 

POLIȚISTUL: Ai văzut? L-ai scăpat.

 

(Güllenezii se retrag încetișor și dispar prin fundul scenei.)

 

ILL: Sînt pierdut!

 

Născut în Elveţia, la Konolfingen, în 5 ianuarie 1921, Friedrich Dürrenmatt a studiat literatură, filosofie şi ştiinţe naturale la universităţile din Berna şi Zürich. Înainte de a se dedica literaturii, a pictat şi şi‑a cîştigat existenţa din lucrări de artist grafician. Prima piesă, Es steht geschrieben (Este scris), i‑a fost adaptată pentru scenă în 1947, la Zürich, iar debutul ei n‑a fost lipsit de controverse ideologice. A continuat să scrie dramaturgie, în mare parte comedii negre cu accente groteşti, subversive, dar a semnat şi rubrici de critică de teatru pentru Die Weltwoche, în perioada 1951‑1953. A început să scrie proză, iar în 1952 i‑a apărut primul roman, Der Richter und sein Henker (Judecătorul şi călăul). În anii ’60‑’70 este codirector la Teatrul din Basel şi coeditor la Zürcher Sonntag‑Journal. Dürrenmatt a mai scris şi eseuri pe teme politice şi filosofice şi, odată ce şi‑a cîştigat notorietatea, a început să ţină cursuri şi conferinţe în Germania şi în străinătate. A murit în decembrie 1990, la Neuchâtel, în Elveţia. Printre cele mai cunoscute piese ale sale se numără Romulus der Große (Romulus cel mare), Der Besuch der alten Dame (Vizita bătrînei doamne) şi Die Physiker (Fizicienii). Cele trei romane psihologice apărute în perioada 1953‑1958 – Der Richter und sein Henker (Judecătorul şi călăul), Der Verdacht (Bănuiala) şi Das Versprechen (Făgăduiala) – sînt şi ele traduse în întreaga lume.

©  Editura Polirom

Bogdan Coșa
Bogdan Coșa
Scriitor. Vezi „Cât de aproape sunt ploile reci” (Editura Trei, 2020).
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin

Citește mai mult:

Cristina Stancu: „Nu trăim într-o cultură care să ofere foarte multe sfaturi despre cum să greșim sau cum să ne bucurăm”

Recent, a apărut volumul de poezie „apără pe cineva de tine”, de Cristina Stancu (Casa de Pariuri Literare), un volum care, așa cum menționează autoarea, este și „un proiect care trebuie să fie în primul rând unitar”. Cristina Stancu revine în forță la cinci ani de la debut și ne povestește lucruri inedite despre procesul de scriere din spatele acestui volum:

Trei poezii de Horia Corcheș

„[…] un volum fresh, care își propune reîntoarcerea la o poezie directă și senzorială într-o lume tot mai reificată și mediată tehnologic.” (Alex Goldiș)

Cine a câștigat Premiile Sofia Nădejde

Juriul, din care au făcut parte Cristina Ispas, Andreea Pop, Florina Pîrjol, Cosmin Borza și Vlad Pojoga, a desemnat ieri titlurile câștigătoare ale Premiilor Sofia Nădejde – ediția a IV-a.