Platformă pentru literatură contemporană DE-RO
dlite_icon_organic
Friedrich Dürrenmatt | © https://www.faz.net

Teodora Vasilescu: „Când mă uit la filme de artă vechi, călătoresc în timp”

Au existat numeroase adaptări după opera lui Friedrich Dürrenmatt, al cărui centenar se celebrează în acest an. Inițiem o serie de interviuri despre adaptările cinematografice ale operei sale, invitând la dialog artiști din domenii variate. Astăzi, invitata noastră este poeta Teodora Vasilescu:
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin

Cum e pentru tine să te uiți la filme create în urmă cu aproape 6 decenii?

Ceva absolut minunat! Recunosc, nu sunt foarte mulți ani de când mă uit la filme vechi. Până să descopăr Persona (Ingmar Bergman, 1966) în liceu, aveam câteva prejudecăți în ceea ce le privește. Cred că îmi era teamă de un oarecare necunoscut. Simțeam, poate, că nu m-aș putea identifica cu personajele lor, cu acțiunea, cu ideile în sine – elemente care, pe atunci, mi se păreau esențiale când mă gândeam la cinematografie. M-am înșelat teribil. Persona mi-a deschis un drum pe care am mers multă vreme. Nu l-am înțeles din prima (cred că l-am văzut de cel puțin cinci ori). De atunci, de fiecare dată când mă uit la filme de artă vechi, călătoresc în timp. Este fascinant pentru mine – ca atunci când găsesc fotografii vechi în sertarele cu amintiri de la bunici și simt că se derulează în fața mea o realitate cu totul nouă, dar pe care o trăiesc într-un mod foarte natural. Am ezitat puțin când le-am numit vechi, termen care poate duce cu gândul și la ceva căruia i-a trecut vremea, inaccesibil. Eu simt fix opusul, m-aș îndrepta oricând cu plăcere spre filme create în urmă cu aproape șase decenii – filme care au căpătat și mai multă magie în timp.

The Visit este o ecranizare după comedia tragică Der Besuch der alten Dame, de Friedrich Dürrenmatt, în regia lui Bernhard Wicki. Filmul îi are protagoniști pe Ingrid Bergman și Anthony Quinn. Au existat numeroase adaptări după opera lui Dürrenmatt – pentru televiziune, operă, musicals, teatru radiofonic, telenovele etc. Ecranizarea din `64 a lui Wicki nu este fidelă piesei, apar numeroase „alterări”. Cum ți s-a părut ție filmul, care au fost momentele forte?

Mi-a plăcut la nebunie filmul lui Wicki! Personajul lui Ingrid Bergman (Karla Zachanassian), preferatul meu, este foarte interesant construit – portretizează misterul unei femei care ascunde o durere profundă și o dorință de răzbunare feroce.

Karla (actrița Ingrid Bergman), tânăra săracă și îndrăgostită, se metamorfozează în femeia puternică și fără sentimente, captivă fiind într-un trecut care nu îi dă pace. Este dominată de o dorință sufocantă de a întoarce lucurile în favoarea ei, de a savura durerea celor care i-au făcut rău când era vulnerabilă, fragilă. După ani și ani, cu inima încă frântă, dar cu avantajul puterii, se întoarce în Güllen. Pentru oamenii de aici, Karla devine, pentru câteva momente, soluția problemelor financiare pe care le au. Este dispusă să ofere mulți bani în schimbul uciderii bărbatului care a rănit-o în trecut, Serge Miller (Anthony Quinn). Mi-a plăcut contrastul constant dintre bine și rău, la mijloc fiind tentația. Te întrebi: cum se transformă principiile umane atunci când nevoile intervin?

Știu că piesa se termină cu moartea lui Serge Miller (interprpersmetat de Anthony Quinn). Wiki a declarat că, în acest caz, moartea a fost o alegere bună doar pentru teatru, lăsându-l pe Serge să trăiască. Mi-a plăcut cum, deși personajul lui rămâne în viață, finalul nu este unul fericit. Chiar mă întreb care deznodământ este mai trist. Wiki îl lasă pe Serge Miller să trăiască în continuare în Güllen, înconjurat de toți cei care au considerat că viața lui nu valorează mai nimic // Dürrenmatt îl omoară.

Am observat o recurență în opera sa: apariția felinelor exotice, care trăiesc ca animale de companie (pantere, gheparzi) sau a mamiferelor carnivore nocturne.

De cele mai multe ori, felinele exotice sau mamiferele carnivore transformate în animale de companie simbolizează dorința oamenilor de a îmblânzi ceea ce, prin natura lui, nu poate fi îmblânzit. În ecranizarea din `64 a lui Wicki, Karla Zachanassian (actrița Ingrid Bergman) inversează procesul acesta: fata neajutorată devine femeia puternică, feroce, gata să ucidă pentru a se răzbuna. Pare că suferința o conduce spre un proces de dezumanizare, dar și de libertate/eliberare.

Mi-au venit în minte mai multe poeme în care regăsim animale sau păsări. De exemplu, pasărea albastră a lui Charles Bukowski, care trebuie ascunsă bine undeva în inima lui și care, dacă ar ieși de acolo, ar declanșa ceva ce nu ar putea fi controlat. La fel ca în cazul animalelor exotice transformate în animale de companie, oamenii învață să țină sub control emoțiile (prea puternice) prin îmblânzire, prin domesticire. Un alt motiv care ar putea explica nevoia de a domina animalele sălbatice poate fi și dorința oamenilor de a-și însuși trăsăturile lor. De aceea, multe dintre filmele animate/poveștile pentru copii au ca personaje animale cu trăsături umane, care vorbesc, cântă, dansează, se iubesc.

Când ai auzit pentru prima dată de Friedrich Dürrenmatt? În 2021 se împlinesc 100 de ani de la nașterea lui.

Am auzit în facultate. Nu l-am studiat, dar am citit despre Vizita bătrânei doamne, care se află de pe atunci pe lista mea de lectură.

După vizionarea filmului The Visit, ai cumpăra și cartea? Volumul Vizita bătrânei doamne a fost publicat la Polirom, în traducerea lui H.R. Radian. 

Desigur! Vizita bătrânei doamne era pe lista mea de lectură de ceva vreme. Acum este ocazia perfectă să o citesc.

Ce alte filme adaptate după cărți te-au impresionat în această perioadă de pandemie, când cu toții am petrecut, poate, mai mult timp uitându-ne la filme? 

Au fost câteva filme adaptate după cărți la care am revenit în această perioadă. Două dintre acestea sunt Julieta (Pedro Almodóvar, 2016) și The Dreamers (Bernardo Bertolucci, 2003). Sunt momente în care simt nevoia să revăd filmele care mi-au plăcut pentru a le înțelege mai bine, pentru a retrăi niște emoții sau, în cazul celor două, pentru a vedea cum s-a schimat percepția mea după citirea cărților. Alte adaptări care m-au impresionat au fost și: Ciuleandra (Sergiu Nicolaescu, 1985), The Elephant Man (David Lynch, 1980), One Flew Over the Cuckoo’s Nest (Miloš Forman, 1975).

Ce alte ecranizări după opera lui Dürrenmatt ai recomanda cititorilor & cinefililor care urmăresc site-ul Dlite?

Momentan, The Visit este prima ecranizare după opera lui Dürrenmatt pe care am văzut-o. Și cum mi-a plăcut atât de mult, îmi doresc să văd și The Pledge, despre care am citit lucruri foarte interesante.

_

Teodora Vasilescu s-a născut pe 4 decembrie 1996, la Curtea de Argeș. Este absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine, iar în prezent este studentă la masteratele de lingvistică aplicată și comunicare interculturală. Textele ei au fost premiate la mai multe festivaluri din țară (TRADEM, Incubatorul de Condeie ș.a.m.d.) și publicate în reviste și antologii literare. A debutat cu volumul de poezie Fragil și aproabe absurd, ed. Tracus Arte.

Andra Rotaru
Andra Rotaru
Andra Rotaru este poetă și jurnalistă. Fondatorul revistei online de literatură și multimedia Crevice. A realizat numeroase proiecte la intersecția dintre arte: performance-ul de dans Lemur, prezentat de coregraful Robert Tyree în America și în Europa; documentarul All Together, realizat în cadrul rezidenței The International Writing Program (Universitatea din Iowa, 2014); Photo-letter pairing (fotografie, proiect realizat în colaborare cu numeroși artiști și cu comunitatea din Iowa). Volume publicate: Într-un pat, sub cearșaful alb (2005), Ținuturile sudului (2010); Lemur (2012); Tribar (2018). Lemur a primit premiul „Tânărul poet al anului”, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori (2013). Volumul de debut a fost tradus in spaniolă (En una cama bajo la sábana blanca, editura Bassarai, 2008). În 2018, Lemur a apărut la editura americană Action Books (traducere de Florin Bican). Volumul Tribar urmează să apară în Germania, la ELIF VERLAG, în traducerea lui Alexandru Bulucz, în toamna acestui an.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin

Citește mai mult:

Două poezii de Andrei Zbîrnea

„Poemele lui Zbîrnea sunt ciudate, ca viața, căci într-adevăr sunt zile în care te temi să deschizi ochii și nu ești capabil să distingi între sunetul unui urs iradiat și frica sufocării la nouăzeci de grade. Sunt ciudate, surprinzătoare și curajoase.” (Andrei Crăciun)

Adriana Popescu: Mâine undeva la mare (fragment)

Adriana Popescu s-a născut la München și a lucrat ca scenaristă TV. A scris pentru diverse reviste și a urmat cursurile Facultății de Litere înainte de a se dedica complet romanelor. A publicat peste douăzeci de cărți apărute la diverse edituri prestigioase. Mai scrie sub diverse pseudonime precum Sarah Fischer, Carrie Price sau Adriana Jakob. Cărțile ei au fost traduse în engleză, poloneză și italiană. Autoarea locuiește în încântătorul oraș Stuttgart.

Jurnal de Berlin (17): Străin m-am mutat, străin mă mut din nou

“E important să vrei să te schimbi”, spune J. Lui J. îi place să fumeze și să discute ore în șir despre politică. Mie îmi place să fumez și să stau ore în șir în muzee. Sunt sigură că marea Nordului e încă albastră, chiar dacă vara asta nu am reușit să fac baie în ea.

4 poeme de Ștefania Mihalache

Scriu de nevoie, mă întrerup din orice atunci când apare un poem, mă așez într-un colț cu laptopul și îl scriu. Dacă îmi vine în cap când nu sunt la laptop, țin minte trigger-ul și îl scriu când ajung în intimitatea laptopului meu.