regret
în visele mele n-au existat femei
doar ferestre, sticle goale
copaci în care noaptea atârna
precum un stomac balonat
era bizar cum buzele
nășteau burți, cum chinul și
așteptarea se îmbrățișau temătoare
aranjate farfuriile albe, dure
în care regretul încolțea
precum o sămânță de fasole
după care aerul s-a ridicat
pentru a traversa
fără să lase nimic în urmă
în afară de
acest potop
de imagini arse.
ÎN GRÜNINGEN. NIMIC ÎN AFARĂ DE DURERE.
Pășesc desculț în față la Deutsche Bank
și vorbesc despre omul cu haina striată –
omul cu haina striată luat prin surpindere dimineața
în fața unui strat de oase
de lamentabila armonie
dintre inutilitate și ciripitul păsărilor
bărbatul cu haina striată vede
viața cum își mișcă țepii
vede, cum oasele prind rădăcini
și se înalță
cum inutilitatea se așează
pe stânca ei preferată și cântă
se uită în căușul palmei sale goale
la firele întinse
și citește: ianuarie 97. În Grüningen.
Nimic în afară de durere.
Bitburger, Köstritzer, Krombacher
râd către granițele deschise
și împodobesc cu iscusință
cuvintele serbede
vreau să mă închei cu furia mută
cu care vara
arde acoperișurile
vreau să-mi potolesc
setea
de imagini statice
într-un damf de tei și mușețel
și în sfârșit vreau să pot spune
că rândurile acestea
peste care inimaginabilul
a aruncat o privire
prin șorțul din cuvinte frumoase
nu v-au fost prezentate de Bitburger
Din Gerhard Falkner, Endogene Gedichte/Poeme endogene, editura DuMont, 2000, poeme traduse cu permisiunea autorului