Am trăit fericiţi în timpul războiului
Iar când au bombardat casele altor oameni, noi
am protestat
dar nu destul, ne-am opus dar nu
destul. Eram
în patul meu, în jurul patului meu America
se prăbușea: casă nevăzută după casă nevăzută după casă nevăzută –
am luat un scaun afară și am privit soarele.
În a șasea lună
a unei domnii dezastruoase în casa banilor
pe strada banilor în orașul banilor în ţara banilor,
măreaţa noastră ţară a banilor, noi (să ne iertaţi)
am trăit fericiţi în timpul războiului.
Alfonso dă socoteală
Oameni buni, chiar că eraţi o priveliște de pomină
în dimineaţa primelor arestări:
ai noștri, cândva înspăimântaţi, legaţi de paturi, stau drepţi acum ca niște catarge umane –
surzenia trece prin noi ca un fluier de poliţist.
Așa că
depun mărturie:
fiecare dintre noi
ajunge acasă, strigă la un zid, la o sobă, la un frigider, la sine însuși. Iartă-mă,
nu am fost cinstit cu tine,
viaţă –
ţie îţi dau socoteală.
Alerg etcetera cu picioarele și mâinile etcetera alerg pe strada Vasenka etcetera –
Oricui ascultă:
mulţumesc pentru pana de pe limbă,
mulţumesc pentru cearta noastră care se termină, mulţumesc pentru surzenie,
Doamne, asemenea foc
dintr-un chibrit pe care nu tu l-ai aprins.
Astfel e povestea făcută din încăpăţânare și puţin aer
Astfel e povestea făcută din încăpăţânare și puţin aer –
o poveste în limba semnelor, a celor dănţuind muţi înaintea lui Dumnezeu.
Care săreau și se roteau, dând glas consoanelor care se ridică
apărate doar de urechile fiecăruia.
În această liniște noi stăm pe burtă, Doamne!
Lasă-ne să ne spălăm feţele în vânt și să uităm de strictele forme ale afecţiunii.
Lasă femeia însărcinată să ţină în mâini ceva de lut.
Ea crede în Dumnezeu, da, dar și în mamele
din ţara ei, care își dau jos pantofii
și merg. Urmele lor ne șterg sintaxa.
Lasă-i bărbatul să îngenuncheze pe acoperiș, dregându-și glasul
(căci taina răbdării e-n răbdarea soţiei lui).
El, căruia-i sunt dragi acoperișurile, la noapte și la noapte făcând dragoste cu ea și cu uitarea ei –
lasă-i să împrumute amândoi lumina de la orbi.
Vor fi dovezi, vor fi dovezi.
În timp ce elicopterele bombardează străzile, orice deschid,
se va deschide.
Ce este liniștea? Ceva al cerului din noi.
Devenită în scurt timp una dintre cele mai comentate și ovaționate cărți de poezie ale deceniului trecut, „Republica surdă” a depășit vânzările unor eterne fan favourite precum „Iliada” și „Odiseea”.
Structurată ca tragedie clasică, „Republica surdă” înfățișează mecanismele de rezistență ale unei națiuni contemporane nenumite în fața agresiunii militare străine. Citită astăzi, cartea descrie aproape profetic războiul Rusiei împotriva Ucrainei, în poeme care, deși mizează deseori pe alegorie și simbol, rămân concrete și mărturisitoare.
„Republica surdă” a apărut în toamna anului trecut la Casa de editură Max Blecher.
