42.
Liniștea va deveni fizică /
se prinde de corp și vindecă.
Dar
în Ucraina armata rusă stă din 2014.
Boris Nemțov a fost omorât în 2015.
Opoziția lui Putin împușcată, otrăvită, încarcerată.
Și noi am tăcut. Am afișat mai multă furie când
a dispărut hârtia igienică din supermarket.
Amenințările s-au copt de-a lungul acestor ani.
FIFA i-a făcut cadou lui Putin
un campionat mondial, un sfert de finală,
spectacol, bani. Gerard Depardieu s-a îmbrățișat cu
dracul. Steven Seagal.
Cadouri și atenții ca pentru o fată frumoasă. Am măturat sub pat
Donbas, Lugansk, Crimeea.
Din când în când am cântat la meciuri Putin huilo, și ne-am
simțit bine, ne-am distrat. Am fluturat cântece goale și am uitat.
Ziua de azi e urmarea zilelor de dinainte.
Liniștea vindecă pericardul.
Liniștea vindecă azi corneea.
Liniștea vindecă lașitatea.
Dar liniștea cea mai mare va veni cu slavă pe nori
și ne va acoperi ca o făină.
46.
E și vina părinților că și-au crescut copiii,
i-au făcut mari și frumoși și puternici,
i-au învățat
să meargă /
să vorbească/
să ucidă,
i-au învățat
să se apere /
să lupte /
să moară. E și vina părinților.
Că nu și-au ținut copiii mici,
că i-au lăsat să crească,
doar la asta mă pot gândi
când văd băieții ruși acoperindu-și urechile,
plângând, mințind
că nu știu ce caută
în Ucraina.
Ca în cântecul din copilăria mea comunistă:
o lume minunată în care vor trăi
numai copii. Așa ar putea să fie
când vom decide să nu
ne mai creștem copiii.
dar au crescut mari și au făcut la rândul lor alți copii care au făcut la rândul lor alți copii și care au crescut ca părinții lor mari așa am învățat eu despre război copii care cresc și care fac copii și care dintr-o dată uită de copii
apoi împart lumea între copiii noștriși copiii lor,
copiii care pot fi suprimați.
52.
Câtă frumusețe era în zilele de martie
în care se apropiau sferturile Ligii Campionilor. Era încă frig
afară și doar pițigoii îndrăzneau să cânte dimineața. Noi, microbiștii,
cei învățați cu fericirea, ne trezeam
cu gândul la meciul din seară. Ne cumpărăm
bere și cipsuri. Ceilalți ne priveau cu milă,
că uite cu ce pierdem timpul și cât de ușor
vine bucuria. Și mă întreb, acum –
în martie 2022 – ce mai spuneți voi
era sau nu era fericire
o seară în care mă pregăteam pentru
Bayern – Barcelona?
Era sau nu era bine când eu
mă pregăteam de meci, iar nebunii
planetei își vedeau de buncăre în liniște?
Ești poetă, ești microbistă, viața e pentru tine atunci când te rogi sau scrii, iar fotbalul e pentru tine „o ancoră“. Și deodată vine războiul. Cartea aceasta, începută în 2014 și sfârșită în 2022, radiografiază în direct cum peste temele personale cad umbrele realității, cele mai amenințătoare și absurde umbre. Fotbal, religie, război, poezie. La un loc. Cu siguranță că Moni Stănilă revoluționează în literatura noastră poezia religioasă. Ofsaid e însă deja trecerea la un alt nivel, acolo unde jargonul religios se întâlnește cu cel fotbalistic, dar și cu cel al războiului. Există un patos complet în această carte, o conectare universală, o vitalitate care pătrunde în orice colț apropiat și îndepărtat, călătorește până în Bucea și Odesa și‑napoi, o exaltare a cuvintelor, fie ele rugăciune sau poezie. Cuvintele aici chiar muncesc: constată, jelesc, desfac rana, spun pe nume lucrurilor, urlă și vindecă. (Svetlana Cârstean)