Răzvan Țupa | © Ioana Roman

Trei poeme de Răzvan Țupa

„[...] poate este și gâlceava mea cu felul în care mi-am tot cultivat deficitul de atenție și dislexia. Mai exact, toată povestea acestui volum a început în 2018, apoi a traversat pandemia și s-a extins prin lunile războinice până acum.” (Răzvan Țupa)

reglează ce e blues e trance e un trip jazz și când îți pui ambiția auzi și te uiți unde ești și unde e locul părului unde se oprește buza de sus și se face pielea treptat întuneric în sensul bun acum e fix prima fază STAREA MECANISMELOR SONORE) sms declamat (din această cauză poezia în românia e ceva ce ne place foarte mult toată lumea crede că există un început vezi că nimic nu se termină nu se încheie decât pentru tine restul rămâne puțin ocazia care se descompune că așa e în realitate ticluirea perpetuă de finalitate producția de finaluri date ca la carte nu ca mine nu ca noi nu ca alte lucruri care cauzează invidia și afectează

22 iunie

 

inițial mă văd redus la un metronom cutanat găuri negre narative între universuri și alte tipuri de unicitate pentru că de povestit orice se poate dar cum te asigur că e povestea mea asta poate enerva de-aia povestim până și tăvița de curmale sigilate în coajă conservată ca să nu fie doar a mea să poată garanta cu șuvițele capilare răsfirate peste pielițele sintaxei tale că avem cum și ce plasa în spațiu și în timp din toate faptele salivei injectate cu aer și resuscitate cu siguranța că ăsta-i adevărul dar pentru cât timp de la un cap la celălalt din big bang până la mucava din evoluții creative până la meteoritul final erupția tegumentară pe care ne bazăm când e să punem degetul pe o trecere de la o specie la alta din regn în ritm din plin în deplin din interstiții în superstiții și dispariții subite în general SUPERPUTERI MARGINALIZATE SINTACTIC) sms desfrânat (esențial e că te văd îmi spui de drumul care se dezvață să spere la crăpături mântuitoare și recunoaște că se cunoaște exercițiul dinainte să ne considere moaște de firmă am scris mai multe poezii ca să scap cu viață bătea la ochi ușurința cu care mă descurcam în condiții de ceață de plătit se plătește doar ce e subiectiv și narativ sunt dincoace de obiectiv și performativ ca să fie clar am lucrat la răzvangheliar până au venit peste mine regulile de distribuție crescute în țupanișade cu cei pe care nu îi vezi decât la 10-15 ani dar nu se îndepărtează ce se depune nu știu decât cei care rămân mai departe pe bune e cosmineral

24 iunie

 

cântă în loc să spui uite rulăm uite resuscităm uite eclozăm și o luăm de la început cu fiecare gură de aer măsurată în secțiuni ușor sonore după ce am parcurs zonele recurente ale nopții linia muzicală tinde să grupeze posibilități și tabloul cu anxietăți adus la zi și spart de râs pe propria răspundere zic și zici că tot sunt aici în umbra indecentă STRÂMTORI MATERIALIZATE SINTACTIC) sms dezacord (prezintă cine interpretează la pitonul de neon cine zvântă cearșafurile traficului doar din ce-și aduce aminte și nu se dezminte se bagă până și cu propriile vise la trântă

24 iulie

 


Asta este cartea pe care mi-am dorit-o mereu ca să o pot da cadou, un volum cu poeme din și pentru fiecare zi. Sunt poeme scrise pe jumătate timp de un an, reluate și completate în fiecare zi din al doilea an, când au și apărut în primele forme pe poetic.ro. Apoi, textele sunt refăcute în al treilea an pentru cele cinci secțiuni din volum. Dacă vrei, este exercițiul meu de 1001 de nopți/zile. Întâmplător, pregătind volumul am și găsit toate volumele din ”1001 de nopți”. Și m-a bântuit așa procesul interior de acolo care mi se părea mie că merge de la uciderea celuilalt prin consumarea inocenței până la construirea relației prin descoperirea lumii cu tot ce ne năucește în mod obișnuit. (Răzvan Țupa)

Bogdan Coșa
Bogdan Coșa
Scriitor. Vezi „Cât de aproape sunt ploile reci” (Editura Trei, 2020).

Citește mai mult:

Cosmin Leucuța a scris un roman numai bun de luat în vacanță

„Road-novel, distopie, poveste cu mult suspans, violență bine dozată, dialoguri pe muchie de cuțit, cartea își atinge țelul fără ocolișuri inutile și ne obligă să medităm în cel mai serios mod la propria noastră natură. Am fi pregătiți să facem față unui astfel de univers fără să ne pierdem umanitatea?“ — ANDREI MOCUȚA

Două poezii de Andreea Drăghici

Andreea Drăghici: „Scriu despre ce văd sau aud și uneori despre ceea ce simt. Deseori, merg pe stradă și aud o frîntură de conversație sau văd niște oameni care îmi atrag atenția într-un fel, îmi notez undeva ce-am văzut și am auzit și, la un moment dat, mă întorc la notițele acelea și le dezvolt. Alteori simt niște lucruri, iar scrisul este singura modalitate prin care pot face față acelor emoții. Inițial am vrut să spun că nu vreau nimic de la arta mea (plus că artă e un cuvînt mare pentru mine). Apoi mi-am dat seama că aș fi ipocrită zicînd asta. De fapt, vreau două lucruri de la ceea ce scriu – să mă ajute pe mine să trec prin momentele dificile, înțelegîndu-le și înțelegîndu-mă, și, dacă se poate, să le spună ceva și celor care citesc, să fie un loc de regăsire.”

3 poezii ezoezo – Vlad Moldovan

În „ezoezo” e mania versului scurt, alergie la lălăiala biografică, la darkoșenii, la autoîncântarea psihologizantă, iar rolul lui Vlad MD e cel al unui M.C./DJ ce se lasă sedus de propria muzicalitate. (Gabi Eftimie)