Diana Geacăr | © arhiva autoarei

3 poezii de Diana Geacăr

„Am 3 cărți pe care le tot învârt în minte: un volum de poezie început în 2017, care e mărișor și ar putea fi gata oricând, (...) o carte de proză scurtă (...) și un roman pentru copii.”

Despre mine

Moale și pufos, e-atât de ușor că-mi tremură
palma. Are pielea ruptă sub aripă, iar prin gaura

de lângă cioc i se vede craniul transparent. Sânge,
deloc. Îi ridic pleoapa, îi acopăr ochiul. Îl tot mângâi

și-i șoptesc „Hai, pui mic, te rog”, dar piciorușul
pe care i l-am întins i se chircește la loc.

Există mișcare în nemișcare: în palma mea,
viața s-a retras din puiul de mierlă. De ce

mi-ai dat încercarea asta, Doamne? Să-nvăț că
de data asta trebuia s-ascult de bănuială? Să-nvăț

că nu trebuia s-aștept confirmarea vizuală, clipa
în care am stins țigara și m-am ridicat de pe bancă?

Să-nvăț că trebuia să reacționez în clipa în care
am văzut pisica jucându-se cu el în iarbă, în loc să

caut cu privirea pe cineva care să m-ajute
să-l ajut? Ce rost au avut zilele lui puține?

De ce l-am mai scos din ghearele pisicii?
Ca să-i schimb, în ultima clipă, părerea despre lume?

Trăim în timpuri diferite, dar tot ne auzim

Efectul ușii înseamnă să uiți imediat ce treci de prag
că voiai să schimbi apa pentru animale. Mintea

s-a resetat, pregătindu-se pentru informații din noua
scenă: soțul îmbrăcat într-un maiou negru mulat, de-acum

mulți ani, punându-și cafea rece. Brațele încordate.
Umerii lați. Pielea. Doar că nu-mi spune „Lasă-mă

pe mine, iubire”, și nici nu mă șterge cu un
șervețel după ce-am făcut amândoi în spatele

barului, pentru că baia era ocupată, iar eu nu
mă mai puteam ține. O pereche de corbi îndopați

cu fructe fermentate, cârâind pe întuneric: „Te-am auzit,
hihi.” „Hihi, și eu.” Acum îi fac semn din sprâncene

și-i rânjesc peste cafeaua mea fierbinte. „Ce să-ți fac”,
îmi spune el zâmbind, „dacă n-ai băgat la spălat.”

Mi-e frică și nu știu cui să-i spun

Mă doare capul tot timpul. De parcă cineva
m-a prins cu două degete de tâmple

şi mă ghidează în caz că-mi pierd
direcția. Dar nu mă ghidează nimeni.

Sunt ultimele spasme ale corpului
înainte de stingere. Lasă că sânii. Lasă că fundul.

N-au fost niciodată, oricum. Dar ce mă fac
cu pielea care nu mai vrea să se întindă?

Dar pungile de sub ochi, rezistente ca două plase
de rafie? Dar ochii mei, produse expirate, ce-mi fac

mintea să nu mai stea în realitate? La 37 de ani,
sunt mai aproape de Fundătura. Joaca de-a omul

m-a epuizat. Orice dialog mi se pare o luptă
și nu știu să mă bucur de victoria

celuilalt. Tatăl meu, care ești în ceruri,
uită-te la mine acum: pe unde-o iau să nu ajung?

Poezii din volumul în lucru Fiesta (Vino peste mine, simte-te bine)

Bogdan Coșa
Bogdan Coșa
Scriitor. Vezi „Cât de aproape sunt ploile reci” (Editura Trei, 2020).

Citește mai mult:

Un poem de Toni Chira

Scriu pentru că mă simt inutil, pentru că singurele momente în care nu mă gândesc la asta sunt atunci când scriu.

Scurt fragment din cea mai recentă nebunie de Bogdan Răileanu

„Să nu lași moartea să te găsească” este povestea lui Arhip, ciobanul care e posibil să fi adus la viață balada „Miorița”. El pornește în transhumanță alături de alți trei ciobani din Munții Vrancei spre cîmpie. Pe drum, cel mai tînăr dintre ei este ucis în condiții neclare. Datoria lui Arhip este acum să-l ducă pe tînărul mort înapoi în satul de munte, iar această călătorie se transformă într-o confruntare cu moartea care îl face pe cioban să-și împlinească destinul – să dea lumii o baladă și un mit fondator. Ca orice autor, Arhip e tentat să pună în poveste experiența lui personală cu moartea. Personajele vorbesc în numele lui. Asasinarea tînărului ciobănaș este doar un pretext pentru a scoate din adîncul lui Arhip un eu tulburat de prezența morții. Citiți mai jos un scurt fragment. Citiți AICI un interviu cu autorul.

„Nu mă vede nimeni. Asta îmi place la mine cel mai mult.” – Lavinia Braniște experimentează

Șase oameni așteaptă de mult timp, în locuințele lor, un viitor în care se vor putea întâlni și vor fi împreună. Singurătatea se adâncește și scoate la iveală nostalgii, anxietăți, frici. Însingurarea îi forțează să descopere noi moduri de exprimare, la care apoi vor fi nevoiți să renunțe. Citiți mai jos fragmente din textul spectacolului Exeunt, pe care îl puteți urmări online, marți, 9 iunie, începând cu ora 20.