Despre mine
Moale și pufos, e-atât de ușor că-mi tremură
palma. Are pielea ruptă sub aripă, iar prin gaura
de lângă cioc i se vede craniul transparent. Sânge,
deloc. Îi ridic pleoapa, îi acopăr ochiul. Îl tot mângâi
și-i șoptesc „Hai, pui mic, te rog”, dar piciorușul
pe care i l-am întins i se chircește la loc.
Există mișcare în nemișcare: în palma mea,
viața s-a retras din puiul de mierlă. De ce
mi-ai dat încercarea asta, Doamne? Să-nvăț că
de data asta trebuia s-ascult de bănuială? Să-nvăț
că nu trebuia s-aștept confirmarea vizuală, clipa
în care am stins țigara și m-am ridicat de pe bancă?
Să-nvăț că trebuia să reacționez în clipa în care
am văzut pisica jucându-se cu el în iarbă, în loc să
caut cu privirea pe cineva care să m-ajute
să-l ajut? Ce rost au avut zilele lui puține?
De ce l-am mai scos din ghearele pisicii?
Ca să-i schimb, în ultima clipă, părerea despre lume?
Trăim în timpuri diferite, dar tot ne auzim
Efectul ușii înseamnă să uiți imediat ce treci de prag
că voiai să schimbi apa pentru animale. Mintea
s-a resetat, pregătindu-se pentru informații din noua
scenă: soțul îmbrăcat într-un maiou negru mulat, de-acum
mulți ani, punându-și cafea rece. Brațele încordate.
Umerii lați. Pielea. Doar că nu-mi spune „Lasă-mă
pe mine, iubire”, și nici nu mă șterge cu un
șervețel după ce-am făcut amândoi în spatele
barului, pentru că baia era ocupată, iar eu nu
mă mai puteam ține. O pereche de corbi îndopați
cu fructe fermentate, cârâind pe întuneric: „Te-am auzit,
hihi.” „Hihi, și eu.” Acum îi fac semn din sprâncene
și-i rânjesc peste cafeaua mea fierbinte. „Ce să-ți fac”,
îmi spune el zâmbind, „dacă n-ai băgat la spălat.”
Mi-e frică și nu știu cui să-i spun
Mă doare capul tot timpul. De parcă cineva
m-a prins cu două degete de tâmple
şi mă ghidează în caz că-mi pierd
direcția. Dar nu mă ghidează nimeni.
Sunt ultimele spasme ale corpului
înainte de stingere. Lasă că sânii. Lasă că fundul.
N-au fost niciodată, oricum. Dar ce mă fac
cu pielea care nu mai vrea să se întindă?
Dar pungile de sub ochi, rezistente ca două plase
de rafie? Dar ochii mei, produse expirate, ce-mi fac
mintea să nu mai stea în realitate? La 37 de ani,
sunt mai aproape de Fundătura. Joaca de-a omul
m-a epuizat. Orice dialog mi se pare o luptă
și nu știu să mă bucur de victoria
celuilalt. Tatăl meu, care ești în ceruri,
uită-te la mine acum: pe unde-o iau să nu ajung?
Poezii din volumul în lucru Fiesta (Vino peste mine, simte-te bine)