Laura Francisca Pavel | © arhiva autoarei

Trei poezii de Laura Francisca Pavel

Laura Pavel este profesor la Facultatea de Teatru şi Film a Universităţii Babeş-Bolyai şi autoarea mai multor cărţi de teorie şi critică literară şi teatrală. Are în pregătire două volume de poezie, „Trucuri urbane” şi „Acţiuni şi protocoale”, pe care le va semna cu numele Laura Francisca Pavel.

Două dintre cărţile de autor Laurei Pavel au fost traduse şi publicate până acum în afara ţării: „Dumitru Tsepeneag and the Canon of Alternative Literature”, transl. by Alistair Ian Blyth, Dalkey Archive Press (2011), şi „Ionesco. L’Antimondo di uno scettico”, traduzione di Maria Luisa Lombardo, Aracne Editrice (2016). Cea mai recentă carte publicată este „Personaje ale teoriei, fiinţe ale ficţiunii. Eseuri”, Ed. Institutul European (2021).

Madam (ajustări de interior)

E o vară în care Madam Tamaş, croitoreasa cartierului, se ţine încă bine
Are privirea semeaţă,
ca în reportajele filmate la fabrica de confecţii de peste drum
Dar ea e rece, nu o animă entuziasmul ideologic
Spatele drept, aerul hipercorect, distincţia din vocea tabagistă
o includ în casta divelor de almanahuri
a gospodinelor care citesc broşuri de bună purtare
până când plictisul se face mister, ornament numai bun
pentru sexul extraconjugal. Închidem iute capitolul ăsta,
ignorăm legătura între cuvintele Madam Tamaş, adulter,
tocuri cui, orgasm multiplu. Cadavre esquis.
Madam nu e vreo fashionistă excentrică.
E toată respectabilitate, so hoch.
Are mersul ţanţoş à la Katharine Hepburn
Croieşte săptămânal jachete scurte cu terminaţie în bie
pentru vecine mai răsărite, iar mediocritatea
nu o împresoară, nu o doare
Madam rămâne mereu deasupra sau dedesubtul
clasei proletare

Să tot fi fost prin vara lui ’78, una dintre vacanţele
nesfârşite deprimante
când stocuri de zile inutile te sedează,
tot atâtea baloturi de vată şi firimituri de polistiren
printre care nu se vede gestul exasperat
când ţi se apleacă de la atâta imprimeu floral
resturi de mătase cataloage nemţeşti Neckermann
rafinament morgă păr pe bigudiuri
ciorapi fini cârpiţi cu fumuri
pantaloni evazaţi emancipare feministă second-wave

Cât despre Madam Tamaş, ea nu e protagonista
deşi am început cu ea.
Nu e complice la construirea parabolei.
Nu mă bântuie, o invoc la întâmplare
fără patos
Mai mult patos îmi stârneşte pluşul
mort şi el prin ’78, când blana i-a explodat
deasupra aragazului,
după baia pe care i-o aplicasem sâmbătă seara
Madam Tamaş nu mă obsedează,
dacă am numit-o aici e fiindcă nu îmi dă nicio stare
vasăzică e fără motiv, fără consecinţe.
Nu se arată niciun subiect de dramă.
Numai atât să spun, că a atins şi ea
treptele astea de ciment
balustrada de plastic ceauşist, exaltarea
de după primăvara pragheză.
Nu mă emoţionez, doar mă trezesc cu imagini, aşa, de un pamplezir
Fac mici ajustări
de interior.

Binefacere

Intrăm în falnicul bloc optzecist
E construit pentru lucrătorii de la combinatul de utilaj greu
Ni se repetă informaţia asta demnă de tot respectul
Şi uite, aici putem avea şi noi parte de respect
Sau de dispreţ, care-i tot un respect
proaspăt întors pe dos ca o mănuşă.
Ne întâmpină când şi când o adunare a cetăţenilor
Cu ovaţii. Aşa e scenariul, îmi zic, lasă, vine ea şi batjocura
certurile ritualice, gimnastica de întreţinere
sexul de dimineaţa devreme
o avalanşă de generozitate
o îmbrăţişare largă
cât să legi fedeleş zidurile de beton.
Depresiile de duminică se transformă subit
în optimism colectiv.

Recunoaştem forma asta de binefacere
Suntem etern îndatoraţi
cui ne are în grijă
Plăcere se dă aici gratis
Camera e luminoasă-luminoasă
Pereţii ei se depărtează subit
la atingere la suflare
până ameţim de-a binelea
până abia mai observăm semnele clandestine.
Pândim cum se chirceşte în ciorbă
gheara de găină
Vine ea şi batjocura, îmi zic, vine
momentul când o să ieşim de-aici
cu ochii-n pământ.

Ce era prevăzut

Întâi o rugăciune impertinentă:
„Doamne ajută să nu mor niciodată”.
Pe urmă vine dichiseala zilnică,
tot arsenalul ei: pămătuful,
spirtul, oftatul, naveta,
scrijelitul pe zidurile fabricii de zahăr, să-ţi faci curaj
satisfacţia pontajului, avântul patriotic,
julitura obligatorie,
emoţiile trasate caligrafic,
una cu asfaltul.
Astea, plus un amărât de secret
care te face minoritar
datând de pe vremea când Nicholson și Singer
construiau modelul mozaicului fluid.

Ai şi tu ca tot omul un frate imaginar
Nu ascunde el cine ştie ce… ca toată lumea
acolo, câteva puseuri narcisiace,
poveşti încropite,
scenarii suicidale,
orgii de ora 3 dimineaţa,
maculatură, o enormă maculatură şi
decizii de luare la cunoştinţă,
bucăţi de viitor preambalat.
Duioşii.
Doar tu cu pluşul preferat
nu ai ce oscioare să-i zdrobeşti.

Urmează tot ce doreai să urmeze, tot ce era prevăzut. Şi neprevăzutele,
preambalate şi ele.
O lumină în plasma care se lipeşte de tine
Înoată spre ea
Urmăreşte semnele. Urmăreşte lipsa de semne.
Permeabilitatea membranei
la orice.

Poeziile fac parte din volumul în pregătire Trucuri urbane.

Bogdan Coșa
Bogdan Coșa
Scriitor. Vezi „Cât de aproape sunt ploile reci” (Editura Trei, 2020).

Citește mai mult:

Un roman românesc mișto

Alex lucrează la o firmă de lobby. Livia face voluntariat la un ONG. Sunt expați, stabiliți la Bruxelles. În timpul unei excursii la Marea Mediterană, o întâmplare le bulversează viața. Degradarea survine lent, este inevitabilă, iar practicile cotidiene ale indiferenței devin din ce în ce mai evidente. Citiți un fragment reprezentativ din „Copia carbon”, cel mai recent roman al lui Sebastian Sifft – apărut la Humanitas.

Poem german

În timp ce fluiditatea caracterizează natura umană tot mai mult, vă propunem colaje poetice, în care actanții explorează literatura din spațiul de limbă germană. Continuăm cu poeta Cătălina Bălan, care pornește de la texte de Herta Müller, J. W. Goethe și Franz Kafka.

Rodica Draghincescu: „Zona roșie sau viralitatea politică” (interviu)

Rodica Draghincescu a publicat în urmă cu câteva luni volumul de poezie „Copilul cu piele de iarnă” (Editura Tracus Arte). Tradusă în numeroase limbi de circulație internațională, autoarea mărturisește că „cel mai bine, ca scriitoare, mi-a fost în Germania, atât din punct de vedere al receptării operei, cât și al drepturilor de autor, al burselor, rezidențelor și onorariilor substanțiale.” Un dialog realizat de Andra Rotaru, care pornește de la „Copilul cu piele de iarnă” și se ramifică în direcții multiple:

Susanne Teichmann: „DLITE este un instrument digital foarte valoros pentru a menține comunicarea și dialogul deschise”

În acest an, cu ocazia împlinirii a cinci ani de existență a blogului de literatură DLITE, a luat ființă Bursa de creație DLITE, cu sprijinul Goethe Institut București. Juriul a acordat două premii prozatorilor Mihai Radu și Corina Sabău. Am dialogat cu Susanne Teichmann, Directoarea Departamentului de Informații și Bibliotecă din cadrul Goethe Institut București, despre activitatea DLITE și importanța sprijinirii sectorului creativ, despre Bucureștiul cultural, dar și despre noi perspective și melanjuri literare: