Platformă pentru literatură contemporană DE-RO
dlite_icon_organic
Laura Francisca Pavel | © arhiva autoarei

Trei poezii de Laura Francisca Pavel

Laura Pavel este profesor la Facultatea de Teatru şi Film a Universităţii Babeş-Bolyai şi autoarea mai multor cărţi de teorie şi critică literară şi teatrală. Are în pregătire două volume de poezie, „Trucuri urbane” şi „Acţiuni şi protocoale”, pe care le va semna cu numele Laura Francisca Pavel.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin

Două dintre cărţile de autor Laurei Pavel au fost traduse şi publicate până acum în afara ţării: „Dumitru Tsepeneag and the Canon of Alternative Literature”, transl. by Alistair Ian Blyth, Dalkey Archive Press (2011), şi „Ionesco. L’Antimondo di uno scettico”, traduzione di Maria Luisa Lombardo, Aracne Editrice (2016). Cea mai recentă carte publicată este „Personaje ale teoriei, fiinţe ale ficţiunii. Eseuri”, Ed. Institutul European (2021).

Madam (ajustări de interior)

E o vară în care Madam Tamaş, croitoreasa cartierului, se ţine încă bine
Are privirea semeaţă,
ca în reportajele filmate la fabrica de confecţii de peste drum
Dar ea e rece, nu o animă entuziasmul ideologic
Spatele drept, aerul hipercorect, distincţia din vocea tabagistă
o includ în casta divelor de almanahuri
a gospodinelor care citesc broşuri de bună purtare
până când plictisul se face mister, ornament numai bun
pentru sexul extraconjugal. Închidem iute capitolul ăsta,
ignorăm legătura între cuvintele Madam Tamaş, adulter,
tocuri cui, orgasm multiplu. Cadavre esquis.
Madam nu e vreo fashionistă excentrică.
E toată respectabilitate, so hoch.
Are mersul ţanţoş à la Katharine Hepburn
Croieşte săptămânal jachete scurte cu terminaţie în bie
pentru vecine mai răsărite, iar mediocritatea
nu o împresoară, nu o doare
Madam rămâne mereu deasupra sau dedesubtul
clasei proletare

Să tot fi fost prin vara lui ’78, una dintre vacanţele
nesfârşite deprimante
când stocuri de zile inutile te sedează,
tot atâtea baloturi de vată şi firimituri de polistiren
printre care nu se vede gestul exasperat
când ţi se apleacă de la atâta imprimeu floral
resturi de mătase cataloage nemţeşti Neckermann
rafinament morgă păr pe bigudiuri
ciorapi fini cârpiţi cu fumuri
pantaloni evazaţi emancipare feministă second-wave

Cât despre Madam Tamaş, ea nu e protagonista
deşi am început cu ea.
Nu e complice la construirea parabolei.
Nu mă bântuie, o invoc la întâmplare
fără patos
Mai mult patos îmi stârneşte pluşul
mort şi el prin ’78, când blana i-a explodat
deasupra aragazului,
după baia pe care i-o aplicasem sâmbătă seara
Madam Tamaş nu mă obsedează,
dacă am numit-o aici e fiindcă nu îmi dă nicio stare
vasăzică e fără motiv, fără consecinţe.
Nu se arată niciun subiect de dramă.
Numai atât să spun, că a atins şi ea
treptele astea de ciment
balustrada de plastic ceauşist, exaltarea
de după primăvara pragheză.
Nu mă emoţionez, doar mă trezesc cu imagini, aşa, de un pamplezir
Fac mici ajustări
de interior.

Binefacere

Intrăm în falnicul bloc optzecist
E construit pentru lucrătorii de la combinatul de utilaj greu
Ni se repetă informaţia asta demnă de tot respectul
Şi uite, aici putem avea şi noi parte de respect
Sau de dispreţ, care-i tot un respect
proaspăt întors pe dos ca o mănuşă.
Ne întâmpină când şi când o adunare a cetăţenilor
Cu ovaţii. Aşa e scenariul, îmi zic, lasă, vine ea şi batjocura
certurile ritualice, gimnastica de întreţinere
sexul de dimineaţa devreme
o avalanşă de generozitate
o îmbrăţişare largă
cât să legi fedeleş zidurile de beton.
Depresiile de duminică se transformă subit
în optimism colectiv.

Recunoaştem forma asta de binefacere
Suntem etern îndatoraţi
cui ne are în grijă
Plăcere se dă aici gratis
Camera e luminoasă-luminoasă
Pereţii ei se depărtează subit
la atingere la suflare
până ameţim de-a binelea
până abia mai observăm semnele clandestine.
Pândim cum se chirceşte în ciorbă
gheara de găină
Vine ea şi batjocura, îmi zic, vine
momentul când o să ieşim de-aici
cu ochii-n pământ.

Ce era prevăzut

Întâi o rugăciune impertinentă:
„Doamne ajută să nu mor niciodată”.
Pe urmă vine dichiseala zilnică,
tot arsenalul ei: pămătuful,
spirtul, oftatul, naveta,
scrijelitul pe zidurile fabricii de zahăr, să-ţi faci curaj
satisfacţia pontajului, avântul patriotic,
julitura obligatorie,
emoţiile trasate caligrafic,
una cu asfaltul.
Astea, plus un amărât de secret
care te face minoritar
datând de pe vremea când Nicholson și Singer
construiau modelul mozaicului fluid.

Ai şi tu ca tot omul un frate imaginar
Nu ascunde el cine ştie ce… ca toată lumea
acolo, câteva puseuri narcisiace,
poveşti încropite,
scenarii suicidale,
orgii de ora 3 dimineaţa,
maculatură, o enormă maculatură şi
decizii de luare la cunoştinţă,
bucăţi de viitor preambalat.
Duioşii.
Doar tu cu pluşul preferat
nu ai ce oscioare să-i zdrobeşti.

Urmează tot ce doreai să urmeze, tot ce era prevăzut. Şi neprevăzutele,
preambalate şi ele.
O lumină în plasma care se lipeşte de tine
Înoată spre ea
Urmăreşte semnele. Urmăreşte lipsa de semne.
Permeabilitatea membranei
la orice.

Poeziile fac parte din volumul în pregătire Trucuri urbane.

Bogdan Coșa
Bogdan Coșa
Scriitor. Vezi „Cât de aproape sunt ploile reci” (Editura Trei, 2020).
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin

Citește mai mult:

3 poezii de Valeriu A. Cuc

„E poezie din aia cinstită, ca în momentele de grație când ai terminat tot de băut și de fumat și prinzi 10-20 de secunde cu câte unul/una să-i spui tot și toate, fără frica de ridicol.” (Costi Rogozanu)

Retrospectivă 2021: Ce-au mai făcut autorii noștri în ultimul an

Dragi cititoare, dragi cititori,

de cinci ani ne străduim să vă prezentăm cele mai noi apariții editoriale, poeme și proză din spațiul literar german și român. Echipa DLITE vă mulțumește că ne sunteți alături și vă dorește sărbători fericite și un 2022 care să ne aducă liniște și sănătate.

Jurnal de Berlin (18): Mai avem nevoie și de povești de dragoste

Vă mai amintiți istoria lui Melody Nelson*? Acela e barul în care m-a dus C. în noaptea în care ne-am întâlnit pentru prima oară. I-am spus lui C. că mai fusesem acolo cândva, exact la aceeași masă, și pe exact aceeași canapea, în exact același sezon, exact cu patru ani în urmă.

Iulia Dondorici: „În opera lui Dürrenmatt, animalele sunt o oglindă a oamenilor”

În acest an ne (re)amintim de Friedrich Dürrenmatt, unul dintre cei mai importanți dramaturgi și prozatori ai secolului XX. La 100 de ani de la nașterea sa, scriitori și artiști din diferite domenii au fost invitații noștri, dialogând despre opera lui Dürrenmatt sau despre adaptările care au avut ca punct de pornire scrierile autorului elvețian. Acum, invitata noastră este Iulia Dondorici, doctor în filologie și traducătoare: