Platformă pentru literatură contemporană DE-RO
dlite_icon_organic
© Moni Stănilă

Trei poezii de Moni Stănilă

Î: Ce ai vrut de la arta ta în acest volum? R: Să vorbesc tulbure despre lume și limpede despre suflet.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin

Nume: Moni Stănilă
Data nașterii: 9.03.1978
Locul nașterii: Tomești, jud. Timiș
Domiciliul actual: Chișinău
Cărți publicate: Iconostas (Graphe, 2007), Postoi parovoz. Confesiunile dogmatistei (Ninpress-Charmides, 2009), Sagarmatha (Tracus Arte, 2012), Al 4-lea (Tracus Arte, 2013), Colonia fabricii (Cartea Românească, 2015), O lume din evantaie, pe care să nu o împarți cu nimeni (Charmides, 2017), Războiul solomonarilor (Polirom, 2018), Brâncuși sau cum a învățat țestoasa să zboare (Polirom, 2019), Țipă cât poți (Polirom, 2020), Ale noastre dintru ale noastre (Casa de editură Max Blecher, 2020).


AM ÎNȚELES CĂ AM ÎMBĂTRÂNIT ÎN ZIUA ÎN CARE
nu am mai putut să port maiouri de vară, din care mâinile
să pară la fel de puternice, frumoase. Și am știut
că Te-am dezamăgit când am crezut că sunt mai bună
decât alții. Fără să mă uit sincer la tot ce am făcut de-a lungul
zilelor. Doar la ce nu am făcut. Ca și când nefacerea ar fi vreo
vai de sufletul ei de victorie. Ce am făcut

am spovedit
și-am șters

și nu m-am ridicat a doua zi mai puternică. Am folosit
spovedania ca pe un duș în zilele toride, când te speli de
toată transpirația

doar ca să
transpiri
iar.

SPUNE-MI DOUĂ SUTE DE METRI

și creierul meu va genera o ceață groasă, ca atunci
când am început prima dată să mă îngraș.

Stăteam la cămin și aveam nevoie de un
lighean pentru igienă. L-am luat pe cel mai potrivit, am
crezut, dar acasă am constatat cu surprindere
că abia de îmi încăpea fața în el. Și tălpile.

Nimic altceva. Un castron.

Bărbații se văd frumoși și la 52 de ani, femeile
– și la 78 de kile.

Cu toate astea:

dar s-a întors cineva de acolo?

de ce nu mi se arată ca să-L văd?

Am devenit atât de orbi, că nici
măcar un lighean nu îl mai
putem percepe în toată realitatea lui

de lighean.

NICIODATĂ NU M-AM GÂNDIT LA TINE CA
la cineva cu care să stau față în față
sau alături.

Pur și simplu nu mi-a trecut așa ceva
prin minte.

Când Te văd sau Te chem, închid ochii
și știu că ești aici, înăuntru, spun
și lovesc ușor cu unghiile
osul stern care
de doi ani pocnește
și mă doare în fiecare dimineață.

Nici la mușchiul căruia îi spun inimă
nu m-am gândit vreodată
ca la ceva pe care aș putea să-l cuprind
în palme și să-l așez
pe noptieră
înainte de culcare.

foto copertă Ale noastre dintru ale noastre © Casa de editură Max Blecher

© Casa de Editură Max Blecher

Bogdan Coșa
Bogdan Coșa
Bogdan Coșa este scriitor. Vezi „Cât de aproape sunt ploile reci” (Editura Trei, 2020).
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin

Citește mai mult:

Două poezii de Andrei Zbîrnea

„Poemele lui Zbîrnea sunt ciudate, ca viața, căci într-adevăr sunt zile în care te temi să deschizi ochii și nu ești capabil să distingi între sunetul unui urs iradiat și frica sufocării la nouăzeci de grade. Sunt ciudate, surprinzătoare și curajoase.” (Andrei Crăciun)

Repetiție pentru o lume mai bună

Mihai Radu este câștigătorul Bursei de Creație DLITE – ediția 2021, în valoare de 1500 de euro; vă invităm să citiți un fragment din romanul lui în lucru.

Jurnal de Berlin (17): Străin m-am mutat, străin mă mut din nou

“E important să vrei să te schimbi”, spune J. Lui J. îi place să fumeze și să discute ore în șir despre politică. Mie îmi place să fumez și să stau ore în șir în muzee. Sunt sigură că marea Nordului e încă albastră, chiar dacă vara asta nu am reușit să fac baie în ea.

Trei poezii de Denisa Ștefan

Scriu din foarte multe motive şi cam toate-s egoiste. Scriu pentru a nu mă simţi singură, scriu pentru a mă conecta cu cititorii, scriu pentru a pune un loc de întrebare acolo unde viaţa atârnă de un fir de aţă, scriu pentru a mă confesa.